Creat in anul 1980 de catre Anne Ancelin Schützenberger, termenul de „psihogenealogie” se aplica in prezent analizei unei genealogii reincadrate in context de cercetare si interventie clinica si desemneaza de ceva vreme deja o orientare specifica, de sine-statatoare, care are in vedere analiza modului in care legaturile familiale si continuturile psihice transmise de la un membru la altul afecteaza deopotriva individul si dinamica in ansamblu a grupului familial.

Transmiterea continuturilor psihice de la si intre membrii unei familii poate fi de doua feluri:

• Transmitere intergenerationala: anume intre generatii care se cunosc si se afla in contact direct, spatio-temporal – astfel se transmit cel mai mult continuturile constiente, cunoscute, verbale;
• Transmitere transgenerationala: anume intre generatii indepartate, in special in timp, cel mai frecvent transmiterea facandu-se dinspre ascendenti catre descendenti – se tranzactioneaza in acest fel continuturile inconstiente, cele pastrare secrete, ascunse, nestiute, neformulate si chiar negandite.

Cititi si Psihogenealogia, fantomele transgenerationale si antideterminismul

Anne Ancelin Schützenberger

Mai ales aceste continuturi din urma formeaza obiectul influentelor cele mai intense asupra unui individ, intrucat preluarile inconstiente sunt ele in sine neelaborate. Reprezentand cel mai frecvent evenimente dureroase din istoria familiala, ele sunt transmise de la o generatie la alta cu o mare incarcatura angoasanta si de o maniera deloc explicita – intr-un fel, este asemenea unei carti cu spatii goale pe care fiecare membru este nevoit sa le completeze de la sine dupa cum se va pricepe mai bine…

Cea mai frecventa forma de manifestare a disfunctionalitatii de preluare si elaborare a unui astfel de continut este reprezentata de sindromul de aniversare: asemenea unei compulsii la repetitie, sindromul de aniversare este in sine o repetitie realizata la anumite date marcante si semnificative pentru arborele genealogic a acelor evenimente trecute care se cer a fi readuse ori de cate ori va fi nevoie spre a fi elaborate si integrate.

Despre compulsia la repetitie puteti citi si Regretul de Ion Vianu

Dar fiind faptul ca timpul genealogic tine prea putin cont – daca nu chiar deloc – de timpul real, obiectiv in care traieste un individ sau o generatie, nici repetitia nu va tine prea mult cont de contextul exterior, ci se va manifesta, dupa caz, prin boli, accidente, traume, socuri sau doliuri pe cat de semnificative va fi nevoie ca acestea sa fie pentru cadrul familial.

Cititi si Tabuuri transgenerationale

Ceea ce intretine acest mecanism in sine este sentimentul de loialitate familiala invizibila: fiecare membru al unei familii este depozitarul unei mosteniri fata de care se simte responsabil, indiferent de valenta care este atribuita acestui continut, transmis si preluat deopotriva.

Actionand pe baza identificarilor cu diverse elemente sau cu diferiti membri din trecutul neincheiat, cel legat in prezent prin sforile loialitatii va fi efectiv constrans sa repete compulsiv acest timp al stramosilor sai, putand deveni chiar membrul simptomatic al familiei – dar nu mai putin si cel caruia i-a fost repartizat potentialul reparator, vindecator al arborelui.

Secretul, cripta si fantoma. Vocabular de psihogenealogie

Bibliografie: Anne Ancelin Schützenberger, Psihogenealogia: vindecarea ranilor familiale si regasirea de sine, Editura Trei, Bucuresti, 2014.

Foto: venussoberanesart.com

Alexandra Frîncu

este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.

Toate articolele acestui autor