Sensul vietii si valoarea unei existente umane

Omul are nevoie de chemarea pe care i-o adreseaza sensul potential care se vrea realizat.

Viktor E. Frankl

Psihologul cognitivist Judith Beck afirma ca „modul in care oamenii se comporta are intotdeauna sens atunci cand stim ceea ce ei gandesc.” Astfel spus, comportamentul se afla intodeauna in congruenta cu gandirea, cel dintai transpunand in realitate un mod de a privi si judeca lumea, aparenta lipsa de logica a unui act exterior neinsemnand nici pe departe absenta unei logici personale, interioare.

Vedeti si Viktor E. Frankl in cautarea sensului

Imaginile si reprezentarile pe care ni le facem despre lume nu reprezinta insa doar un conglomerat de judecati si de conceptualizari insipide, seci despre un fenomen sau o situatie de viata, ci acestea sunt deopotriva incarcate cu continut afectiv. Gandul si valenta sa emotionala acordata reflecta valori ce sunt asemenea unor piloni de sustinere care dau masura sensului propriei existente, Normal Cotterell, coordonator clinic la Institutul Beck, vorbind despre aceste continuturi afective ca fiind not just worth dying for, ci si worth living for.

Citeştedespre

Motivele pentru a muri pe care le are o persoana reflecta de fapt valorile pentru care aceeasi persoana considera ca merita sa traiasca; astfel, daca productivitatea sau creativitatea, asa cum sunt ele intelese personal, reprezinta ratiunea de a fi a existentei, incapacitatea de a mai crea sau produce arunca aceeasi existenta in haul inutilitatii si al esecului.

viktor e. frankl omul in cautarea sensului vietii meteor press

Viktor E. Frankl spune ca omul are o vointa de sens care se traduce printr-o „motivatie primara” de cautare a sensului in viata. El vorbeste despre un „logos ascuns al existentei”, inteles care doar el si „nimic altceva nu poate sa ajute atat de eficient omul sa supravietuiasca chiar si in cele mai grele conditii, precum cunoasterea faptului ca viata lui are un rost.”

Vedeti si In cautarea sensului vietii cu Viktor E. Frankl

Friedrich Nietzsche insusi este citat in continuare: „Cel ce are un de ce pentru care sa traiasca, poate indura aproape orice.” Cu alte cuvinte, nu mai conteaza cum-ul, conteaza de ce-ul, iar acest impuls, expresie a vointei de a trai, isi are sursa in acele lucruri care sunt pretuite si plasate mai presus de orice.

„Demersul de cautare a sensului” are nevoie tocmai de acest impediment, de acest dezechilibru dat de incongruenta dintre ceea ce este si ceea ce poate fi un om: nu de „o stare lipsita de tensiune” avem nevoie, ne spune Frankl, ci „stradania” de a ne atinge scopul valoros, „sarcina liber asumata” – homeostaza fiind acelasi lucru cu stagnarea si cu ratarea implinirii, neputand fi combatuta decat prin trairea constienta in propria „dinamica existentiala” si opunandu-se cu vehementa „vidului existential”.

Viktor Frankl pune mare accent pe responsabilitatea fiecaruia pentru depasirea „frustarii existentiale” si pentru manifestarea „vointei de sens”, fiind totodata facilitatoare a obtinerii libertatii interioare – singura libertate care poate fi cunoscuta si care nu poate fi data decat, asa cum Abraham Maslow spune, de faptul ca „oamenii trebuie sa ramana fideli” naturii lor; cu alte cuvinte, autentici si congruenti.

Umanism si paradox in logoterapie

„Oamenii trebuie sa fie ceea ce pot sa fie”, afirma acelasi autor; in acest scop, facem din valorile noastre faruri care sa ne ghideze pe masura ce navigam apele adesea tulburi si zbuciumate ale unei existentei atat de umane, punandu-ne toata increderea in faptul ca lumina ce o abia o zarim uneori ne va ghida in mod absolut.