Impresii după Visul confucian, un documentar al regizoarei chineze Li Mijie (2019), proiectat la Astra Film Festival (AFF) 2019 în cadrul secțiunii non-competiționale ,,China necunoscută”.
În China morala confuciană este mai veche de două milenii și a suferit contestări și opresiuni de timpuriu. Cele mai recente au avut loc înainte și după întemeierea Republicii (1911), iar mai aproape de noi în timpul Revoluției Culturale (circa 1966-1976).
Dar, cu aceeași forță, Confucianismul a revenit în viața politică și culturală a Chinei, în special în ultimele două decenii, manifestarea sa apoteotică având loc cu ocazia ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice din Beijing în 2008.
În anii recenți, pe zidurile sau gardurile de beton din mediile urbane se pot vedea pictate pilde ilustrate ale celor mai vechi concepte morale confuciene: generozitatea, toleranța etc. (alături de cele care privesc protejarea mediului și economisirea resurselor).
La nivel normativ, lucrurile par să stea bine. Dar ce se poate întâmpla în intimitatea familiei, sau mai mult, în intimitatea personală?
Formarea individuală în spirit confucian este astăzi un trend. Dintr-o perspectivă ironică însă, vorbele lui Confucius pot reprezenta și gândirea dogmatică, delegarea facultății gândirii către litera moralei, în cazul nostru textului Analectelor. Este întâlnită astfel celebra formulă zi yue (,,Maestrul a spus”) pentru a ironiza dogmatismul.
Visul confucian, filmul
1. Personajele: Mama (Shi Chaoyan, 石超燕), Tatăl. Căsătoriți din 2008. Copilul (un băiețel de patru ani). Bunica paternă.
Când? În anii recenți. Unde? În Wuxi, provincia Jiangsu.
Într-un apartament de bloc, Mama repetă cu copilul pasaje din Analecte. Ocupație extrem de serioasă, se pare, din care nu lipsește nici pedeapsa corporală simbolică (bătaia cu rigla la palmă, fără durere). Responsabilizarea copilului. În vreme ce Mama face asta, Tatăl aruncă priviri iritate, anxioase, dar tace. Ea mărturisește în fața camerei că a preluat modelul de la o familie armonioasă din Shenzhen și că ei nu i-a folosit niciodată nimic din ce a învățat la școală. Copilul nu este lipsit de dragoste maternă, este chiar acaparat și alintat de Mamă, ca ocupație complementară.
Urmează testul următor pentru Copil, și anume separarea temporară de părinți: o lună la școala de vară confuciană (tabără de băieți, dacă nu m-a înșelat privirea).
Între timp, bunica paternă se plânge de felul de a fi al mamei. Mama îl pune și pe Tată să învețe Analectele lui Confucius. Scopul? ,,Succesul” în viitor. Pentru asta există școli private de profil, de exemplu cele din provinciile sudice Zhejiang sau Guangdong, care își fac reclamă. Copilul nu are de ales, dar de la telefonul public le spune părinților că îi este dor de ei și plânge.
Tatăl devine și mai iritat. El nu și-a exprimat de la început dezaprobarea. Apoi conflictul devine deschis: copilul urmează să meargă la școală, dar Tatăl nu este de acord să îl dea la o ,,școală clasică” (= confuciană, nu la o școală standard). Îi spune mamei că n-are decât să învețe ea dacă e pasionată, dar să nu le impună asta și altora.
La ceremonia de final (incinta taberei de vară, copiii aliniați militărește), urmează reîntâlnirea cu părinții, copilul este relaxat și jucăuș, se strâmbă, se joacă (atitudine care amintește de personajul ,,anti-sistem” Jia Baoyu din Visul din pavilionul roșu, roman cu final tragic din cauza unei căsătorii aranjate).
2. Se schimbă raportul de forțe. Pentru că nu va merge la școala clasică privată (câștig de cauză pentru Tată), Mama închiriază o locuință în apropiere, unde intenționează să își educe individual copilul.
Vin în vizită (la apartamentul comun) bunicii materni ai Copilului. Bunicul matern este un țăran autodidact (pasionat de medicină, de astronomie). Mama recunoaște că tatăl este modelul ei. În contrast, Mama consideră că bunicii paterni îl răsfață pe copil, curăță după el, că îl deresponsabilizează. De aici și frustrarea bunicii paterne – se simte marginalizată și ajunge să îl blesteme pe copil, care aproape că o ignoră! Tatăl, prezent și responsabil, dar nu studios, în general este văzut butonând pe telefon. Exigențele Mamei sunt însă mai mari: ea consideră că nu contează ce devii – fermier sau manager -, educația clasică te face să fii un individ decent.
Citiţi şi Cum să nu-ţi iubeşti copilul, eşti nebună?
3. Festivalul Zhongqiu (Mijlocul Toamnei, prilej de reuniuni familiale). Se adună toți, cu ambele perechi de bunici. Familia extinsă, dar scindată.
Tatăl mărturisește la rândul său în fața camerei că atitudinea mamei e ,,prea strictă”, că totul va exploda în astfel de situații. Asta în vreme ce Mama se plânge că are nevoie de spiritualitate în viața ei și de un partener care să aprecieze ceea ce face ea.
Și iată o primă revelație a Mamei: căsătoria nu este despre doi oameni, ci despre cultura diferită a două familii care se întâlnesc. Mama cere divorț, dar curtea respinge cererea ei drept nefondată. Cu această secvență putem specula că un alt curent de gândire, cel legalist, la origine contemporan cu Confucius, a fost preferat de sistemul politic.
Mama, cumva învinsă, ajunge să îi scrie copilului scrisori, pe care tot ea i le citește când se văd (soții sunt separați de facto). Plânge când îi citește, copilul nu mai înțelege nimic. Mama se mută la o prietenă, copilul rămâne cu Tatăl. Ea se blamează, o altă prietenă îi spune că ar trebui să se mai schimbe, că e prea rigidă. Singură de Anul Nou (situație deprimantă), vorbește la telefon cu copilul, își transmit urări și dragoste. Apoi ea se confesează în fața camerei că suferința ei de fapt nu este pentru Copil, ci pentru ea însăși. A doua revelație.
Într-o secvență (poate regizată, dar nu neapărat), ea trece pe lângă un set de panouri educative cum sunt cele pe care le-am pomenit mai sus: sunt despre calea (corectă), sau felul cuvenit de a fi soție, soț, părinte sau fiu / fiică (妻子道、丈夫道、父母道、子女道). Tipic confucian.
4. Căutările Mamei continuă. La o prelegere la care ia parte se spune că trebuie să vezi întâi ce ai greșit tu, nu celălalt. Vorbitorul mai spune că un copil se simte rupt în două atunci când se ceartă părinții. Doar să reciți textele este lipsit de sens, mai bine aplici învățătura în viață. În fața grupului ea suferă un catharsis. Se confesează și amintește chiar și un moment în care l-a amenințat pe Tată cu cuțitul, în fața Copilului. Mama a plâns și s-a prosternat în fața tuturor ca și când ar cere iertare…
Mama, Shi Chaoyan, a învățat Analectele lui Confucius timp de zece ani. În final ea însăși ajunge să țină cursuri unei clase de copii. A treia revelație, privind înapoi în timp: ,,m-am pierdut pe mine însămi” (失去自我了). Devine conștientă că nu este ea singura care oferă educație Copilului, ci și Copilul o ajută pe ea să crească. Visul ei mai vechi? Să fie profesoară!
Final: Copilul și Mama se joacă amândoi cu cuburi (pe jos).
Post-final: la maternitate. După trei ani, ea naște al doilea copil, cu același tată!
De-a lungul filmului nu se aude deloc vocea regizoarei (de exemplu punând întrebări) și nici nu apar reflecții personale. Exact invers se întâmplă în cazul unui alt film din secțiunea ,,China necunoscută”, Un copil și numai unul al regizoarei Wang Nanfu, unde povestea se construiește din explorările și din emoțiile ei, iar reflecțiile personale se întâlnesc la tot pasul. Cu un film asemănător ca atitudine, I Am Another You, Wang Nanfu a câștigat în 2018 premiul competiției internaționale la AFF.
Şerban Toader
este sinolog, antropolog cultural şi doctor în filologie, autor de studii asupra imigraţiei în România.
