Turnura recenta catre gandirea decolonizatoare este frecvent citata in lucrarile de la sfarsitul anilor ’90 si inceputul anilor 2000. Dar aceasta perspectiva prin care intelegem lumea exista de mult mai mult timp. Ea are o descendenta impresionanta printre intelectualii din America Latina, Caraibe, Africa si a altora. Dar cel care sta deasupra tuturor este carturarul Frantz Fanon.
Frantz Fanon este descris ca un ganditor-cheie de multi scriitori actuali. Printre textele sale majore se numara Piele neagra, masti albe (Black Skin, White Masks, 1952), Colonialism pe moarte (A Dying Colonialism, 1959) si Sarmanii pamantului (The Wretched of the Earth, 1961). Postum a fost publicat si Spre Revolutia Africana (Toward the African Revolution, 1964). Toate inca sunt citite cu aviditate.
Cu toate acestea, adesea se trece cu vederea faptul ca o mare parte din gandirea fundamentala a lui Fanon si-a avut originea in experienta sa de lucru, ca psihiatru, cu bolile mintale in Africa de Nord. In aceste experiente timpurii putem vedea germinand multe dintre prestigioasele sale idei, urmand sa le consolideze in scrieri mai tarzii.
Frantz Fanon a fost influentat de texte despre negritudine, marxism, psihanaliza si de filosofia lui Jean-Paul Sartre. In critica pe care o face psihiatriei coloniale din Maghreb, claritatea conceptuala a lui Fanon reiese in mod special, cu vigoare, chiar si dupa cincizeci de ani.
Prima mea intalnire cu opera lui Fanon a fost acum mai bine de douazeci de ani, pe vremea cand eram stagiar in psihologie la Universitatea Western Cape din Africa de Sud. Am fost incurajat de un grup de psihologi negri sa remarc potentialul emancipator al abordarii sanatatii mintale de catre Fanon. Operele sale nu erau considerate mainstream la acea vreme. Dar acesti mentori au anticipat importanta gandirii lui Fanon. Importanta gandirii lui Fanon – atunci si acum.
Despre cartea Piele neagra, masti albe cititi cronica Epiderma revolutiei
Opresiunea si bolile mintale
Frantz Fanon a identificat bolile mintale ca experiente reale pe care oamenii le sufera. Dar tot el a oferit o intelegere despre acestea ca fiind influentate de societate si de asemenea cultural. A vazut posibilitatea de a corela nebunia cu contradictiile intratabile ale societatilor coloniale si postcoloniale. Prin aceasta, Fanon a abordat direct problema esentiala a relatiei dintre individ si structura sociala – in special atunci cand structura sociala in sine este opresiva.
Aceste conditii opresive le intalnim si in ziua de astazi, asadar ideile lui Fanon raman relevante.
Experientele sale cu pacienti nord-africani nefrancofoni si barierele ce impiedicau intelegerea felului in care ei percepeau lumea din cauza unei inabilitati de a comunica cu ei in dialectul local, a aratat totodata importanta limbii ca element central al revitalizarii culturii si ca factor de actiune. Limba nu doar formeaza psihismul, dar produce totodata sens. A fi inteles prin limba materna este crucial pentru sanatatea mintala.
El a criticat interpretarile coloniale brute ale bolilor psihosomatice. Acestea insinuau ca popoarele colonizate erau primitive deoarece ele resimteau bolile mintale prin simptome somatice. Datorita influentei filosofului francez Maurice Merleau-Ponty si a criticii sale la adresa parintelui fondator al psihanalizei, Sigmund Freud, Fanon nu considera corpul ca fiind pur si simplu locul pentru functionarea psihologica regresata. In schimb, el sugera ca un rol esential in exprimarea si structurarea mintii il are corpul si ca acesta contribuie la constituirea noastra ca oameni.
Fundamental, Fanon privea ingrijirea institutionalizata ca pe un tip de putere disciplinara in reglementarea oamenilor. O vedea ca si un mecanism de control prin delegare, directionat catre cei ce afisau incapacitatea de a gestiona trasatura de dubla constrangere a contextelor coloniale opresive.
Limitarile psihologiei si ale psihiatriei
Exista multe asumptii luate de bune de absolventii de la psihologie si psihiatrie pana in ziua de azi. Printre acestea se numara recunoasterea unei prejudecati culturale in evaluarile psihologice si a limitarilor medicamentelor in tratarea problemelor de sanatate mintala. De asemenea – importanta faptului de a nu reduce problemele de sanatate mintala la o serie de cauze psihologice fara a lua in considerare impactul mediului sau contextul.
Acestea erau primordiale in critica lui Fanon. Iar ele continua sa stimuleze psihologii si psihiatrii generatiei mele in a ocoli capcanele generatiilor anterioare.
Fara doar si poate, cat priveste violenta, experientele lui Fanon cu pacienti ce fusesera supusi la represiuni de stat, brutalitate si tortura au aratat limitarile psihologiei si ale psihiatriei in a aborda problemele in cadrul structurilor sociale.
Au indemnat de asemenea la o luare in considerare a violentei revolutionare ca metoda de “dezintoxicare” a mintilor colonizate a celor opresati. Cu toate acestea ideile lui despre violenta sunt probabil cele care au fost cel mai adesea interpretate gresit, nu de putine ori in mod evident, de catre cei ce l-au descris drept un apostol al violentei.
De fapt, experienta lui Frantz Fanon cu violenta si contraviolenta l-au facut sa devina profund ambivalent in aceasta privinta. El a recunoscut faptul ca diferenta dintre agresor si victima devine neclara. De asemenea, brutalitatea reziduala a violentei si a contraviolentei persista drept caracteristica dominanta in societatile postcoloniale.
Aceasta caracteristica este probabil mult prea des intalnita in ziua de astazi. Ea necesita o analiza mult mai rafinata, in incercarea noastra de a intelege si de a aborda flagelul violentei pervazive din toate sferele vietii contemporane.
Cititi despre Violenta domestica si sanatate mintala
Acest articol este o varianta prescurtata a prefetei cartii lui Nigel C. Gibson si Roberto Beneduce Frantz Fanon, psihiatria si politica (Frantz Fanon, Psychiatry and Politics, Wits University Press).
Articolul a fost publicat initial in The Conversation si poate fi citit in original aici.
Foto: pixabay.com
