În orientarea analitică jungiană, cercul este simbolul reprezentativ al Sinelui, surprinzând astfel continuitatea și forma perfectă a integralității sale; nu este surprinzător așadar faptul că, în structurile narative, inelul este purtătorul semnificativ al acestei dimensiuni psihice, fiind totodată un element-cheie și un catalizator al transformării eroului.

Sinele este cel care păstrează echilibru, fiind factorul central reglator al psihicului inconștient, afirmă Marie-Louise von Franz, echilibru ce deține o voință proprie, în acord cu un impuls interior caracteristic. Acest aspect Carl Gustav Jung îl considera un factor unic al psihicului inconștient, capabil de a efectua mișcare născută din sine însăși.

În basme inelul îndeplinește în general două funcții: pe de o parte este simbol al unei legături, pe de altă parte al unei încătușări – distincție importantă, întrucât elementul coerciției este definitoriul pentru conținutul simbolic al structurii subiacente.

Inelul exprimă o legătură eternă prin intermediul Sinelui, spune von Franz, fiind mai degrabă o conexiune pe baza Sinelui decât pe aceea a dispozițiilor fluctuante ale Eului.

Inelul lui Gyges

Se înțelege astfel că inelul (Sinele) vine să stabilizeze și să armonizeze experiențele eroului (Eul), desăvârșind, legând, conectând și încheind „capetele desfăcute” ale lucrurilor. Inelul este absolut necesar deci pentru realizarea conexiunii cu conținuturile inconștiente, precum și pătrunderea în acel spațiu sacru denumit de Jung temenos, urmând terminologia mitologică a antichității.

Acest spațiu, temenos, poate deveni un refugiu în care eroul beneficiază de intangibilitate; este un spațiu al divinității, un spațiu de cult care, privit metaforic și din punctul de vedere al psihologiei abisale, devine un loc rezervat unui scop numinos, arhetipal. Funcția sa este de asemenea dublă: protejarea a ceea ce se află la interior și excluderea a ceea ce se află în afară, dar și concentrarea asupra interiorului – și astfel poate că nu este întâmplător sensul cuvântului temenos, anume „a tăia”.

Este vorba, așadar, despre retragerea într-un loc al profunzimii, dar corespunzător unui plan superior al cunoașterii, dată fiind accederea la acest spațiu ce separă planul profan de cel al divinului. Desigur, sarcinile cu care eroul trebuie să se confrunte presupun totodată desprindere și, deci, individuare, obținerea autonomiei, a capacității de a se mișca liber și de a fi responsabil în ceea ce privește în mod special propria existență.

C. G. Jung despre functia transcendenta, capacitatea psihologica de integrare a personalitatii

Acest refugiu interior este un azil (asylum, lat.; asulos, gr.) la care eroul apelează spre a-și replia forțele și a se reconecta cu sensul superior al existenței sale spre a-și duce la îndeplinire misiunea. Firul poveștii ce va fi depănat ulterior va reflecta adesea transformarea eroului, asemenea unei revitalizări odată cu ieșirea înapoi în lumea largă.

Poate că de aceea au basmele un efect terapeutic atât de puternic, cu atât mai mult asupra copiilor, al căror potențial adesea nu a apucat încă să fie blocat de eșecurile mai mari sau mai mici ale dezvoltării. Iar despre importanța lor, a basmelor, Marie-Louise von Franz cu elocință afirmă că dau glas inteligenței infinit mai rafinate a inconștientului, ale cărui invenții, reflectate prin tiparul secret țesut în viața unei persoane (…), sunt mult mai subtile și superioare oricărui lucru inventat de om, anume de conștiința sa restrânsă.

Jung si Pauli despre sincronicitate si fizica fenomenelor psihice

Bibliografie

Jung, C., G. (2016). Psihologie și alchimie. București: Trei.
Von Franz, M.-L. (2019). Interpretarea basmelor. București: Trei.

Foto: Cadru din filmul The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring (r. Peter Jackson, 2001)

Alexandra Frîncu

este psiholog clinician, consilier psihologic și formator acreditat. A fondat proiectul Cronica de psihologie din dorința de a apropia mai mult dimensiunea teoretică de cea practică a psihologiei.

Toate articolele acestui autor