În capitolul scris în colaborare pentru volumul Intimitatea (coordonat de Salman Akhtar şi Gurmeet Kanwaal), April Fallon și Rama Rao Gogineni descriu intimitatea ca referindu-se „la privat și personal”, putând implica apropiere „psihică, fizică (incluzând una sexuală și de afecțiune), socială și / sau emoțională.” (p. 68)
Descrierea oferită are drept scop relevarea mai multor paliere ale spectrului intimității – fizic, emoțional, social, intelectual, spritual și chiar recreațional, conform lui April Fallon și Rama Rao Gogineni. Mai mult decât atât, afirmă autorii,
Intimitatea adultă implică, deci, cunoașterea și acceptarea propriilor sentimente și comportamente, împărtășirea lor sinceră și acceptarea trăsăturilor interne bune și rele, conștiente și inconștiente ale celuilalt. (p. 68)
Din acest punct de vedere, se observă faptul că intimitatea ca abilitate relațională reprezintă o capacitate care nu doar că se referă la posibilitatea de a stabili legături autentice și asumate cu un altul, ci se și bazează pe aceasta – astfel că nu se poate să nu se țină cont de contribuția pe care o aduce atașamentul (ca fenomen esențial în dezvoltarea capacității de relaționare cu ceilalți) fenomenului intimității.
>> Horst Kächele: “Ataşament, reglare afectivă şi sincronizare mutuală în psihoterapia adultului”
April Fallon și Rama Rao Gogineni despre intimitate
Citându-l pe Cassidy (2001), April Fallon și Rama Rao Gogineni descriu patru „capacități esențiale necesare pentru intimitate”, capacități care derivă din „îngrijirea sensibilă” a persoanei de îngrijire primară, precum și „din calitatea ulterioară a atașamentului pe care o dezvoltă copilul”; astfel, este vorba despre capacitatea de a căuta îngrijire, de a oferi îngrijire, de a se simți confortabil cu un sine autonom și de a negocia.
Dacă primele două capacități – de a căuta și de a oferi îngrijire – surprind dinamica afectiv-intimă din cadrul relațiilor bazate pe atașament (indiferent de vârstă), următoarele două, spun April Fallon și Rama Rao Gogineni, descriu reperele în funcție de care intimitatea sănătoasă se stabilește ținând cont atât de măsura în care identitatea persoanei este structurată în mod adecvat, cât și de capacitatea individului de a-și negocia spațiul personal în relație cu ceilalți – altfel spus, de a stabili granițe sănătoase, responsabile, mature.
>> Atașamentul în psihoterapie și fiicele foarte tinere ale psihanalizei
Autonomia este importantă în intimitate, pentru că îi permite individului să se apropie de celălalt, fără a-i fi teamă că va fi înghițit cu totul. (p. 94)
Considerând că, spun April Fallon și Rama Rao Gogineni, „capacitățile de îngrijire sunt o funcție proprie celor care au fost la rândul lor îngrijiți” (p. 78), se înțelege de ce capacitatea de a stabili relații intime sănătoase poate fi deficitară în cazul formării unui tipar de atașament anxios:
Îngrijirea eficientă determină calitatea legăturii de atașament dintre copil și mamă și are un puternic impact asupra capacității copilului de a deveni un viitor îngrijitor pentru copiii proprii, precum și asupra capacității de a crea legături romantice și de amiciție. (p. 78)
Desprindem de aici două dintre componenetele esențiale atât ale atașamentului, cât și ale intimității – și anume siguranța relațională și încrederea în celălalt. Departe de a fi vorba de a crea un mediu perfect sau ideal din aceste puncte de vedere (lucru imposibil, de altfel), este importantă și înțelegerea faptului că nu perfecțiunea este cea care dă măsura echilibrului nici al intimității, nici al atașamentului; așa cum April Fallon și Rama Rao Gogineni afirmă „majoritatea copiilor tolerează un anumit nivel de insensibilitate parentală”, nefiind afectați în măsura în care „îngrijitorii primari nu sunt ostili sau înspăimântători” și pot gestiona „într-o manieră rezonabilă” echilibrul dintre nevoia de atașament și nevoia de explorare (p. 77). Atunci însă când intruziunea și insensibilitatea devin excesive se întâmplă ca sistemul de atașament al copilului să fie dat peste cap în reperele sale cu privire la ce reprezintă prea mult sau prea puțin, bun sau rău, acceptabil sau intolerabil.
În fine, ca ultimă idee a autorilor April Fallon și Rama Rao Gogineni referitoare la interacțiunea dintre cele două fenonene, este de precizat modul în care atașamentul se modifică odată cu dezvoltarea copilului, surprinzând în acest fel și măsura în care ajunge să modeleze relațiile sale cu cei din jur. Dacă, într-o primă fază, legătura primară de atașament și nevoia de proximitate cu figura primară de atașament ajung să fie treptat înlocuite cu o reprezentare mentală a sa, într-o fază ulterioară atingerea, nevoia de contact începe să includă nevoia de intimitate sexuală – în perioada adolescenței și a vârstei adultului tânăr. Într-o ultimă etapă, însă, asimetria îngrijirii observată în perioada copilăriei este substiuită sentimentului de securitate împărtășit, precum și așteptărilor și comportamentelor de îngrijire care presupun o mare mare reciprocitate.
Conform lui Mayseless și Scharf (2007), dinamica atașament-intimitate indică faptul că formele timpurii de atașament pun baza calității relațiilor romantice de la vârsta adultă, precum și a manifestărilor intimității din cadrul acestor relații. Or, așa cum și April Fallon și Rama Rao Gogineni concluzionează fără echivoc că
Experiențele timpurii de atașament cu îngrijitorii primari influențează capacitatea de a dezvolta și menține relații semnificative în cursul vieții adulte. (p. 98)
>> Horst Kächele: “Ataşament şi alianţă terapeutică”
Bibliografie
- Cassidy, J. (2001). „Truth, lies, and intimacy: An attachment perspective” în Attachment and Human Development, 3: 121-155.
- Fallon, A., Gogineni, R., R. (2021). „Atașamentul și intimitatea”, în Kanwal, G., Akhtar, S. (coord.). (2021). Intimitatea. Perspective clinice, culturale, digitale și de dezvoltare. București: Trei.
- Mayseless, O., Scharf, M. (2007). „Adolescents’ attachment representations and their capacity for intimacy in close relationships” în Journal of Research on Adolescence, 17: 23-50.
Foto: Pablo Heimplatz / Unsplash
