Discutând despre trăiri obsesiv-compulsive, Mircea Lăzărescu afirmă preliminar, în cartea Ce este tulburarea mentală, că, în fond, îndoiala este „un fenomen uman obișnuit, firesc și necesar”, asemenea fiind și verificarea; patologia este dată în schimb de „accentuarea acestor fenomene, ce trec în prim-plan, decontextualizându-se și manifestându-se rigid, repetitiv.”
De asemenea, Mircea Lăzărescu afirmă că îndoiala reprezintă mai mult decât „un aspect pragmatic al existenței umane”, ci este și „un fenomen cognitiv fundamental” care se referă la nevoia de „căutare a temeiului, a rațiunii de a fi, a adevărului.”
Strâns corelată cu îndoiala, în cazul obsesiilor se regăsește adesea și indecizia, ambele izvorând din aceleași sentimente de insecuritate și incertitudine interioare, care reamintesc obsesivului de lipsa garanțiilor absolute. De aceea, adeseori ca modalitate de combatere a acestor trăiri se întâlnește nevoia intensă, exagerată de planificare:
Tipul particular de personalitate ce are caracteristici obsesiv-compulsive (…) este un om preocupat excesiv de muncă. (…) El (…) nu știe să se relaxeze (…) [și], în plus, încearcă să planifice totul, până în cele mai mici amănunte.
>> Note de etiologie a tulburării obsesiv-compulsive
Îndoieli şi trăiri obsesiv-compulsive
Astfel, îndoiala este cea care asigură terenul fertil pentru anticiparea diferitelor acțiuni și evenimente neașteptate, pe care numai un demers riguros de planificare (obsesivă) le poate combate, nelăsându-le, practic, loc (sau timp) să se petreacă. Numai că atât îndoiala, cât și indecizia, alături de sentimentul de nesiguranță,
creează o sferă în mijlocul căreia cresc și se impun repetițiile și verificările compulsive stereotipe,
subliniază Mircea Lăzărescu.
De aceea, esențial în tulburarea obsesiv-compulsivă este tiparul trăirilor repetitive „ce apar fără intenția și asentimentul subiectului”, cauzatoare de distonie prin incapacitatea de a le opune rezistență. Se remarcă astfel faptul că aceste trăiri sunt profund subiective, iar comportamentele nu doar necontrolabile, ci și dezadaptative, limitând persoana la cercul vicios mental al obsesiilor, respectiv comportamental al compulsiilor.
Mari consumatoare de timp, trăirile obsesiv-compulsive sunt egodistone, simptomele fiind percepute în mod conștient și acut, chinuitor, determinând persoana să se retragă în sinea sa și, de multe ori, să-și limiteze pe cât de mult posibil interacțiunea cu lumea exterioară. Astfel, randamentul personal și profesional sunt profund perturbate, iar sentimentele de anxietate și culpabilitate sunt cu ușurință amorsate în planul afectivității dominante a persoanei.
>> Tulburarea obsesiv-compulsivă: adevarata ei tragedie
Bibliografie: Mircea Lăzărescu, Ce este tulburarea mentală, Editura Polirom, Iaşi, 2014
Foto: Markus Spiske / Unsplash
