Ca metodă terapeutică aparte, constelația familială e o abordare ce permite

descoperirea modului în care clientul este legat de destinul altor membri ai familiei.

Într-o manieră dinamică, această metodă terapeutică abordează nu doar legăturile toxice sau nefaste dintre membri filiației, ci și fac posibilă repararea (prin acte reprezentative), accesarea de resurse și identificarea atitudinilor ce pot fi benefice pentru sufletul clientului.

>> Transmiterea psihogenealogică: individul rămâne întotdeauna conectat la genealogie

Constelaţiile familiale după Bert Hellinger

Descriind abordarea lui Bert Hellinger, Thomas Schäfer afirmă că

un sistem se definește printr-un ansamblu de elemente legate între ele prin anumite relații.

Orice modificare sau schimbare adusă oricărui element din cadrul sistemului are un efect automat asupra altor elemente, afectând astfel sistemul în sine.

Fiecare persoană face parte dintr-un sistem familial și deci dintr-un ansamblu de relații.

Detașarea de sistemul familial nu se face însă „pur și simplu”, întrucât implicațiile și intricațiile genealogice ajung să se facă „simțite peste generații”. Rezolvarea nu constă în fugă sau desprindere, așadar, ci în conștientizare și integrare.

>> Sindromul de aniversare şi loialitatea familială invizibilă. Vocabular de psihogenealogie

Din acest motiv, repetițiile și retrăirile inconștiente (neconștientizate) ale destinului unui pedecesor devin „încurcături”, după cum le numește Bert Hellinger. Manifestările de acest fel reprezintă de fapt încercările acestor personaje genealogice de a fi „din nou văzute și reincluse”; nevoia de identificare inconștientă poate dispărea astfel, iar succesorul poate accesa, în locul durerii și a suferinței transmise, resursa antecesorului său.

Așa cum visele reflectă inconștientul personal al visătorului, constelațiile familiale reflectă inconștientul unui sistem familial.

Unul dintre modurile prin care se poate intui, dacă nu chiar descoperi măsura în care o legătură familială ne conduce sau nu destinul este prin observarea măsurii în care acțiunile pe care le facem trezesc sau nu sentimente de confuzie, vinovăție, ambivalență:

suntem cu conștiința împăcată,

spune Thomas Schäfer,

atunci când comportamentul nostru ne confirmă apartenența la neam.

Dacă, în schimb,

ne simțim vinovați atunci când prin comportamentul nostru de îndepărtăm de ea,

este un bun indiciu al faptului că e posibil să fim prinși într-o încurcătură genealogică.

Cu cât mai mare este tăcerea, cu atât mai mare este și suferința generațiilor ulterioare – și, la fel de bine, cu atât mai nebănuită, căci simptomele (anume forma pe care durerea o îmbracă) se pot deplasa; deci, deși emoția, trăirea, poate chiar și contextul sunt aceleași, modul în care se vor manifesta pot fi mai mult decât subtile dificil de pus în legătură, pliându-se pe actualitatea și istoricul personal și al moștenitorului.

În cadrul sistemului familial „există întotdeauna o ordine” care acționează indiferent de cunoașterea pe care o avem despre ea sau nu. Perturbarea acestei ordini în absența reparației și onorării generează haos. De aceea, conștientizarea, asumarea și integrarea sunt atât de necesare: ce a fost trăit la un moment dat de-a lungul filiației cere să fie recunoscut într-o formă sau alta.

>> Psihogenealogia, fantomele transgeneraţionale şi antideterminismul

Legătura, echilibrul sau compensarea și ordinea sunt condiții necesare reușitei relațiilor interumane. Conștiința noastră se constituie din interacțiunile între aceste trei elemente.

Bibliografie: Thomas Schäfer, Ce îmbolnăvește sufletul și ce îl vindecă. Constelațiile familiale și terapia lui Bert Hellinger, Editura Philobia, București, 2021, pp. 14-58.

Foto: Tyler Nix pe Unsplash