Constientul este unul dintre termenii impusi de psihanaliza. Inaintea consacrarii sale de catre psihanalisti, constientul, echivalat cu constiinta si ratiunea, a fost unul dintre conceptele cheie ale filosofiei si psihologiei de tip cartezian.

Conform acestor paradigme constientialiste, esenta lumii umane e data de faptul ca alegerile, actele si atitudinile subiectului sunt dominate de logica si coerenta, fiind perfect justificabile si inteligibile. Psihanaliza a rasturnat complet o astfel de viziune. Ca adjectiv, constientul califica starea psihica a insului de exercitare a controlului asupra mediului exterior si a autocontrolului in planul propriei activitati mentale. In calitate de substantiv, constientul desemneaza acele procese specifice de adaptare in temeiul carora functioneaza aparatul psihic. Constientul mai inseamna si continutul psihic ce apartine la un moment dat constiintei. Conform primei topici freudiene cu privire la organizarea psihicului uman (1900-1920), constientul reprezinta una dintre instantele constitutive acestuia, alaturi de preconstient si inconstient. Sigmund Freud intrebuinta conceptul de constient drept sinonim pentru substantivul constiinta, mai putin atunci cand se referea la constiinta morala (Gewissen), pe care o punea in relatie cu supraeul, instanta proprie celei de-a doua topici (1920-1939), si cu conceptul de ideal al eului. Limba germana ofera si un alt inteles, particular, de ordin filosofic, termenului constient, respectiv faptul-de-a-fi-constient (Bewusstheit).

Psihoterapia psihanalitica a unui copil Asperger 

In contextul ultimelor doua decenii ale veacului al XIX-lea, cand majoritatea psihiatrilor si a neurologilor legau starile psihice de activitatea diferitelor zone cerebrale, Freud este primul care abordeaza procesele psihice independent de orice substrat bio-fiziologic. Potrivit parintelui psihanalizei, nici constientul nu parea sa aiba vreun raport cu una sau alta din activitatile cortexului cerebral. Insa el nu a intarziat sa vorbeasca despre o adevarata sciziune (sau clivaj) a(l) constiintei, mai cu seama in planul unor simptomatice uitari ori al refuzului manifestat de subiectul nevrotic de a-si da seama de responsabilitatea lui in raport cu anumite ticuri sau deviatii de comportament. De fapt, pentru Freud clivajul inregistrat in activitatea constienta nu conta ca fapt in sine, ci in calitate de marca a existentei inconstientului. Astfel, isteria (sau uitarea cauzei unor simptome) nu ar fi fost rezultatul sciziunii consumate in constient, ci al conversiei unor continuturi psihice, multe diferite de ceea ce se numea traire constienta. Savantul vienez a subliniat rolul jucat de limbajul verbal in activitatea de ridicare la constient, pe baza asocierilor verbale libere si a reprezentarilor adiacente, a unor trairi si reactii de ordin inconstient.