Citesc în Cotidianul de azi detalii despre proaspăta ştire a colaborării lui Constantin Bălăceanu-Stolnici cu Securitatea. Aflu printre altele că, în calitate de şef de secţie al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie de la Otopeni l-a tratat în anii ’70 nu doar pe Yasser Arafat, dar şi pe „marele psihanalist francez Lacanne” (sic!). Personal, nu ştiam nimic despre vreo vizită a lui Lacan în România, fie şi din motive de sănătate – m-ar interesa, evident, să aflu mai multe. Presupun însă că în acest moment dl Bălăceanu-Stolnici nu este foarte preocupat de Lacan. Mă întreb cine mai cunoaşte datele şi detaliile acestei vizite – orice informaţie (scuzaţi cuvântul!) este prin urmare binevenită.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Din cate stiu eu cea de-a doua sotie a lui Jacques Lacan a fost romanca. Este intr-adevar discutabil daca informatia este sau nu adevarata, insa putem lua in considerare si aspectul acesta.
Da, am frunzarit si eu aseara istoria lui G. Bratescu, „Freud si psihanaliza in Romania”. Desi istoria asta este exceptionala ca informatie si acribie, n-am gasit nimic in sensul lui Stolnici – doar faptul (pe care-l uitasem) ca, intr-adevar, Lacan avea o sotie romanca. Un aspect care, intr-adevar, poate cantari sentimental, dincolo de competentele recunoscute ale Institutului de Geriatrie. Ar merita consultata presa vremii sau, si mai bine, arhivele INGG (despre care nu stiu cat de secrete pot fi).
da, si eu l-am tratat pe freud.
Este probabil vorba de Jean Marie Lacanne, manufactor de biscuiţi şi patiserie mediocră, care suferise o paralizie facială de la corentul din tren.
stolnici l-a tratat pe… lacanne al lui inainte sau dupa sau in timp ce dadea cu subsemnatul, asa cum a declarat de curind?
N-am idee, dar îmi imaginez ce densitate de securişti pe centimetru pătrat era la INGG, un loc aparte unde veneau mulţi străini cu (bună)voia regimului. E o micuţă naivitate această revelaţie de presă, să crezi că se putea lucra acolo fără dosar şi că nu era o afacere controlată. Evident, e bine mereu să credităm excepţiile. Ar fi interesant să-l descoperim pe Lacan în dosarele Securităţii, nu?