Grupul de Dezbateri Teoretice in Psihanaliza – afiliat AIPsA va invita la conferinta „Psihanaliza si Societate”, Sambata, 2 iunie 2007, ora 11.00.
Intrare libera
Locatia: Universitatea Hyperion, Facultatea de Psihologie
Locatia: Universitatea Hyperion, Facultatea de Psihologie
Calea Calarasilor Nr. 169, Sector 3, Bucuresti
Corp A, Etaj 6, Sala de conferinte
Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
In deschidere vor vorbi:
Dorin-Liviu Bîtfoi – presedinte AIPsA
Georgiana Branisteanu – coordonatorul grupului de dezbateri
Invitati de onoare:
Augustin Cambosie – psihanalist formator ARPP, vicepresedinte FRP
Prof. Dr. Tudora Sima – Decan al Facultatii de Psihologie, Universitatea Hyperion
Prezinta:
Izabella Ghita – Valente ale psihanalizei in analiza fenomenului social. Marcuse si supra-organizarea sociala a instinctelor
Georgiana Branisteanu – Comportamentul pasiv-agresiv – abordare psihanalitica
Anamaria Ivan – Socializarea in spatiul virtual, o abordare psihanalitica
Cristian Burcos – Moartea universului – de la sine la social si inapoi – abordare interdisciplinara
Ioana Marculescu – Istoria muzicii clasice vazuta ca evolutie a unui eu
Am fost la conferinta de la Hyperion dar am prins doar ultimele 2 expuneri.
Cea a lui Cristian Burcos despre moarea universului si cealalta a Ioanei Marculescu despre Istoria muzicii .
In primul caz problemele au fost strict filosofice mai mult asa ca nu o comentez.
Cealalta a incercat sa faca o paralela intre Istoria Muzicii si evolutia psihica a omului, in special cu evolutia stadiala infantila.
In primul rand pentru mine Stadiile de Evolutie Libidinala infantila teoretizate de Freud sunt neesentiale pentru particularitatile psihicului.
Apoi incercarea de a gasi corespondenta evolutiei istoriei muzicii cu evolutia psihica este inoportuna. Eu am facut o astfel de analiza a evolutiei curentelor artistice din artele vizuale.
Absolut toate elementele constitutive ale psihicului intra in TOATE curentele artistice. Diferentierea dintre ele este data de:
evolutia materialelor,
capacitatea de prezentare catre public,
principiile metafizico-religioase ale publicului care selecteaza artistul
educatia artistica a acestuia insusi fata de care artistul se razvrateste la un moment dat.
Toate acestea pot imprumuta elemente particulare, periferice ale psihismului sau. Ele nu pot fi explicate decat prin hazardul particularului si nu prin universalitatea stiintifica a nucleului Psihicului general propus de psihanaliza generala (aici aceste presupuse stadii). Psihanaliza ar putea explica un curent sau altul daca tine cont de aceste particularitati ale mediului social care pot influenta formarea estetica a artistului. Dar, fireste, in acest caz devine mai mult sociologie decat Psihanaliza.
Structura psihopatologica a artistului se poate manifesta in ele insa esenta lor nu este aceasta. De altfel curentele au avut exponenti extrem de diferiti sub raportul temperamental. Sa luam de exemplu explozivitatea lui Picasso si calmul lui Miro care au trecut la un moment dat prin suprarealism.
Tipul acesta de argument, anume: „pentru mine, cel care m-am ocupat de asaceva, deci stiu ce spun si deci crede-ma pe cuvant”, ucide de obicei lectura restului argumentelor.
Am vazut totusi ca ai mentionat nume ca Picasso si Miro si opui „explosivismul” lui Picasso calmului lui Miro. Picasso a trecut si el prin vreo 3 perioade, dar din cate stiu atat perioada „roz” cat si cea „albastra” se bucura de un calm extraordinar. Deci ce anume decupezi tu ca interpret din opera pe care o interpretezi? Ceea ce iti convine sau ceea ce ti se arata?
In alta ordine de idei, cred ca in istoria picturii cel mai mult de furca ne da manierismul – un stil ermetic, preponderent portretistic, intins pe o perioada destuld e lunga de timp, fara evolutii spectaculoase.
Manierismul sta in sine si pentru sine ca o etapa, stadiu, etc.
Iar daca acesta este atat de evident, de ce n-ar fi la fel si cele mai putin evidente?
Lucrarea s-a chemat „Istoria muzicii clasice vazuta ca evolutie a unui Eu”. Nu a fost vorba despre evolutia curentelor muzicale unul dintr-altul (cum se spune ca s-ar fi facut in cazul artelor vizuale) ci, de evolutia unui singur curent care trece prin mai multe moduri de expresie a continuturilor afective exprimate.
Cred ca se poate vedea faptul ca in momentul in care am spus „pentru mine ” nu am facut-o in ideea ca vreau sa termin discutia atat de brusc printr-o atitudine de monarh. Pur si simplu discutia despre stadiile de evolutie libidinala este alta. Imi face deosebita placere sa dezbat si pe tema asta insa probabil ca textul ar fi fost foarte lung.
Cand am discutat de cei 2 artisti nu m-am referit la diferitele stiluri schimbate de Picasso pe care le-am analizat in amanunt aici:
http://www.members.lycos.co.uk/gabald/cubism1.htm
ci la stilul SUPRAREALIST prin care au trecut ambii. In contextul respectiv recursul la exemplul celor 2 era facut pentru a arata ca membrii unui curent pot avea structuri psihopatologice absolut diferite. Acest lucru ma ajuta sa arat ca un curent nu se poate explica cu ajutorul reperelor generale (nucleare) ale psihicului ci cu elemente periferice asemnea celor enumerate de mine in mesajul anterior.
Nu am spus ca lucrarea prezentata la conferinta ar fi sustinut ca curentele muzicale s-ar fi tras unul din altul. Asta de fapt este ideea pe care eu insumi am folosit-o in lucrarea din linkul de mai sus din al carui continut am prezentat si eu la Simpozionul de acum 8 ani de la ISE.