De remarcat că Freud era sceptic cât priveşte posibilitatea ecranizării proceselor psihanalitice. El a refuzat în 1926 să fie consultant la filmul Misterele unui suflet al expresionistului austriac G. W. Pabst, fără a ceda insistenţelor entuziaste ale lui Karl Abraham şi Hanns Sachs, care s-au şi implicat în temerara întreprindere. Cu tot refuzul iniţial al lui Freud, psihanaliza a continuat să tenteze cinematografia, deşi nu întotdeauna în formele cele mai proprii. Alfred Hitchcock era pasionat de psihanaliză, iar John Huston îi va încredinţa lui Jean-Paul Sartre sarcina scrierii scenariului la filmul biografic Freud (ce s-a ales până la urmă de acest scenariu, e o întreagă poveste). Exemplele sunt nenumărate, iar portretul cinematografic al psihanalistului merită o discuţie separată, prin fantasmele pe care le întrupează.
Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
În 1995, am propus Cinematecii din Bucureşti un ciclu de “psihanaliză şi film”, cum tocmai se împlineau în acel an – coincidenţă sau nu – 100 de ani de la naşterea ambelor domenii (cea a psihanalizei convenţional fixată după data de apariţie a Studiilor despre isterie). Ciclul a rulat într-adevăr pe ecrane, dar cu o listă de filme esenţial modificată faţă de ce propusesem (Pabst, Hitchcock, Huston, W. Allen ş. a.). În schimb, cu alte filme care transpuneau pe ecran tocmai fantasmele despre care aminteam.
Significant shrinkage
Susan King (Los Angeles Times – Calendarlive.com, June 14, 2007)Go ahead. Lie down on the couch and vent about your problems to the doctor — even if he is just a character on screen.
“Movies on the Mind: Psychology and Film Since Sigmund Freud,” opening Friday at the Academy of Motion Picture Arts and Sciences, lets visitors to do just that.
The traveling exhibition, organized last year in celebration of Freud’s 150th birthday by the Deutsche Kinemathek museum, not only explores the relationships between film and psychology but also surveys the history of movies from a psychological point of view. It features posters, photographs and clips from such films as “Annie Hall,” “Psycho,” “Silence of the Lambs” and “Being John Malkovich”.
The multimedia exhibition is divided into theme areas that allow visitors to experience a series of psychological states.
“For example, when you go into the narcissism area, there are film clips that relate to identity and people who are self-obsessed,” says Ellen Harrington, the academy’s director of special events and exhibitions. “And you stand between a mirror and a real projection screen so you are actually in the scene.”
In another display, clips from movies dealing with dreams are projected on a ceiling; to watch, visitors can climb into a hospital bed. And in an area featuring clips about analysts and patients, there is an embroidered Victorian armchair “like one that was in Freud’s office and a therapy coach of old leather, so people can either lie down or sit and watch the clips.”
Finally, a “crying room” is dedicated to clips that elicit sadness. “You enter through a red curtain and it’s very dark,” Harrington says. “The curators from Berlin said that people sat in there crying during the run of the exhibition.”
