…este titlul lucrării prezentate de Anamaria Ivan la Conferinţa „Psihanaliză şi societate” din 2 iunie, publicată în cel mai recent număr al revistei Cultura.
În acelaşi număr, în cadrul grupajului de opinii despre „Drogurile legale”, Georgiana Brănişteanu tratează despre „Adicţiile societăţii de consum”, iar Dan Niculescu despre „O nouă dependenţă: shopping-ul. «Cumpăr, deci exist!»”.
1. Introducere
Spatiul mediat de calculator, pe care l-am numit spatiu virtual a evoluat pana la punctul in care este mai mult decat suma microcipurilor si a firelor de legatura. Este o entitate socio-psihologica ce are o magnitudine a complexitatii, subtilitatii si a adaptabilitatii cu nimic mai putin sofisticata decat a lumii reale in care se manifesta.In multe din mediile de pe Internet utilizatorii sunt foarte captivati de viata virtuala, si manifesta dorinta de a petrece din ce in ce mai mult timp conectati cu ajutorul calculatorului, asta ducand uneori la neglijarea vietii personale si socio-profesionale.
Utilizatorii care manifesta o dependenta de calculator si de Internet au dificultati in a verbaliza motivele precise care duc la adictia lor. Ceea ce acapareaza activitatea si timpul nu este camera de chat, e-mailul, blogul, forumul de discutii sau jocul pe calculator, ci dinamica interna, inconstienta, pe care aceste medii o declanseaza. O persoana poate foarte usor sa identifice nevoile constiente in jurul carora se organizeaza motivatiile lor. Ceea ce duce la dependenta si pasiune apropiata de obsesie este o nevoie inconstienta. Activitatea adictiva se adreseaza unei dorinte intense, de cele mai multe ori inconstienta. Cand un individ isi trateaza nevoile prin suprimare, ignorare sau diversiune acesta este prins intr-un cerc vicios de implinire superficiala. Rezultatul poate fi o fixatie patologica si dependenta. Intr-un cadru sanatos, realizarea constienta a dorintelor si nevoilor conduce la un eu mai solid, mai bine integrat. In schimb, in cadrul patologic al dependentei, eul devine mai slab, si mai fragmentat.
Citeste despre psihoterapia psihanalitica a unui copil Asperger
Preocuparea specialistilor in sociologie, psihologie si psihanaliza a venit ca un rezultat natural al observatiilor legate de comportamentele daca nu patologice cel putin neplacute ale unora dintre utilizatorii de calculator si internet. Trecand peste simpla observare a fenomenelor care se petrec, oamenii de stiinta au studiat psihodinamica individuala si au cautat o explicatie psihanalitica a dependentei, a agresivitatii, a dezinhibitiei si a multor altor componente psihice ale prezentei si activitatii indivizilor in spatiul virtual.
2. Aspectele de baza ale experientei spatiului virtual
Senzorialitate redusa – Comunicarea mediata de calculator permite un contact minimal cu celalalt. De cele mai multe ori singura manifestare a prezentei celuilalt sunt mesaje text, care apar pe monitor, in fereastra de chat sau in e-mail. Videoconferinta permite un contact vizual, imaginea-portret a celuilalt aparand pe ecranul calculatorului, si vocea acestuia auzindu-se in boxe. Elementele care il compun pe cel de la capatul celalalt al firului comunicarii sunt o parte dezasamblate (chip, voce, care nu mai apartin de o fiinta umana aflata in spatiul tau fizic, ci parvin prin intermediul echipamentului electronic), sau ignorate complet (postura, miros, gust, limbaj corporal). Aceasta alterare a informatiei primite de la celalalt pe cale senzoriala modifica foarte mult modul in care partenerii de conversatie se percep si se reprezinta unul pe ceilalalt.
Textualizare – Multe din interactiunile mediate de calculator se fac prin text. Comunicarea este bazata in exclusivitate pe cuvinte scrise. Cand doi sau mai multi utilizatori folosesc canalele de chat, ei “vorbesc” intre ei scriind si citind. O mare parte din informatia care ar proveni pe cale nonverbala intr-o confruntare fata in fata este decartata. Asta duce la o comunicare mai eficienta in situatiile in care semnificatiile verbale sunt de o importanta mai mare, si la o comunicare alterata in conditiile in care ar fi necesar ca interactiunea sa permita comunicarea emotiilor.
Flexibilitatea identitatii – lipsa indiciilor din interactiunea fata in fata are un impact major asupra felului in care indivizii isi percep propria identitate, si pe a celorlalti. Comunicarea exclusiva prin text iti ofera optiunea de a exprima numai anumite parti din identitatea ta, sa iti asumi identitati imaginate sau dorite, sau sa ramai complet anonim, invizibil. Unii indivizi folosesc asta petru a pune in act anumite nevoi si dorinte neplacute, foarte des abuzand de alti utilizatori. Altii o folosesc pentru a putea fi sinceri si deschisi despre niste aspecte personale pe care nu le-ar putea discuta intr-o intalnire fata in fata.
Perceptie alterata – spatiul virtual, mediat de calculator are anumite proprietati care fac ca experienta sa sa se asemene mai mult cu un proces primar decat cu unul secundar. Experienta mediata de calculator sfideaza regulile conventionale de timp, spatiu si logica. Ea permite concentrarea mai degraba pe semnificatii subiective, permitand intr-o foarte mare masura eliminarea liniei obiectivului, sau a rationalitatii.
Uniformizarea statutului personal – pe internet simbolurile statutului si ale puterii devin invizibile, irelevante. Fiecare are oportunitatea de a se face auzit si vazut, de a manifesta comportamente diverse, reactia individuala obisnuita la autoritate fiind in cadrul comunicarii de acest tip un parametru sters, acoperit de multiplele identitati pe care si le asuma participantii. Informatia legata de statut si autoritate este inhibata in procesul de reducere a reprezentarii individului ca suma de mesaje text, fotografie, eventual voce.
Transcenderea spatiului – distantele fizicale intre indivizi devin irelevante in spatiul virtual. Locatia participantilor este perceputa in mod abstract, singura cerinta fiind aceea de a se afla in fata unui calculator. Asta permite asocieri si formari de grupuri intr-o maniera mult mai flexibila decat in spatiul real. Indivizii care in orasul in care locuiesc sunt izolati si nu au interese comune cu semenii lor pot foarte usor sa isi gaseasca pe internet cei mai potriviti si mai placuti companioni, sa capete un sentiment de apartenenta imposibil de capatat in alta maniera. Asta se poate transforma intr-un dezavantaj pentru persoanele cu probleme de socializare, ducand la accentuarea izolarii si la minimizarea contactelor in viata reala.
Flexibilitate temporala – In comunicarea prin mesaje text timpul dintre manifestarile indivizilor devine o variabila lasata la latitudinea lor. Reactia imediata la un mesaj nu este o cerinta obligatorie, ca in confruntarile fata in fata, raspunsul putand sa apara la cateva secunde, minute sau chiar ore si zile. Aceasta alungire a timpului scurs intre schimburile de mesaje ofera sansa unei reflexii mai indelungate asupra a ceea ce vrei sa transmiti si compunerea unui mesaj mai elaborat cu posibilitati mai mari de expresie, dar si de disimulare. Pe de alta parte, timpul scurs in asteptarea unui raspuns la un mesaj devine spatiu de proiectie, de anticipare, poate sa declanseze indoieli, anxietati si frustrare.
Multiplicitate sociala – pe internet un individ poate sa sustina mai multe interactiuni in acelasi timp. Poti sa ai 4 ferestre de chat deschise, sa raspunzi la un email sau sa publici intrari pe un blog in acelasi cadru temporal. In plus, varietatea de posibilitati este mult largita. Folosind un motor de cautare poti foarte repede sa gasesti sute de spatii interesante, care corespund nevoilor si intereselor tale, si sa le accesezi pe toate in aproximativ acelasi timp. Abilitatea de a trece in revista o astfel de multitudine de posibilitati amplifica un fenomen interpersonal foarte cunoscut in psihanaliza si anume transferul. Utilizatorul va actiona in conformitate cu motivatii inconstiente in selectarea prietenilor sau a dusmanilor. Acest transfer ne ghideaza spre un tip specific de persoane care acceseaza emotii si nevoi inconstiente.
Inregistrarea – datorita faptului ca majoritatea interactiunilor de pe internet se desfasoara in mod text, conversatiile pot fi inregistrate si stocate. In felul asta, relatia este documentata, si poti in orice moment sa revezi ceea ce s-a spus. Desi este tentant sa crezi ca textul salvat este o inregistrare obiectiva a unei componente a relatiei, este fascinant sa observi cum se modifica reactiile noastre in timpul diferitelor sesiuni de recitire a lor. Posibilitatea de a inregistra conversatiile are si dezavantaje: constienta faptului ca tot ceea ce spui poate fi inregistrat te poate face sa devii anxios, hiper-prudent, si chiar paranoic. Nu stii niciodata cine are acces la bucatile de conversatie la care ai participat, cine te poate observa retroactiv si ce poate afla despre tine.
Intreruperea mediului – O proprietate foarte importanta a comunicarii mediate de calculator este ca aceasta poate fi intrerupta din motive tehnice. Calculatorul poate sa devina nefunctional, conexiunea la internet se poate intrerupe sau poate sa functioneze la parametrii foarte slabi calitativ, uneori fara nici un semnal. Importanta este aici reactia utilizatorului fata de aceste intreruperi, cand se pot manifesta semnele dependentei fata de internet, si ale relatiei transferentiale cu calculatorul. De asemenea, in cazul in care un raspuns intarzie sa apara deschide portile proiectiilor si a fantasmelor anticipative, a anxietatilor si a frustrarii. Maniera in care utilizatorii de calculator si de internet experimenteaza situatia de a se putea baza pe functionarea componentelor electronice, pe predictibilitatea functionarii calculatorului si posibilitatea de a depinde de el ne ofera indicii importante despre psihodinamica individului respectiv.
3. Regresia
Toate elementele trecute in revista mai sus sunt cauze ale unor comportamente sociale specifice spatiului virtual. Termenul psihanalitic care impacheteaza fenomenele petrecute cu utilizatorii patologici ai spatiului virtual este acela de regresie. Proiectiile, posibilitatea de a jongla cu identitatile, lipsa de fizicalitate a celor cu care interactionezi duce la activarea unor procese arhaice si la adoptarea unor atitudini cu o accentuata componenta inconstienta. Norman Holland a clasificat aceste comportamente regresive in trei categorii: Inflacararea, flirtul si generozitatea.
Inflacararea duce la augmentarea peste masura a unor conflicte, la folosirea unui limbaj nepermis si inutil de agresiv. Partenerii de chat ajung sa se certe si sa se loveasca verbal cu o intensitate mult mai mare decat cea la care s-ar fi ajuns intr-o cearta in spatiul real.
Flirtul de asemenea capata pe internet proportii respectabile. Indivizii abordeaza sexualitatea mult mai deschis decat ar face-o in orice alt spatiu social, isi fac propuneri si cereri directe. Pudoarea, prezenta in viata reala, devine o amintire stearsa cand persoana se afla pe internet, si unii se dezgolesc, fara sa manifeste retinerile lor uzuale, trimitand poze nud partenerilor de flirt.
Generozitatea capata si ea o amploare mult mai mare in cadru virtual. Indivizii sunt gata sa raspunda oricarui strigat de ajutor, depun eforturi considerabile de a rezolva problemele care le sunt prezentate in spatiul virtual, desi in viata reala manifesta un comportament individualist, retinut si zgarcit. O alta fateta a generozitatii este deschiderea. Indivizii isi marturisesc unii altora detalii pe care le credeau secrete, devin exhibitionisti si pun la dispozitia publicului jurnalul intim, in pofida faptului ca nu cu mai mult de cateva luni inainte, ascundeau varianta non-electronica a acestuia cu cea mai mare grija, ferind-o de ochii celor mai apropiati. Norman Holland explica aceasta dezinhibitie prin faptul ca indivizii se gandesc la calculatorul lor ca fiind mai mult decat o masina, ca fiind ceva mai apropiat de o persoana reala. Tendinta umana de a antropomorfiza elementele din jurul nostru se poate observa in multe cazuri. Oamenii dau nume masinilor lor, le atribuie emotii, au diferite sentimente fata de ele cand devin nefunctionale sau sunt nevoiti sa le instraineze sau sa le schimbe. Faptul ca utilizatorii isi trateaza calculatorul ca fiind un partener, un prieten, sau poate un dusman este vizibil la mai multe nivele. In termeni psihanalitici acest fenomen se numeste transfer.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Anamaria Ivan este licentiata in automatica si calculatoare, in prezent este studenta la psihologie in cadrul Universitatii Titu Maiorescu si este in analiza personala.
Citind lucrarea ei, am tendinta sa leg dependenta de computer de dependenta de internet, desi imi dau seama ca daca as pune problema separat, poate as depista diferente de raspunsuri… si ma intreb “Ce ne facem? Mai stam pe net., cu atatea diagnostice posibile care ne pasc…?” Conteaza cum stam, cat stam, ce facem acolo si mai ales ce investitie emotionala alocam.
Cine este computerul? Este psihanalistul care ne scuteste de contratransferul sau posibil incomod uneori, dar care, din pacate, nu ne ajuta sa crestem pentru ca el nu va functiona decat in masura in care nevroza noastra il investeste, fara a avea o realitate proprie.
Computerul va juca in scenariul nostru transferential fara a opera nici o modificare in el si deci, neexistand nici o portita de iesire din acest scenariu.
El ne ofera o relatie in care nevroza ne este protejata si satisfacuta, ca, de altfel, orice adictie.
“Imi place si nu ma pot abtine” spun dependentii de computer manifestand absolut reale reactii de sevraj in momentul in care ceva face ca functionarea P.C.-ului sa nu fie disponibila.
Anamaria a lansat o problema, a privit-o din perspectiva intelegerii psihanalitice, dar raspunsurile si solutiile urmeaza sa le cautam fiecare. Asteptam sa va spuneti parerea sau experienta proprie pe aceasta tema aici, pe blog, poate putem cauta/gasi… impreuna mai multe raspunsuri.
Găsesc că este o lucrare bine detaliată, cu un subiect pe cât de actual, pe atât de vast. Un subiect cel puţin pentru o carte. Important este că lucrarea de faţă propune o sumă de bune puncte de pornire pentru o reflecţie psihanalitică în acest domeniu. Evident, lucrurile mai pot fi nuanţate. Remarc, de pildă, necesitatea introducerii în discuţie cel puţin a două, dacă nu chiar trei distincţii: 1. Discriminarea între dependenţe – de calculator şi de internet (de la un punct, sunt lucruri diferite); 2. Deosebirea între utilizatorii tineri şi cei mai puţin tineri (dependenţa scade statistic şi dramatic odată cu vârsta; hacker-ii, de exemplu, cei mai virtuali dintre pământeni, se recrutează de tineri şi foarte tineri, pentru ca la maturitate să-şi piardă în general interesul); 3. Deosebirea în funcţie de gen (tot statistic, cei mai mulţi utilizatori sunt, de departe, bărbaţi).
Articolul a stârnit reacţia interesantă a uneia dintre cele mai celebre bloggerite autohtone, Luciat – „cititoarea teroristă”, http://luciat.wordpress.com/.
Ca sa iti raspund la intrebare, georgiana… da, desigur ca mai stam pe net. Singura „trebsoara” la care trebuie sa fim atenti este ce se intampla cu chimia noastra in cazul in care nu se poa’ sa stam pe net din diferite motive legate de conjuncturi tehnice sau nontehnice…
Sa ne vedem in spatiul virtual si real, numai atat: sa ne vedem cu bine. Asta-i tot ce va cer, dragilor… Sa-mi spuneti mie daca asta nu e „religie curata” ca sa citez pe o individa care incerca sa ma combine intr-o afacere de comert piramidala.
va imbratisez
Un comentariu cu caracter personal: Poiana lui Mayuma http://mayumablog.weblog.ro/
V. si blogul Media lui Comănescu http://comanescu.hotnews.ro/
Dorin, multumesc pentru redirectari. Daca nu le-ai fi postat aici nu le-as fi gasit si nu as fi putut sa „ma bag in seama” cu lumea care imi comenteaza articolul. Daca mai gasesti ceva… sunt disponibila sa primesc.
numai bine
Comunicarea este interesantă, dar abordarea cred că e puţin cam superficială. Numai atât produce relaţia individ-net? Mă îndoiesc.
Lucrarea a fost o abordare psihanalitica a dependentei de spatiul virtual si implicit de computer ca instrument care te conecteaza. Sunt sigura ca exista numeroase alte aspecte interesante ale relatiei individ – net. Dumneavoastra la ce v-ati gandit?
Anamaria: Cu plăcere! Sigur, dacă mai aflu comentarii… Constat că eseul tău e pus in discutie de bloggeri, inclusiv de cei de frunte. Asta arată că psihanaliza poate fi aplicată interesant în zone de interes.
Fără îndoială, Martin, că e vorba doar de o încercare şi că se pot scrie biblioteci întregi pe subiect. Am spus deja cu ce aş mai fi completat eu, iar asta doar la prima vedere. Importante rămân în momentul de faţă singularitatea eseului şi faptul că prilejuieşte aceste discuţii.
Ar mai fi, poate, şi o circumstanţă pe care nu am prevăzut-o: cred că s-a înţeles că am postat eseul întreg – deşi am scris în clar că e doar un fragment. Integral, eseul apare în revista „Cultura”, http://www.revistacultura.ro/articol.php?rezultat=1492.
Daca sunt suficient provocata, o sa adun toata cunoasterea referitoare la acest subiect, si inca ceva in plus, si o sa o plasez intr-o carte groasa si inaccesibila, care se va vinde scump, si pe care o sa o folosesc ca mijloc de a face bani, cand o sa fiu eu profesor universitar si o sa santajez studentii sa imi cumpere tratatu’ ca altfel „nu le dau examenul”.
Pana cand o sa fiu de o asemenea celebritate, ca sa „mi-o iau in cap”, va invit doar la discutii pe tema intrebarilor la care eu am dat un raspuns in mod evident incomplet, si, in mod si mai evident ajutat de ceea ce au scris si altii, si peste care am avut onoarea si placerea sa nimeresc pe internet.
Asadar… in loc sa constatam gauri in cunoastere, hai mai bine sa incercam sa le acoperim.
cu stima
Bun, o sa spun acum ceva si o sa revin cand am mai mult timp si… daca este cazul.
1. N-a fost o critica, ci o privire critica. Cel putin in intentie.
2. Sa luam cazul „multiplicitate sociala”. Strict sub aspect temporal nu putem vorbi despre o astfel de multiplicitate. De altfel, ea nici nu este posibila. Incercati sa scrieti in doua ferestre de chat _in acelasi timp_. Nu prea aveti cum. Da, putem purta 4 discutii concomitent. Dar asta implica o ordine de prioritati, intreruperi in functie de aceasta ordine (si cu anumite consecinte, in functie de „persoana din fereastra”). Sunt, asadar, 4 discutii impletite, cu mai multe consecinte care decurg de aici.
Bun, s-a spus aici despre transfer, pe care eu il stiu din povesti, nefiind specializat in chestii „pisi”. Dar aici poate fi vorba in acelasi timp de norme morale incalcate, de „inter-transferuri” (scuzati barbarismul – am vrut sa spun ca poti lua ceva dintr-o fereastra si copia in alta: sau poti scrie din greseala in alta fereastra decat cea in care intentionai sa scrii) etc.
Poate chiar ar fi interesanta cartea aia cu care ne ameninti! 🙂 Numai sa ai grija sa nu fie asa groasa…
O planuiesc de 1111 pagini. Credeti ca e suficient? Nu de alta, dar in 534 de pagini o sa scriu numai de aceste „inter-transferuri” de care pomeniti…
Cred ca ar trebui sa ma pun pe treaba… dar de la anu’, ca acum am alte prioritati.
Inca ceva… Atentie! cand am spus sa poti sa faci mai multe lucruri intr-un sistem multi tasking, referitor la multiplicitatea sociala, am folosit (din cate imi amintesc) termenul „in acelasi cadru temporal”, si nu „in acelasi timp”, cum va amintiti dumneavoastra. In cazul in care ma insel, si amintirile mele referitoare la propriul eseu sunt imprecise, imi cer scuze, fac precizarea ca observatiile dumneavoastra sunt cat se poate de pertinente, si amendez pe aceasta cale termenul.
numai bine
Acum mi-e si frica sa mai spun ceva, ca devin autor moral pentru inca 534 pagini. Si 1645 nu-i un numar prea fain.
Domnule Martin, când vorbiţi despre norme morale încălcate – cu exemplele la care aţi făcut referire – vă referiţi probabil la vinovăţia pe care cineva ar trebui să o simtă faţă de un interlocutor de pe net căruia îi declară mai mult interes decât este dispus să îi acorde în realitate, nu? Din aceasta cauza face actele ratate respective, nu? Cred ca este un subiect mai amplu şi ar trebui dezvoltat pentru că, într-adevăr, în relaţiile acestea virtuale se petrec lucruri foarte interesante.
Am să fac o paranteză şi am să vorbesc puţin despre „transfer” deşi, subiectul pe care tocmai l-aţi pus în discuţie este mult mai interesant decât explicaţiile mele cu privire la conceptul de transfer. Referitor la acesta însă, este esenţial să ne lamurim termenii pentru ca e un concept de bază în psihanaliză si, dacă veţi înţelege exact cum îl folosesc psihanaliştii, acest lucru vă va ajuta să citiţi şi lucrari de psihanaliză aplicată. Acestea este posibil să vă atragă mai mult decât lucrările clinice care sunt foarte tehnice din punct de vedere al limbajului.
Pe scurt, psihanaliştii numesc transfer fenomenul prin care pacientul – analizandul – simte faţă de psihanalist aceleaşi lucruri pe care le-a simţit în copilărie faţă de adulţii de referinţă din viaţa sa.
Transferul nu este un mecanism care se produce numai în cura psihanalitică, ci în toate relaţiile în care subiectul este prins, numai ca în cură el devine instrument de lucru. Ce înseamnă că se produce în toate relaţiile? Nu trebuie să înţelegem din asta că în fiecare persoana din jur, individul va vedea pe mama şi pe tata ci că, modul în care individul îşi va construi relaţiile cu ceilalţi, adică propria lui contribuţie la felul în care funcţionează aceste relaţii, are drept cauză modalitatea de relaţionare pe care el şi-a construit-o în perioada formării personalităţii sale.
Revenind la lucrarea pe care o discutăm, aici, termenul de transfer este scos din contextul lui teoretic de bază, pe care am încercat să vi-l explic pe scurt, şi este folosit pentru relaţia pe care un subiect dependent de internet o construieşte faţă de computer. Prin urmare, în momentul în care ne gândim la transfer, avem în vedere relaţia unei persoane cu o altă persoană; pe aceasta din urmă o vom numi obiect de relaţie faţă de prima. Folosirea în contextul lucrării a termenului de transfer cu privire la relaţia unei persoane faţă de computer are în intenţie de a sublinia antropomorfizarea acestui obiect de către individ acesta supărându-se pe computer, certându-se cu el sau iubindu-l atunci când “îşi face traba”, lucruri trăite la o intensitate foarte puternică. Acum va rog să revedeţi comentariul meu iniţial la lucrare şi să îmi spuneţi ce întrebări aveţi!
Cu admiraţie pentru interes!
În principiu şi eu încercam să spun tot cam asta: că se petrec multe lucruri interesante pe net. Apoi, că sunt chestiuni diferite: dependenţa de calculator şi dependenţa de net. În cadrul acesteia din urmă, regăsim din nou două tipuri, în funcţie de gradul de interacţiune (una este să citeşti ziarele, alta să schimbi mesaje).
Cu morala chestiunea se complică deja, şi nu ştiu dacă problematica transferului joacă vreun rol aici. Dar un act imoral nu este deloc ratat. Şi nici nu prea are legătură cu vinovăţia; el rămâne imoral şi dacă persoana care l-a săvârşit se consideră nevinovată. Ba chiar e la modă această (de filiaţie postmodernă) atitudine, de evacuare a responsabilităţii prin reprimarea sentimentului de vinovăţie – reprimare foarte bine sprijinită de mobilităţile şi fracturile postmoderne.
În fine, problema moralităţii activităţilor internautice este mai spinoasă şi încă foarte puţin dezbătută, chiar şi în afară. (În general deviază rapid în spam, chain letter şi alte fenomene pe care eu le numesc „indezirabile”, dar care nu reprezintă decât o mică parte a acţiunilor cu încărcătură morală – dar asta e altă poveste.)
Unul dintre aspectele care mă interesează pe mine este ceea ce am putea numi, în termenii de aici, „contra-transfer” sau „re-transfer”… cred. Adică: persoana care activează pe net se mai întoarce, totuşi, şi în viaţa reală. Unde poate duce cu sine (de fapt, duce – în funcţie de condiţii) atitutini şi caracteristici comportamentale pe care le-a dobândit acolo. De aceea mi se par superficiale abordările de tip Norman Holland. Repet, din punctul meu de vedere. Pentru că nu mi se pare că pe net regăsim cu precădere cele trei tipuri comportamentale (regresive?) descrise acolo, şi nici că în afara netului acestea sunt singurele. Dacă acestea au o importanţă teoretică în psihanaliză, ele rămân naive din punct de vedere al vieţii sociale şi în multe cazuri indecidabile etic (repet, parţial şi pentru că etica virtualului este redusă la analize tehnicizante).
Mulţumesc pentru explicaţii.
Nu am spus ca un act imoral este un act ratat (aceasta nu ar avea nici un sens), dar este adevarat ca m-am exprimat destul de eliptic. Actul ratat este, de exemplu, “incurcarea” destinatarilor in momentul in care scrii un mesaj in alta fereastra de mess., asa cum ati exemplificat dumneavoastra. El este posibila consecinta a faptului ca esti cu gandul la altcineva… Este tocmai invers, un act ratat poate avea conotatii imorale din punctul de vedere al unei anumite valori aparate de catre Supraeu.
In ceea ce priveste termenul de “contratransfer”, nu il putem folosi astfel. Nu am sa incep sa il explic decat daca imi spuneti ca va trebuie ca sa va protejez de abundenta terminologiei. Pentru moment, insa, propun sa abandonam aplicarea acestui concept pana cand va va fi familiar in ceea ce el denumeste. Dar, pomenind de acest termen, ati pus in discutie o problema foarte serioasa si constat cu bucurie ca exista persoane care reflecteaza la asa ceva si va citez: “persoana care activează pe net se mai întoarce, totuşi, şi în viaţa reală. Unde poate duce cu sine (de fapt, duce – în funcţie de condiţii) atitutini şi caracteristici comportamentale pe care le-a dobândit acolo”. Este o intrebare interesanta in ce masura cadrul de comunicare virtuala determina comportamentul unei persoane in relatiile sale, sa zicem, extra-net. La simpozionul aniversar “Freud, 150 de ani de la nastere” organizat anul trecut de catre asociatia noastra, am sustinut o lucrare intitulata “Agresivitatea in creatiile culturale pentru copii” in care incerc sa dau un raspuns la intrebarea daca spatiul cultural cu continut agresiv determina punerile in act agresive de catre consumatorul de astfel de creatii. Poate ca ar trebui sa postez si pe blog acest text si sa dezbatem subiectul. V-ar interesa?
Imi cer scuze, dar nu inteleg ce inseamna faptul ca anumite tipuri comortamentale regresive sunt “indecidabile etic” din punct de vedere al vietii sociale si nici nu cunosc ce inseamna “etica virtualului” redusa la “analize tehnicizante”. Cred ca in acest pasaj as fi putut sa identific intrebarea dumneavoastra, nu?
cu simpatie
Da, mă interesează şi agresivitatea „dobândită” cultural. Poate afişează Dorin textul. În fond, şi asta ca şi „contratransferul” (cu multe ghilimele, ca să zic aşa) fac parte din aceeaşi serie de influenţe culturale „de nişă” asupra vieţii sociale. Nu ştiu dacă e bună expresia „de nişă” – vreau să spun că sunt produse culturale (desenele animate, filmele, programele de calculator, de la cele mai grozave jocuri până la „inofensivul” messenger) la care au acces doar puţini membri ai societăţii şi care afectează în mod negativ o parte dintre aceştia. În fond, într-un fel sau în altul toţi suntem afectaţi de comportamentul acestor „clase virtuale”.
Pentru etica virtualului şi analizele sale tehniciste încă nu am un text potrivit, ba chiar nu am (încă) nici bază pentru a formula o critică pertinentă. Se pot vedea însă textele de la ETHICOMP (este o revistă afişată pe net)şi… alte articole. Nu le stochez, dar reţin ideile lor. În Der Spiegel, acum câţiva ani, a apărut un articol în care autorul cerea scoaterea calculatoarelor din şcoli (mai ales din primele cicluri). Cu argumente foarte solide.
Indecidabila din punct de vedere etic este o acţiune lipsită de substrat etic. În foarte multe cazuri, generozitatea, înflăcărarea şi flirtul nu pot fi catalogate etic, nici pozitiv, nici negativ.
În fine, ar fi multe de spus, dar am impresia că discutăm în zig-zag. 🙂
Textul despre agresivitate îl poate posta Georgiana însăşi, ca autoare a blogului – sau, dacă mi-l trimite, il pot posta şi eu. Dar prima soluţie e mai firească.
Am sa postez textul saptamana viitoare si va astept cu intrebari. Cred ca in aceasta zona (pe care lucrarea ce am scris-o o atinge) se afla intrebarile si revolta dumneavoastra fata de dezavantajele net.-ului precum si, ca o consecinta, nevoia unei “critici pertinente” pe care o resimtiti.
Nu imi este clar ce numiti “contratransfer” si chiar daca mi-ati explica, cred ca mi-ar fi foarte greu sa dialoghez permutand termenii in acest fel din realitate in fantasma…:) “Intre ghilimele” (chiar si foarte multe…) putem folosi un termen doar daca are cel putin o conotatie figurativa fata de sensul sau de baza…:) Nu?:) Oricum, va admir foarte mult curajul, perseverenta si interesul! Probabil ca ati intuit ca in psihanaliza se pot gasi multe raspunsuri. Insa, este un instrument nu foarte usor accesibil, atat teoretic cat, mai ales, practic…
OK, aştept să apară articolul.
Nu am revolte, frustrări şi alte apucături de genul ăsta.
Contratransfer… ştiu că există în psihanaliză. În contextul de faţă, inversul „transferului” despre care acceptaţi că vorbeşte Anamaria (ca fiind scos din context, îmi pare): proiectarea dinspre calculator spre real. E drept, ea aparţine tot persoanei, nu calculatorului. Prin urmare, s-ar putea să nu fie prea bună denumirea. Nu vi s-a întâmplat niciodată să vreţi să daţi un copy/paste obiectelor de pe birou sau chiar gândurilor sau frânturilor de convorbiri? Sau un delete? CTRL+ALT+DEL? 🙂 Sau să „închideţi fereastra”?
Între ghilimele punem orice termen la care facem referire – nu îl folosim direct. Uzul şi referinţa sunt distincte. Când folosesc noţiunea „bizar” nu înseamnă că folosesc noţiunea bizar. (Asta este o mare sursă de comic, dacă citiţi cu atenţie ştiri şi chiar unele cărţi pretins serioase.) Referirea la o conotaţie cu ajutorul ghilimelelor este o subliniere.
Şi… nu ştiu ce răspunsuri poate da psihanaliza. Mă interesează ideile. 🙂
cand zici „cu multe ghilimele” ai in vedere subliniere asa cum am folosit eu in momentul asta ghilimelele? eu as vrea sa stiu ce inseamna cand cineva se simte prost ca nu stie ceva si incepe sa se justifice aiurea?
Gaby
Este o tema foarte interesanta si din cate am inteles si foarte dezbatuta la ora actuala.
Eu sunt de parere ca, totusi, pe Internet se comunica tot intre oameni (pentru ca in spatele ecranului si tastaturii se afla tot oameni reali, din viata de zi cu zi). Ca mai mintim, ca mai dam frau liber imaginatiei… in fine. Dar exista desigur si cazuri de adictie, cum sunt prezentate in acest eseu.
Succes in continuare, Ana Ivan! Si sa ma anunti si pe mine cand iti apare cartea ce trateaza tema acestui eseu mai inh detaliu… 🙂
mi-a placut f. tare art.tau. si cred ca te reprezinta. este bine structurat… la granita dintre cele doua alegeri…frumos.Sa mai scrii succes!
Foarte bine structurat din punct de vedere fenomenologic. Mi-a placut articolul, dar nu am inteles care e acel cadru sanatos, il propui ca si alternativa dar nu definesti.
"Cand un individ isi trateaza nevoile prin suprimare, ignorare sau diversiune acesta este prins intr-un cerc vicios de implinire superficiala. Rezultatul poate fi o fixatie patologica si dependenta. Intr-un CADRU SANATOS, realizarea constienta a dorintelor si nevoilor conduce la un eu mai solid, mai bine integrat. In schimb, in cadrul patologic al dependentei, eul devine mai slab, si mai fragmentat."
Unde intalnim un cadru sanatos? Ce alternative REALE avem?
Raman curios in asteptarea raspunsului tau.
Anonim,
Anamaria nu mai e printre noi, din pacate!
Desi n-am cunoscut-o indeajuns, mi-e dor de ea.
Imi pare rau.
Super articolul!