Simt nevoia sa deschid aici o dezbatere cu privire la conturarea sferei a ceea ce numim „psihanaliza”. Necesitatea acestui demers rezida in faptul ca, in cadrul fiecarei discutii ce se construieste pe marginea subiectelor postate de noi, am constatat ca se ajunge la un moment dat la neintelegeri care au drept cauza viziuni diferite asupra domeniului psihanalizei, lucru absolut firesc, de altfel.
Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
Sigur ca printr-o gandire limpede din punct de vedere al logicii se depisteaza cu usurinta diferentele in ceea ce priveste definitiile posibile ale domeniului si lucrurile se lamuresc din mers mai mult sau mai putin. Insa consider oportuna o incercare de a asambla cumva diferitele unghiuri din care putem privi psihanaliza, astfel incat, va invit pe toti cei care scrieti pe acest blog sa incercati sa construiti o definitie (sau mai multe) a psihanalizei pe care o considerati ca reda cel mai fidel modul in care intelegeti acest domeniu.
>> Cu ce se ocupă un psihanalist
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Se pare ca imi place sa ma aud prima. Stiu deja asta, sper ca stimata alha sa nu se mai deranjeze sa imi faca observatie.
Deci asadar deci…
pentru majestatea sa mine, psihanaliza reprezinta arta de a cauta propria persoana.
Din analele futuristice ale delirului paranoic critic dalinian, stiu ca am dat o definitie taxabila drept „prea larga”.
Si acum… sa va auzim, stimati psihanalisti.
CE (MAI) ESTE PSIHANALIZA ?
CE MAI RAMANE DIN PSIHANALIZA?
Irena TALABAN „Dilema veche” ,11 aug 2006
În 2005-2006 au apărut în Franţa cîteva cărţi centrate pe istoria psihanalizei, pe elaborarea faptului psihic ca obiect al teoriei psihanalitice (freudiene), pe analiza practicii psihanalitice, a psihoterapiilor profund înrudite cu psihanaliza. Aceste studii, ample şi riguroase deopotrivă, nu sînt un atac împotriva psihanalizei. Nu e vorba de vreun meci „cognitivişti contra psihanalişti“. Adunarea materialelor, organizarea şi comentarea lor au durat peste zece ani. Autorii în cauză publicaseră deja articole şi cărţi pe acelaşi subiect, spinos, conflictual, deci fascinant, subiect circulînd sub numele de cîmp freudian (teorii şi fapte clinice, mărturii ale psihanaliştilor şi ale pacienţilor). Autorii sînt: universitari, cercetători, psihiatri, filozofi, psihanalişti, psihoterapeuţi, unii dintre ei membri ai diverselor institute de psihanaliză, avînd ei înşişi la activ o practică psihanalitică, o formare psihanalitică. Să citez întîi cărţile cu pricina:
— Le livre noir de la psychanalyse purtînd ca subtitlu Vivre, penser et aller mieux sans Freud, sub direcţia Catherinei Meyer (cartea însumează o serie de articole ai căror autori sînt foarte cunoscuţi în lumea specialiştilor, citez doar cîţiva: Mikkel Borch-Jacobsen, Jean Cottraux, Jean van Rillaer, Sonu Shamdasani, Han Israëls, Tobie Nathan); volumul este o anchetă vie, o dezbatere pe marginea cazurilor cunoscute, a patologiilor vechi şi noi, a terapiilor, vechi şi noi, de la Freud pînă în zilele noastre;
— L’anti-livre noir de la psychanalyse, sub direcţia lui Jacques-Alain Miller, psihanalist de formare lacaniană, unul dintre cei mai activi militanţi contemporani pentru cauza psihanalitică, în Franţa; cum o indică titlul, volumul reprezintă un răspuns la Cartea neagră…, din păcate cu argumente generale, fără să ţină cont de argumentele interlocutorilor;
— Le dossier Freud (Enquête sur l’histoire de la psychanalyse), de Mikkel Borch-Jacobsen şi Sunu Shamdasani, carte de cercetători în arhivele mişcării freudiene, ale controverselor, ale elaborărilor clinice (cazurilor) constituind baza teoriei psihanalitice cu derivatele ei;
— La guerre des psys (Manifeste pour une psychothérapie démocratique, apărută după Le livre noir… şi după L’anti-livre noir…, sub direcţia lui Tobie Nathan, în total vreo zece autori care nu se bat şi nu combat, ei pun în discuţie domeniul psihoterapiilor contemporane, efervescent şi în mutaţie, asemeni psihopatologiilor actuale.
Bibliografia aceasta număra vreo 2.000 de pagini, am citit-o, să spunem, cam pe trei sferturi. Unele lucruri îmi erau cunoscute (le discutasem în diferite grupuri de lucru, chiar cu psihanalişti), altele nu. Cărţile cu pricina au făcut vîlvă vreo două, trei săptămîni, acum ele sînt în biblioteci, aproape uitate. Cum să rezum eu, aici, atîtea pagini de date, acte, fapte, istorii, atitudini? Căci istoria psihanalizei este foarte dependentă de istoria persoanelor implicate, de viaţa lor intimă. Unul dintre motto-urile Cărţii negre… este un citat din Bertrand Russel (traduc din franceză): Ceea ce oamenii vor, de fapt, nu este cunoaşterea, ci certitudinea. Psihanaliza apare astăzi ca o legendă, un soi de construcţie interpretativă monolitică. Ea s-a răspîndit ca o iluzie de certitudine, constituită fiind în sistem teoretic şi lansată într-o vreme în care psihologia încerca să se înscrie într-o nouă ordine ştiinţifică, aceea a ştiinţelor experimentale, de laborator, a ştiinţelor exacte. Freud interpretează rezistenţa la psihanaliză (1916) ca fiind o a treia mare vexare a amorului-propriu al omenirii (omenire reprezentată, la vremea respectivă, de Viena secolului XIX şi echivalentele ei europene). Prima vexare a fost cea indusă de revoluţia coperniciană (pămîntul nu este centrul universului). A doua, de revoluţia darwinistă (omul descinde din animal şi nu poate renunţa la natura sa animală, nici măcar sub pretextul creaţiei divine). Autorul autodecretat al celei de a treia vexări ar fi însuşi Freud (psihologia din vremea sa, mai precis: psihanaliza, va dovedi că eul nu este stăpîn la el acasă, fiind guvernat, în diferite proporţii, de către forţele inconştiente). Dacă psihanaliza este pusă în discuţie astăzi, acest lucru nu se datoreşte atît conflictelor dintre şcoli, nici luptei pentru piaţă dintre comportamentalişti şi psihanalişti. Dezbaterile privind limitele psihanalizei, ca teorie a aparatului psihic şi ca practică (tehnică) terapeutică, se datoresc pacienţilor, mai precis: modificării patologiilor în ultimii 25 de ani. Imposibil de demonstrat un raport de necesitate de tip ştiinţific între eficacitatea unei psihoterapii (fie ea psihanaliză sau de origine psihanalitică) şi teoria revendicată de respectiva psihoterapie! Cu alte cuvinte: dacă persoana X suferă de problema Y şi face o psihanaliză sau o terapie analitică, nu se poate stabili nici un raport ştiinţific (probat prin a+b) între teoria psihanalitică şi vindecarea pacientului. Astfel, raportul dintre eficacitatea adevărului analitic (postulat) şi transformarea numită vindecare, este departe de a fi de natură ştiinţifică, el este chiar fundamental indeterminat. Ceea ce nu înseamnă că un dispozitiv psihanalitic sau de orice altă terapie derivată din (bazată pe) psihanaliză este, prin definiţie, ineficace. Ludwig Wittgenstein (Freud, jugements et témoignages, 1976) afirma că ideile lui Freud au exercitat o seducţie identică seducţiei exercitate de o mitologie. Aşadar psihanaliza s-a răspîndit precum o credinţă şi s-a menţinut prin… instituţii de propagandă. Aş face o scurtă observaţie: credinţa, dacă tot există, e preferabil s-o pui în vreun dumnezeu, vreo divinitate, cu tot ce decurge din acest lucru. Einstein nu credea în atom, ci în Dumnezeu. Din acest punct de vedere, Einstein era de acord cu rabinul Alexandru Şafran şi nu cu profesorul Freud… Psihanaliza a făcut mulţi credincioşi, ea a funcţionat ca o mitologie (a omului modern-universal, n-aş zice a omului contemporan). Léon Chertok, specialist recunoscut în hipnoză, a făcut o cură cu Lacan. După unii, această cură ar fi fost un eşec. Lacan afirma, sus şi tare, că hipnoza nu este decît un transfer non analizat, nedigerat. Chertok rîdea, dar refuza să reducă fenomenul hipnotic (pe care el îl producea, printr-o tehnică precisă) la un transfer neanalizat. Transferul şi hipnoza sînt două fenomene diferite, hipnoza nu este nici mai ştiinţifică, nici mai neştiinţifică decît psihanaliza (şi invers). Pentru că fenomenele de care se ocupă psihanaliza, hipnoza şi alte psiho-logii şi psiho-terapii (cum le numeşte Borch-Jacobsen) nu sînt obiectivabile ştiinţific. Cuvîntul „psihanaliză“ este, fie vorba-ntre noi, traducerea expresiei „analiza psihologică“ a lui Pierre Janet. Ca să nu mai vorbim de faptul că, în ciuda disputelor dintre şcoli şi psihoterapii, diferenţele teoretice şi tehnice ale celor ce se dispută rămîn secundare, întrucît toate aceste psiho-logii şi psiho-terapii sînt, la o privire atentă, versiuni ale „legendei freudiene“. Ele au în comun o temelie fundamentală şi anume: interpretarea gestului, a comportamentului, a discursului unei persoane (denumite în acest scop subiect) în afara oricărui context, în afara timpului, a spaţiului şi a oricărei verificări! Aşadar, cei ce dezbat, astăzi, pe marginea psihanalizei (şi nu cei care se ceartă pentru pieţe de desfacere) sînt pe cale să constate un lucru, şi anume: graţie acestei radicale decontextualizări, a centrării exclusive pe subiect şi pe o unică teorie a aparatului psihic, graţie smulgerii aparatului psihic (mai precis: a inconştientului) din istorie şi a ridicării sale (prin decret!) la rangul de obiect de sine stătător, psihanaliza devine teoria cea mai adaptabilă la schimbare, ea transcende orice context. Discursurile psihanalitice sînt nenumărate, ele se multiplică pe zi ce trece. Cînd totul este reductibil la aparatul psihic (şi la faptul psihic), aşa cum l-a elaborat psihanaliza de-a lungul timpului (era cît pe ce să spun: veacurilor!), totul, adică: vise, sex, boală mentală, memorie, lapsusuri, biografie, eveniment istoric, limbă, limbaj, pedagogie, relaţii conjugale, familie, căsătorie, bărbat, femeie, copil, ei bine, cînd totul este „freudizat“, ce mai rămîne din psihanaliză?
Nimic.
E…,Anamaria,am vrut si eu sa iti fac un cadou!Te-am lasat sa fii prima,daca tot ai zis ca-ti place…
Tu inchei,tu deschizi.
Asa,m-am aparat,de cele „vreo doua”…cu care ma ameninti.Dar,cred ca iti trece repede,da?
Uite,va mai dau…ALT MOTIV DE MEDITATIE,”ce e psihanaliza”…
Expunere a Eugeniei Vlad :
Mânia e o boalã a sufletului, o boalã sufleteascã. În acelasi timp, însã, ea e consecinta altei boli mai grave, sã spunem asa, a unei boli secundare, dupã Sfintii Pãrinti. Boala de bazã este iubirea de sine, plãcerea de a ne face voia noastrã: când ceva nu se întâmplã atunci când vrem noi si pentru cã vrem noi, ne mâniem. Am studiat foarte mult aceastã boalã, fiindcã e una dintre cele mai cronice boli ale mele. Sigur, cu timpul începem sã nu ne mai manifestãm urlând, tipând, spãrgând lucrurile din jur, dar numai în afarã.
La început, fugeam de oamenii care mã mâniau. Asa am ajuns sã cred cã am devenit o fiintã blândã. Ei, când am început sã mã întâlnesc din nou cu situatiile care mã supãrau, am vãzut cã sunt la fel de mânioasã. E o putere, o fortã, si nu poate sã fie de la demon, pentru cã eu zic: “Doamne, Iisuse Hristoase”, cred din tot sufletul cã Iisus Hristos este Dumnezeu, ceea ce n-ar putea sã mãrturiseascã demonii, si totusi… sunt mânioasã. Atunci am simtit-o, asa cum am învãtat din cãrti si din altã parte, cã e o putere care e a mea, sunt eu, doar cã aceastã putere n-o folosesc cum trebuie. Încet, am descoperit cã aceeasi fortã se manifestã si ca iubire. În zilele bune, cu aceeasi putere sufleteascã eu iubesc, si în momentele proaste, cu aceeasi putere sufleteascã eu mã mânii. Atunci mi s-a schimbat optica, nu mai vreau sã devin blândã, pentru cã ar însemna, dupã felul în care vãd eu blândetea, sã-mi amputez aceastã fortã. Trebuie doar ca aceastã fortã sufleteascã care este impulsivitatea noastrã – asa ne-a fãcut Dumnezeu, cu iutime, cum spun Sfintii Pãrinti -, aceastã iutime, trebuie doar pusã pe mâna lui Dumnezeu, lucratã dupã voia lui Dumnezeu, si atunci sã stiti cã existã mânie nu îngãduitã, ci obligatã.
Gânditi-vã cã sunt momente când, dacã nu ne mâniem, n-am ajunge la celãlalt. E o formã de dragoste, dar sã fie dragoste! E foarte bine cã mã stãpânesc, dar pânã la urmã e totul în van, cãci degeaba mã stãpânesc dacã nu lucrez la vindecarea lãuntricã. Deoarece cojita aceea de tratament estetic care înseamnã vorbirea frumoasã sau tãcerea, pe care le facem ca sã nu ne dãuneze manifestarea mândriei noastre, se va spulbera pânã la urmã. Dar pe mine mã intereseazã cum sã mã vindec!
Trebuie sã lucrãm mai mult la ceea ce suntem decât la ceea ce pãrem – sã nu credeti cã eu fac tot ceea ce vã spun, dar aceasta e ascultarea mea, sã zic, nu? Cheltuim multã energie sã ne facem genele, sã ne fardãm. Pãi, când te-o lua bãiatul cã ai avut genele lungi… Si când te-ai spãlat, ce te faci? A doua zi te vede cã nu mai ai fardul, curge rimelul, ce faci atunci? Pãi, dacã nu te iubeste si cu gene scurte, nu te iubeste pe tine, atunci iubeste o pãpusã cu gene lungi. Trebuie sã avem mare grijã cine suntem, nu ce pãrem!
Mânia este doar o boalã secundarã. Noi trebuie sã luptãm ca sã vindecãm fundamentul. Dacã am o tavã înclinatã si un pahar pe ea si vreau sã nu curgã apa… Degeaba. Ce sã pun aici, o proptelutã? Situatia nu se va repara decât pe moment. În schimb, e asa de simplu sã îndrept tava! E bine sã stiu cã mânia e o boalã a sufletului, o boalã fãcutã cu mâna mea, pe care eu am vrut sã o primesc si cu care eu am vrut sã-mi îmbolnãvesc sufletul. Pentru cã nu am vrut sã mi se calce voia. E bine sã stiu cã mã voi vindeca, lepãdându-mã de mine si luându-mi crucea. Spunem cã oamenii se împart în douã categorii: cei care primesc crucea, si de aici vindecarea, si cei care fug de cruce. Sunt si unii care fug de cruce cu Hristos pe limbã, unii care se leapãdã de ei si, altii, care chiar îsi iau crucea – dar stiti ce fac? O iau în sens invers, aleargã cu crucea în sens invers: Mântuitorul se duce încolo si ei o iau în partea cealaltã. Toate trei (lepãdarea de sine, primirea crucii si urmarea lui Hristos) trebuie sã le facem si El ne va vindeca!
Psihanaliza e ca o compresie pe un picior de lemn, compresie cu camfor pe un picior de lemn… Pentru cã, uneori, bietii de noi ne simtim mai bine autosugestionându-ne (sunt tehnici de autosugestie) însã, vorbind serios, psihanaliza este lucrare demonicã pentru cã se pãtrunde în taina omului, se pãtrunde în boala omului fãrã Doctor, fãrã Vindecãtor, fãrã Dumnezeu, fãrã Mântuitor. Se mai întâmplã ca, prin metodele acestea de psihanalizã, cineva sã se simtã mai bine. Dar e acelasi lucru pe care-l spuneam, cu paharul înclinat: sufletul omului nu se vindecã fãrã vindecãtor, fãrã Hristos.
Psihanaliza învãta omul sã-si desfacã mintea si apoi sã o facã la loc. Acest lucru face psihanaliza.Atunci când omul se duce la psihanalist, pleacã de acolo convins cã-l urãste pe tatãl lui si trebuie sã-l omoare ca sã fie fericit (complexul Oedip), iar când se duce la duhovnic (dupã ce l-a omorât pe tatãl lui), pleacã cu sufletul usurat si cu nãdejde. Aceasta este diferenta dintre psihanalizã si Bisericã. Însã sunt încercãri ale bietilor oameni bolnavi…si, cum toti oamenii au în ei darul lui Dumnezeu din nastere, din creatie, si lucreazã în ei Duhul, uneori, chiar si în afara Bisericii, s-ar putea ca multe sã fie bune.Nu dispretuim psihanaliza,dar o considerãm foarte periculoasã.
Ce ne spune psihoterapeutul? Sã ne simtim bine, sã ne relaxãm, sã uitãm toate necazurile. Adicã, mã duc la el, si dupã ce cã sunt bolnavã,am o suferinta, mã mai face si nesimtitã. Ce sã fac cu o sãnãtate nesimtitã? Mai bine mor simtitoare. Învãtãtura noastrã zice sã veghem, nu zice sã avem unde alfa pe creier; nu zice sã dormim, asa, într-o nesimtire, ci sã veghem, sã îndurãm. Mântuitorul a zis cã în lume vom avea necazuri. Familia sã aibã întotdeauna grijã sã nu uite pe Dumnezeu!
Ce sã facem când vedem cã cei din jurul nostru nu-i iubesc pe ceilalti?Sã ne rugãm, sã-i iubim si sã ne întrebãm: da’ eu îi iubesc? Pentru cã în clipa în care am vãzut cã nu iubeste si nu am plâns, am vãzut, de fapt, cã nu-l iubesc! Întelegeti? Când eu vãd pãcatul la cineva si nu plâng, e semn cã ochiul meu e murdar si cã am fãcut pãcat vãzându-l. Asa vãd eu lucrurile! Sã vadã el la mine cum iubesc si poate-i face poftã. Dacã mã vede cineva încruntatã o sã zicã: nu mã mai duc la bisericã cã o sã ajung ca asta. Dacã mã vede bucuroasã, zice: ce o fi acolo, mã duc si eu sã vãd. Cum a zis si Mântuitorul: „Veniti si vedeti pentru cã ce e acolo e adevãrat!”.
AMIN!
Freud este cel care, supraevaluând puterea instinctului sexual în om, cauta sa-i ofere acestuia o…justificare stiintifica, prin intemediul psihanalizei.
Ulterior, au aparut o serie de teorii care justifica diversitatea orientarii sexuale. În 1991, neurobiologul Simon Le Vay sustinea ca un mic grup de neuroni din hipotalamusul creierului barbatilor homosexuali este identic cu cel al femeilor heterosexuale. Totusi, întrebarea care se pune este daca marimea redusa a nucleului este cauza ori consecinta homosexualitatii. Alte cercetari au sprijinit, dar nu au stabilit definitiv justetea teoriei ca genele ar juca un rol în preferinta sexuala. Oricum, toti specialistii insista sa se ia în considerare si factorii sociali si cei psihologici. John F.Harvey ajunge la concluzia ca: „Nu stim cum interactioneaza factorii hormonali si genetici cu influentele de mediu, pentru a determina orientarea homosexuala într-un anume individ. Se poate spune, cel mult, ca factorii genetici si hormonali pot predispune spre o orientare homosexuala, dar nu pot sa o determine dinainte. Numai factorii genetici care predispun spre o asemenea orientare nu conduc la orientarea sexuala”.
Alte teorii sustin ca homosexualitatea e pur si simplu o „constructie sociala”, adica o idee inventata la sfârsitul secolului XVIII, cu scopul ca o anumita categorie de oameni sa iasa de sub autoritatea Bisericii.
Dupa cum am aratat, trei teorii indepenente una fata de alta – biologica, psihanalitica si sociala – cauta în mod diferit sa explice unul si acelasi fenomen. Oricare are pretentia ca poate fi acceptata în aceeasi masura în care, la o analiza serioasa, poate fi si respinsa.
Homosexualii militanti insista asupra componentei genetice, pentru a apara teoria conform careia homosexualitatea e înnascuta si pentru a se putea constitui ca grup minoritar. Altii accepta rolul factorilor de mediu, în general problemele de relatie care apar în sânul familiei. Neavând cauze genetice, endocrine sau psihice, homosexualitatea „poate fi considerata un viciu, si, ca orice viciu, are o influenta cert nefasta atât asupra individului însusi, cât si asupra familiei sale, asupra întregii societati.”
Ramona Suciu,
despre „Homosexualitatea privita din punct de vedere psihanalitic” ((Rodica Nastase),în
„Homosexualitatea, propaganda a degenerarii umane”.
dan,
daca ai intzelege macar o miime din ce spune biblia ai fi alt om
cburcos
Am sa continui „bulgarele” definitiei inceput de Anamaria si ii rog si pe ceilalti sa ni se alature.
„psihanaliza reprezinta arta de a cauta propria persoana”
…in spatiul psihic al Celuilalt (scriu cu litera mare pentru ca e un „celalalt” important) in care spatiu, pacientul are nevoie sa isi dea o noua forma…
O alta forma…?Asta ar mai trebui,psihanaliza sa fie un fel de Iozefini…
Chiar si asa,forma ca forma,dar continutul…?
Nocivitatea psihanalizei reiese inclusiv prin anularea si negarea din start a Bibliei,a lui Dumnezeu.
Nu e loc si pentru diavol si pentru Dumnezeu in acelasi suflet.
De aceea,psihanalizatul…,
„clientul”,iese „stors”,gol de
„ei”… si plin de „eu”,resuscitat
…paroxistic cu revolta,cu mania („hai la lupta cea are”…,
„revolutia urii”)prin evocarea „cu varsare de sange”…interioara
(dar exteriorizata) a amintirilor,e obligat sa se revolte,sa urasca (avea dreptate cineva…,asa au reiesit tot ce a avut rau omenirea,fascismul,
comunismul etc!).
Nu poti fi si in psihanaliza si sa crezi in Dzeu.Daca zici „Doamne Dumnezeule,ajuta-ma sa ma fac bine,iarta-ma Doamne ca mi-am urât mama,tatal,fratele,sotia,copilul,pe mine,viata…”,cum sa zici apoi,pe canapea…”urasc pe mama ca…,urasc fratele ca…,urasc sotia ca…,urasc lumea ca…”?!Nu poti si sa iubesti pe Dumnezeu si pe diavol simultan!
Ori inveti ce e iertarea,ce e iubirea,ce e bucuria de a trai,ori apuci pe drumul pierzaniei,al indoctrinarii cu neiertarea,
ura,resuscitarea a tot ce e rau in tine si-n amintirile tale,batandu-ti-se in sufletul toate astea…
Eliberarea sufletului nu e cand urasti pe mama ta ca te-a batut in clasa a patra ca ai luat premiul doi…,nici cand sotia ti-a blocat viata „fortandu-te” sa-ti dai copilul de la gradinita si nu ti-au ajuns banii de…”motor” (era unul pe blogg,Rock…) si tu o parasesti dupa nuscât timp de psihanaliza,intrucat astea sunt…,asa „ti-a(i) definit prioritatile”…Etc!Din sadirea si inradacinarea urii nu iese nimic bun,doar…iluzii,izolari,tragedii,suferinte.”Semeni praf,culegi furtuna”…
Ura,mânia,deznadejdea,suferinta,…pot fi transformate in IUBIRE!Cu ajutorul lui Dumnezeu.
Am postat ieri evocarea Eugeniei Vlad.Psihanaliza te degradeaza ca om,ura ,mânia ti se sadesc sau scot „erup”in suflet,urmare a iubirii „spasmatice” fata de „eul” propriu.Esi doar un mort,viu…,
dar DOAR un mort.
„Boala de bazã este iubirea de sine, plãcerea de a ne face voia noastrã: când ceva nu se întâmplã atunci când vrem noi si pentru cã vrem noi, ne mâniem. ” Si…,ce faci apoi?Uita-ti-va la voi:
ati urat pe mama voastra,care v-a dat viata,pentru ca…si ati refuzat sa mai o recunoasteti a fi a voastra…,sau poate v-ati urat fratele ca…v-a „furat” copilaria ca totul era la el,”cel mic” sau poate v-ati rupt de familia ca aveati oprelisti in a va construi cariera si nu mai vroiati sa cresteti „plodul” sau …ce traiti,fiecare…
Nu ajungi blând fugind de oamenii care te mâniau!Puterea e in tine!Dar vine de la Dumnezeu!Si eu stiu
ca e greu…,nu e simplu sa te rupi de rau.
Nu inseamna sa-ti estompezi,sa nu evoci,sa nu iti recunosti mânia sau frustrarile,nici vorba.
„Încet, am descoperit cã aceeasi fortã se manifestã si ca iubire.În zilele bune, cu aceeasi putere sufleteascã eu iubesc, si în momentele proaste, cu aceeasi putere sufleteascã eu mã mânii.”
Si…” aceastã fortã sufleteascã care este impulsivitatea noastrã…
trebuie doar pusã pe mâna lui Dumnezeu, lucratã dupã voia lui Dumnezeu”.
Forma…esti tu („dupa chipul si asemanarea Sa”,a lui Dumnezeu),continutul…”Dumnezeu iti da,insa nu iti baga in traista” si nici nu te forteaza nimic,tu decizi.
„Ce sã facem când vedem cã cei din jurul nostru nu-i iubesc pe ceilalti,isi indeparteaza aproapele,nu-l iubesc pe Dumnezeu?”
Eu am decis.”Spun,pentru ca nu pot sa nu spun”…”Cearta-i,dar iubeste-i „.
-Cristian…,referitor la miimea de credinta,cata dreptate ai!… Stiu ca omul a recunoscut pe blogg,
macar Dan a recunoscut ca e ateu…,n-are Dumnezeu.Nu poate,nu vrea,nu stie,nu intelege,la urma urmei,e definitoriu pentru un psihanalist sa fie ateu.”Fericirea lui”…,pai,sa fie la el,acolo…
-Georgiana,am remarcat pe acest blogg ca,in repetate randuri,ceri
ajutor…(„ii rog si pe ceilalti”…)/ ai si o disperare de a nu fi clintita de pe „soclul „
psihanalizei…(mi-ai adresat indemnul „alpha,eu sunt…,nu avem acelasi statut pe blogg,,vezi…,sâc!,eu sunt blogger,tu nu,nu imi poti tu da mie sfaturi,le stiu eu…”)/ postezi agresiv simultan doua teme ca sa iti rezolvi instinctual revolta ca sunt si persoane care cred ca
si tu si altii…sunteti in eroare fata de voi insiva,de viata voastra,de cei care va iubesc / „savurezi” interzicerea pentru Cristian a publicarii…si interzicerea celor ce vroiau sa ramana anonimi la postarea („i-am pus eu la punct”!) etc.
Desigur,fiecare om are particularitatile lui,insa eu nu am condamnat pe nimeni pentru ce face si cum face,am spus asta de cateva ori pe aici,dincolo de afirmatiile reciproce uneori mai „acide”…Asta nu inseamna ca nu spun,spun!
Tu,Georgiana,parca simti nevoia mereu de „punct de sprijin”…,de cineva care sa te ajute.
Mai ca m-as vedea pe mine,candva,
cunosc trairea asta (din pacate)!
Trecuta,din fericire (pentru mine).
Nu ai postat niciodata despre tine informatii,am si intrebat…urmare a unei discutii cu Ada,ea fiind curioasa despre mine (sper,
satisfacuta intre timp),eu…despre tine.Stiu de la Cristian ca ai 6 ani in psihanaliza (terapie?cura?)…
Nu crezi ca e momentul sa te intrebi daca ferocitatea acerba,impulsivitatea de care pomeneam in comentariul meu…ce o ai in apararea psihanalizei „tale”,”mânia” si
„transferul” neajutorarii (singuratatii,”iubirii de sine”)
catre „ceilalti” care sa te ajute sa indeplinesti un scop denota ca nu esti OK,”in forma” (dublu sens!),ca ar trebui sa umbli si la continut?
“Boala de bazã este iubirea de sine, plãcerea de a ne face voia noastrã”…Voia lui Dumnezeu e iubirea,nu mânia,ura!
Intotdeauna ai de ales.Eu am ales dupa…ani, nu 6, dar…ani, ai mei.Eu am ales, calea lui Dumnezeu, calea iubirii, calea iertarii. Niciodata nu e prea tarziu.
sa-ti spun ce inseamna pt. mine psihanaliza;
1. un sac cu concepte cumva situat in afara mea, pe care incerc sa le inteleg cu un sac de carti.
2. apoi EU- sacul de concepte – si ceilalti…
3. posibilitatea de-a te transforma si de-a asista la transformarile celorlalti…….
4. aaaaaaa cred ca lupa cu care te uiti la tine insuti si la ceilalti.
@ alpha
obiectiile lui Wittgenstein nu se refera principial doar la adresa psihanalizei ci a intregului domeniu al stiintelor abstracte. Pentru el este „lipsita de sens” orice disciplina care nu poate sa fie „aratata” empiric.
E treaba lui, aici sunt principii de filosofie analitica care nu intereseaza alta latura a stiintei.
Ca psihanaliza ar fi o religie e alta problema… Se poate spune ca psihanalistul a luat locul preotuylui in materie de spovedanie. Dar restul e generalizare nepermisa. De catva timp incoace am dubii serioase la adresa panreligiozitatii lui Eliade. Religia este totusi o manifestare spirituala foarte precisa. Exista asemanari cu restul domeniilor insa exista deosebiri semnificative. Daca nu le vedem facem ca in bancul cu Evreul si chinezul care se certau: evreul ii reprosa chinezului ca poporul sau a atacat la Pearl Harbour. La replica „nu noi mah, japonezii…” el raspunde : „chinezi, japonezi, coreeni…sunteti toti la fel”
Cat despre opinia oficiala a bisericii ortodoxe… E de inteles. In fond biserica ortodoxa este cea mai nereformata dintre toate. de aia ii si spune ortodoxa. Chiar ii urez sa pastreze nealterat spiritul Crestinismului pentru ca Protentantismul si Catolicsmul l-au pierdut de ceva vreme. Insa relatia ei cu tulburarea psihica seamana cu cele culese din M. Foucault… Vezi cazul Tanacu.
Ei?
…Acolo nu e vorba de nici o „pozitie oficiala” a bisericii ortodoxe.Iar exemplul Tanacu e o cazuistica ce nu are legatura cu discutia (daca vrei,o abordam,dar chiar e paralela cu subiectul „Ce e psihanaliza”).
E vorba de experiente, trairi,
suflet etc.Si de comentarii asupra nefastitatii psihanalizei,ca influenta periculoasa pentru individ, familie, societate.
Nu stiu in ce masura poti asimila ceva legat de suflet. Nu poti. Si te inteleg. Si te compatimesc.
Asta nu inseamna ca nu putem discuta.
Oricum,banuiesc ca stii ca si multi dezaxati mintal ,bolnavi neuropsihici de care onor psihanaliza s-ar ocupa sau se ocupa (din pacate…) au scos opere de arta si nu numai remarcabile…
Dar, diferenta stii care e? I-am specificat-o Adei:daca toata viata ai trecut pe rosu, dar nu te-a calcat niciodata masina etc,ai trait; dar nu inseamna ca ai trecut pe verde.Nici ca ai procedat bine, nici ca ai facut bine.Nici tie, nici celor care aveau nevoie de tine sau celor de care tu aveai nevoie.
Daca tu crezi ca psihanalistul se poate substitui…preotului,
intervenind,practic eliminand legatura individ-Dumnezeu, e OK, iti respect asta, poti desigur sa crezi ce vrei,sa practici, sa spui asta si pacientilor (pardon,
„clientilor” tai prezenti ori viitori).
Pai,cati nu s-au crezut „Dumnezei” si au sfarsit…stii unde,desigur!?
Asta lasand la o parte faptul ca au fost ridiculizati…(in viata sau post-mortem).Ia uita-te,numai in mimentele mai apropriate noua, la…Hitler,Mussolini,Stalin,Horty,Mao,Pinochet,Ceausescu,Sadam s.a.
Ia uite-l si pe „micul dictator”,
A.Nastase…
Referitor la Ludwig Wittgenstein:
e bine sa stii ca pentru el, ceea ce face psihanaliza e cu totul gresit. Ea scoate in relief anumite relatii imaginare din vis si anumite obiecte de natură sexuală. Freud are temeiuri foarte ingenioase pentru a spune ceea ce spune, multă imaginaţie,insa si mari prejudecati, care pot duce iremediabil la inducerea in eroare a oamenilor,la dezastre umane.Psihanaliza creeaza mari probleme, mari prejudicii, ” deoarece, desi pe parcursul ei gasesti aspecte importante legate de tine insuti, trebuie sa ai o minte foarte puternica, ascutita, critica si mult discernamânt pentru a descoperi si demasca mitologia care ti-a fost oferita si inoculata. Esti IMPINS a spune: desigur, asa TREBUIE sa fie!”.
Asta nu inseamna ca tu,Baldovin,nu poti sa mergi inainte…Foarte bine.Avem dreptul sa decidem. Ideea e ce ti-o subliniez si tie e ca nu ai cum trai decat o pseudoviata, o minciuna, cu ura ridicata la rang de virtute…s.a.
Eu am expus parerea mea, „cine are urechi de auzit,sa auda”. Dar pentru asta iti mai trebuie si suflet si…altele.
Alpha
„trebuie sa ai o minte foarte puternica, ascutita, critica si mult discernamânt pentru a descoperi si demasca mitologia care ti-a fost oferita si inoculata”
Un psihanalist nu trebuie sa aplice teoria pacientului ca pe un pat al lui Procust. Trebuie sa fie capabil sa lase teoria in spate in timpul analizei si sa fie suficient de liber sa descopere lucruri noi care contrazic sau adauga noutati la ce a invatat teoretic. Daca psihanalistul ar asculta prin prisma teoriei lui ar lasa o senzatie de fals, de imposibilitate de a comunica, pacientului. Ar fi doar un manipulator. Cine nu poate sa faca asta n-ar trebui sa se numeasca psihanalist.
Cum stii ca o interpretare ti se potriveste sau nu? O simti revelatorie, pe moment sau mai tarziu, la fel cum itzi pica fisa dupa o intamplare, o siuatie, etc.
Cred ca aceasta senzatie de a-tzi pica fisa n-are cum sa fie falsa, sau atunci falsa ne e toata viata-si toate fisele.
Deci, my point, un psihanalist care simti ca te impinge sa zici „asha trebuie sa fie” in loc sa sustina un spatiu in care sa ajungi la propriile concluzii e un impostor.
Ada:
Trebuie…,trebuie…
„Ar fi doar un manipulator. Cine nu poate sa faca asta n-ar trebui sa se numeasca psihanalist.”Si…,
cu indoctrinarea „ta”,care o amiteai ca e „la mai toti psihanalistii” ce-i stii?
Poate ca mai sunt si unii care „se numesc psihanalisti”…,dar,
inteleg,din cei pe care nu-i stiii…
Psihanaliza…
Despre impostura si „impostori”…,
eu sunt de acord cu tine,cam cu tot ce ai exprimat,ca „apreciere generalista”.Daca insa psihanaliza e…ce e (punctul de vedere pe care-l sustin eu,nu doar din aprecieri personale si ale altora mult mai avizati,nu numai din eterior,ci din interior),nu mai reiau ce e…,mai conteaza ca sunt cativa „cinstiti” (daca are sens acest cuvant in context…) sau majoritatea…impostori?
Apreciez insa fondul tau,pentru ca ai bune intentii (inclusiv si,cel mai important,fata de persoana ta).Asta poate fi o baza instr-o analiza si apreciere corecta a ceea ce ti se intampla,se intampla si ce…realizeaza psihanaliza,in general si in particularul tau.Chestie de perceptie…Si de timp.Si de suflet.Si…de altele.N-am zis si de bani.Sa n-ajungi insa ca alte persdoane,sa mori de foame si iei de la gura copilului tau doar ca sa platesti psihanaliza (e chiar la voi pe blogg, pe undeva…), sa sacrifici…tot ori aproape tot,de dragul amagirii” ca…”o sa…” ,pentru ca ai crede ca „eu sunt totul…” (esti si tu „un mic-mare zeu,peste Dumnezeu…;multi au incercat si incearca,Sisif-ul…,trenul…din discutia cu Anamaria,de ex).
Daca tu esti totul,cum e in psihanaliza,ce sa faci cu atata „nimic” si „gol” in jurul tau? Nu cazi in neant…,in plictiseala de „prea mult EU”?! Si,daca nu ai…Dar,nu e cazul de repere,de moralitate,de Dumnezeu,de iubire,de iertare,de…nimic.E preaplin de ura si de prea mult „eu”.Nu te sufoci?
Unde nu e Dzeu…
Dar,daca e crezul tau psihanaliza,
urmeaza-ti-l.Cat poti.Cat mai poti.S-au mai vazut exceptii de la regula.Nu uita insa,culoarea rosie…,nu e verde (chiar de reusesti sa traversezi strada o viata pe rosu).
Diana a adus in discutie si „sacul de concepte”. Ce facem cu el? Pai, inaine de a intra in cabinet, fie ca pacient, fie ca psihanalist, bine este sa il lasi la usa… De ce? Ca pacient, folosesti conceptele pentru a scapa de ceea ce inseamna… sa vorbesti despre ceea ce simti… iar, ca psihanalist care ar folosi conceptele in cabinet, nu inseamna decat ca nu-ti permiti sa simti ceea ce trezeste in tine pacientul…
Daca nu e clar, puneti intrebari!
Si atunci, ce putem spune despre utilitatea conceptelor? Este ea zero? La ce servesc ele, daca in clinica, nu? Ce credeti?
Pentru cei oarecum neavizati, Ada vorbeste despre efectul interpretarii asupra pacientului. Un alt capitol larg al psihanalizei…
Atunci cand pacientul simte o.k. interpretarea, inseamna ca respectivul continut se afla cumva aproape de zona constienta si era deja degajat de mecanismele de aparare ce il camuflau.
Insa, la un moment dat, mi se pare ca Diana deschide un subiect la un alt articol postat, despre interpretarile non-integrate. ce se intampla atunci?
Georgiana,
tipul asta de discurs neclait e…
un adevarat mecansim de „abureala” neclaita,vorba lui Cristian Burcos:”psihanalistul spune de toate…,dar nimic”.La tine,e maximus.Tu spui,tu intrebi,tu…”faci totul”.Preaplin de EU.
Blogg…
Ca pacient…,ca psihanalist.Pai,cum,simultan?Doi intr-unul,”la reducere”?
Sacul de concepte „al” Adei?L-a definit tot ea: „indoctrinarea…majoritatii psihanalistilor” (etc).
Psihanaliza? Spovedanie fara iertare.
@ Alpha
Sufletul nu se asimileaza ci se afirma…
Nu se invata si nu se explica. Nu are criterii.
„banuiesc ca stii ca si multi dezaxati mintal „
Banuiesti bine. Eu te si asigur de lucrul asta prin lucrarea mea „cubismul lui Picasso: psihanaliza distrugerii si reparatiei” scrisa pentru simpozionul din ’99 al cercului de psi:
http://www.members.lycos.co.uk/gabald/texte/cubism.htm
„Daca tu crezi ca psihanalistul se poate substitui…preotului,”
Eu nu spun ca il inlocuieste total si ca e un preot. De fapt asta era ideea transmisa de mesajul tau. Eu dimpotriva spun ca intre religie si psihanaliza exista diferente. Dar si asemanari. Iar faptul ca oamenii merg mai putin la biserica si mai mult la psiholog astazi decat in urma cu cateva secole e semnificativ.
„cu ura ridicata la rang de virtute…s.a.”
Nu stiu la tine da’ la mine e foarte prolifica ura. In „meseria” mea e painea. Imi pare rau ca n-am mai multa sa fiu mai prolific…:))
Dar parca mi-o reprosezi…
Nu cumva vrei sa spui prin acest repros ca nu ti-as oferi de fapt dragoste? Stii tu cum zice si paranoicul de persecutie: „nu ma iubeste – ma uraste…”
Poate ca de fapt asta cauti. Gratificare maternala. Psihanaliza ti-o ofera cu picatura atat cat sa te sustraga de la alte dependente asa cum se face si cu dependenta de drog…Dar de obicei drogul de substitutie (aici maternitatea de substitutie) este mai slaba decat cel de dependenta. El se ofera doar pentru a te scoate din „cercul vicios”.
Vezi tu, psihanaliza este un alt tip de stoicism. Tu esti mai mult sau mai putin o persoana hedonista. Sigur esti una agapista.
Stoicismul si hedonismul sunt doua curente diametral opuse in istoria culturii. Nu te poti duce sa-ti repari masina la salonul de masaj…
Cu atat mai mult nu ai dreptul sa tipi la meseoze ca in continuare masina ta nu merge.
Ce e la tine…,sa fie la tine!
Ura…?Pai,e si normal,la oamenii fara de Dzeu,ce sa te astepti?!
Referitor la a-mi oferi tu…”dragoste” si nevoia inchipuita a ta pentru „nevoia” mea…in acest sens: ai tu dorinta sa oferi,in mintea ta!Esti paralel cu realitatea referitor la persoana mea.Mi-e efectiv mila de voi,slujitori ai raului.Altfel…
Nu te consuma.Mortii cu mortii,vii cu vii!Tu,uman,spiritual,sufletesc,esti deja in putrefactie,probabil.Nu mai poate sa-ti fie facuta nici o resuscitare. Din pacate pentru tine si cei ce te-au nascut ori tin la tine.
S-au mai vazut insa si minuni…
Nu te vezi,orbire…mare: tu ai mania persecutiei, tu zici de „paranoicul de persecutie”.
Cam atat.N-am timp de alta discutie. Deja mi-am reinceput activitatea,nu mai am prea mult timp free.
@
Fireste ca am.
Dar asta nu inseamna ca nu ai avea si tu.
Dar eu nu bat toba pe blog : „sa nu veniti la mine sa luati tzata baaaa ca va sparg, miseilor!”
Cine vrea iubire de la mine (desi nu prea am…) will get some. Hai sa ne intelegem…
Astept si eu sa vedem…
ce si cum….
Pe cand tu….
In loc sa ceri frumos :
„da-ti-mi ba si mie some little love”, strigi in gura mare ca suntem saraci cu duhu’, ca ne e sufletu’npietrit, ca nu ti-am reparat masina, c-asa si pe dincolo.
Am spus, psihanaliza si psihanalistii poate ca nu au asa ceva.
Da’, repet, poate ca altii au mai multa. Daca te multumeste dragostea lor. Stii tu: „cea adevarata e aia care asteapta” 🙂
Ce este psihanaliza? Cred ca poate fi privita din mai multe puncte de vedere. Al celui care vrea sa devina psihanalist, sau este deja, al pacientului, al fanilor care citesc scrierile lui Freud, al celor care aplica teoria psihanalitica la, spre exemplu, personaje din romane. Pacientii sunt ori multumiti ori revoltati, psihanalistul este ori foarte bun in ceea ce face ori a reusit sa-si gaseasca iluzoria pozitie de superioritate (devenind, poate, din pacient, analist), fanii psihanalizei sunt curiosi si vor sa afle mai multe… pentru unii fani psihanaliza este o „jucarie” foarte buna… pentru psihanalisti, este o profesie, o afacere serioasa… Pentru unii pacienti, este o poveste imposibila de dragoste cu… analistul…
Baldovin,
…te penibilizezi. Ai cam luat-o razna rau.
Lasa afirmatiile stil papagal, toooot repeti intr-una ca…ar fi avut cineva intentia sa iti ceara tie sau altcuiva „dragoste” (?!). Mama,tu ori ai fost intzarcat de la nastere…, te-a refuzat mamicuta ta si ai ramas in diverse blocaje…?
Ori, poate, n-ai vazut pasarica decat in poze si ti s-au urcat pasaricile-n creier sau…mai jos?
Mama, adrenalina neconsumata…
„dauneaza grav sanatatea”…ta! Prostitutia pe internet nu e o solutie.Nu confunda,ca-n psihanaliza,realul cu imaginarul neuropsihic.Eu te-nteleg,dintre bolnavii neruropsihici,unii (nenorocitii…!) ajung la psihanalist.Ca unii ajung si ei sa…”practice” acaesta indoctrinare,sa aiba si ei
„clientii” lor, e alta poveste.
Boala atrage dupa ea…boala.Si tot asa.”Pana la victoria finala”.
Pune o frana.Doua.Trei.Nu stiu…Calmeaza-te.
georgianaaaa …
daca interpretarea da gres dar eu l-am investit pe analist…ce se intampla? exista sugestia… In ce masura se poate vorbi despre sugestia analistului in transfer?
personal consider ca nu e o greseala de rest la casa de marcat. acolo se joaca ceva important. Sugestia (Interpretarea) in ce masura si-o poate asuma psihanalistul? Doar onestitatea lui e instanta? Treaba cu analiza profunda…ma cam nemultumeste pt. ca el se poate autoriza , sau altii deasemeni dar asta nu inseamna ca…eu o s-o simt ok. ce se face in acest caz?
Una s-o elimine pe …cealalta?!
Dumnezeu nu poate fi eliminat. Nu spun ca nu sunt fel de fel de impostori, manipulatori ai oamenilor , care se straduie din greu (sau din mai usor) ,care,prin ce afirma si practica ei…se pun pe „pe acelasi nivel” cu credinta in Dumnezeu.
Dar…
Dumnnezeu nu poate fi eliminat. Practicile periculoase, da. Pentru asta, trebuie sa ai informatie, sa discerni, sa te vezi, sa iti deschizi sufletul pentru a-l putea primi pe Dumnezeu in el.
Cand „clientul” ajunge sa spuna ca „eu contez,restul nu”,numai prin asta…, prin iubirea oarba de sine, izvorata si asta…tot din ura, „transferata” (?!), inoculata…”cu vorbele lui”,desigur (ale „clientului”), cand el nu mai are nici un reper de comportament, de moralitate, de viata, de responsabilitate, de dragoste, de familie, de societate, de…,pai „drogul”…?!
Iesi din transa,Diana. Dumnezeu te iubeste, altfel nu erai, nu existai.
Sigur ca putem privi psihanaliza din mai multe puncte de vedere, tocmai de aceea mi s-a parut interesant sa o definim fiecare, convinsa fiind ca fiecare o va defini altfel.
Spuneti:
„psihanalistul este ori foarte bun in ceea ce face ori a reusit sa-si gaseasca iluzoria pozitie de superioritate (devenind, poate, din pacient, analist)”
Aici as avea o mica interventie, daca-mi permiteti. Nu poti deveni psihanalist decat din pozitia de pacient; alta varianta, in afara de Sigmund Freud, nu s-a cunoscut.
Draga Diana,
lista:) de probleme pe care o pui in discutie este foarte larga si mi se pare extrem de interesant sa discutam pe undeva toate aspectele pe care le-ai atins.
Promit sa le iau pe rand, iar acum am sa continui numai cu unul dintre ele:
„Sugestia (Interpretarea) in ce masura si-o poate asuma psihanalistul?”
Ai grija sa nu confunzi sugestia cu interpretarea. Sunt de discutat amandoua.
Asa este, exista sugestie si in cura psihanalitica si este un subiect foarte important.
Greseli de interpretare, sugestie…m-am gandit si eu la asta.
Ma intreb daca o interpretare semi-gresita poate avea un efect foarte prost. Cred ca nu. Ori trezeste o rezistenta ori un „ceva” care orienteaza spre interpretarea buna.
Ce e cu adevarat gresit nu cred k poate sa faca rau, e doar paralel cu subiectul.
Iar sugestia? Cum e cu sugestia?
@ Georgiana
„Nu poti deveni psihanalist decat din pozitia de pacient; alta varianta, in afara de Sigmund Freud, nu s-a cunoscut.
„
Partial de acord.Depinde ce intelegem prin psihanalist. Daca intelegem membrul unei anumite organizatii/institute/societati locale sau nationale este clar ca un psihanalist trebuie sa faca analiza personala cu unul dintre membrii deja consacrati in ea/el.
Daca prin psihanaliza intelegem strict procesul catarctic ce se realizeaza ca urmare a interventiei analitice a terapeutului atunci este clar ca psihanalist poate fi orcine. Mai bun sau mai rau. Psihanaliza nu a inceput cu Freud ci doar a fost sistematizata de el. Sunt sigur ca unii dintre vechii sofisti despre care Aristotel spunea ca talmacesc vise faceau si psihanaliza. Unii preoti din trecut trebuie sa fi avut „organ” pentru asta.
Dimpotriva, este foarte probabil ca analiza didactica facuta de unii membrii al acestor organizatii sa nu fie suficienta pt. formarea unui psihanalist bun. Numai pacientul poate decide.
@ Ada
Nu exista greseli de interpretare. Greselile sunt inventii ale matematicii si ale strategiilor politice. Chiar daca cineva incearca sa dea o explicatie cat mai extravaganda despre un act psihic (nu despre structura psihica, deci nu o explicatie psihologica ci psihanalitica) nu se poate insela. Imaginatia lui es6te dictata de interese interhe. Chiar daca apoi sunt proiectate asupra subiectului analizat exista „o doza” de adevar in ea. Care e aceasta doza decide tot pacientul.
Baldovin
Partial sunt de acord cu tine in privinta „greselilor”, insa imi suna foarte ne-pragmatic.
Cred k psihanalistul poate proiecta chestii nocive, cum o facem – si o primim – cu totii, ceea ce poate face pacientul sa plece din analiza sau sa faca cine stie ce grozavie. Raportat la scopul analizei, de a integra cat mai mult, se poate numi greseala. E o linie fina intre ce se intampla din cauza structurii pacientului si ce se intampla din cauza pctelor oarbe ale analistului.
Oricum, am eu o hiba cu responsabilitatea enorma a meseriei asteia.
Ada,
hiba…
Exista responsabilitate in aceasta asa-zisa meserie (nu exista nicaieri in Romania asa ceva,nici in codul meseriilor de la Min.Muncii,e doar o „denumire”)?!
Ce responsabilitate? Banii, „clientul”…
„Cred k psihanalistul poate proiecta chestii nocive, cum o facem – si o primim – cu totii, ceea ce poate face pacientul sa plece din analiza sau sa faca cine stie ce grozavie.”
Corect si elocvent.
…Uzual, daca omul il incarci cu ura, cu scormonirea si inocularea raului, sugerandu-i sa elimine pe oricine ii „intineaza” eul, sa ramana doar cu cu eul
lui (supraeul?), ce sa se intample cu el?
Ca asa-zisa terapie de
„vindecare”, dedicata bolnavilor neuropsihici, ce (mai) e psihanaliza, ” ce (mai) ramane din psihanaliza?”
Nimic.
Sau, din pacate, mai mult decat nimic: raul. Nocivul. Ura.
Promiscuitatea. Minciuna.
„Vrajeala”. Hotia. Nenorocirea. „Grozavia” (cum zici tu, Ada). Si altele…
georgiana…
m-am intrebat in ce masura transferul nu are continuturi sugerate. Omul se adapteaza la sunete, lumina, presiune etc(se adapteaza si la abuz). Pot presupune ca se adapteraza si la un anumit tip de discurs . Se vorbeste despre asta? eu nu stiu nimic . Ma poti ajuta?
pentru ca eu nu cred in protejarea vulnerabilitatilor prin elogii ca real serviciu .
Pai, asa cum a spus si Dan intr-un comentariu, transferul are elemente de „aici si acum”, nu doar reeditari cum spunea Freud. Klainienii au remarcat primii acest aspect. De fapt, scoala klainiana a fost curentul care a remaniat cel mai profund teoria psihanalitica clasica in ceea ce priveste conceptul de transfer.
Referitor la discutia pe marginea a ceea ce poate fi gresala din partea psihanalistului, este adevarat si ceea ce spune Gabriel si ceea ce spune Ada. De ce? Cu cat Eul pacientului este mai slab sau mai destructurat sau mai regresat in transfer, cu atat mecanismele de aparare sunt mai nefunctionale. Daca nu e clar, adaugati intrebari. Adica, mecanismele de aparare sunt bune, sunt dotarea Eului pentru a-si asigura o functionare consistenta si, inclusiv in cura, ele au un rol foarte important.
Atunci cand avem de-a face, ca psihanalisti, cu un Eu al pacientului destul de nevrotic (adica de sanatos), cu atat pericolul sau riscurile unei eventuale greseli (aici va trebui sa conturam ceea ce intelegem prin „gresala”…) vor fi catre un nivel minim deoarece, desigur, pacientul se va apara… si o poate face in multe feluri care sa protejeze functionarea sa in continuare cel putin pe fagasul pe care se afla si pana atunci…
Elemente de „aici si acum” ale transferului care nu sunt doar suportul si impulsul pt transfer? Nu mi-e prea clar. Puteti sa datzi un exemplu?
Eu as vrea si un exemplu de „greseala” sau de evitare/reparare a ei din clinica.
Mi se pare k cer prea mult pt un blog dar daca aveti timp…
@ Ada(in special)
Draga ada am ajuns la concluzia ca intreg demersul cognitiv ( iar cel psihanalitic este tot unul cognitiv, relativ la gasirea cauzelor gandiurilor) este dat de proiectii ale unor constructe logice interne. In aceste constructe oricand se pot infiltra diferite pulsiuni in dorinta de statisfacere. Asa ca ideea conform careia psihanalistul nu trebuie sa proiecteze nimic mi se pare absurda din moment ce acesta este fundamentul cunoasterii in general. Interesul este ca aceste rezultate cognitive, oricat de bizare ar fi, sa suporte testul falsificarii despre care vb. Popper. Adica sa fie pus la incercari pentru a vedea daca rezista sa fie sustinut. Fireste ca interlocutorul (una mai uman decat „pacientul” sau „clientul”) este cel care confirma. Din pacate este cam singurul test de falsificare. Insa si cel mai important dintre toate. Este clar ca numai in timp el poate da asemenea verdicte si nu imediat datorita „rezistentelor”. Oricum talentul psihanalistului este un al doilea astfel de test. El este cel care contribuie la modelarea rezultatului cognitiv final pe care apoi psihanalistul il comunica interlocutorului.
„am ajuns la concluzia…” Vorba vine ca as fi ajuns la aceasta concluzie.
De fapt eu o sustineam inca inainte de a avea contact cu psihanaliza din facultate cand eram mare fan Kant. Ma puteai vedea pe holurile facultatii cu Critica ratiunii pure sub brat gata sa ma contrazic cu cineva :)).
Kant a fost primul care a sustinut subiectivitatea cunoasterii: „fenomenul” se proiecteaza in „lucrul in sine” care , spunea el, ramane mereu necunoscut in intregul sau…
Saracele secretare ce-si mai faceau cruce cand vorbeau cu mine…
Ioana SCORUŞ
Ce mai rămîne din psihanaliză
Psihanaliza arată precum chipul practicantului ei
Am sperat ca, la finele articolului Irenei Talaban, intitulat „Ce mai rămîne din psihanaliză?“, să găsesc răspunsul la întrebarea pe care semnatara o ridică. Aşa cum o ştiu pe Irena Talaban, ea întotdeauna are un răspuns plauzibil la îndemînă. Nu vreau să spun că-l „face“, că-l scoate de undeva gata fabricat, ci că argumentele ei sînt mereu capabile să construiască un răspuns pertinent. De data asta, contrar aşteptărilor mele, Irena Talaban doar lansează o întrebare, răspunsul, nerostit ferm pînă la capăt, deci neasumat, ascunzîndu-se printre rînduri. Printre ultimele rînduri ale articolului său.
Tema aceasta, a raporturilor psihanalizei cu alte terapii derivate şi chiar cu sine însăşi, precum şi – sau mai ales – tema obiectivităţii ştiinţifice a psihanalizei sînt dintre cele mai dragi Irenei Talaban. Asta se poate vedea cu ochiul liber, la o citire atentă a cărţii sale, Mărturisirile unui psihanalist, Editura Paralela 45, 2005. Cartea este, de fapt, iniţiala contribuţie a Irenei Talaban la un volum colectiv, pe care l-am coordonat, şi care va apărea, la aceeaşi editură, la finele acestui an. Îngrijitorul cărţii, considerînd textul său prea amplu în comparaţie cu cele ale celorlalţi coautori, a preferat să-l transforme într-o carte de sine stătătoare, uitînd să vorbească cititorului despre iniţialul context în care ar fi trebuit să apară contribuţia Irenei Talaban. (Poate că, dacă ar fi apelat la o explicitare de acest gen, unele lucruri din cartea sa ar fi fost mai bine înţelese, ca aparţinînd unui alt context decît cel în care a apărut şi care a suscitat – cartea, nu contextul – cîteva reacţii, pertinente după părerea mea, cum ar fi cea a lui Dorin-Liviu Bîtfoi, în Cultura.) Dar nu asta este important aici şi acum. Importantă, deoarece paradoxală, mi se pare poziţia de pe care Irena Talaban îşi ţine discursul şi îşi construieşte argumentaţia. Pe de o parte, cartea sa este una de memorii ale unui psihanalist. Las la o parte masculinizarea, deloc necesară în acest caz (nu era mai corect ale unei psihanaliste?). Paradoxal mi se pare demersul unei psihanaliste – aşa cum se declară Irena Talaban – de a deconstrui propriul domeniu de activitate (spun deconstrui şi nu de-construi, care aminteşte sensul constructiv derridaian), deoarece, nu doar în cartea sa, Irena Talaban pune sub semnul întrebării ştiinţificitatea psihanalizei şi modul în care rezultatele ei pot fi măsurate obiectiv, ci şi în finalul articolului „Ce mai rămîne din psihanaliză?“ (Dar nu este acesta, în cele din urmă, un mod de a te nega pe tine însuţi, ca practician?) Se pare că ajunge la aceleaşi concluzii: din psihanaliză nu mai rămîne mare lucru, ba chiar, dacă ar fi să fim corecţi pînă la capăt, nu mai rămîne nimic, în afara „reducţiilor“ care, ele singure, fără suportul din care s-au născut, nu folosesc la nimic. Şi atunci – aş întreba eu – de vreme ce din psihanaliză nu mai rămîne mare lucru, cum poate o practicantă a ei să se ocupe cu aşa ceva şi să mai cîştige şi bani de pe urma nimicului? Dar nu aceasta este întrebarea care îşi reclamă răspunsul.
Ipotezele, de la care pleacă autoarea în articolul său din Dilema veche, mi se par a fi false. Acestea sînt: diferenţele teoretice şi tehnice dintre şcoli şi terapii sînt secundare deoarece toate aceste şcoli şi terapii sînt derivate/variante din/ale psihanaliză/„legendei freudiene“ şi, a doua ipoteză, toate aceste şcoli/terapii au în comun „o temelie fundamentală şi anume: interpetarea gestului, a comportamentului, a discursului unei persoane (…) în afara oricărui context, în afara timpului, a spaţiului şi a oricărei verificări“ (s.m., I.S.). Nu este aici nici locul, nici momentul să argumentez de ce tocmai diferenţele dintre şcoli/terapii devin importante tocmai pentru că sînt derivate din acelaşi trunchi, o să spun doar că aceste diferenţe fac din acele şcoli/terapii altceva decît psihanaliză. Ar fi util de făcut aici o paralelă între psihanaliză şi derivatele sale, rămase în spaţiul psihanalitic, şi cele desprinse total de psihanaliză, deci care nu mai sînt considerate a face parte din cîmpul psihanalitic, cu toate că punctul de plecare este acelaşi, paralelă care să se sprijine tocmai pe ceea ce au comun terapiile şi care au făcut ca ele să rămînă în interiorul psihanalizei. Din motive de spaţiu, voi aduce doar un scurt exemplu. Gestalt-terapia, ramură răsărită din cel mai intim punct al trunchiului psihanalitic, nu este totuşi psihanaliză, şi asta deoarece teoriile pe care se sprijină demersul terapeutic sînt un amalgam de teorii psihanalitice plus o sumă de altele din alte domenii, nici modul de a o practica nu respectă rigorile psihanalizei, nici scopul, cu toate că asemănător, nu este abordat în practică precum în psihanaliză şi, nu în ultimul rînd, Gestalt-terapia este o terapie directivă. Coborînd în frivol, aş spune că nu putem avea pretenţia că ciorba de cartofi e acelaşi lucru cu tocăniţa de cartofi, pe motivul că ambele sînt făcute din aceleaşi ingrediente, diferenţele dintre ele fiind atît de mici. Tocmai diferenţele transformă tocăniţa în altceva decît ciorbă de cartofi. A doua ipoteză este structural falsă. Mă voi referi doar la psihanaliză, din aceleaşi consi-derente de spaţiu şi ţinînd cont şi de faptul că Dilema veche nu este o revistă de specialitate. Este foarte straniu ca tocmai un practicant al psihanalizei să emită o afirmaţie precum interpretarea se face „în afara oricărui context, în afara timpului, a spaţiului şi a oricărei verificări“, cînd tocmai practicianul ştie mai bine decît oricine că existenţa cadrului terapeutic (le cadre psychanalytique + le dispositif psychanalytique + le règle fondamentale = la situation psychanalytique) este, prin el însuşi, spaţiul legitim al interpretării analitice, unicul în care poate avea loc cura şi care oferă condiţiile cele mai bune pentru ca analizandul să-şi (re)găsească reperele temporale din trecut, pe care le verifică prin re-verbalizările, în diverse forme, ale aceloraşi conflicte. Cadrul terapeutic nu testează doar realitatea, ci şi un timp al istoriei personale adus în „aici şi acum“, iar interpretarea reprezintă puntea între trecut şi prezent şi ajută înţelegerii relaţionale prezente, în afara faptului că interpretarea în nici un caz nu se rezumă la a vorbi despre „gestul, comportamentul, discursul“ analizandului, plaja ei fiind infinit mai întinsă. Aceste lucruri sînt dezbătute de ani de zile într-o cantitate uriaşă de literatură de specialitate, însă ele nu anunţă, aşa cum s-ar crede la o privire grăbită, moartea psihanalizei, ci, din contră, revigorarea ei. Iar „adaptabilitatea psihanalizei la schimbare“ – cum spune Irena Talaban – nu dovedeşte nicidecum diluarea ei pînă la stadiul de caricatură, ci încearcă să vorbească, din contră, despre rapidele schimbări ale patologiei cu care ea trebuie să ţină pasul. Nu în cele din urmă, psihanaliza nu a redus „totul“ la aparatul psihic, ci a ţinut cont de contextul fiecărui pacient şi tocmai această specificitate a ei, mulată pe specificitatea fiecărui caz în parte, i-a permis să rămînă vie, nereducţionistă. (Ca într-o veritabilă asociere liberă, mi-amintesc acum de o întrebare lansată după prezentarea unui caz: „Cît de psihanalist rămîne un psihanalist care apelează la un fîntînar pentru găsirea unui obiect pierdut?“.)
În final, aş îndrăzi să încerc să răspund, lapidar, întrebării lansate de Irena Talaban în articolul său: din psihanaliză rămîne exact ceea ce este în stare să vadă practicantul ei că rămîne, după ce a epuizat toate criticile pe care a fost în stare să i le aducă. Pentru că psihanaliza, cu toate că reprezintă un continuum de teorii, este, în cele din urmă, exact ceea ce e capabil să facă din ea cel care s-a format întru practicarea ei.
Ioana SCORUŞ
Scuze, am uitat sa spun ca acest articol a fost publicat in revista Dilema veche si reprezinta raspunsul Ioanei Scorus la articolul Irenei Talaban, publicat mai sus, in cadrul acestor comentarii.
bella
Baldovin
Ah, mi-ai zis draga. u gave me some love;)
Imi pare ca varianta populara a parerii tale e – nu pot intelege pe altul decat prin ce simt eu. Sunte de acord cu asta…daca am inteles bine.
Cred si eu ca intre psihanalist – analizand (ma mir ca nu exista in limbaj psihanalitic un termen mai potrivit pt pacientul asta) e inevitabila acea influentare care exista in toate relatiile dintre oameni, iar acel vai, ma manipuleaza, imi induce ceva fals tine de pozitia paranoica a pacientului. Poate d’aia paranoicii fumeaza iarba mai degraba decat sa faca o analiza;). In toate relatiile influentezi si esti influentat, psihanalistul nu e tocmai zid, nici perete, nici oglinda.
Problema la care ma referisem eu e cat de mult rau poti face pacientului. E clar ca un impostor isi poate afecta destul de tare pacientul, se vede si in comentariile de pe blogul asta. Daca eu il injur pe unu care mai primise 100 de injuraturi inainte si a mea ii umple paharul si se sinucide n-o sa ma consoleze total ca n-a fost vina mea.
Asta-i hiba mea cu responsabilitatea psihanalistului.
Testul de falsificare…pe un pacient mega-vulnerabil care de abia asteapta sa se agatze de interpretari si sa se falsifice cu toata incantarea?
Oricum, treaba asta e de mult asumata in psihanaliza. O meserie imposibila, subiectiv versus subiectiv, puncte oarbe…asta e, atat putem. Eu nu pot sa ma impac cu situatia.
Excelent comentariul Ioanei Scorus la intrebarea retorica a Irenei Talaban (a propos, raspunsul „Nimic” nu este a lui Talaban, el este dat de Alpha).
Deasemenea, foarte pertinenta critica lui Dorin Batfoi din Cultura, un amplu articol care se intinde pe trei numere ale revistei.
Este cunoscuta relatia ambivalenta a Irenei Talaban cu psihanaliza si seductia ei fata de magistrul etnopsihanalizei franceze, Tobie Nathan.
Eu am avut ocazia sa o cunosc la vreo doua seminarii unde mai mult ne indigna si amuza cu afirmatiile ei.
Ne povestea un caz despre un etnic arab care nu avea pulsiuni, dupa cum s-a exprimat, si comportamentul lui era consecinta exclusiva a normelor culturale…
Pana la final a acceptat un compromis si a spus ceva de genul: „Arabului ii vine…”
Nu conteaza ce etnie ai, important este ca esti formatat dupa legea asta universala a psihismului uman. Aceleasi instante ca la european, de exemplu, actioneazanctie de structurarea figurilor pe scena culturala a fiecaruia. Figura paterna ar putea fi reprezentata de… vraciul tribului. OK, dar si ea se internalizeaza in acelasi mod ca la european. Cred ca Irena Talaban scapa din perspectiva acest model simplu, lasandu-se cucerita de normele culturale. Ciudat, avand in vedere ca mentor i-a fost Tobie Nathan, care nu se stie cum, nu a reusit sa-i transmita esenta etnopsihanalizei. Tipul e, intr-adevar, valoros. Ar fi fost simplu de invatat de la el.
„Da”…,asa e, „excelent”!
Pentru tine, Dan, zici ca e : Excelent comentariul …, foarte pertinenta critica…, am avut ocazia sa o cunosc la vreo doua seminarii unde mai mult ne indigna…(uaaau!?).
Plutirea…,beatitudinea…, feeria…Ptiu, drace! Sa nu „cazi” de pe „coada maturii” (starea ce si-o descria si Georgiana mai devreme…( „drogul” lipsa? reactia la criticarea „drogarii”!?)
Stiu, ce ti-ai mai muscat si tu unghiile, ce de suferinta!…,cand cineva indrazneste a contesta practica periculoasa a psihanalizei!
Cum ti se mai intampla si tie, Dan, asa si Ioana Scorus, „gura pacatoasei, adevar graieste”:
„psihanaliza…este, în cele din urmă, exact ceea ce e capabil să facă din ea cel care s-a format întru practicarea ei”.
„Dupa chipul si asemanarea…”
„ei”, din necurat si hotie, din surescitarea urii de semeni, din „tehnica manipularii” grosolane a psihicului uman („spui si faci…tu, dar ce-ti induc eu”),
ce sa iasa, „ce mai ramane din psihanaliza”?
Nimic. Nimic? Am gresit. Ramane raul, ura, boala iubirii de sine. „Omenirea va dori sa uite de psihanaliza in cativa ani” (J.Lacan)
„Cred k psihanalistul poate proiecta chestii nocive, cum o facem – si o primim – cu totii, ceea ce poate face pacientul sa plece din analiza sau sa faca cine stie ce grozavie.”
…”Ar fi doar un manipulator…” (Ada)
“…imi place mie psihanaliza dar daca s-ar da un decret as fi prima care ar fugi” (psiheea)
Eu am fugit, am scapat! Fugiti si voi, cat mai puteti! Cu cat stati mai mult…, cu atat periclitati existenta voastra mai mult si produceti “grozavii” mai mari, voua si in jurul vostru…! Multumesc lui Dumnezeu ca am fost in stare sa realizez, sa vad, sa simt…,sa renunt la nesanatoasa iubire de sine si la ura…Iubind aproapele “ca pe mine insami”…,dand bucurii celor ce ma iubesc si mie insami.
Va rugam nu fugiti, mai stati cu noi! Ar fi o pierdere… comentariile dvs dau culoare blogului si adesea ilustreaza conceptele patologice destul de abstracte.
De remarcat iubirea crestina cu care ne tratati pe toti…
Am doua colege care urmaresc discutiile si cu toate ca sunt destul de credincioase, in urma unor comentarii de ale dvs au inceput sa-si puna serioase intrebari.
Oricum, nu sunteti vinovata dvs, doar ca aveti modele proaste…
Te compatimesc…
Din afirmatiile :
“…imi place mie psihanaliza dar daca s-ar da un decret as fi prima care ar fugi” (psiheea)
Eu am fugit, am scapat!,
tu, Dan, ai inteles, saracia de tine!…,ca „fug de pe blogg”…
Cata inteligentza!
Exact asta va spuneam si eu…
N-ati fugit si n-ati scapat deloc!
Sunteti inca legata de psihanaliza, doar ca ceea ce va tine foarte strans este ura.
„Oricum talentul psihanalistului este un al doilea astfel de test. El este cel care contribuie la modelarea rezultatului cognitiv final pe care apoi psihanalistul il comunica interlocutorului.”
Ceea ce ai spus tu aici nu se potriveste mai bine cu terapia cognitiv-comportamentala? Schimba schemele de gandire…
In psihanaliza, analistul il insoteste pe pacient pe drumul pe care acesta singur il alege, nu ii serveste niste scheme prelucrate de el pe care pacientul sa le asimileze…
Sustinerea de catre Dan a unor fixisme ateice gen „Religia nu are ratiuni pragmatice declarate, ea se ocupa cu cele ‘nevazute’ si care vor veni in alta viata…” sau ca Dumnzeu “chinuie”…si ca, “daca incalci poruncile”, ajungi in foc…dar ” El te iubeste!!!””, eludandu-se intentinonat (sau din prostie cronica) faptul ca Dumnezeu NU te forteaza sa ajungi la El, ci lasa la latitudinea ta, tu decizi daca doresti fie sa mergi in focul Iadului, urmare a urii de semeni si a iubirii paroxistice de sine, fie alegi calea Domnului, a iubirii de semeni, a dobandirii harului iertarii si al daruirii,…acestea nu sunt idei izolate, asta e la moda in unele abordari ce apar cu precadere in medii occidentale ( iata ca si la noi…).
Asta mai cu seama referitor la rolul familiei, care a devenit pe zi ce trece o realitate incomodã, fiind atacata in mod sistemic chiar, “luata in deradere”.
Oamenii crestini, majoritari in toata Europa, vad în viata sexuala o împlinire a iubirii cuplului, a sotilor uniti în sfanta taina a casatoriei, cu scopul binecuvantat de a aduce pe lume copii, prin care sa se reverbereze pe mai departe în timp si spatiu credinta curata în Dumnezeu. Asta in timp ce abordari din psihanaliza si cateva miscari de tip New Age si alte curente contemporane vad în viata monogamica a omului o constrangere unidirectionala a sexului spre o singurã persoana.
Tema are la bazã ideile lui Sigmund Freud, care vedea în viata sexuala unidirectionata o frustrare a libertatii vietii, care din aceastã cauza refuleazã în angoase si izbucniri în toate domeniile vietii.
Incomoditatea familiei in aceste abordari reiese din fapul ca unirea vietii în mod monogamic dintre un barbat si o femeie parea prea incomod pentru libertatea promisa de acestea, în care sexul se cerea sã devina liber (ca “iubire libera” – “freie Liebe”), în care viata relationala dintre sot si sotie trebuia deschisa spre… “globalizare”, adica sa se realizeze o iubire universala de tip holistic-naturist între oameni în detrimentul familiei, considerata mult prea îngusta în interesele ei egoiste.
Prin abordari de genul psihanalizei si cateva miscari de tip New Age si alte curente contemporane, prin redescoperirea cultelor pagane s-ar putea trece la o etica mult mai permisiva decât “morala crestina atât de rigidã”. Practic, argumentele biblice sunt trunchiat luate pentru a justifica aceste idei atee, periculoase pentru individ, familie si societate (cam ce face Dan).
Libertinajul vietii conjugale si pacatele sexuale constituie o altã provocare la adresa familiei. Se afirma in abordarile mentionate mai mult decat o toleranta fata de perversiunile sexuale (travestismul, homosexualitatea, fetisismul, etc.), propagand ideea cã adevarata libertate a omului abia atunci se manifestã, cand se poate alege între diversele „variante” sexuale (!?). Exista multa publicitate acestor noi forme de „viata” sexuala. Cum e, de exemplu, cazul homosexualitatii feminine, care, dupa analistul Herrad Schenke,
„este expresia dorintei dupa modelul de interactiune uman, care nu este format dupã necesitatile masculine. Un protest împotriva definitiei culturale a feminitatii,
care extrage valoarea femeii doar din atractivitatea ei fata de bãrbat, la care se adauga iubire, casatorie si familie…De aceea, lesbianismul castiga o mare însemnãtate în cadrul miscarilor feministe”. Printr-o astfel de orientare noua în atractia trupeascã s-ar elimina elementul de sorginte patriarhalist: viata în doi, familia.
Actiunea subversiva, care loveste în familie, pleaca de la acest fapt incontestabil: cat timp familia va fi stabila si crestina, cata vreme iubirea dintre sotii familiei va fi puternica, in familia insasi si in societate (in general) sunt formate caractere care se deschid spre Dumnezeu, rezistand la ispite si/ sau influente nocive.
Daca familia se va dezmembra, societatea va avea indivizi dezaxati, dezechilibrati de la valorile umane esentiale, definitorii pentru om, ajungandu-se la grozavii, dezastre umane si familiale, suferinte grave.
Biserica e locul în care iubirea de aproapele se realizeazã plenar, familia fiind aceasta iubire în miniatura, pe care o realizeaza intre membrii ei si fata de ceilalti, ca o micro-biserica. Familia e, similar Bisericii, locul în care se realizeazã mantuirea. Sotii nu se casatoresc pentru un scop teluric, ci în primul rand pentru mântuirea lor si a copiilor. Sfantul apostol Pavel spune explicit : “barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios” (1 Corinteni 7, 14).
Parintele Cleopa, intrebat fiind… :
„Cuvintele lui Hristos ‘Lasati copiii sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este Imparatia cerurilor'( Matei 19,14), sunt o porunca pentru noi toti sau numai un indemn ?”, a raspuns :
” Aceste cuvinte sunt o porunca pentru noi toti care vrem sa ne mantuim, si sa ne silim sa avem inima smerita si nevinovata de copii. Dar vezi ca nu a zis ca numai a acestora este imparatia cerurilor, ci : ‘ a unora ca acestia ‘ . Adica toti care prin darul lui Dumnezeu si prin lucrarea faptelor bune ajung la masura curateniei si a nevinovatiei pruncilor, vor dobandi imparatia cerurilor. Aceasta porunca priveste si pe parintii trupesti. Ca au prima datorie fata de copii sa le dea viata…Apoi au porunca sa-si creasca copiii in credinta si in frica de Dumnezeu, in rugaciune si in viata curata. De vor face asa, copiii lor vor creste bine, vor purta in ei pe Hristos si vor urma toata viata lui Hristos. In felul acesta, vor implini si ei porunca Domnului : ‘ Lasati copiii sa vina la Mine !’ …”.
PS: Ateismul e si el, in sine, o boala. Grea, dupa cum se vede si pe aici…
Este amuzant de fiecare data cand vezi familisti care se simt amenintati de homosexualitate. Oare ce-i face atat de nesiguri? Oare unde este pericolul decat in ei insisi?
Ateismul este o boala in masura in care abstinenta este o perversiune.
Pt Dan :
„Exact asta va spuneam si eu…”
Daca tu continui sa sustii asta…
Cata inteligenta, mai rar…!
Afirmi ca m-ar tine …pe blogg „ura”. Asta e apanajul tau, al oricarui psihanalist, ateu prin definitie. Si cand te gandesti ca astfel de persoane…”analizeaza”, „psihanalizeaza”!
Eu am spus de cateva ori de ce sunt pe blogg. Exact opusul tau: din dragoste. „Si spun…,pentru ca nu pot sa nu spun”…
Pt Georgiana:
oaaau…!
Zici, referitor la Baldovin („El este cel care contribuie la modelarea rezultatului …, il comunica interlocutorului.” (ma rog,ca in limba romana…se scrie i-l ,e…”o amintire” neanalizata…,e alta treaba)…
…ca psihanalistul „nu…” …”ii serveste niste scheme prelucrate de el pe care pacientul sa le asimileze…” .
Ei.., pe cuvant?!
Bietii „indoctrinati” …”ai Adei” (evocati de Ada,zic)…,bieti oropsiti ai sortii…
Si tu, printre ei, desigur.
Referitor la…”doua colege care urmaresc discutiile si cu toate ca sunt destul de credincioase, in urma unor comentarii de ale dvs au inceput sa-si puna serioase intrebari” :
1. „destul de credincioase”:
nu poti sluji si diavolului si lui Dumnezeu simultan! Daca esti psihanalist, cert nici o sansa! Iubesti, ierti, ajuti…,iubesti pe Dumnezeu sau urasti, nu ierti, ignori…,esti in terapia „raului resuscitat”,psihanaliza, esti in patima iubirii de sine, esti al diavolului.
2. faptul ca „isi pun intrebari” e laudabil. Inseamna ca pot gandi si singure, inseamna ca ar putea sa vada…Pentru ele.
Uitati-va la psihanalistii vostri, („indoctrinatii…” ), daca aveti nesansa sa apucati pe acest drum al pierzaniei…
„Ateismul este o boala in masura in care abstinenta este o perversiune”…
„Preamarirea psihanalizei, comparata cu religia crestina…”
Acelasi tip de comparatie ,fortata.Aiurea…
„Chiar si abstinenta, când este impusa si nu liber dorita si acceptata, nu are decât o înselatoare aparenta spirituala si amplifica conflicte care distrug echilibrul”.( P.Evdokimov)
Alpha dixit: ” Ateismul e si el, in sine, o boala. Grea, dupa cum se vede si pe aici…”
Grea acuza. Este ca si cum ai spune ca omul sanatos are marea vina si nesansa ca este sanatos. Sau ca bolnavul de cancer poate fi acuzat ca are cancer. Sau ca cel nascut cu miopie poate fi pus la zid pentru ca are miopie. A fi sau a nu fi credincios/ateu nu este cu nimic altceva decat a fi sau a nu fi barbat/femeie.
Se pare ca este complicat cu analogiile…dar mai incercam…
„A spune ca ateismul este o boala e ca si cum daca nu colectionezi timbre asta se numeste un hobby.”
sau
„Chelia este o culoare a parului”
Bella, mi se pare ca ai inteles semnificatia conceptului de boala din constructia ” Ateismul e si el, in sine, o boala. Grea, dupa cum se vede si pe aici…” ca avand o componenta acuzatorie, in mod nejustificat. Eu una nu vad in asta o acuzatie. Pana la urma, o boala inseamna suferinta. De la asta, am putea inversa, si considera ca orice suferinta este marca unei boli. Evident, dupa cum bine se observa, un om bolnav nu poate fi acuzat de nimic. Poate fi doar contestata suferinta lui. Un ateu este un suferind, chiar daca o recunoaste sau nu. Un ateu, ca si un habotnic, ca si oricine care crede „intr-unul si un singur lucru/domeniu/activitate/perspectiva asupra vietii s.a.m.d.”
Mie mi se pare ca a crede in a sau exclusiv ~a este o suferinta. Incapacitatea de a accepta paradoxuri, de a auzi variante complementare sau contrare fara sa devii defensiv, reactii de forta majora cand un alt exponent uman aduce o varianta (poate si numai) usor diferita de ceea ce crezi tu… este intr-adevar o boala. Pe de alta parte, folosirea acestui termen pentru a demonta pareri, mai mult sau mai putin argumentate, este si ea marca unei boli.
Ce ne facem cu termenul asta? Ne aruncam unii altora diagnostice in „moaca”? Si asta e tot o boala.
Eu cred ca se cheama „intoleranta”. Voi ce parere aveti?
Este uimitoare capacitatea termenului de „ateism” in a atrage tot felul de fantasme care se pot transforma in clisee si prejudecati.
Ateism – lipsa credintei in zei/transcendent/supranatural…
Ateismul nu exclude credinta in alte domenii: stiinta, arta, educatie, politica, etc
Este foarte impropriu in a numi pe cineva dupa ceea ce nu este…
Cineva care nu crede in astrologie, il putem defini ca non-astrolog?
La fel, despre o persoana care refuza alchimia, este aceasta un non-alchimist?
Ha.ha. Acum am vazut k alpha zice k psihanalistii indoctrintazi sunt ai mei. Ok, ok, lasatzi pishanalistii sa vina la mine. dar nu mai mult de 3 pe noapte, va rog. Sa respectam cifra sfanta.
Scuze, scuze de offtopic
Anamaria, o s-o spun altfel, atunci: orice boala este o forma de sanatate, de vreme ce ea reprezinta prin sine insasi un echilibru intru supravietuire. Corect?
Ada,
am zis „indoctrinati ” ai psihanalizei…,”ai Adei” pentru ca tu i-ai evocat, nu ca ti ia-i „lua” acasa, mama. Din partea mea, ia-i pe toti.
Psyheea zicea ca de s-ar da un decret, ar fi prima care ar tuli-o din psihanaliza. Poate mai multi ar face asta. Desigur ca…trebuie sa stii si sa realizezi ca faci asta pentru tine.
Si, oricum…,ti-ar ramane prea multi tie, Ada…(de n-ai pleca si tu, desigur) .. 🙂
Nu iti ajunge…unul (una)? Iti doresc si de-asta sa scapi.
@ Ada
Da. Si am si primit inapoi de la tine some love 🙂
Ceva adevar exista si in modul in care tu ai interpretat afirmatia mea. Nu prea poti sa intelegi ce se inampla in celalalt daca tu insuti nu ai experimentat si nu ai trecut prin ceva similar. Intelegerea ta este oarecum apriori astfel.
Insa mergand pe linia kantiana pot accepta si adevarul (n-am gasit momentan alt termen) apriori.
Despre aplicarea testului falsificariii e clar ca el nu se poate face decat partial la fel cum niciodata nu vom putea stii adevarul absolut al explicatiilor cauzale extrase din gandurile analizandului (totusi suna cam dur si acest termen).
de asta eu nu as responsabiliza atat de mult psihanalistul. Fireste ca experienta lui il poate face mai abil in a-l „salva”. Insa daca el se sinucide nu am nici cea mai mica indoiala ca nu o face din cauza psihanalistului. Fireste ca prin psihanalist nu inteleg un seducator care face psihanaliza cateva luni dupa care ar dori o aventura.
Astfel ca daca psihanalistul respecta reguliele curei, respecta cadrul etc. nu are nici un fel de responsabilitate pentru astfel de intamplare nefericita.
Cred ca ne putem impaca cu situatia asta:)
@ Georgiana.
Da.
de acord. Fireste ca psihanalistul deschide usa dupa care interlocutorul intra pe ea sau asteapta alta. La asta ma refeream atunci cand aduceam in discutie „comunicarea rezultatului” si nu la terapia microcognitivista asa cum este cea despre care vb.
Insa sunt absolut convins ca inclusiv psihanaliza este o revigorare cognitiva la nivel global a sistemului psihic, o terapie macrocognitivista care nu se face prin propunerea de idei si adoptarea lor ad literam ci printr-un fel de maieutica socratica impartiala.
@ alpha
<< Pt Georgiana: oaaau…!
Zici, referitor la Baldovin („El este cel care contribuie la modelarea rezultatului …, il comunica interlocutorului.” (ma rog,ca in limba romana…se scrie i-l ,e…”o amintire” neanalizata…,e alta treaba)… >>
Nep!
Limba romana are pe langa „i-l” cu „i” de la „indignare” si „il” cu i de la „intelepciune” 🙂
Adica „î”. Alt+ 0238. Sensul textului meu era „îl comunicặ interlocutorului.”
Asta in cazul in care aruncatul cu degete in taste mai poate tine cont de regulile stricte ale gramaticii.
Pt Baldovin:
OK,ai avut o greseala de tastare. Sa fii sanatos!
Apreciez rigurozitatea ta (in acest caz).
@ Alpha
Wrong again.
Nu eu am avut „greseala de tastare ” ci ti ai avut lipsa de atentie.
Si cand ai citit initial textul meu si acum la aceasta rectificare. Daca nu acorzi atentie interlocutorului nu poti sa comunici cu el.
„El este cel care contribuie la modelarea rezultatului …, il comunica interlocutorului” asa ai postat, Baldovin.
Desi recunosti ca , in conformitate cu ce ai scris si conform limbii romane, fie puteai spune ca „il” , fie „îl”, ai tu…insistenta sa spui ca am avut „lipsa de atentie”.
Nu mai zic ca, dupa ce mi-ai spus ca putea fi din „aruncatul cu degete in taste „…si ti-am acceptat, acum contesti, ca nu ar fi fost o „greseala de tastare ” a ta…
?!…?!…”Pasarele miii ,Si stele faclii”?!… Pai, ai doua convingeri, doua sustineri prin care…(!), in acelasi „Eu”, despre aceeasi problema, la interval de cateva ore, zici…(!).
Oricum as da-o, trebuie sa ramana ca tine. Asa ai fost indoctrinat psianalitic, asa „mergi” , asa exprimi.
Asa faci si pacientului tau (daca ai): daca el nu vrea…ca tine,
„bagi” carbuni „la greu” si, apoi, „spune el cu gura lui si cu vointa lui”…”da, asa e, sa ‘omor’ pe mama, pe nevasta, pe cutarica, pe…”. Super „analiza” si „(psih)analiza” asta…Grav e ca nici macar nu iti dai seama ce faci (daca iti dai, e si mai periculos). Si mai grav e ca amaratul ala ce sta pe canapea,
„vrajit” de ce…”scoate” si „scoti” tu, nu isi da seama. Nicidecum pentru ca e prost. Unii insa…, uite ca (va) mai scapa de la portile iadului!
E tipic psihanalistului, daca îi (!) spui ca „m-a batut mama ca…” sau „mi-a furat frate-meu guma de mestecat si am suferit…”, ai
ucide si pe mama si pe frate-tau! Asa si tu, eu am inteles cu i, corect, tu…te-ai gandit la î, corect.
Hai sa punem punctul pe i si…
punct acestei agresivitati ce o adopti : ambele scrieri si ambele intelesuri au sens, sunt corecte.
Numai ca tu ai scris cum am inteles eu, NU ai scris cum te gandeai tu! Iar daca ai pretentia sa fi inteles eu cu î si
„infierezi” cu mana proletara si ura psihanalitica, atunci ai o problema. Iti refuleaza ceva…, e undeva acolo…”stoc” de revolta in tine contra mea. Te-ai folosit de acest prilej…infinitezimal, pentru o tinta „globala”, mai mare ,adica eu…(in general), deoarece te-ai simtit in inferioritate argumentationala grosiera, la nivel de toate discutiile de pe aici…, ti s-a „agresat” credinta ta in ura (in care te-ai exprimat ca te simti foarte bine) sau te-au „lezat” (oarecum similar perceptiilor Bellei, desi mult sub nivelul postarii ei…) „rigurozitatea”, expilcatiile si convingerile certe capatate din psihanaliza, din
iesirea din terapia urii si din primirea lui Hristos in sufletul meu, postarile mele legate de disjunctia clara ura-iubire, psihanaliza-Dumnezeu etc.
Eu stiu, e greu sa suferi pe cineva ce iti „da jos de pe soclul…” si iti spune ce am postat si explicat eu. Eu am fost ca tine, mama, mama !, pai ce mai calatoream…”feeric” pe „drumul
iadului” ! Am mai zis, poti traversa ani, chiar si o viata pe rosu si chiar sa reusesti sa ajungi OK, nu inseamna ca ai trecut pe verde. Iar daca iti da otrava cineva de 2-3-4 ori pe saptamana, nu-l intreaba nimeni pe ala daca e diavolul principal sau secundar sau…ultimul, „cu voia dvs”! Nici pe tine. Doar…”ai luat otrava”…picatura cu picatura, tu, doar tu „ai spus” ce vroiai pe…canapea, „e” vointa ta. Ura, ura, ura ! 🙂
Un pic de…”psih”(analiza)”, nu strica.
Stii cum e…,”te faci frate cu dracul, dar DOAR pana treci parleazul”.
Aoleu:), alpha, cine v-a zis sa-i omorati? Pai daca se apuca pacientii sa-si urasca si omoare rudele psihanaliza e o practica satanista high-class.
Ada…, daca esti aici pe blogg, am convingerea ca esti suficient de inteligenta sa sesizezi ca nu s-a spus ca…pleci cu securea si apari la Protv la mortaciuni.
E vorba de relationare, desigur. Desi, poate sa fie si mai mult decat atat, s-ar putea sa ai dreptate…
Era o gluma prin care incercam si eu sa inteleg ce-i cu atata ura si ce credeti ca face analiza – scoate ura in fata? La ce bun?
De fapt..m-am plictist de atatea povesti despre psihanaliza. Eu ash fi curioasa sa-mi spuneti cum l-atzi primit pe Dzeu in inima. Ati avut un mare noroc, l-ati cautat si l-ati gasit? Cum se intampla asta?
@ Alpha.
Amice/amico
Citeste fraza asta mai atent:
„El este cel care contribuie la modelarea rezultatului cognitiv final pe care apoi psihanalistul il comunica interlocutorului.
„
Corect era si „i-l” dar corect este si „îl”. Saream pe geam de la ora de gramatica insa parca mai aud si acum ecoul „el/ele-îl-l”.
Referitor la „aruncatul cu degete in taste „. Eu am vrut sa spun ca gramatica stricta pe un forum nu este importanta la fel cum balbaitul in discutia libera nu este neaparat eroare ce trebuie corectata ca pe timpul inchizitiei. Nimeni nu are timp sa corecteze envnetlaele geresli ed tatsare.
Nu prea intelegi gandurile oamenilor. Pui acolo doar ce iti convine tie pentru a gasi nod in papura si de a cauta scandal.
Pana acum credeam ca psihanalistul tau a fost cam papagal da’ imi dau seama ca tu ai facut o alegere gresita fata de eventuala ta cariera pentru care nu ai organ.
Incearca sa te faci popa/calugarita poate ai mai mult noroc.
Baldovin,
Te inteleg ca esti suparat ca nu ti-a iesit pasenta. Ai vrut sa pacalesti…, dar nu a tinut. Acum, lasa…,nu te mai chinui sa arati ca albul e negru. Devii ridicol sa mergi asa…, ca papagalul.
„Saream pe geam de la ora de gramatica…”,zici? Pai, autodidactule, „deontologule”, nu e rau nici acum sa inveti, ce, e rusine?
Iti inteleg rusinea de a te penibiliza pe blogg fata de „colegi / colege de credinta”, dar…hai, am pus deja punct pe i si punct. Daca vrei sa mai dai reply, OK, n-ai decat, du-te la postarile de mai inainte.
„Nu prea intelegi gandurile oamenilor.” Amaratule…,tu esti ala ce „intelegi” gandurile? Esti si tu un mic zeu, mincinos, evident… Cum unii compara psihanaliza cu credinta in Dumnezeu, de ce nu te-ai considera si tu un mic „Moon”, un mic „mormon”, un mic „Bivolaru”?!
Nu te stresa prea tare, nu te mai rupe in figuri (si de stil), sunt fortate oricum…”Scandal” nu am cu nimeni. E stilul agresiv al tau, tipic psihanalistului, cand si cand, dracul nu mai suporta sa i se spuna „drac”, s-ar mai vrea si el…”dumnezeu”!
Cat despre „organ”: sa stii ca daca ai, e bine sa-l folosesti in intimitate. Sunt multi imbecili ce considera ca daca au „organ”, vanturandu-si-l prin „fata” unei femei (chiar si pe internet), da bine, da „a forta”, esti mai macho.
Eu nu strig dupa ajutor, cand sunt agresata, spun: daca judeci, fa-o cu capul al de sus, iar daca scrii, fa asta pe considerentul ca nu tot ce scoti pe gura e si-n cap, „nu tot ce zboara, se haleste”. Asta daca nu cumva la tine…”ce in gusa,…si-n capusa!”
Succes!
Popa, nu am cum sa ma fac. Nici sotie de popa, am deja sot. Calugaria nu mi se potriveste (am atins subiectul, cu Bella).
Sa nu mori de prea multa ofitca! Mi-ar parea rau. Sincer.
„Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.” (Petre Tutea)
Pentru Ada:
cum sa-L primesti pe Dumnezeu in inima ta?
In primul rand, nu ai cum sa fii si slujitoarea „a dreacului…” (e citat marca inregistrata Anamaria) si a lui Dumnezeu. Asta e primul pas. Parasirea pacatului si recunoasterea lui. Lepadarea de sine, iesirea din idolatrizatoarea iubire de sine, prin care doar tu contezi, vointa ta, doar „eul” tau. A doua, e „sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insati”, sa ierti, sa nu urasti, sa nu ignori suferinta aproapelui.
Dumnezeu e „Calea, adevarul, viata”…”. „Dumnezeu e iubire!”, nu ura!
Pe langa tot ce am putut a-ti transmite -si tie- pe acest blogg, ce as mai putea sa adaug?
De ce nu toti oamenii pot primi Descoperirea de-a dreptul de la Dumnezeu?
Pentru nevrednicia pricinuita de necuratia sufletului si a trupului lor.
Iti redau (pe scurt) gandurile, nu ale mele, ci ale doamnei ce am mentionat-o mai jos (din revista
„As”):
Totul a inceput intr-o noapte de Pasti, acum trei ani, cand am auzit
o voce aproape ingereasca (a Mitropolitul Olteniei) spunand:
“Deschideti-va inimile si primiti pe Dumnezeu in ele”.
Tonul vocii sale calde, atmosfera
…si sensul acestor cuvinte mi-au patruns in suflet si m-au facut sa am o revelatie. Din acea noapte, am inceput sa ma apropii de Biserica, sa citesc carti…, sa merg la slujbe si mai ales sa-L primesc pe Dumnezeu in inima mea! Adica sa fac lucruri placute lui Dumnezeu si sa fiu cat mai aproape de felul in care El doreste sa ne traim aceasta viata trecatoare. Am inceput sa ma aplec spre necazurile
oamenilor, sa ajut cu ce pot pe cei saraci, sa dau de pomana din lucrurile pe care le aveam, sa fac cadouri de sarbatori, sa fiu mai buna, mai intelegatoare cu rautatile oamenilor. Toate aceste lucruri mie mi-au adus fericirea. Inainte, credeam ca numai oamenii foarte bogati…pot fi cu adevarat fericiti. Nu apreciam multe lucruri pe care acum, dupa ce L-am primit pe Dumnezeu in inima, am inceput sa le vad la adevarata lor valoare: familia mea este sanatoasa, am o meserie care imi place, am locuinta…, pot strange bani sa fac o excursie etc. Sunt fericita cand merg la biserica duminica si de sarbatori, cand ascult slujbele, cand citesc carti…, cand pot sa-i imbratisez pe cei dragi, cand ninge iarna si cand se trezeste la viata natura primavara, cand apune si cand rasare soarele, cand aud pasarelele
cantand la geamul meu, cand pot sa ajut pe cineva macar cu o vorba,
cand pot sa fac un bine cuiva si, mai ales, sunt fericita ca pot sa fac toate aceste lucruri marunte, care pentru cei mai multi sunt banalitati, lucruri lipsite de importanta. De ce oare nu ne multumim niciodata cu ce avem si abia cand vine cate un necaz sau boala ne amintim de Dumnezeu?
Ar trebui sa-I multumim in fiecare zi…. Dar, de cele mai multe ori, uitam acest lucru, fiind prea preocupati de grijile zilnice pentru supravietuire.
De aceea, Dumnezeu ne trimite tot felul de necazuri, ispite, pentru a ne aminti de existenta Sa si pentru a ne intoarce la credinta, nu pentru a ne pedepsi. El a venit in lume sa-i mantuiasca pe cei pacatosi, nu sa-i piarda.
Ar trebui sa-I multumim…pentru
“incercarile” cu care ne confruntam in viata, pentru ca ele ne sunt trimise spre binele nostru,
pentru a ne face mai buni si pentru a urca pe scara credintei, ce duce la mantuirea noastra… Dumnezeu, care este Tatal nostru, ne trimite cate o incercare pentru a ne intari credinta in El si pentru a nu mai pacatui atat de mult.
“Cine ma iubeste pe Mine pastreaza
poruncile mele si Eu voi veni la el!”, spune Domnul…Un om, daca pastreaza aceste porunci, se va simti fericit…Sa iubesti pe aproapele tau, sa-l ajuti, sa-L iubesti pe Dumnezeu, sa nu fii rau, razbunator, invidios pe ceilalti, sa te multumesti cu ce ai si cu ce esti – iata cateva dintre lucrurile care aduc fericirea.
Atunci cand faci un bine sau cand ai puterea sa raspunzi la rau cu bine, sa ajuti pe cineva care ti-a facut rau, vei simti o stare de bucurie si liniste sufleteasca, de implinire pe care numai Duhul Sfant o poate aduce in inima oamenilor.
…“Iata, stau la usa si bat, de va auzi cineva si-mi va deschide, voi veni la el”.
Haideti sa incercam cu totii sa-I deschidem usa inimii noastre lui Dumnezeu si atunci vom fi cu adevarat fericiti, vom invata si vom simti ce inseamna adevarata fericire. ” (Irina Gaspar, Craiova)
despre „gresala” in terapie:
…As defini-o ca fiind o aparare a psihanalistului, adica, „gresala” inseamna de fapt „nerecunoasterea greselii”.
„Gresala”, in sine, este o parte componenta a curei si este important ca psihanalistul sa reflecteze asupra ei si daca poate, sa o si discute cu pacientul, pentru o mai buna elucidare a contratransferului si transferului.
O gresala cu care psihanalistul reuseste sa lucreze in acest fel reprezinta un mai mare castig al curei (poate chiar unul din momentele cele mai importante) decat neaparitia (absenta) greselii…
DEX : greseala.
Am postat pe undeva ce zicea F.Schiller:
„Cu cat o greseala ne orbeste mai mult si este mai ademenitoare, cu atat este mai mare triumful adevarului” .
Zici, Georgiana, „despre ‘gresala’ in terapie”.
Si ca „…’Gresala’, in sine, este o parte componenta a curei”.
Cura sau terapie?
„daca poate, sa o si discute cu pacientul, pentru o mai buna elucidare a contratransferului si transferului”.
?!?!…
Potenta psihanalistului…?! Hai sa fim serioase, ce „elucidare”, ce „contra/transfer” ?
„Daca poate”…zici? Daca nu poate?
Si a cui greseala?
Psihanaliza. O greseala.