Eu una as milita mai degraba pe „integrarea feminitatii, integrarea masculunitatii” decat pe „acceptarea” lor. Dupa cum in titlu se arata, pe acest blog se accepta si asociatii libere, cuvantul „a accepta” ma duce cu gandul la… „a te obisnui cu ceva neplacut”. Dar… astea sunt, pur, gandurile mele. Faptul ca observi intr-o femeie atitudini masculine, sau intr-un barbat atitudini feminine nu sunt decat observatii venite din supa de stereotipuri care ne incarca existenta culturala. Pana ma urma… dupa cum vorbele spuse cuiva, se pot intoarce, fara sa iti dai seama pe ce cale a „retelei” au luat-o, „nu esti sigur daca esti femeie sau barbat decat daca esti dezbracat/a”

De acord, „acceptare” sugereaza ceva negativ, neplacut. Din aceeasi categorie, as indica si uzul gresit al ideii de „toleranta” – religioasa, etnica etc.: nu trebuie sa „tolerezi” pe cineva, ci sa-l accepti in diferenta sa. „Integrare” e mai corect si nu mai suna ca o fatalitate.

De ce te mira investirea vrajitoarelor cu puteri castratoare? Foarte probabil ca o atare proiectie era in epoca un motiv foarte serios pentru persecutii! In multe mituri stravechi si in cultura pop contemporana este raspandita de altfel imaginea unui vagina dentata, animand fantasme si legende urbane. In timpul Razboiului din Vietnam, de pilda, o legenda urbana era ca prostituate vietnameze care lucrau pentru Vietcong ar avea implantate in vagin cioburi de sticla sau lame de ras pentru a-i mutila pe soldatii americani. Nu e singurul exemplu de sublimare culturala, mai pot fi aflate destule.

Nu stiu cum sa dau de articol… Help me! Trebuie sa ma abonez la revista, asa cum spune pe site? Dar numele autoarei articolului nu apare pe site deloc… Eu am dat clik pe link-ul facut de Dorin…

Da, statistici… care s-au confirmat pana in prezent. M-am pus in pericol asta noapte, mergand cu metroul la 10:30 la o prietena in piata sudului. Daaa… am fost mereu la doi pasi de cate un barbat. Daaa… taaaare teama mi-a fost. Mi-a spus fratimi-u la un moment dat ca „Barbatul este programat genetic sa faca rau”. Voi chiar credeti stupizeniile astea? Eu ma gandesc asa: Ce motiv ar avea cineva sa imi faca mie rau? Sa luam un violator de pilda. Ce este un violator? Este un individ care obtine placere sexuala prin suferinta victimei, prin daramarea barierelor, prin asediul caruia i se opune rezistenta si lacrimi. Mi-a spus cineva odata demult: spune-i unui violator „da, sunt deacord, hai sa facem sex” si o sa te lase in pace, pentru ca pe un violator ACORDUL victimei nu il excita. Pe vilator il excita DEZACORDUL, LUPTA.
Poveste… mit… da… sigur… inventie de-a mea, sigur… sunt nebuna, nu stiu ce fac, la fiecare pas ma urmareste cate un criminal si eu nu stiu.. daaa… siiigur, ar trebui sa fiu mai paranoica. Dar… m-am luat cu asociatiile mult prea „libere” ca sa nu fiu suspecta la a fi internabila, asa ca imi cer scuze si continui relatarea.
Mergeam eu pe strada, pe la 11:30, prin Crangasi. Ma dusesem sa imi iau tigari si doua prajiturele pentru mine si pentru barbatimiu, care era ocupat cu altceva in momentul ala (daca va intrebati intr-un impuls de misoginism sub masca de eroism de ce nu s-a dus el). Si mergand eu asa, frumusica si aranjatica (deh… eram cu barbatimiu), la intoarcere, fumam linistita… un individ. Destul de curatel, destul de intalt, cu parul lung si destul de… hmm… puternicuţ. Zice „Bunăseara”. Ma uit la el, zâmbesc şi răspund: „Bunăseara”. El: „Îmi spui şi mie cum te cheama?” Eu: „Dacă vă ofer o ţigară, mă lăsaţi să îmi continui drumul fără alte menajamente?” El: „Poftiiim?” Eu: repet, pe acelaşi ton, acelaşi lucru. El: „Aaaa… nu, domnişoară, nu e nevoie, ma scuzaţi că v-am deranjat”. Eu: „Nici o problemă” (toate astea se petreceau în timp ce eu mergeam înainte, destul de elegant si paşnic, iar el cu vre-un pas se ţinea după mine). Dupa ultima mea replică am întors capul înapoi spre înainte, şi aud din spate: „Sunteţi foarte draguţă”. Mă întorc la el, zâmbea. „Da…zic… sunt drăguţă cu oamenii drăguţi, şi zâmbesc şi eu.” Ne facem semn cu capul de la revedere, şi asta a fost tot.
Da, veţi spune… dar ăsta nu a fost un agresor… Ăsta era un bărbat politicos, căruia i-a plăcut de tine şi a vrut să te agaţe, nimic mai mult. Daaa? întreb eu… dar cine a impus tonul politicos? Ia gândiţi-vă ce curs ar fi avut conversaţia de mai sus dacă eu aş fi grăbit pasul fără să îl bag în seamă (adică transmiţându-i că e un rahat de pe stradă) sau i-aş fi spus „Lasămă-n pace, nesimţitule, pocule, idiotule, că te dau pe mâna poliţiei, sau îl chem pe tata”, adică, la fel, transmiţându-i că e un rahat de pe stradă.
Naiv? Poate… dar uite că supravieţuiesc… Cheia? RESPECTUL.

Hihi. Asa faceam si eu acum 2-3 ani. Am mers la 12 noaptea prin Militari sa vad daca sunt mai smechera decat gastile care s-ar fi luat de mine. Gastile au fost prea pasnice, s-a luat doar un tip, care n-a fost cine stie ce provocare. La 2 min dupa ce ma agatzase imi povestea de problemele lui de familie pe un ton spasit de nu mai stiam cum sa-l fac sa taca. Acum n-as mai face asta fiindca sunt constienta de un pericol real de furt, viol, etc ep care eu n-as putea sa-l controlez. Ori pentru ca m-ar depasi situatia, ori ca ar fi mai multi – si n-ai cum sa-i impaci pe toti. Agresorii adevarati nu se impaca cu cateva vorbe si o atitudine, sau cel putin nu in orice conditii, la minut. Sa vezi cum arata puscariashii…

Şi… că tot suntem la capitolul.. violuri, mi-am amintit de un film, în care era vorba de următoarea problemă: O adolescentă, singură acasă, non-virgină, primeşte o vizită neaşteptată de la un coleg. Noaptea. Tipul o violează, ea îl reclamă. Anchetă, proces. Justiţia, care luă forma medicilor ginecologi, dau verdictul: Individul este nevinovat. De ce? Pentru că… deşi s-au găsit urme de spermă care aparţineau făptaşului acuzat, nu s-au găsit urme de intrare prin efracţie la ea în vagin. Ea, se pare, avea suficienta experienţă sexuală pentru vârsta ei, să reacţioneze „bine” la un viol, şi, după toate semnele biologice, a fost un act sexual normal. Tipul… umblă liber…
So… morala? Nu ştiu, fetelor, trageţi singure confuzia…

Hmmm…

Pentru Diana Blaj… Daca un talhar imi fura ceva, nu o sa fac o drama din asta. In nici un caz, un talhar nu m-ar impiedica sa ma duc la 2 noaptea sa imi iau tigari sau paine, daca am nevoie de asta. Si.. sa presupunem ca mi se fura geanta, da? Ce am important in ea? Acte, telefon, chei, portofel ok? E ceva dramatic de irecuperabil aici?
Sa nu mai vorbim de faptul ca… nu ma simt ca facand parte din categoriile defavorizate, astfel incat, daca un talhar mi-ar face viata un pic mai dificila decat este, sa simta ca poate scapa (cel putin) nehaituit.

Eu nu cred ca sunt recuperabili daca ne referim la infractorii adevarati, nu la semi-delicventi, cum s-a zis mai sus. Ei nu sunt persoane care au avut 1-5 traume, ci au crescut cu parinti delicventi si agresivi care ii nascusera din intamplare sau ca sa mai aduca un ban. Fratele fura de la mama, o si batea, la fel ca tata, si invers. Sora e buna de posta pt toti barbatii din familie. E un pattern de viata. Afara, in cartier il astepta gasca de la care-si mai lua cativa pumni, ca asa se regleaza prieteniile in cartier, plus show respect&cota parte pt cine trebuie, adica cine te inspaimanta mai tare. Singura valoare si mod de supravietuire e forta, agresivitatea si cruzimea. Scoala…o fi prins putina, dupa care nu s-a mai dus fiindca-l astepta o gasca de tigani la poarta sa-l bata si gasise niste „invarteli” profitabile cu gasca lui. Acces la informatii, orizont, cam nada. O copilarie in teroare, salbatica si cu modele limitate. De ce s-ar „recupera”? Daca lui ii merge bine traind asa? 3 ani al puscarie, 3 p’afara…Cum sa-l recuperezi? Face el terapie? Isi poate gasi o slujba in societatea „curata”, i-ar da cineva? Face el un efort aproape imposibil sa-si schimbe intreaga structura? Pentru ce?
Ce zic eu aici sunt povesti, insa insiprate puternic din realitate. Am lucrat putin la Salvati Copiii, care avea o scoala pentru copiii defavorizati social. Singurul motiv pentru care parintii isi lasau copiii la acea scoala era ca primeau bani sau ajutoare din partea ONGului, si chiar asa incercau sa le primeasca cat mai repede ca sa-si ia copiii inapoi. Si pornind de la realitatea asta in ce holospatiu sau in cate sute de ani ar fi recuperabili?

Pentru ada:
Fratele fura de la mama, o si batea, la fel ca tata, si invers. Sora e buna de posta pt toti barbatii din familie.

Din ce spui in randurile mentionate mai sus, si in cele care urmeaza in acelasi tipar in comentariul tau eu surprind urmatoarele detalii: delincventul se poarta „rau” cu: sora, mama, baietii de cartier, tiganii de la poarta, cu care face invarteli.
Unde suntem noi, femeile de pe strada implicate in toata povestea asta?
Acum mi-am amintit tot de o sceneta, petrecuta in metrou mi se pare ca alaltaieri „noapte”. M-am asezat cu orbitoru’n poală, ca orice intelectuală în vogă, şi aşteptam să plece metroul. La un moment dat… să fie minge… sp fie animal… hopaaa… era un flăcău, care făcea bouncing pe podeaua de la metrou, si, în cursa lui de piatră aruncată ca la oină, se propteşte plin de frică in botinele unei tanti grase şi cu j’demii de sacoşe şi de bagaje. Tanti mai să se ia de „nesimţit”, dar… ţipătul moralizator şi privirile noastre indignate au fost brusc inghiţite în sec datorita unei a doua apariţii. Un al doilea flăcău, care, intră după primul în vagon, îl ia de guler şi îl ridică puţin de jos şi urlă la el: „Bă, tu de ce te iei bă de aia?, Bă te omor mă, tu te-ai luat de ea mă? te-ai luat de ea?” Şi dă şi cară la pumni.
Nu o sa fac pe curajoasa să afirm că am rămas în vagon. Am luat-o la fugă în vagonul imediat urmator, da, slavă domnului că nu se închiseseră uşile. Gândindu-ma asupra reacţiei mele rapide, mi-am dat seama ca totuşi, e ok să fii prudent… La rece, deja pe partea cealaltă a geamurilor dintre vagoane, o aud pe tanti cea cu greutăţi şi botine: „Ia nu mai da mă-n el, ce ţi-a făcut el ţie?”
Da… agresorul proteja o… fată. Incredibil nu? Tipul nr1 agreseaya o fată. Tipul nr2, o protejează pe fată agresându-l pe tipul nr1. Fugind de agresor, tipul nr1 agresează o babă. Baba, amână agresarea tipului nr1, până se lămureşte situaţia cu tipul nr2, apoi, văzând ca tipul nr1 este în dezavantaj datorita furiei incrementate a tipului nr2, îl protejează ea pe tipul nr1, semiagresându-l pe tipul nr2.
Eu… n-am avut nici un amestec, mi-am luat repede tălpăşiţa.

Morala?

De unde femei pe strada? Eu ma refeream la cat de recuperabili sunt delicventii.
Si cand vorbesc de agresiuni nu ma refer doar la femei, de la asta am pornit discutia doar. Barbatii sunt si ei expusi, doar ca mai putin. Chiar, povesti de agresiuni am auzit in ultimul timp de la barbatii pe care i-am cunoscut, de la femei nu prea.
Despre ce vorbim, de fapt? E tematica discutia sau libera, ca nu inteleg de ce nu sunt inteleasa.

Da… chiar asa, cred ca nu am inteles corect… Recuperabili in raport cu ce? Pentru ce? De ce ai vrea sa.. recuperezi pe cineva?
Poate imi explicati mai bine, ca sa inteleg si eu ceea ce nu am inteles.

imbratisari

@ Anamaria

Problema violului a pus psihanaliza in situatii dubioase deoarece a tins sa accepte faptul ca victima si-ar atrage violatorul si l-ar incita. A aparut ideea ca violatorul este nevinovat. Adevarul este pe undeva pe la mijloc. Exista structura psihopatologica de violator si tip de victima a violului. Insa ambele posturi pot aparea la omul normal in situatii speciale.
Incitanta in acest caz nu ar fi neaparat opozitia (excitanta) a potentialei victime care se zbate si plange ci faptul ca ai putea scapa nepedepsit sau ca ti-ai pastra „onoarea” neintinata. Iata ca povestea cu nimfomania vopsita, cu consimtirea de buna voie la actul sexual e cam expirata. Ea merge pentru un exibitionist care oricum nu e interesat de viol. S-ar putea ca un violator de profesie sa fie less harmfull. Insa pentru cazul de mai sus este inutil.

Din ce ai descris mai sus deduc mai curand o situatie de flirtare cu totul speciala. Un astfel de dialog poate fi inceputul unui roman de genul „pe aripile vantului”…E clar ca prezenta ta pe strada (cel putin din cat am scanat eu pozele cu tine) este una inedita.
Replicile pe care i le-ai dat au fost in masura sa il incite chiar daca mai mult spiritual decat sexual.
E scris in codul genetic al omului sa imparta cu specia valorile sale individuale si sa isi duca samanta cat mai departe de „trunchi”… De aceea cu cat celalalt e mai strain cu atat in suflet apare atractia. Dimpotriva dragostea casnica se stinge usor si ramane doar cu legaturile familiale si cu proiectiile maternale. E importanta si partea sat. Insa dragostea romantica din fata unui strain misterios vazut pe strada se zbate de fiecare in noi… E valabil pentru ambele sexe.

Nu orice barbat care abordeaza pe strada este un violator. Poate fi un astfel de perplex.
Mi s-a intamplat pe pielea mea.A urmat o experienta care m-a convertit de la filosofie la psihanaliza 🙂

De asta eu va recomnad doamnelor ca in cazul in care vreti sa scapati de un astfel de intrus nocturn sa ezitati si in a-l umili si in al provoca spiritual.

Deviati discutia catre teme comune cum ar fi faptul ca autobuzul nu mai vine, ca trebuie sa mergeti acasa sa reparati teava sparta de la chiuveta, mai si scuipati un pic. Lucrurile casnice atenueaza nevoia de evadare atat a romanticului cat si a violatorului. Daca inventati un delir si incepeti sa injurati pe Einstein pentru ca a distrus lumea va aigur ca orice fel de atractie romantica dispare.

Dar oare chiar va doriti ca un astfel de fat frumos sa nu va mai placa…???

@ Anamaria
Cu „papusa” cre’ c-a dat-o rau in bara tipu’.
Si chiar te cred cand spui ca doreai sa fi lasata in pace. Desi stii ca si opusul acestei dorinte e pe undeva pe acolo…
Cat despre viol neprovocat situatia e alta. Daca ai norocu’ sa te intalnesti cu cine nu trebuie nu mai conteaza daca il provoci sau nu. O buna parte din violatori cauta doar acel nou al situatiei, acea spargere de tipar. Nici macar „tehnicile” de care vb. nu pot face mare lucru… Pot doar ameliora situatia.

Cred ca stiu despre ce strada e vorba. Am trecut si eu de vreo 2 ori pe ea…
Sa stii ca am incercat si io sa agatz o gagi…. Cand s-a intamplat episodu’ de care vb.?

E logic ce spui! Desi probleme juridice nu ar trebui sa intereseze demersul psihanalizei. Vinovatia si nevinovatia trebuie sa o decida altcineva iar psihanalistul/psihiatrul trebuiesa fie ce era preotul in trecut…
Dar e normal ca psihanaliza sa tinda sa ia partea victimei si sa accepte „vinovatia” violatorului.
Insa, mai din sofism mai din spirit avocatesc au fost unii care au interpretat teoriile reritoare la viol exclusiv in favoarea violatorului. De asta ziceam eu ca psihnaliza s-a trezit in situatii dubioase.

Si, oricum, problema juridica a pedepsei e foarte spinoasa. Oricand societati i se poate pune in carca faptul ca nu s-a ingrijit suficient de sufletul infractorului, ca i-a saditfalse idealuri sau cel putin, ca stabileste discrepante mult prea contrastante intre indivizii sai astfel ca unii vor sa atenueze aceasta diferenta prin acte ilegale.

gramaticus:

@Diana Blaj
"a-ti fost vreodata talharita sau agresata in vreun fel?"

Psihologii trebuie sa aiba mare grija cu limba romana…