Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Psihologie, organizeaza cursurile ultimilor doua module in cadrul proiectului
„Ateliere de psihologie clinica si psihoterapia cuplului si a sexualitatii”.
Proiectul, organizat pe patru module, a desfasurat in lunile martie si mai a. c. modulele I si II.
Modulul III (29 – 30 septembrie) are ca tema „Sexualitatea si dinamica libidoului”, conferentiari fiind:
– Drina Candilis
– Bogdan Lucaciu
– Oltea Joja
– Alfred Dumitrescu,
iar Modulul IV (24 – 25 noiembrie) se refera la „Evaluare si consiliere in cuplu si sexualitate”, conferentiari fiind:
– Mihaela Minulescu
– Aurora Frunza
– Iolanda Mitrofan
– Augustin Cambosie.
Mai multe detalii gasiti pe http://www.utm.ro/utm_noutati_evenimente_noutati.html
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Psihanalistul nu mai este vazut ca fiind absolut neutru, iar contributia acestuia la crearea transferului nu mai este ignorata.
…neutralitatea este unanim apreciata ca fiind aproape imposibil de obtinut.
Asa se distrug…sanatati, cuplu, familie, vieti. Subiectivismul psihanalistului, starea sa la un moment dat (psihica, emotionala, sexuala sau din punct de vedere al sanatatii fizice), dorinta inconstienta a „tinerii”…
„clientului” cat mai mult in terapie in scopul meschin de „a incasa bani” etc, lipsa de responsabilitate si a oricarei raportari la morala crestina, ridicarea urii la rang de virtute, iubirea oarba de sine si
„incarcarea” cu o povara enorma din „nimeni nu conteaza, doar eu, eu il iubesc pe „eu”, deci…eu decid” si ” intreprind asta independent de oricine” (rezultatul contratransferului, cu consecintele de rigoare…) au influente nesanatoase in „client”.
Iar excluderea lui Dumnezeu in aceasta adevarata terapie a urii are consecinte nefaste asupra individului, familiei si societatii, in general. De unde si periculozitatea acestei practici.
Dupa cum am mai mentionat, istoria pe care o prezinta Biblia subliniaza degradarea omului iesit de sub autoritatea lui Dumnezeu (inclusiv prin practicarea psihanalizei), dar in acelasi timp este istoria vorbirii lui Dumnezeu, a implicarii Lui pentru a regenera omul si a-i oferi identitate autentica.
De asemenea, Biserica este locul în care iubirea de aproape se realizeazã plenar, fara de care cuplul dintr-o familie isi pierde sensul, aceasta fiind o iubire in miniatura, pe care o realizeaza intre membrii ei si fata de ceilalti, ca o micro-biserica.
Sustinerea relatiilor conjugale in afara familiei e un pacat, e o indepartare de la Dumnezeu. Familia nu este o asociere de persoane care sã traiasca o viata biologica, în care Dumnezeu sa fie un apanaj sau o chestiune de estetism etic sau, mai rau, o justificare erotica, ci e un templu, în care se slujeste zilnic liturghia iubirii, cu smerenie si dragoste de Dumnezeu, aducandu-se multumirea comuniunii în vederea mantuirii. Numai o atare viziune poate oferi un raspuns la criza care exista azi în societate.
„Bucura-te tinere in tineretea ta,umbla pe caile alese de inima ta si placute ochilor tai; dar sa stii ca pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la Judecata…” [ Eclesiastul 11:9 ]
Ideea de consiliere a cuplului si sexualitatii e benefica, insa trebuie sa slujesca efectiv familiei si membrilor ei, cautand solutiile la „furtunile” la care, posibil, vremelnic…, poti fi supuse cuplurile, in interiorul lui, raportandu-se la iubirea de Dumnezeu, la familie ca „mica biserica”.
Dumnezeu nu este singura autoritate suprema. Dumnezeu nu este altceva decat legea de deasupra capului. Oricine are o astfel de lege deasupra capului are si organizare psihica functionala cat de cat sanatos. Dumnezeu este una dintre aceste multe legi care ne organizeaza si nicidecum unica. Cred ca asta este unul dintre lucrurile cel mai greu de inteles.
ai mare grija anamaria, daca-l lasi sa intre in tine s-ar putea sa ajungi mama de martir…
Pentru Bella:
„Oricine are o astfel de lege deasupra capului are si organizare psihica functionala cat de cat sanatos.
Atat de …mult, „cat de cat”?!
„Dumnezeu este una dintre aceste multe legi care ne organizeaza si nicidecum unica.”
Evaluezi corect.Ai dreptate.
Mai sunt sectele… ( „ce buna e urina”! …”sex in grup si orgasm cosmic saptamani in sir” si
„oricine” cu legea asta..”are”…
„organizare psihica functionala cat de cat sanatoasa”),
mai sunt gruparile teroriste (daca ucid pe mama sau tatal sau fiica sau sotia lor intr-un atentat dintr-un autobuz, dezaxatul spune cert ca e in „organizare psihica functionala cat de cat sanatoasa”
…),
mai sunt ,desigur, multe…Si multi….
Si criminalul care-si ucide cu sange rece fratele e „bucuros”, fericit, intrat sub autoritatea urii ,guvernat de aceasta lege, e (nu-i asa?) intr-o „organizare psihica functionala cat de cat sanatoasa”.
„Cred ca asta este unul dintre lucrurile cel mai greu de inteles.”
Corect. Pentru un ateu, pentru persoanele ce au decis sa mearga pe calea urii, sadindu-li-se in suflet ura de parinti, de aproape, neiertarea, intoleranta…etc, e greu, „cel mai greu de inteles”. Din pacate pentru mine, din fericire pentru voi (din perspectiva mea, cert nu si a multora dintre voi, cei de azi
…), eu AM FOST acolo unde sunteti voi, STIU. Si, din fericire pentru mine, SI REALIZEZ. Slava Domnului !
„Dumnezeu nu e unica autoritate suprema”…,zici, Bella.
Pai, daca a vrut Pillat sa comande o crima, (ce, nu e el regele?), n-a indeplinit-o? Daca a vrut Ceausescu sa ucida intelectuali la canal (ce,nu e el „conducatorul suprem?”), n-a ucis? Daca a vrut Saddam sa ucida mii de kurzi cu gaze toxice (nu era „salvatorul” irakienilor?),n-a „rezolvat” asta? …
Daca vrea sotul sa decida ca nevasta-sa s-a ingrasat si vrea una cu „cracii in gat”,n-o…
„face”?
Daca vrea unul sa-si lase nevasta si fetita (mi-a ramas in minte asta de la voi pe blogg…) ca…
„sa-si ia motor”(!), nu face asta?
Daca vrea una sa-si trimita sotul in strada ca…”e bolnav si…” (tot de la voi de pe blogg),
pai, „calca pe copii…,tot”,nu face ea „ce vrea”?
EUL, mama…, EUL „e” autoritatea suprema, urmare a terapiei /curei psihanalitice, „stors” ,vlaguit de orice urma de umanitate, rupt de tot ce te inconjoara si te-a „agresat” sau te „agreseaza”, ajungand fara mila, fara toleranta, fara iertare, fara iubire de semeni…, EUL „tau” devine „autoritatea suprema”, „ma iubesc atat de mult!…”, beatitudine maxima, „orgasm…” nu „saptamani in sir” ,ci ANI…,o viata! Mama,mama!…
Si „mai da-l…” de Dumnezeu, ce, ia uite ce am realizat EU, ce
„mare” sunt, EUL, EUL, EU, EU…,sa-si vada de El Dumnezeu!
Insa…
Pentru Anamaria:
„dumnezeu ar vrea ca noi sa traim in teroare?”
Nu,Anamaria. Dumnezeu este iubire! Dar NU ti-o impune nimeni, ci doar TU poti decide sa te aproprii de El, sa traiesti cu iubirea de semeni, cu iertarea, cu toleranta…,nu in ura.
Teroarea…si-o produc oamenii. Prin intoleranta, prin ura, prin dusmanii, prin pacatele mandriei, blestemelor, injuriilor, apelarii la lucruri oculte, pornografiei, furtului,curviei (inaintea casatoriei in Biserica), pre(a)curviei ( adica infidelitatea conjugala ), iubirii exclusiviste de sine etc…
Motivul pentru care si tu, Anamaria, resimti dragostea Lui ca pe o judecata, aidoma tuturor celor care-L resping, e ca exista si in tine indepartare atat de mare fata de El incat se incepe practic dispretuirea a oricaror manifestari ale existentei Lui.
Propriile tale alegeri si purtari te-au indepartat de Dumnezeu.
TU ai decis, tu decizi de mergi asa. Nu te terorizeaza nimeni. Doar tu.
Cei ca tine au ales, ca rezultat al psihanalizei, autonomia individuala izvorata din ura, in locul ascultarii iubirii Domnului, iubirii de aproape.
Uneori, oamenii se indeperteaza intr-atata de Dumnezeu incat ura lor fata de dragostea Lui devine palpabila.
Iti dau un exemplu din povestirea lui Hristos, parabola fiului risipitor (Luca 15:11-32), unde tatal il iubea la fel atat pe fiul sau risipitor, cât si pe fiul credincios.
Datorita resentimentelor acestuia din urma fata de frate-sau, iubirea lui Dumnezeu a fost inteleasa diferit de cei doi fii. Cu cat isi iubea tatal mai mult fiul risipitor, cu atat mai mult fratele sau il ura, se simtea
‘prins’ între tata si fiu. Astfel, iubirea tatalui a avut efecte diferite asupra celor doi fii. Pentru unul, iubirea tatalui era cereasca, pentru cel de-al doilea era diabolica. Tatal, insa, ii iubea pe amandoi si a fost gata sa fie generos cu amandoi. Cert nu a ‘predestinat’ pe unul pentru iad, pe altul pentru rai. Functie de atitudinea fiilor fata de tata si totodata a unuia fata de celalalt, fiecare fiu si-a aflat propria judecata sau binecuvântare la praznicul tatalui, la care amandoi erau bineveniti.
Intelegi,Anamaria?
„La fel cum un gand transpare prin vorbe si fapte, rasplata viitoare o vom afla din imboldurile inimii. O inimã milostiva va afla mila, iar o inimã neandurãtoare va afla contrariul.”
E o observare a felului cum functioneazã legea de iubire reciproca a lui Dumnezeu. „Si ne iarta noua greselile noastre asa cum iertam si noi gresitilor nostri…” Inimii smerite a fiului risipitor, dragostea tatalui ii aduce bucurie. Inimii ipocrite, lipsite de generozitate a celui de-al doilea frate, dragostea tatalui ii aduce tristete, ii agraveaza si mai mult vatamatorul resentiment, tocmai pentru cã fiul cel mare n-a iertat cum ii fusese iertat.
Mantuirea sau pierzania este alegerea liberei noastre decizii.
Insa (din cuvintele Sfantului Parinte, Papa Benedict), daca in viata mea neglijez complet atentia fata de aproape, voind sa fiu doar „pios” si sa-mi implinesc
„datoriile religioase”, atunci si raportul cu Dumnezeu devine arid . Un astfel de raport e simplu
„corect”, dar fara iubire. Numai disponibilitatea mea de a merge în intampinarea aproapelui şi a-i arăta iubire mă face sensibil si în fata lui Dumnezeu”.
Iubirea de Dumnezeu şi de aproape este „inseparabilă”.
Referitor la ideea exprimata si de mine: „ce te faci daca exista Dumnezeu si tu nu crezi?” ,
redau o postare de pe alt blogg, postata de cineva din Statele Unite :
Fiica lui Billy Graham a fost intrebata cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001: „Cum a putut Dumnezeu lase sa se intimple asa ceva?”.
Anne Graham a dat un raspuns foarte profund si inspirat: „Cred ca Dumnezeu este adinc intristat de aceasta, la fel ca si noi, dar noi de ani de zile Îi spunem sa iasa din scolile noastre, din guvernul si din vietile noastre. Si, fiind El un adevarat gentleman, cred ca pur si simplu S-a dat calm la o parte. Cum putem noi sa-I cerem binecuvintarea si protectia Sa daca Ii cerem sa ne lase in pace? (În lumina recentelor evenimente, atacuri teroriste, atacuri armate in scoli, etc.)
Cred ca totul a inceput cind Madeleine Murray O’Hare(care a fost ucisa, iar corpul ei a fost gasit recent) a afirmat ca nu dorea nici un fel de rugaciuni in scolile noastre, iar noi am spus O.K.
Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia in scoli (Biblia care spune sa nu ucizi, sa nu furi si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti), iar noi am spus O.K. Apoi, cineva a spus ca profesorii ,dirigintii nu ar trebui sa ii disciplineze pe copii atunci cind gresesc. Iar conducatorii de scoli au spus ca nici un membru al personalului „sa nu atinga” vreun elev atunci cind se poarta urit, pentru ca scolile nu au nevoie de publicitate proasta si in nici un caz de
procese. (E o mare diferenta intre a disciplina si a atinge, a plesni, a lovi, a umili).
Apoi, unii dintre alesii nostri de virf au spus ca nu conteaza ceea ce fac in viata lor privata atit timp cit isi fac treaba la slujba. OK, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasa de ceea ce face altcineva, inclusiv presedintele, in viata sa privata, atit timp cit am o slujba si economia merge bine.
Apoi, cineva a spus sa tiparim reviste cu femei goale, in semn de respect si apreciere a frumusetii feminine. Iar noi am spus O.K. Apoi, altcineva a impins acea apreciere un pas mai departe, publicind fotografii cu copii goi, si inca mai departe,afisindu-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare.
Apoi, industria show-business-ului a spus: hai sa facem show-uri TV si filme care sa promoveze indepartarea de Dumnezeu, violenta si sexul ilicit, sa
inregistram melodii care sa incurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea si temele satanice.Iar noi am spus ca nu este decit entertainment(amuzament), nu are efecte adverse si oricum nu o ia nimeni in serios, asa ca totul a mers inainte.
Iar acum ne intrebam de ce copiii nostri nu au constiinta, de ce nu disting binele de rau, de ce nu ii deranjeaza sa ucida pe straini, pe colegii de clasa sau pe ei insisi. Probabil ca, daca ne-am gindi mai mult, ne-am da seama de ce. Cred ca totul se reduce la faptul ca ceea ce vei semana, aceea vei si culege.
Noi Ii spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa? Iar Dumnezeu raspunde: Dragul meu,
Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo.Cum puteam Eu sa fiu acolo, cand voi mi-ati spus sa plec din scoli?
E ciudat cum oamenii Il dispretuiesc pe Dumnezeu, si apoi se intreaba de ce totul merge tot mai prost.
E ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne indoim de ceea ce spune Biblia. E ciudat cum de unii pot spune Cred in Dumnezeu si de fapt sa-l urmeze pe Satan, care, de fapt, crede si el in Dumnezeu…
E ciudat cum ne repezim sa judecam, dar nu ne place sa fim judecati.
E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail si ele se raspindesc precum focul salbatic, dar cand incepi sa trimiti mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gandesc de doua ori inainte de a le trimite si altora.
E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud si obscen trece liber prin cyberspatiu, dar orice discutie publica despre Dumnezeu este impiedicata la scoala si la locul de munca.
E ciudat cum poate fi cineva atit de inflacarat de dragoste pentru Hristos, fiind in acelasi timp un crestin invizibil in timpul saptaminii.
E ciudat cum de ma ingrijoreaza mai mult decat ceea ce cred oamenii despre mine si mai putin ceea ce crede Dumnezeu despre mine.
Modul de abordare a unor probleme cu adevarat importante şi cu impact semnificativ asupra maselor largi ma determina, ma obliga, sa acord această penita.
are cineva un clorpromazin la indemana?
Dodo…,
iti inchipui prea multe in fata un monitor…
Ai trait prea mult intr-o realitate virtuala…Copii nu poti face cu monitorul.
PS: Nu lua mai mult de 6 pe zi. Pe seara…,vezi tu. Grija la dependenta. Consulta-l si pe Burcos. Epilepsie, febra tifoida, scarlatina, tetanos, insomnii…,
postoperatoriu… ceva,suferinte neuropsihice?
Calm. Noaptea e un sfetnic bun.
alpha,
din ce am citit pana acum scris de tine am 50% impresia ca psihanaliza aia a fost de fapt o mare tzeapa. de fapt e posibil sa fi facut altceva sub numele asta.
intrebare pentru toata lumea: de ce credeti ca alpha crede ca psihanaliza conduce la ura?
Alta intrebare: credeti ca iubirea de sine este cu necesitate insotita de ura pentru ceilalti?
Alta intrebare: ce credeti de iubirea de sine completata de iubirea de ceilalti?
– psihanaliza conduce la ura?
Ura din psihanaliza conduce la…
Fara Dumnezeu, ce sa se „vindece”? Ura…
Psihanaliza e ca o compresie pe un picior de lemn, compresie cu camfor pe un picior de lemn… Pentru ca, uneori, bietii de noi ne simtim mai bine autosugestionandu-ne (sunt tehnici de autosugestie) insa, vorbind serios, psihanaliza este lucrare demonica pentru cã se patrunde în taina omului, se patrunde în boala omului fara Doctor, fara Vindecator, fara Dumnezeu, fara Mantuitor. Se mai intampla ca, prin…psihanaliza, cineva sa se simta mai bine….Sufletul omului nu se vindeca fara vindecator, fara Hristos.
– credeti ca iubirea de sine este cu necesitate insotita de ura pentru ceilalti?
Categoric. „Ceilalti” pe care ii invoci tu, Anamaria…,nu semnifica
„aproapele”! Daca urasti pe unul din Africa pentru ca nu ti-a pus in Carrefour banane galbene si n-ai gasit decat verzi, oricum e anormal….Dar,sa iti urasti mama pt ca…, tata pt ca…, fratele pt ca…, sotia pp ca…,copilul pt ca…,colega pt ca…etc?!
Am inteles ca „ai dificultati”.
E, uite ca ti le mai explic, iar. Stiu ca e greu sa stii. Dar sa mai si intelegi?!
Ura se poate manifesta si astfel : te iubesti intr-atat incat fetita si nevasta le poti parasi, lasa…
de izbeliste, pentru ca „vrei sa iti iei ‘motor’…”.
Si, ignorand, nepasandu-ti de nevoia, suferinta aproapelui, ce faci, „iubesti”?!?…
Iubirea de sine se vede a fi astazi unul dintre cele mai mari si mai complexe pacate, din care raul îsi trage multa putere în lume. Egoismul, ura aproapelui, autosuficienta, nesimtirea în fata nevoii si suferintei celui de langa noi, imbogatirea fara masura, lipsa de mila, chiar si pacatele trupesti si multe alte pacate, care ne aduc moarte sufleteasca, vin din iubirea de sine cea fara Hristos.
Iubirea de sine poate creste si se poate instala in om inca din copilarie, pentru ca parintele nu-l învata pe copilul sau ca tot ce are si ce este vine în primul rând de la Dumnezeu. De aceea copilul, mai tarziu, se poate manifesta ca „om fara de Dumnezeu”, ateu, cu consecinte nefaste asupra dezvoltarii sale, asupra familiei lui.
Cum zice parintele Cleopa:
“Izvorul a toata rautatea este iubirea de sine, cea mai grea si mai subtire din toate patimile care robesc firea omeneasca. Din iubirea de sine se nasc: mila de sine, crutarea de sine, multumirea de sine, trambitarea de sine, lauda de sine, indreptatirea de sine, placerea de sine si toate celelalte pacate stiute si nestiute”.
„Probabil ca analiza provoaca prejudicii, deoarece, desi pe parcursul ei gasesti aspecte importante legate de tine insuti, trebuie sa ai o minte foarte puternica, ascutita, critica si mult discernamânt pentru a DESCOPERI si DEMASCA ‘mitologia’ care ti-a fost oferita si inoculata. Esti impins la a spune: desigur, asa trebuie sa fie!…”
Psihanalistul nu mai este vazut ca fiind absolut neutru, iar contributia acestuia la crearea transferului nu mai este ignorata,
…neutralitatea este unanim apreciata ca fiind aproape imposibil de obtinut.
Asa se distrug…sanatati, cuplu, familie, vieti. Subiectivismul psihanalistului, starea sa la un moment dat (psihica, emotionala, sexuala sau din punct de vedere al sanatatii fizice), dorinta inconstienta a „tinerii”…
„clientului” cat mai mult in terapie in scopul meschin de „a incasa bani” etc, lipsa de responsabilitate si a oricarei raportari la morala crestina, ridicarea urii la rang de virtute, iubirea oarba de sine si
„incarcarea” cu o povara enorma din „nimeni nu conteaza, doar eu, eu il iubesc pe ‘eu’, deci…eu decid” si ” intreprind asta independent de oricine” (rezultatul contratransferului, cu consecintele de rigoare…) au influente nesanatoase in „client”.
Cand omul se duce la psihanalist, pleaca de acolo convins ca-l urãste pe tatal lui si trebuie sa-l omoare ca sa fie fericit (complexul Oedip), iar cand se duce la duhovnic (dupã ce l-a omorat pe tatal lui), pleaca cu sufletul usurat si cu nadejde. Aceasta este diferenta dintre psihanaliza si Biserica.
Insa sunt incercari ale bietilor oameni bolnavi…si, cum toti oamenii au in ei darul lui Dumnezeu din nastere, din creatie, si lucreazã în ei Duhul, uneori, chiar si în afara Bisericii, s-ar putea…
– ce credeti de iubirea de sine completata de iubirea de ceilalti?
In acelasi timp, nu poti fi si „a dreacului”…(!) si a lui Dumnnezeu!
„Cand ma iubesc pe mine insumi, iubirea ramine inchisa in mine, se usuca si moare. Ba chiar, iubirea din mine este un venin care se cheama egoism. Iubirea egoista alege partea cea mai buna si fura piinea de la masa altora, vorbeste numai despre mine si ramine surda la cuvintele altora”.
Cel ce se iubeste pe sine nu poate iubi pe Dumnezeu. Cel ce se iubeste pe sine cauta slava sa, insa cel ce iubeste pe Dumnezeu iubeste slava Celui ce l-a facut pe el.
Nu iti impartasesc parerile legate de psihanaliza. Dar nici nu conteaza.
Anamaria,
Stiu ca nu imi „impartasesti…”.
E dreptul ta, parerea ta. Iti respect dreptul de a nu fi de acord cu mine.
„Chiar nu conteaza…”. Insa, uneori, oamenii spun altfel decat „din (sub?)constientul” ascuns (e?)?
Ce zice Freud: daca placerea si vointa de putere nu sunt satisfacute, se refuleaza în subconstient si provoaca imbolnaviri. Si de-aia il izgonesti pe Dumnezeu, de-ai urasti aproapele, de-aia te apuci de „ura…”, „de-a dreacului”, ca „nu e ca tine”, ca „nu se face ca tine”…,”vointa ta!”,
„placerea ta !”…etc .
„Chiar nu conteaza”.
Important e ca ,macar, te intrebi si (macar) ai timp. Inca mai ai timp…
Avem timp…
Avem timp pentru toate.Sa dormim
sa alergam in dreapta si in stanga
sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine
avem timp sa citim si sa scriem
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu
avem timp pentru ambitii si boli
sa invinovatim destinul si amanuntele
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare
avem timp sa ne-alungam intrebarile
sa amanam raspunsurile
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam
avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea
avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem
avem timp pentru toate
nu e timp pentru putina tandrete
cand sa facem si asta, murim.
(O.Paler)
Daca O Paler nu si-a gasit timp pentru tandrete e problema lui, necazul lui. Eu am timp pentru muuulta tandrete. Nu ca te-ar interesa pe tine…
Daca tu presupui ca semnificatia emotionala a acelui „nu conteaza” este o refulare ma intreb serios unde este „iubirea” pe care o tot insiri aici la infinit (ma intreb daca ai macar idee ce inseamna… poate ca da…).
Constat ca ai tendinta sa presupui existenta raului mai degraba decat a binelui acolo unde sunt goluri in perceptia asupra aproapelui… Poate ca preotul ar trebui sa iti fi spus sa scoti mai intai barna din ochiul tau inainte de a scoate paiul din ochiul aproapelui. Sau… macar sa iti pui intrebari.
Dar… sa lasam sfaturile… eu nu sunt psihanalist, nici preot, sunt convinsa ca stii singura ce e mai bine si pentru tine si pentru semenii tai. Keep up the god [sau se scrie „good”… engleza asta… scartaie uneori] work!
Dupa modul cum mi-ai spus si ai construit postarea, e..,esti cu haz, desi mai dai tu..,“de-a dreacului..” 🙂
…E excelent, remarc ca iar iti pui intrebari („ma intreb cum…”).
Iubesc, sunt iubita, am spus inca de la (re)intrarea pe blogg, am si zis…”sa nu trezesc invidii” :)! N-am vrut sa repet asta. Unora dintre cele (cei) de pe blogg li s-ar parea ciudat sa fii fericita fara “mirificitatea…,beatitudinea etc” ale psihanalizei. Ca unele (unii) habar nu au de fericirea unei familii, c-or aveau sau nu, asta e alta treaba. Sper sa nu fie cu suparare…cuiva. Nu trebuie sa dispere nimeni, timpul poate sa rezolve multe. Cu ajutorul lui Dumnezeu.
Dar trebuie sa-l si ceri, sa ai sinceritate si iubire de Domnul si de aproape, altfel…
Sunt o femeie, implinita, Anamaria. Sper sa fii sau sa ajungi si tu. Sincer! Mai ales ca, la mine, …”adio, psihanaliza!” si, mai ales ca l-am primit pe Hristos in inima mea.
E greu pentru atei si oameni care nu stiu ce e iertarea, ce inseamna sa iti iubesti aproapele ca pe tine insati etc…, e chiar foarte greu sa se inteleaga…multe. Dar si putin…e mai mult decat nimic (asta ca sa iau “de la tine”, ai mai postat similar si-n alte discutii, postulate (mai precis), gen “Cuplurile deficitare sunt mai bune decat singuratatile despartite” s.a.).
Am spus despre iesirea mea din psihanaliza, parasirea terapiei urii si aproprierea mea de Dumnezeu, schimbarea ce vine din suflet, din iubire…“Cine are urechi de auzit, sa auda “, sa stie si (eventual, de poate, azi, maine…) sa inteleaga.
Ideea, Anamaria, e ca tu NU stii ce Dumnezeu, eu STIU si REALIZEZ ce e psihanaliza (dincolo de…unele presupuneri ale unora…).Aaaa, sa nu intelegi ca am fost…psihanalista!
Am fost doar la portile iadului, nu chiar in el! Dar tot rau a fost !
Multumesc lui Dumnezeu pentru ca am scapat!
Iti multumesc pentru faptul ca iti dai seama, esti „convinsa” ca stiu „singura ce e mai bine” pentru mine si “pentru semenii mei”. Si tu esti dintre „semenii” mei.
Discutia despre cuplu & familie, in lumea agitata de azi, unde exista tot felul de presiuni, agresiuni asupra familiei, care produc inerente conflicte, unde societatea ofera modele de comportament („vedete”) de genul celor ce traiesc in legaturi sexuale multiple, violenta, desfraul abundand in media, unde se promoveaza castigul facil, luindu-se finalmente in deradere familia si rolul sau esential intr-o societate, incurajandu-se divortul, despartirea, conflictul, discutia este oricum incitanta…
Imi permit, avand in vedere si experienta mea de viata, realizarea
unui optim existential si spiritual “familie sot, sotie, copil, Dumnezeu”, evolutia de la necrestina, idolatrizatoare a
“eului”, a iubirii de sine,
“blocata comportamental si sufletesc“ in terapia urii de aproape si a nepasarii – psihanaliza (pe care nu o urasc, nici pe psihanalisti, ci doar o consider pur si simplu periculoasa), neputand sa ignor (“Opusul dragostei nu e ura, ci nepasarea” , Ellie Wiesel), asadar,
in contextul discutiilor si postarii articolului legat de consiliere a cuplului, exprim pe scurt cateva considerente personale
vis-a-vis de modalitatea implinirii vietii de familie.
Ne desfasuram viata de zi cu zi, cu zbaterile (si dezbaterile…, inclusiv de pe acest blogg) existentiale si spirituale, cu griji si mai multe ori mai putine neputinte materiale…, intr-o societate, totusi, plina de contraste, in care, pe de o parte, divortul, avortul sau relatiile extraconjugale tind sa intre în banalitatea faptului divers, iar pe de alta parte un numar tot mai mare de cupluri doresc o viata cu adevarat crestina, in iubirea de Dumnezeu si fata de aproape.
Societatea civila, desacralizandu-se, imprima un grad tot mai mare de dificultate pentru un cuplu pentru a putea trai intreaga dimensiune a vocatiei casatoriei. Viata crestina inseamna a trai credinta, ori pentru asta e nevoie de…timp si spatiu (zic asta si la figurat!). In practica, insa, aceastea e uneori abandonata de unele familii chiar crestine, pur si simplu deoarece nu se (re)cunoaste importanta lor sau din existenta unor influente nefaste din exterior. Rezultatul este o cel mult o credinta care ramane la un nivel superficial, care nu patrunde în intimitatea vietii de familie si, astfel, vulnerabila în fata agresiunii lumii pagane în care traim.
Iubirea conjugala isi afla sursa în iubirea lui Dumnezeu. Spiritualitatea casatoriei are origine tocmai in aceasta relatie: iubirea divina isi afla expresia în iubirea umana atunci cand viaţa zilnica e intrepatrunsa de grija si de atentie pentru celalalt, de sprijin şi fidelitate absoluta, de intelegere şi respect reciproc. Dar, perpetuarea, trairea acestei realitati in mod curent este uneori, o lupta in care fiecare dintre soti trebuie sa-si infrunte propriile defecte si slabiciuni, efective si afective, sa caute si sa gaseasca intelegerea necesara pentru cele ale partenerului, dar si sa infrunte deseori reticenta unui mediu social ostil valorilor crestine.
In dezvoltarea vietii de familie, foarte importanta e discutia intre soti, timpul care se petrece impreuna.
Sotii trebuie sa-si faca timp pentru discuţii linistite, in care sa-si exprime sentimentele şi gandurile. E o ocazie de a analiza trecutul, de a vorbi despre planurile de viitor si despre idealurile proprii de viata. Pare oarecum surprinzător a-ti impune o discutie intr-o familie, dar, analizandu-va mai atent, cate si cati purtati o discutie adevarata, cinstita, cu partenerul de viata in fiecare saptamana / luna (macar)
…, in care ascultati si impartasiti dificultatile personale, dincolo de orizontul imediat si dincolo de problemele curente ?
E de dorit ca aceste discutii importante sa inceapa cu un moment de rugaciune sau de tacere, pentru ca ambii soti sa constientizeze prezenta lui Dumnezeu si de a crea o atmosfera potrivită impartasirii dintre ei, in mod amiabil.
Fiecare cuplu ar trebui, de asemenea, sa-si stabileasca o asa numita regula de viata, constand in una sau mai multe idei, intr-unul sau mai multe scopuri, asupra carora sa-si concentreze existenta,
eforturile.
Dincolo de aspectele materiale, este vorba de decizii practice luate de soti in scopul implinirii in viata spirituala si de cuplu, inclusiv din puct de vedere sexual si, mai cu seama, al cresterii si educarii copiilor in mediul lor natural, al iubirii primite de la parinti in familie. Acestea pot si trebuie sa creeze o armonie familiala trainica.
Problemele ce apar in cuplu au drept cauze, in cele mai multe dintre cazuri, lipsa de comunicare,
agendele diferite, plus televizorul si internetul, care absorb chiar si putinul timp pe care familia l-ar putea avea impreuna.
Dar poti stinge televizorul, computerul, iti poti aranja programul asa incat macar cina să o luati impreuna, ca familie. Apoi, planifica sa faceti lucruri impreună, de care să se bucure cu totii. Discutati, chiar jucati-va impreuna…, acoradati-va timp pentru celalalt, cititi cu voce tare si comentati, faceti plimbari,
sport, daruiti-va reciproc cadouri, mergeti la un spectacol, intr-o excursie, faceti dragoste, faceti oricum ceva care sa va uneasca, in iubirea de Dumnezeu.
Rugati-va impreuna. Impartasiti ganduri şi sentimente despre Dumnezeu şi despre ceea ce face El in viaţa voastră. Cititi si meditati asupra Cuvantului lui Dumnezeu, aplicand in viata de familie principiile sale. Si, important, orice va arata Dumnezeu că aveti nevoie să schimbati, atitudini sau obiceiuri ce nu-s tocmai pe placul partenerului, faceti-va voua insiva “cadoul” (inainte de a-l face partenerului) de a promite, de a va stradui sa va schimbati. Toleranta reciproca, iertarea sunt insa considerente ale vietii ce nu trebuie sa lipseasca din relationalitatea sotilor. Nimeni nu e perfect! In cazul problemelor serioase intre soti (instrainare, probleme de comportament la copii şi altele asemanatoare), solicitati consiliere din partea unui crestin care se ocupa de consilierea familiilor cu probleme si incercati sa rezolvati impreuna problema respectiva.
Orice si oricine vi s-ar ivi in cale, nu lasati sa va priveze de cea mai intima relatie pe care o puteti avea de partea aceasta a raiului – familia.
Alpha… esti in acord cu mine. A fuziona sau a nu fuziona… that is the question.
Ana, referitor la iubirea de sine si iubirea de ceilalti, acestea trebuie sa fie in echilibru. Fara iubire de sine nu poate exista iubire de ceilalti deoarece esti in viata ta primul obiect pe care il investesti. Pe ceilalti nu ii poti iubi nici mai mult nici mai putin decat ai fost tu iubit de parinti si implicit decat te-ai iubit pe tine.
Despre ura psihanalizei.
Nu pot sa inteleg cum te-ai orit tu alfa la ura psihanalizei care mai bine sau mai rau stie sa lucreze si sa o tempereze.
Ma intreb cum de nu ai vazut institutiile statului ca armata, justitia sau politia unde ura este ridicata la rang de cult!
Nu inteleg cum de nu te zbati pentru dragostea eterna a lumii cu acestea!
Hai sa le schimbam acolo daca cu adevarat vrem o revolutie sociala si lasa psihanaliza asa cum e caci ea e chiar una dintre cele mai pasnice profesii, daca nu chiar cea mai pasnica tinand cont de materialul de lucru.
Ura de semeni e nociva. TIE, in primul rand. Ca iluzia e alta, asta e alceva…Pacatul iubirii de sine, obsesia „tranferului
‘travalic’…” (inoculata) de a se face „vointa ta, independent de oricine”, pacatul urii si nepasarii
de aproape, orbirea trairii fara dragostea lui Hristos si altele
…,ce sa iasa din psihanaliza?
Eu AM FOST „acolo” unde esti tu,
stiu! Har Domnului ca e la trecut!
…”caci ea e chiar una dintre cele mai pasnice profesii”, psihanaliza? Canci! Caci „pisica blanda, zgaraie rau”!…, Baldovin.
ITI INTELEG suferinta, sa stii…,
sa incepi sa realizezi ca esti in apanajul necuratului, ca „sta dracul de tine”, e greu…
Parca plangi din ce scrii…
Dumnezeu iti arata , „Urmeza-ma, iesi din pacat!”, tu…decizi: stai sau iesi.
Lacrimile nu-s indeajuns sa te mantuiesti. Echivalentul lacrimilor
de pocainta, de iertare a pacatelor, este in constiinta. Lacrimile pe care le vezi, te incurci în ele ca le vezi.De folos
sunt cele pe care le vede numai Domnul Hristos!
Pt Georgiana:
Daca in tine incerci sa faci un echilibru intre diavol si Dumnezeu, nu vei reusi („iubirea de sine si iubirea de ceilalti, acestea trebuie sa fie in echilibru”). Tot spun: nu ai cum sa fii si „a dreacului…” si a lui Dumnezeu !
Cum in psihanaliza nu exista Dumnezeu…, la tine e un paradox. Semn de controverse puternice in sufletul tau ( doar atat?)…A-ti nascoci si oferi tie extaze, a-ti pune in miscare reverii…, parerea trufasa de sine…?! Trufia pune in miscare nervii, aprinde sangele, starneste inchipuirea, trezeste viata decaderii. Smerenia linisteste nervii, potoleste miscarea sangelui, nimiceste visarea, omoara viata decaderii, desteapta viata in Hristos.
Nu stii ce sa faci? Iubeste-L pe Dumnezeu! Visatorilor „storsi” de iubirea de aproape din psihanaliza, preaplini de iubirea de sine incat sa primeasca pe Dumnezeu in suflet,…cei care se amagesc pe sine, le e greu…
Iubirea de Dumnezeu se intemeiaza pe iubirea de aproape. Atunci cand se va sterge in tine ranchiuna, ura, neiertarea, sa stii ca te-ai apropiat de iubire.
Atunci cand inima ta va parasi povara hulirii parintelui pentru ca…, a ignorarii fratelui pentru ca…, a urârii sotului pentru ca…,a “celorlalti” pentru ca…, sa stii ca esti chiar la portile iubirii. Aceste porti, insa, nu se deschid decat prin iubirea de Dumnezeu. Oricand calci voia lui Dumnezeu, la sfatul ispititorului, facand rau, cand te izolezi de familia ta, de aproapele tau, cand te iubesti pe tine, te dezbini, puterea raului creste asupra ta si…ajungi pe dinafara de cale. Calea lui Dumnezeu !
„Cea mai grea lupta in viata aceasta, nu este alta decat biruirea de sine”.(A.Boca). Fara renuntarea la iubirea de sine, fara smerenie si fara dragoste de aproape…, esti intr-o iluzorie “fericire”. „Ateii s-au nascut, dar s-au nascut degeaba” (P.Tutea). Eu as adauga si ca traiesc degeaba (nu ma refer la partea materiala, ci la cea sufleteasca…).
Ai o suficienta conditionata: cat te-au iubit parintii, nu ai cum sa-i iubesti mai mult pe „ceilalti”, atat iubesti si tu!? Mi-e mila de tine, sincer.
Trebuie sa recunosc ca nu am vazut niciodata pe cineva sa creada ca are atat de putina iubire de daruit! Adica, daca dintr-un motiv sau altul, perceptibil intr-un fel ori altul, ai „stocat” in tine de la parinti o cantitate de iubire (ce aiuristic suna!), atat vrei si tu sa „dai” mai departe?! Ura…, ura nu creeaza nimic. Ea NIMICESTE (citat din Anamaria) !!! Si spun asta in dublu sens.
Nici macar pe acest blogg nu am vazut dovada mai mare a nenorocirii
secarii sufletesti provocate de psihanaliza…Tu sau Ada erati cu 6 ani de psihanaliza, cum zicea Burcos? Parca tu, Georgiana .
La tine,e „secat” nu numai râul, e secat izvorul!
„Dumnezeu este Iubire si cel ce este in iubire , ramine in Dumnezeu si Dumnezeu ramine in el… Cine Iubeste pe Dumnezeu sa Iubeasca si pe fratele sau”. NU cu cat…a primit el de la parinti spune Domnul sa iubim apropriatii !. Proabil cuvintele lui Dumnezeu, suna in sufletul tau ca…sunetul unui xilofon stricat.Tu-i numesti…”ceilalti”, parca…nu ai apropriati! Sa fie dracul chiar atat de negru (psihanaliza)? E posibil…
Legaturile inimii cu pofta prosalvirii, cu gustul laudelor desarte, cu dorinta de avere, cu ignorarea aproapelui si cu toate acele lucruri care trec si se duc, o dată cu lumea, toate astea…provoaca raul. E greu…,stiu. Din fericire pentru mine, Dumnezeu mi-a aratat calea si, acum, sunt alta femeie, a lui Dumnezeu.
Cum i-am zis si lui Baldovin: eu am fost „acolo”, in negura, dar am iesit la lumina, am scapat! Stiu, sa-mi fi zis cineva sa ies din psihanaliza acum… ani, pai, cand necuratul era asa de „dulce si ademenitor”, cand eu stiam ca ajung la „putere” si doar eu o sa fiu „starul meu”, fara sa ma deranjeze vreun „intrus”, dupa ce am „izgonit din…iad”(?!), din amintirile mele pe cei care mi le „zgaraiau”…, din prezentul meu in care nu ma puteam „defini si afirma”, desigur…,ce „fericita” eram! Nenorocita de mine! De-aia mi-e si mila de tine,Georgiana, mi-e si mila de altii de pe blogg. De-aia „spun. Pentru ca nu pot sa nu spun!”
Prea putin folos ai, prea putin sprijin iti da locul unde te afli, daca lipseste Dumnezeu. Acea mult cautata pace a sufletului va fi subreda si temporara, daca starea inimii tale va fi lipsita de adevarata ei temelie, adica de iubirea pentru Hristos. „Locurile le poti schimba, dar nu vei deveni mai bun si mai vrednic pentru aceasta. Odata ivit prilejul si odata primita ispita, vei da iarasi de lucrul de care ai fugit, si mai rau inca”.Si…apoi?
Petre Tutea spunea: “Eu, cand discut cu un ateu, e ca si cum as discuta cu usa. Intre un credincios si un necredincios, nu exista nici o legatura. Ala e mort, sufleteste mort, iar celalalt e viu si intre un viu si un mort nu există nici o legatura. Credinciosul crestin e viu.”
Iesi din moarte, Georgiana? Dumnezeu te iubeste, acorda-ti o sansa. Meriti .
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza ce ai in viata
Ci pe cine ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
(O.Paler)
🙂
am plecat, am revenit si tot la ura v-am gasit… ce-i cu asta? adica cu asocierea ura-psihanaliza? nu pricep in toate comentariile apare aceeasi tema. Parca ar fi subiectul blogului. ne-am specializat?
pe mine ma intereseaza si alte teme cum ar fi legatura mama-tata-bebe. Sau cum pot influenta fantasmele parintilor viata reala/fantasmatica a copilului lor? exemple?explicatii?
Recent am auzit de cineva care vrea sa omoare psihanalisti ca sa le salveze pacientii. Doar intentii delirante dar mai stii pana unde se poate ajunge…
Se pare totusi ca nici psihanalistii nici rudele pacientilor nu conduc in topul crimelor. Nu sunt mediatizati ca John Lennon dar am fi auzit si noi ceva. Din cate stiu eu mai degreaba sinucideri se intampla, dar nu stiu prea multe.
Ce zici, Anamaria?!…
…”ce ar putea sa se intample cu pacientul regresat (deci „unleashed”) sau cu obiectele urii sale o data ce acesta iese pe usa cabinetului.”
Pai, nu era…”mirifica” psihanaliza? Nu era el, psihanalistul, „marele vrajitor” ce „vindeca”…etc?!
„Obietele urii”?! Urii? Supertare! Obiectele…sunt oameni, mama, tata, frate, sora, sot, sotie, copil…etc. Ce nimicuri !! Eul,…EUL, restul…obiecte! Esenta psihanalizei.
„Altfel… Dumnezeu cu mila”…
Dumnezeu zici? Suna a pleonasm moral (nu neaparat lingivistic) in vorbele unei psihanaliste (sau in devenire…).
Oricum, ai zis!
Anamaria,
cand si cand…,”produci” cate una…”de top”!
Mama, eu am fost sarcastica, dar tu, in iluzia ta, ai luat-o in serios!
Chestie de nuanta…
Oricum, daca tu crezi asta, e distractiv. Din pacate, pentru cei de pe canapea, nu. Pentru ei e…”rasu’-plansu’…”!
…”se poate foarte usor transforma in marele cosmar al vietii” (zice Anamaria).
Pai, tocmai asta e…, psihanaliza insasi e marele cosmar al vietii.
PS: …e drept, nu ai chiar perceptia beatitudinii, mirificitatii paroxistice a psihanalizei (postate pe aici,…pe undeva, de Georgiana), nici nu ai ajuns la nivelul de „vai ce fericit sunt ca urasc!” (Baldovin).
Exact, am ajuns la stadiul: „vai ce fericita sunt ca am ajuns sa imi dau seama ca urasc, de ce urasc, si, in final, ca pot in sfarsit intelege si ierta”
„…pot in sfarsit intelege si ierta” (Anamaria)
Din ura, „intelegi”. Sa fie la tine!
Calci pe cioburi, iluzia e ca esti pe…”covorul fermecat”.
In afara lui Dumnezeu, construiesti doar castele de nisip, Anamaria.
Dar m-as bucura sincer sa tina, la tine! Uneori, cum am mai zis, e posibil…sa le „lege” o…”anume fericire” din aceste „incercari ale bietilor oameni bolnavi” ce apeleaza la „terapia” psihanalizei.
Insa…
Nu alpha, nu „Din ura intelegi”, ci intelegi insasi motivul urii. Intelegi motivul tau real de a-l ura pe cel pe care il urasti, si motivul lui real care te-a facut sa il urasti. Fara sa intelegi, nu poti sa treci peste ura. Iar daca refulezi, urasti si fara sa stii, si fara sa fii capabil sa ierti.
Auzi, alpha… dar de ce nu ne ierti tu pe noi ca suntem ai dracului? Iertare, alpha, suntem niste pacatosi. Crezi ca poti sa traiesti cu gandul asta? Sau… mai bine… uita-l… De ce iti otravesti tu sufletul crestinat cu „terapia urii” care este psihanaliza?
Anamaria,
La intrebarile tale ,raspunsul meu este :
…ia gandeste-te !
” iti otravesti sufletul crestinat cu…” psihanaliza . Daca m-as „consuma”, fii sigura ca nu as mai fi pe bloggul asta. Otravirea cu psihanaliza la mine, din fericire, e de domeniul trecutului.
Tu de ce iti otravesti sufletul necrestinat cu psihanaliza? In afara ca „afli de ce urasti s.a.m.d.”, plus trairile orgasmice de feerie etc…, ce ai (daca ai…), real ?
Eu imi „otravesc” sufletul cu psihanaliza pentru ca asa imi place mie. Na!
„Cred ca… nu ar fi rau ca… informatiile care ii pot parveni celui din fotoliu sa aiba si alta sursa decat discursul pacientului. Poate ca ar fi bine sa fie incluse in „tehnică” demersurile de obtinere a informatiilor „in real” despre istoria pacientului, verificare veridicităţii spuselor acestuia. In felul asta un psihanalist poate sa isi faca o idee mai precisa cu privire la ce ar putea sa se intample cu pacientul regresat (deci „unleashed”) sau cu obiectele urii sale o data ce acesta iese pe usa cabinetului. Altfel… Dumnezeu cu mila si… legea talionului…”
Ana, tu spui ca interventia psihanalistului in viata pacientului (chiar si numai „adunand” informatii) l-ar ajuta pe psihanalist sa anticipeze si, probabil, sa previna acting-out-urile. Nu prea imi dau seama cum… In psihanaliza este chiar o regula ca analistul sa nu aiba contacte cu pacientul sau persoane din anturajul acestuia pentru ca nu ne intereseaza realitatea mai mult sau mai putin „obiectiva” a pacientului sau „veridicitatea” celor spuse de el in raport cu aceasta realitate asa-zis obiectiva.
In psihanaliza se lucreaza cu realitatea psihica a pacientului, adica, cu felul particular in care el simte… Ma rog, se pot spune multe despre asta. Adica, sigur ca e importanta insertia in realitate sau capacitatea de a testa realitatea, dar, nu trebuie confundat Simbolicul cu Realul.
Ceea ce tu ai propus, contactul terapeutului cu date obtinute din anturajul pacientului, nu imi pot reprezenta decat cel mult pentru pacienti foarte destructurati psihic, psihotici sau border pe care ii poti avea in psihoterapie psihanalitica in perioade de remisie (existand potentialul de risc de a face o cadere)…
Altfel, cred ca acting-out-urile depind foarte mult de relatia analitica.
Ele apar de pilda la nevrotici atunci cand pacientul „nu-si permite” sau analistul nu-i permite…:) sa puna in cuvinte un transfer negativ. Ce zici?
Pentru Georgiana:
„Da… asta e problema, ca nu stii unde se poate ajunge.” (Anamaria)
…”sigur ca e importanta insertia in realitate sau capacitatea de a testa realitatea” (Georgiana)
Dupa parerea ta, Georgiana, si din practica ta (de la Anamaria am aflat si discutat deja ce crede), in ce consta si cum se manifesta,
„insertia in realitate sau capacitatea de a testa realitatea” a psihanalistului? „Se pot spune multe…”.
Cate ceva, „se pot spune”…? Altfel, iar se spune…si, in fapt, nu se comunica nimic.
Eu am postat aici (e chiar prima postare la articolul la care discutam):
Psihanalistul nu mai este vazut ca fiind absolut neutru, iar contributia acestuia la crearea transferului nu mai este ignorata.
…neutralitatea este unanim apreciata ca fiind aproape IMPOSIBIL de obtinut.
(Eu am fost foarte explicita in ce am postat, postarea e la dispozitie…)
Parerea mea, atat din ce mai toata lumea accepta azi in psihanaliza (orice tip ar fi ea), cat si din…anii (pierduti, cu urmari ce puteau fi spre catastrofa pentru mine personal si, din pacate, cu implicatii si asupra altor fiinte…) in terapia ce am avut nefericirea s-o urmez, pacientul e „dus”, „purtat”…, „ghidat”
etc conform psihanalistului si starea lui se transpune (indirect si direct) catre actiunile, manifestarile, trairile, comportamentele analizatului.
Nu discut aici de…alte pareri ale mele legate de psihanaliza, in general, ci strict de acest aspect.
…”cred ca acting-out-urile depind foarte mult de relatia analitica”. E corect. Dar, cu scuzele de rigoare, „mai toti psihanalistii erau indoctrinati si…” (Ada…), „daca s-ar da o lege, as fi prima care ar pleca” (Bella), „Altfel… Dumnezeu cu mila si… legea talionului…”
(Anamaria) s.a.m.d.
Un nebun (mai mic sau mai mare…decat altul?), il analizeaza pe acesta?!?…
In ceea ce am spus eu nu era vorba despre capacitatea psihanalistului de a testa realitatea ci, a pacientului, aspect de care psihanalistul este interesat.
Acest fapt, in contextul discutiei pe care am initiat-o cu Ana, nu are legatura cu stabilirea (inutila din punct de vedere psihanalitic) unei concordante intre discursul pacientului si o realitate presupusa ca obiectiva.
Toate interventiile dvs., alpha, se refera la o singura tema: raul pe care vi l-a pricinuit psihanalistul la care ati fost in cabinet.
Este singurul subiect despre care pot incerca sa discut cu dvs.
Astept sa povestiti despre ceea ce vi s-a intamplat.
Pentru Georgiana:
Prin ultimele tale doua postari, confirmi o degringolada a ta de exprimare ce am mai remarcat-o si pe alte pagini pe acest blogg, in interventiile tale. Lipseste si logica, te contrazici singura. Nu vreau sa iti creez un sentiment de frustrare sau…sa ti se strice “minunea” (psihanaliza). Eu am scris in mai multe postari ce cred despre psihanaliza, in clar.
In animite postari am scris inclusiv la adresa ta, esti de departe cea mai fanatica admiratoare a psihanalizei, chiar te-am mai intrebat si alta data de unde ai starea de “beatitudine”,
“mirificitate” etc…, cum crezi tu ca poate real fi benefica unui/unei pacient(e) psihanaliza in conditii de iubire de sine, fara Dumnezeu, fara constiinta, fara iubire de aproape, ce fel de bine crezi ca face ceva ce are izvor in ura etc. Practic, pentru ca la nivel de “iluzii”, vorbe…si nu comunici nimic, asta am vazut ca se practica la greu in multe “interventii”.
Am postat anterior despre concluziile referitoare la experienta proprie a legaturii mele cu psihanaliza, despre considerentele mele referitoare la nocivitatea psihanalizei la adresa individului, familiei si societatii, in general, despre iluzia “vindecarii” etc, inclusiv (esential) lipsa lui Dumnezeu in practica psihanalitica. Si altele care, pentru unele sau unii, neprimind “preamariri” si confirmari pentru “ce feerie e in psihanaliza” s.a.m.d., au cam…
Insa, macar daca, mai mult sau mai putin, s-a gandit sau s-a mers spre Dumnezeu de catre cineva cu care am discutat, cu pareri diferite, pentru mine e o multumire.
La Dumnezeu nu se vine cu forta, ci cu dragoste !
Revin.Singura ai intervenit, Georgiana, pentru ceva, apoi zici ca era altceva!
Ai inceput si ai postat comentariile tale de la : “ Ana, tu spui ca interventia psihanalistului in viata pacientului (chiar si numai ‘adunand’ informatii) l-ar ajuta pe psihanalist”…
Apoi, uiti si zici ca nu e asa, ca interventia ta nu era referitoare la asta, “…nu era vorba despre capacitatea psihanalistului de a testa realitatea”.
?!… Nu mai stii nici la ce subiect ai scris tu insati? “Mirifica” psihanaliza asta, “a dreacului…”! Sa iti spun ca am avut atatea momente in care am procedat similar tie, inainte sa-l cunosc si sa-l primesc pe Dumnezeu in inima mea?
Ma compatimesc pentru asta, ca si pe tine. Ma fericesc insa pentru tot ce am azi, ca fiica a lui Dumnezeu, ca femeie, ca partenera de viata, ca mama, ca si copil al parintilor mei (chiar daca unul dintre dansii nu mai exista fizic), ca om. AM, real, nu iluzoriu!
Nu e vorba decat de un lucru: in psihanaliza, rezultatul e iluzia, o asumi, o traiesti, “esti bine”, dar cand te trezesti din “feeria” urii…,”ce (iti)…(mai) ramane din psihanaliza”? NIMIC !
Si se mai zice ca “stii”, dupa “etapele” psihanalizei, ani…s.a.m.d. Stii pe dracu !
Dar, daca tu esti fericita asa, in terapia urii, spun ce am mai zis si altora: sa fie acolo…, la tine. Eu, care l-am primit pe Dumnezeu in inima mea, iti spun (“pentru ca nu pot sa nu spun”): ce ai si tu, fericirea din ura…, din iubirea de sine…, fara Dumnezeu, e o facatura.
Eu insami spuneam chestiuni ce le transpui si tu acum, “din convingere”, “cu gura mea” (!…),”din strafundurile suboconstientului” curatat (ma curatam, corect, dar cu totul, afectand si alte persoane care…). A fost, multumita lui Dumnezeu !
Repet, la tot ce am citit si discutat pe blogg, tu esti de departe…cea mai patrunsa de psihanaliza si “beneficiile” ei. Cu ce rezultate? Stiu ca psihanalistii fug ca dracu de tamaie daca-i intrebi ceva de “realizari” personale si impactul atat de laudat asupra propriei persoane avut de psihanaliza: in afara de “starea mirificitati…”, iluziile…etc si teorie “pentru altii”, practic…?!
Sa fie si aceasta contrazicere cu tine insati referitoare la ce chiar tu ai postat rezultatul “sufocarii”, subordonarii limitative stricte ce ti se intampla in propria terapie/cura? Am mai zis, nu poti fi si a lui Dumnezeu, si “…a ‘dreacului’…”.
Remarc reductionismul acut pe care-l ai, Georgiana…! “Toate interventiile dvs., alpha, se refera la o singura tema” !? Asta poate TI-AI extras tu, pentru tine, dar…realitatea “reala” nu e precum cea virtuala pe care ti-ai “depus-o” tu, in (sub?constient,
pentru ca asa…te simti bine sa iti confirmi tie insati… E tipic psihanalizei, psihanalistului.
Eu am avut disctutii interesante pe blogg, chiar daca uneori ne-am mai…”paruit” 🙂 si am fost combatuta cu “de ce nu iesi?” sau “asa…, na!”, dar diferenta dintre mine si…restul e ca eu nu urasc, cum am vazut ca din cand se produc pe blogg diverse…Eu am iesit din vraja (vrajeala) psihanalizei, har Domnului!
Alt reductionism (ca sa nu zic altfel) : mai inainte spui “toate interventiile…”, apoi zici “Este singurul subiect despre care pot…”.
Toate… Singurul…Toate? Singurul?
Pentru potenta ta, de discutie, nu am cum sa pun iarasi aici tot ce am postat in discutiile anterioare pe blogg-ul vostru, inclusiv despre raul psihanalizei (la adresa mea, ca femeie si in general, ca terapie a urii, fara Dumnezeu), ca sa poti “incerca” sa discuti…
Eu am postat, inclusiv la acest subiect ce l-ai pus pe blogg (“Consiliere şi psihoterapie a cuplului şi sexualităţii”) atat ce cred eu despre subiectul ce l-ai lansat, cat si despre discutiile ce s-au ivit, referitor la
parerile celor ce posteaza. Am facut asta chiar si la adresa ta.
Inteleg ca daca spui “toate interventiile” mele, le-ai parcurs. Te-au intimidat intr-atat?
Insa, tu nu vezi…nici macar pe pagina ce ai postat-o tu, aici, ce scriu, de afirmi ca “toate interventiile…”?!E o frustrare ce o ai ca e cineva pe blogg ce are alta parere si exprima alta convingere, traire, decat tine si isi permite sa spuna lucrurilor pe nume, inclusiv esentialul ca o lucrare de “vindecare” (pseudovindecare), cu si din ura, fara Dumnezeu, nu e sanatoasa?
Cu care dintre interventiile de mai sus, de pe aceasta pagina de blogg ce tu insati ai postat-o (ca subiect) nu ai fost de acord, care
te-au deranjat mai mult si de ce, cele legate de subiectul postat de tine sau de ce am spus despre ce releva postarile tale pe blogg? Nu poti sa raspunzi, inteleg. Atat poti.
Fiecare pe blogg isi exprima ce parere are, la ce “interventie” crede de cuviinta si cand vrea.
“Toate interventiile” ce te intereseaza ca sa poti discuta pana si doar “singurul subiect” ce zici ca poti discuta, le ai pe blogg.
Nu mai stiu cine a postat ideea, chiar si pe blogg-ul vostru, dar…reverentele cu “dvs.” nu cred ca au sens in discutiile pe blogg, deci, daca “poti…