Astfel îşi intitulează dl Lucian Delescu cel mai recent articol, desfăşurat cale de două pagini în revista Cultura. Ca şi în cazul anterioarei sale încercări semnalate aici, dl Delescu procedează la un nesfârşit şir de erori conceptuale şi de afirmaţii arbitrare. Parcurgând cele două stufoase şi pe alocuri ilizibile eseuri, am rămas cu impresia acută că autorul lor cunoaşte foarte puţin sau deloc noţiunile freudiene, pe care le mistifică grosier atunci când le întâlneşte – ori desfăşurarea terapiei psihanalitice. Voi reveni cu exemple concrete.
Eseul poate fi citit, până la apropiata actualizare a site-ului revistei, în ediţia tipărită.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Stimate Domnule Baftoi
mi s-a comunicat ca aveti in vedere doua articole de ale mele, cele care vizeaza psihanalza. Desi nu doresc sa intru in polemici „directe” m-a surprins felul deosebit de violent in care ati inceput mesajul plasat pe acest blog. Chiar daca nu ati avut timp sa produceti argumentul dumneavoastra permiteti-mi totusi de pe acum sa va atrag atentia ca articolele mele au utilizat o serie de concepte care se afla undeva intre filosofia analitica si fenomenologia husserliana atat cat permite spatiul si profilul revistei Cultura.
Duelul conceptual dintre psihanaliza, incluzand aici psihologia empirista clasica, si filosofia numit transcendentala este extrem de vechi. Daca parcurgeti bibliografia fenomenologica ca sa nu mai vorbim despre editiile in limba germana (original), franceza sau engleza a lucrarilor lui Husserl care inca nu exista in limba romana veti remarca acest lucru.
Opinia mea s-a indreptat asupra unor insuficiente pe care psihanaliza le are in genere (acest fapt este vizibil chiar din seria confuziilor perpetue care se ivesc in urma interpretarilor unor notiuni de baza si a imposibilitatii de a demonstra pana la capat aplicativitatea lor) si asupra carora o serie de cercetatori din SUA sau Franta unde am studiat sunt de acord. Insa probabil ca avantajul lor consta in faptul ca psihanaliza a patruns foarte repede in aceste medii iar ultimii 50 de ani au fost suficienti sa se remarce aporturile sau imperfectiunile sale pe cand la noi ea este inca in plina descoperire, ca sa nu mai vorbim ca aduce o multime de inerente venituri.
Asta ne pune intr-o anumita imposibilitatea dialogica devreme ce cadru teoretic nu exista la nivelul necesar. Dar dincolo de acest fapt, v-as fi recunoscator daca ati concentra dezbaterea asupra argumentelor furnizate de mine sau de autorii folositi in parametrii traditiei intelectuale carora ei apartin si in raport consecvent cu maniera de elabora tematicile in cauza. Nu sunt nici partizan si nici un adversar al psihanalizei iar articolul repectiv (ultimul) este un extras adaptat oarecum al unui eseu larg prezentat in SUA unui profesor fost doctorand,daca bine am inteles, a lui J. Lacan. Ca atare am parcurs deja o forma de polemica, dealtfel constructiva. Cum trebuie sa stiti, Lacan insusi a operat o critica severa a lui Freud in seria seminariilor partial aparute chiar si in Franta.
O ultima precizare este ca abordarea mea se refera la impactul psihanalizei la nivelul studiilor literare si filosofic-continentale care din experienta mea este destul de ingrijorator tocmai prin „mistifcarea’ cum imi reprosati, sau mai degraba prin deturnarea unor tematici centrale, in special a chestiunii subiectivitatii si intersubiectivitatii (ce este departe de a fi clarificata de oricare dintre apropierile teoretice mentionate aici) pe care o inteleg cu plecare de la Husserl spre S. Shoemaker (conceptele le apartin lor) desi acesta din urma nu este fenomenolog. Mai precis e vorba de un transfer conceptual al unor notiuni care apartine filosofiei non-materialiste la nivelul unor teorii cultural materialiste.
Va multumesc pentru atentie si imi prezint scuzele pentru folosirea unui blog, cadru prea putin formal, insa nefiind in tara in prezent nu am acces sau timp pentru multe alte surse. In orice caz nu voi mai reveni acestei polemici in nici un fel. Acceptati multumirile mele pentru atentia acordata celor doua articole
LD
Cand am spus ca nu urasc psihanaliza si nici psihanalistii, ci pur si simplu o consider periculoasa, ati zis…ce-ati zis!
Cand am postat considerente argumentate asupra terapieii urii si lipsei de Dumnezeu in ea, ati declarat mai toti o fericire orgasmica…”atat de fericit sunt ca urasc”…
Cand v-am invitat la putina meditatie asupra rolului nefast asupra individului, familiei si societatii in general al terapiei raului pe care o practicati („legala”…), ati…”sarit”. Multi au ramas…in aer, sau in pom, din „beatitudinea” starii de „psihanalizat”…
…Uite ca vine un „ins” sa spuna ceva, din alta perspectiva, isi permite sa afirme critic asupra psihanalizei.
Tot cineva ce spune „Nu sunt nici partizan si nici un adversar al psihanalizei”.
Raspuns virulent…?!
Nestiinta?
Lacan?
Antiom?
Periculoasa?
Fara Dumnezeu?
„insuficiente pe care psihanaliza le are in genere”?
„confuziilor perpetue”?
„impactul psihanalizei la nivelul studiilor literare si filosofic-continental…este destul de ingrijorator tocmai prin „mistifcarea’…”
Lucian Delescu: „…despre notiunea de iertare, ce nu trebuie in nici un fel asociata uitarii. Iertarea in sensul crestinismului, forma pe care se sprijina si care traverseaza democratia moderna (si care este insasi posibilitatea democratiei moderne), presupune capacitatea de a depasi un eveniment dramatic”… (Revista lunara „Idei in Dialog, Director
H.R. Patapievici)
Sunteti in „confuzii perpetue”. Perpetuarea lor…nu e ca „murdaria este buna”! De parca si aia ar fi…
Despre iertare: nu poti sa ierti atata vreme cat nu stii ca ai ce ierta. O trauma refulata nu va fi nicicand iertata, pentru ca nu este in constiinta. Un om nu poate sa ierte niciodata ceea ce a „uitat” ca a trait. Ceea ce nu iarta pentru ca refuleaza o sa se manifeste insa, pe cai subversive, otravind icognito viata individului neiertator. Ca sa poti ierta, trebuie mai intai sa iti amintesti, nu numai evenimentul in sine, ci si ceea ce ai simtit referitor la el. Un copil este incapabil sa ierte, pentru ca este pre preocupat cu „marele de ce”, chinul animalului constient, care este fiinta umana. Numai un adult este in postura de a ierta, pentru ca are o capacitate mai mare de a intelege, dar nu in situatia in care trauma este atat de mare incat sa isi fi refulat afectul, sau (mai grav) chiar si reprezentarea.
„Duelul conceptual dintre psihanaliza, incluzand aici psihologia empirista clasica, si filosofia numit transcendentala este extrem de vechi.”
Nu este deloc vechi si nici nou. Pur si simplu nu este duel deloc. Psihanaliza generala (sau psihologia abisala pt. ca vad ca la ea va referiti)nu este psihologia empirica despre care spunea Kant ca nu are cum sa fie o stiinta.
Fireste ca si psihanaliza poate analiza Fenomenologia lui Husserl si Fenomenologia poate vorbi despre psihanaliza. Insa elementele comune sunt absolut…0; niciunul. Fenomenologia poate spune orice asa ca ea nu intra in nici un fel de duel cu nimeni.Dupa cate stiu eu ea nu are nici o pretentie de a descrie o alta realitate in afara de propria realitate a gandirii care se construieste pe sine. Psihanaliza nu ar putea fi rejectata dupa aceste principii, nici eroarea si nici altceva care are origini in gandire.
Nu am apucat sa citesc articolul insapotspune ca,spre deosebire de fenomenologie psihologia abisala& psihanaliza suntorientatenumaispre realitate iar logica interna a gandului studiat de psihanaliza are valoare doar de realitate obiectiva si nu de subiectivitate fenomenologica.
Ca la un moment dat psihanaliza se mai imbata cu aburi fenomenologici asta e din gresala… 🙂
Ea insa cauta repede sa si-o repare si sa se conformeze realitatii (obiectuale)
iata un link al unui articol semnat Lucian delescu.
http://www.revistacultura.ro/articol.php?rezultat=1697&imageField.x=95&imageField.y=23
Tocmai am terminatd e citit articolul si sint de-a dreptul speriata de ceea rezultat poate produce convingerea ca stii bine despre ceea ce vorbesti cind, de fapt, esti pe dinafara. Complet pe dinafara. Sigur, orice tema de pe lumea asta poate fi ihesuita intr-un apt al lui Procust, dar de la staiful articolului care se vrea al unui connaiseur pina la valoarea obiectiva a lui e cale de la cer la pamint.
Domnule Delescu, ma scuzati ca-mi permit, dar ascultati un mic sfat dat cu buna intentie. Nu mai abordati, domnule, subiecte pe care nu le stapiniti sau macar nu le mai abordati din perspective nepotrivite pt ca va faceti de ris. Articolul despre mitul lui Narcis este o aberatie incomensurabila asa cum il tratati D-voastra, dar asta nu v-o poate spune decit cineva care este bine introudus in problema si nicidecum un cititor obisnuit, care s-ar incumeta sa lectureze articolul D-voastra, ceea ce, sincer, mi se pare greu de crezut.
Daca ati fi facut efortul sa luati vocabularul psihanalizei al lui Laplanche si Pontalis (ceea ce mi se parea a fi un gest minim de bun simt atunci cind te incumeti sa tratezi despre o abordare psihanalitica), daca, la fel, ati fi avut bunul simt sa cititi interpretarea mitului lui Narcis a Paulei Heimann, care v-ar fi elucidat pe deplin in privinta mitului (ca sa nu mai vorbesc de cea a lui Marcuse), atunci cu siguranta si abordarea D-voastra ar fi fost alta.
Nu in ultimul rind, vreau sa mai spun aici ca recunosc inteligenta superioara a lui Davidson, insa ipoteza daonalddavisoniana cu care incepeti articolul este, scuzzati-ma, de o imbecilitate fara margini. Dar cine spune ca oamenii destepti nu sint capabili sa spuna timpenii crase?
„chintesenta” articolului domnului Lucial Delescu (zis si abcdef) este aici: Impasul psihanalizei clasice este rezumat de ea insasi: reducerea individului la instinctul sexual.
De ce ar citi domnia sa ceva in plus, din moment ce stie deja ce are de spus?
Cum, doar atat, doar „imbecil” sa-l faci pe Delescu? Pai, daca s-a inceput cu virulenta fanatica a dlui Baftoi, ma asteptam ca pana acum…sa „omorati” deja, ‘tu-i mama lui!, „sa ne ia el psihanaliza…de sub picioare” (pardon, din creier si suflet)?!…
Si cand te gandesti ce mai feerie era cu vreo trei postari mai jos ,tot din articol din revista lui Buzura (mai stie cineva ce lingau al lui Ilescu era?…, ce „cultura” pe „banet” punea el…ani de zile) !
Ce de mai laude pentru „Cultura” de la dl Baftoi, mama-mama…!, ce si-a insusit ea, revista, „rolul istoric al preamaririi psihanalizei” etc…”a dovedit cel mai mare şi mai constant interes din presa culturală românească pentru gândirea psihanalitică, îşi respectă ‘programul’…” Si, acum, vai..,ce se intampla, a avut cineva indrazneala sa zica ceva…,tot in revista aia?! „Pe el, sa-l infieram proletar”!
Nu va fortati prea tare (Bella etc), omul deja v-a zis ca nu-l intereseaza si nu va polemiza cu nimeni. Adresabilitatea „Dle Delescu” pe blogg e, in acest caz, la limita bunului simt…(daca nu in afara lui). Sistemul de referinta e prost, oriunde si orice s-ar zice, „eul” meu (trebuie
sa) „stie” ca i-am zis „in fata” lui Delescu, desi el…nu are nici o treaba si a zis deja ca e unica lui postare, nu-l intereseaza! „Curat murdar”! Psihanaliza dracului (si la propriu si la figurat)!
AM zis si eu ca Freud este cel care, supraevaluad puterea instinctului sexual în om, cauta sa-i ofere acestuia o…
justificare stiintifica, prin intemediul psihanalizei, esuand lamentabil…, pana cand „omenirea va dori sa uite de psihanaliza in cativa ani” (J.Lacan)?
De-aia si Delescu spune:
„Impasul psihanalizei clasice este rezumat de ea insasi: reducerea individului la instinctul sexual.
Insa dimensiunea interna a activitatii umane este, mai degraba, reprezentata de o serie de evenimente emotionale, cognitive si instinctuale, care formeaza o structura polifonica similara muzicii. Nu aud un singur sunet, ci o multitudine de sunete care formeaza o simfonie, de exemplu. Astfel, nu exista singularitati instinctuale, ci o multitudine structurala a instinctului care presupune existenta pliurilor (pentru a imprumuta un termen din filosofia lui Deleuze) instinctuale. Tocmai de aceea, a reduce arhitectura eului uman la principiul placerii ca atare implica un dezechilibru teoretic major intre felul in care stau lucrurile in realitate si explicatia teoretica pe care o acorda psihanaliza freudiana.”
Hai, sariti pe el, care cu „imbecil”, care cu „pe dinafara” sau „tampenii crase” etc, „pana la victoria finala”!
Anamaria,
ai postat ceva referior la iertare.
…probabil la niste copii de clasa I ar fi „tinut” povestioara ta…
Se stiu pornirile si aprecierile de psihanalist, ca…atunci cand ierti, trebuie sa iti amintesti si cand iti amintesti, trebuie sa „sapi sa cauti ura, s-o iei la tine”, sa suferi daca ai patit ceva minimal sau mai traumatizant, sa…refulezi, deci nu uiti, deci treci la canapea si apoi, „mama…,
fratele tau…” si „da-i si lupta”! Si…alt prost pune bani in nestire pentru…nimic, mai precis, pentru rau. Ca la vrajitorie, pana se ruineaza sau…”se urca pe matura si zboara” de atata mirificitate si beatitudine a starii…induse post-„crime” (mama, tata…si „catelul, purcelul, pisica…” s.a.m.d.). Ptiu, drace!
A mai fost discutia asta despre iertare si uitare, credeam ca ai invatat ceva din ea, Anamaria. Cat de cat…
Era cineva ce postase : „imi place mie psihanaliza dar daca s-ar da un decret as fi prima care ar fugi”.
„Cu cat o greseala ne orbeste mai mult si este mai ademenitoare, cu atst este mai mare triumful adevsrului”. (F.Schiller) …A dracului, psihanaliza asta!
Ma vad nevoita sa reinserez si anumite randuri dintr-o discutie anterioara.
Incepand cu o sesizare mai de suprafata, si in incompletitudine logica, a celor doua instincte de baza: al conservarii insului si speciei, Freud si Adler au explorat inconstientul, atragandu-ne atentia asupra acestui univers launtric uman, mai putin cunoscut si asupra energiilor care pulseaza in el. Dar, totodata, definind psihologic drept principii placerea (mai ales sub forma libidoului) si vointa de putere, au prilejuit un impuls tragic manifestarilor de erotism si violenta; au cautionat spectacolul degradant pe care-l ofera adeseori mass-media astazi (prin filme, prin presa scrisa, audio si video (mai nou, prin Internet) si au provocat acest proces degenerativ in relatiile interumane – fie aberatii sexuale, fie atrocitati, crime abominabile -care surprind si ne uluiesc spiritul. Psihanaliza nu pune in cumpana „principiile” proclamate cu fenomenele pe care le-a declansat, cu proliferarea focarelor de infectie si autodistrugere nu datatoare ci, paradoxal, daunatoare, demolatoare de sanatate.
Pentru a le trata şi vindeca ranile, este nevoie de Dumnezeu, e nevoie ca acestea să fie readuse in conştient. Iertarea cicatrizeaza ranile emotionale. Atunci ne putem aminti evenimentul fara resentimente. Nu mai suferim. Mantuitorul a inviat cu urmele cuielor, dar nu mai simte durerea.
Simtirea launtrica a nedreptatii face parte din procesul iertarii. Este nevoie de timp si pentru vindecare si pentru iertare; nu trebuie sa bruscam ceea ce se petrece in noi. E nevoie de a face pace launtrica, pace emotiva. E nevoie de rugaciune, de neapelarea la focarul urii, dusmanirii si de constientizarea pacatului. Numai in prezenta si cu iubirea de Dumnezeu si a aproapelui tau poti sa ajungi sa te vindeci, nu in terapia urii.
Ceea ce face psihanaliza e cu totul gresit. Ea scoate in relief anumite relatii imaginare din vis si anumite obiecte de natura sexuala. Freud are temeiuri foarte ingenioase pentru a spune ceea ce spune, multa imaginatie, insa si mari prejudecati, care pot duce iremediabil la inducerea in eroare a oamenilor,la dezastre umane. Psihanaliza creeaza mari probleme, mari prejudicii, ” deoarece, desi pe parcursul ei gasesti aspecte importante legate de tine insuti, trebuie sa ai o minte foarte puternica, ascutita, critica si mult discernamânt pentru a descoperi si demasca mitologia care ti-a fost oferita si inoculata. Esti IMPINS a spune: desigur, asa TREBUIE sa fie!”. Si asa se ditrug oamenii. Odata insa ce ai reusit sa te impingi spre dragostea de Dumnezeu, toate aceste
ispite si nelegiuri le treci la capitolul „prostia umana” proprie.
Atunci cand omul se duce la psihanalist, pleaca de acolo convins ca-l uraste pe tatal lui si trebuie sa-l omoare ca sa fie fericit (complexul Oedip), iar cand se duce la duhovnic (dupa ce l-a omorat pe tatal lui), pleaca cu sufletul usurat si cu nadejde. De aceea, fara sa speri si sa iubesti pe cel de langa tine ca pe tine, iubindu-te pe tine, neiertand, nefiind cu Dumnezeu in inima ta, orbit de psihanaliza, ce mai ramane din…(psihanaliza) tine? Nimic.
Cand Moise Il ruga pe Dumnezeu sa ierte poporul sau, Acesta ii răspunde descoperindu-i ca e El e „Dumnezeu iubitor de oameni, milostiv, indelung rabdator, plin de indurare si de dreptate, care pazeste adevarul si arata mila la mii de neamuri: care iarta vina si razvratirea si pacatul” …”Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam greselile gresitilor nostri”.
“Boala de baza este iubirea de sine, placerea de a ne face voia noastra”…Voia lui Dumnezeu e iubirea, iertarea, iubirea de aproape, nu mania, ura, iubirea de sine!
Stimati tovarasi si prieteni,
Axioma 1.
Cine se foloseste de un psihanalist nu se duce la duhovnic.
Axioma 2. cine se duce la duhovnic nu are nevoie de psihanalist.
Comentariu la Axioma 1. Stiti cumva un contraexemplu: Cineva care a finalizat psihanaliza si este superstitios?
Comentariu la Axioma 2: O acceptam fiindca Dumnezeu este in control.
Acum incercam sa creem un sistem logic… sa vedem daca axiomele de mai sus au sens:
Intrebare: se duce Joe Doe mai intii la duhovnic sau mai intii la psihanalist?
(O paralela a problemei: ” Ce a fost mai intii: oul sau gaina?”.
Trist este faptul ca inainte de 1989 eram mai luminati la minte si povestea cu iertarea perpetua – gratie sacrificiului suprem al acelui unic fiu – era doar o poveste.
Am avut un coleg indian care mi-a spus ca este democratie in India. Ma intreb cind au fost indienii crestini (apropos de iertarea in crestinism ca premisa a democratiei).
Cu deosebita stima,
Tarsitza
alpha draga, exista niveluri ale unei discutii unde, cu orice efort, profanii nu au ce cauta. nu ti-o spun cu superioritate, ti-o spun ca una care a trecut prin asa ceva si care a preferat sa intrebe pe mai mult stiutori decit sa vina cu pareri irefutabile asupra subiectului.
nu pe Delescu l-am facut imbecil, ci pe Davidson, strict legat de ipoteza de inceput a articolului. faci confuzie.
se vede de la doua poste ca nici tu nu te-ai chinuit cu Freud, de vreme ce faci aceeasi reductie pe care o face oricine se opreste la piciorul broastei, considerind ca nu are sens sa urci Everestul. pt minima ta cultura, doar prima topica freudiana se „reduce” totul la sexualitate, cea de-a doua, dezvoltata din 1920 incolo, muta centrul de greutate totalmente asupra ERrosului si Tanathosului, adica asupra pulsiunilor de viata si de moarte, subliniind rolul agresivitatii innascute, idee preluata si dezvoltata pina azi.
nu in ultimul rind, am impresia ca acea credinta in Dumnezeu de care te tot prevalezi esti una pacalita, altel, de unde virulenta asta, ura asta pe care o improsti cu atita placere in toate directiile, unde sint invataturile bisericesti pe care le tot citezi cu inversunare, unde e spiritul ala la care biblia indeamna? nicaieri. la tine, nicaieri.
un alt subiect de care habar nu ai dar in care ai opinii ferme este… revista Cultura. Pe vremea cind Bitfoi scria la Cultura, echipa redactionala si seful al mare ertau altii. Cu totul altii. Azi nu a mai ramas nimic din vechea revista, ceea ce nu inseamna ca actuala echipa e una proasta, ci doar ca Bitoi a iesit din schema pe aceste considerente.
si a propos de Buzura, vezi ca arunci cu piatra… Invata o data pt totdeauna ca nu poti face o judecata de valoare in privinta scrisului unui om punind in balanta atitudinea lui fata de un personaj sau altul. nu mai confunda cartile cu autorul ca nu-i totuna si una nu se substituie alteia. si, pina la urma, tu cu cine te razboiesti?
Stimate domnule Delescu,
Apreciez explicatiile dv. si decizia de a nu transa un subiect teoretic local printr-o facila, globala situare pro sau contra psihanalizei, ceea ce arata o detasare laudabila pe un teren care altminteri starneste vii pasiuni.
Nu altitudinea dv. filosofica e problema (dar imi scapa adesea logica dupa care va prelucrati sursele), ci modul de folosire sumar, eronat si ingrozitor de cliseistic a unor idei psihanalitice. Nu este admisibil, domnule Delescu, sa spuneti in anul 2007 ca scopul psihanalizei il reprezinta „indeplinirea placerilor”, motiv pentru care Freud ar considera ca „totul e permis” (?!?!). Precum si altele. Pot intelege ca astfel de stampile bubuiau in zorii psihanalizei, din ignoranta si pe fondul unor temeri populare altfel firesti – dar este stupefiant ca le mai scoateti la lumina dupa o suta de ani de psihanaliza, ca idei directoare intr-o lucrare cu pretentii academice si documentare occidentala, cand ele au cel mult statutul unor curiozitati picante si usurele.
Desigur, ma voi referi in comentariile mele strict la conceptele psihanalitice pe care le aduceti in atentie. Nu intentionez catusi de putin sa amplific un discurs filosofic deja mult prea dilatat si, daca-mi permiteti o impresie de cititor, cu un deficit de coerenta. Nu trebuie sa-mi multumiti pentru interesul meu, el este real si mi-as fi dorit sa pot aprecia altfel eseurile dv. Altfel, ma bucur ca ati intrat pe blog si sper sa reveniti.
Pt. alpha: Este interesant ca tocmai dv. remarcati la altii „virulenta fanatica”. N-as fi banuit ca aveti si umor din cele ce scrieti! Incercati totusi sa va obiectivati putin si sa produceti ceva lucid, civilizat si la subiect. Dupa parerea mea, vi s-a acordat o atentie mult prea mare pe blog raportat la ce aveti de spus. Renuntarea la permanentul proces de intentie si la micutul joc al atribuirii de fraze pe care ceilalti nu le-au scris ar fi un gest binevenit si ecologic din partea dv. Despre revista „Cultura” si alte teme, culturale sau psihanalitice, sfatul meu este sa nu mai vorbiti din auzite si sa nu mai presupuneti lucruri, ci sa va informati, oricat de neobisnuit vi s-ar parea.
dorin,
tipul mi s-a parut atat de echilibrat incat cuvintele tale nici macar nu l-au jignit prea tare.
ne-ai putea spune care sunt partile in care a folosit conceptele incorect si care este acel concept?
ne-ai zis ca revii cu amanunte
Bella,
…daca tu atat ai priceput (aberatia ca „improsti cu ura”…), e „reductionism” maxim! Incerci si tu, ca replica, sa spui…ceea ce ai trait si traiesti
(d)in psihanaliza, „feerie din ura”, transferand din ce spun eu la adresa si a ta si a altora
„inchinate”(-ti) psihanalizei, asupra mea. Smecherie de…doi bani, tipica unei persoane versate,
stilate, pricepute (neindoielnic) intr-ale (manipularii)psihanalizei.
Sa fii sanatoasa!
La nivelul de „sus” psihanalitic la care esti, nu trebuie sa iti faci probleme ca te-as considera
„superioara”. Oricat ai fi de „sus” in terapia urii, fara de Dumnezeu, nu am cum sa am un complex de inferioritate fata de tine. Ma bucur ca nu seman cu tine ! Dar nu am nici o problema personala ca tie iti place ura si esti fericita asa.
Sa fie la tine, asa…, acolo !…
Nu am ura fata de psihanaliza sau psihanalisti, te rog sa nu mai insinuezi ineptia asta, ai mai zis-o odata parca…, iar eu am postat de cateva ori, in clar. Eu te-am considerat o femeie inteligenta. Si te consider.
Am zis: „nu urasc psihanaliza si pe psihanalisti, ci pur si sinmplu consider periculoasa psihanaliza.” De ce repeti papagaliceste mereu ca eu spun altfel, nu stiu.
Da, mi s-a parut bizar, cel putin
…, ca dl Baftoi azi „iubeste” Cultura si-i aduce „osanale”…, iar peste doua-trei postari, cand apare ceva ce nu-i convine…
„infiereaza proletar”, „deosebit de violent” (citat din dl Delescu).
Poate momentul cand dl Baftoi a iesit din Cultura coincide cu
venirea la directoratul Institului Cultural Roaman a lui H.R.Patapievici si plecarea dlui Buzura, cand redactia a cersit…
sa ramana sa toace bani si sa publice saci de reviste ce zaceau prin beciuri nedesfacute (publicare
pe stoc 70%) si, finalmente, au ajuns, neavand incotro, sa mearga
„in piata” libera, ca si alte reviste de cultura, sau a iesit altadata si de ce, e efectiv decizia dumnealui, e motivatia dumnealui, nerelevante fata de ce discutam.
Dumnezeu de care „ma prevalez” e…
„credinta pacalita”, dupa mintea si sufletul tau. Uaau ! Supertare! Daca eu ma pacalesc cu Dumnezeu si credinta mea e una…”pacalaita”, pai psihanaliza „ta” e…zero ! Nenorocirea e ca…e o nenorocire in sine, ea, psihanaliza. Fericirea e ca „omenirea va dori sa uite de psihanaliza in cativa ani ” si, dupa cum vezi, sunt atatia oameni ce isi dau seama de rolul ei periculos, nefast, pentru persoana, familie si societate si au curajul sa-si spuna parerea in sensul asta.
Cum si dl Delescu a spus despre
„insuficiente pe care psihanaliza le are in genere”, si-a spus punctul de vedere asupra
„confuziilor perpetue”…si referitor la „impactul psihanalizei
la nivelul studiilor literare si filosofic-continental…”…
„destul de ingrijorator tocmai prin ‘mistifcarea’…”.
Deranj mare in „paradisul” psihanalizei (psihanalistilor).
Refreritor la „aruncare cu piatra”:
daca spun ca dl Buzura a avut simpatii comuniste, a sustinut pe Iliescu ani de zile, iar revista ce era platita din bani publici era…doar „de poza”, nu avea distributie, scopul era…”sa incasam banii la greu” (cam cum e scopul psihanalistului…, cat
mai mult in terapie…, venit la sigur!), si, pentru tine, inseamma ca „dau cu piatra”, e prea rudimentara perceptia ta ca sa mai pot comenta ceva.
Iar despre „imbecilitate”, eu zic sa nu cobori discutia (iar…) la nivelul asta. Eu oricum o refuz.
Pt dl Baftoi:
va multumesc pentru preocuparea legata de ceea ce postez. Pentru ce spuneti…despre perceptia la adresa mea: „produceti ceva lucid, civilizat si la subiect”, daca eu am umor…, dvs sunteti de rasul lumii, de cascadorii rasului !
Poate ati fost plecat, nu stiu…, o perioada, poate a fost o ratacire…, e problema dvs.
Referitor la „Cultura” si cultura, va inteleg limitarea la ceea ce e legat de psihanaliza, dar „oricat de neobisnuit vi s-ar parea”, lumea nu a inceput si nici nu continua si nici nu se termina cu ea.
Cu Dumnezeu, da !
Nu va condamn ca aveti perceptia…
ca nu s-a discutat despre psihanaliza pe aici, unde am discutat (si) eu si nici ca ati postat: „…proces de intentie si la micutul joc al atribuirii de fraze pe care ceilalti nu le-au scris”. Dar sunteti distractiv!
Eu nu fac nimanui proces de intentie, ci doar exprimi
constatari si imi spun parerile mea, asupra psihanalizei si/ sau unor problematici ce se (incearca) a se disucta pe acest blogg (autoimpus si pretins „elitist” de o bucata de vreme). Acceptate sau nu, problema fiecaruia.
Marisorul joc al dv asupra falsitatii unor asa-zise atribuiri ale mele de „fraze pe care ceilalti
nu le-au scris” e jenant,
fantasmagoric chiar…
Si dv faceti un transfer smecheresc, deloc surprinzator. Spuneti ca eu am „remarcat la altii ‘virulenta fanatica’…”. Eu am specificat doar ce CE V-A ZIS DV DL DELESCU:
„felul deosebit de violent…!!”
Putina decenta, dle Baftoi !
Sunteti si dv foarte ofticat ca e o intrusa…ce va „bate la cap” cu „Dumnezeul…’ei’…” si aveti o mare frustrare ca am discutat in contradictoriu, pe multe teme, nu stil placut dv, de „iesmen” si
„superfiricire din ura” sau „ce mirifica e psihanaliza!” Sa va fie de bine!
Despre revista: stiu multe, sunt foarte informata, nu va consumati pentru asta, stiu si ce pretindeau unii ca „faceau” si „munceau” si „tocau” si elucubrau ei…, mama, mama ! Hai sa ramana in stadiul asta de discutie, e mai bine si pentru dv.
Nu e cazul sa va spun sursele. Dar ma bucur ca Buzura a iesit de sub tutela Institului Cultural Roman cu revista…”lui”.
PS: de ce va milogiti de dl Delescu sa intre pe blogg, cata vreme omul v-a zis clar ca nu va ” reveni”…?
Stimate Domnule Baftoi,
Iata ca revin dar nu polemic. Va multumesc pentru raspuns. Imi veti permite sa precizez foarte pe scurt cateva linii directoare in ce priveste disputa ivita la nivelul general, ma refer la o parte din continutul mesajelor de pe propriul dumneavoastra blogg si mai apoi in ce priveste problematica nu atat a psihanalizei cat a chestiunii subiectului si subiectivitatii in genere care ma intereseaza in mod particular.
As fi recunoscator daca seria atacurilor la adresa mea personal ar inceta mai ales ca nimeni nu a comis nici un fel de delict si nimeni nu este obligat sa adere la un curent de gandire sau altul decat in functie de argumente ce merg chiar dincolo de viabilitatea teoretica spre un adevar stabil. In acest sens nu lasam sa se inteleaga din mesajul meu ca as dori vreo schimbare de opinii fata articolele mele ci doar sa nu fie speculate aiurea, asta pe de o parte iar pe de alta parte limbajul de tip „aberatii, idiot, imbecil” ma obliga sa iau o distanta absoluta devreme ce voit sau nevoit autorizati chiar dumeavoastra reactii de aceasta natura. Prin urmare voi intelege ca sunt insultat de persoane cu care nu am nimic de imparitit de unde si uimirea mea… Nu inteleg polemica in felul acesta si nu cred ca vreunul dintre articolele mele autorizeaza pe cineva spre asemenea forme de insulte. In genere anumite texte sunt rezultatul unor cercetari de nisa facute si care necesita timp.
Este o regula academica elementara de a nu cobora discursul in mod salbatic si scriind toate aceste simt deja ca iau din timpul meu pentru a clarifica lucruri ce trebuiau sa fie evidente. Insa in genere descoperirea oricarui curent naste partizani la limita delirului iar asta nu ne va costa decat o mare intarziere in dezvoltarea si furnizarea argumentelor intr-o maniera constructiva. Acelasi lucru se petrece si cu fenomenologia unde o buna parte din adepti pare sa vada in ea o stranie combinatie intre varii forme… din care nu mai iesim sau daca iesim ajungem in spatiul politic iar acolo devenim de stanga in functie decat am inteles din anii 68 ai Frantei (mai nou) sau de dreapta dn ce am inteles din etica protestanta. Nu e neaparat grav dar tendiata de a explica realitati actuale dupa fundamente teoretice desuete nu stiu unde sa duca exact.. Cam asta e cercul… Iar cand afirm, acest lucru nu inseamna ca sunt impotriva a ceva ca atitudine intentional orientata, nu insemana pur si simplu nimic sau nu mai mult decat nevoia de ehilibru dialogic pana cand se poate ivi o certitudine.
Mai apoi, trebuie sa intelegeti ca nu pot ocupa spatiul revistelor unde incerc sa public in Romania cu subiecte extrem de specializate si deplang ca la noi acest tip de revista exista in mica masura. Poate nu sunt eu la curent.
Intre fenomenologia husserliana si psihologia empirica in genere au existat foarte multe dezbateri. Husserl isi fondeaza intreaga filosofie plecand de la distinctia dintre stiintele pozitive si filosofia transcendentala ca sa numai vorbim despre raportul lui cu F; Brentano etc. Recomand lectura cartii lui R Bruzina celor interesati… Dar abordarea mea „fenomnologica” trece deja prin curente actuale undeva in vecinatatea a ceea ce se numeste philosophy of mind.
Din pacate nu ne cunoastem si nu stiu ce ati publicat in directia psihanalizei sau a apropierior de acest gen. Nu stiu care este specialitatea domniei voastre. Regret ignoranta insa ne incrusiam vocile intr-un spatiu practic anonim. Va propun sa deplasam polemica din spatiul ce-l avem acum la dispozitie la nivel pur argumentativ. Putem stabili cadrele unei „polemici” lunare, adica o serie de eseuri largi publicate lunar, daca, repet, ni se acorda spatiu. Vreau insa sa mentionez ca interesele mele nu merg inspre psihanaliza iar obiectiile ce le am, repet, atunci cand psihanaliza freudiana se doreste o metateorie nu le voi schimba in esenta. Am specficat asta in articolele mele. Mentionez insa ca nu ma voi adresa dumneavoastra direct ci voi continua sa elaborez o tematica inceputa demult si pe care o analizez din diferite perspective asumandu-mi libertatea de modifica puncte de vedere etc. Problema subiectului si nu a psihanalizei sau a fenomenologiei ca atare, ma intereseaza in mod special dar nu ma simt obligat sa fac vreo concesie niciunei teorii de dragul ca ea aparut in Romania sau aiurea pe planeta acum doua zile ci doar sa o utilizez in masura in care imi serveste ca suport pentru a dezvolta o viziune cat mai ampla in raport cu ce pot intrezari ca fiind cu adevarat natura subiectului uman. In aceeasi masura accept riscul de a comite erori si de a reverifica chiar ultimele certitudini. Teoriile sunt instrumente si nu scopuri in sine.
E evident ca nu vom reusi sa stabilizam conceptual asemenea realitati, insa merita efortul. A se nota ca disputele acadmemice atunci cand sunt etic construite ceea ce implica cunoasterea argumentelor furnizate si revenirea perpetua asupra lor, mai precis elaborarea lor de lunga durata, ei bine atunci aceste dispute/analize ma intereseaza.
Cu multa stima,
LD
PS. Poate reusiti sa-mi oferiti niste coordonate care sa ma edifice cine este partenerul meu de dialog intelegand sa raspund la fel.
De fapt trebuie vazut ca ideile nu apartien d-lui Delanu ci americanului asta Harley Davidson 🙂
Fireste ca si dansul este de condamnat pentru ca nu cunoaste conceptele psihanalitice. Indiferent de orientare, formare etc. Nu este admisibil ca teoretician sa nu le stii. Asta e meseria ta atata timp cat scii intr-o revista de cultura.
I n rest raman la parerea de dinainte: abordarea este diferita, interesele teoretice la fel. E ca si cum te-ai intalni pe strada cu cineva pe care nu il cunosti. Nu poti sa spui mare lucru despre el. LA revedere
„Vreau insa sa mentionez ca interesele mele nu merg inspre psihanaliza iar obiectiile ce le am, repet, atunci cand psihanaliza freudiana se doreste o metateorie nu le voi schimba in esenta”
Nu inteleg de ce credeti ca psihanaliza este o metateorie.
Cred ca va fura sonoritatea termenilor. Acel „analiza” nu are nicim in comun cu filosofia analitica si cu metateoriile.
Stimate domnule Delescu,
Regret ca v-ati simtit insultat de anumite comentarii de pe blog. Le-am recitit si nu am remarcat cu toate acestea apelative jignitoare sau atacuri la persoana, ci doar dezacorduri, unele mai vehemente. Acea calificare la care faceti referire („imbecila”) se referea la o ipoteza a filosofului pe care il luati ca reper (considerat, altfel, „destept”); ceea ce vi se reprosa era lipsa spiritului critic in preluarea acelei ipoteze. Puteti fi sigur ca daca s-ar fi referit la dv. sau la oricine altcineva in modul in care spuneti, as fi radiat respectivul comentariu fara nici o ezitare.
Aveti dreptate, blogosfera nu este un mediu academic, ci unul cu o colocvialitate mai libera, prin care se transmit varii informatii si idei subiective uneori greu sau imposibil de verificat (iata, subiectivitatea…). Pe de alta parte, revistele specializate sunt asa cum spuneti, adica foarte slab reprezentate la noi. Consider o sansa faptul ca saptamanalul „Cultura” publica si studii de specialitate, desi, la drept vorbind, acestea nu intra in formatul sau obisnuit. Intentionez prin urmare sa-mi public glosele la articolele dv. tot in revista „Cultura”, asa cum e si firesc si pentru a asigura „echilibrul dialogic” dorit.
Cat despre coordonatele mele personale, va multumesc pentru interes, dar nu cred ca au vreo importanta pentru discutie.
Cele bune,
Dorin Bîtfoi
Problema reductiei facute de psihanaliza, pe care o abordeaza Dl Delescu, m-a preocupat si pe mine la primele contacte cu psihanaliza. Mi se parea cumva revoltator sa reduci o poezie la un conflict pulsional sau o poveste la o dorinta inconstienta. Intre timp am inteles ca asta e treaba psihanalizei, sa caute sursa, impulsul care sta la baza unei creatii si nu atinge constructia estetica sau retorica, intelectuala, care ma interesa pe mine. Daca Nichita Stanescu a scris dintr-o refulare sexuala sau cine stie ce alt motiv ascuns nu intereseaza valoarea operei lui, si in nici un caz nu o reduce la aceasta. Indignarea fata de astfel de interpretari, adevarate sau nu, arata valorile personale ale respectivului si nu o pozitie teoretica, intelectuala.
De se ignora ca psihanaliza a venit cu termenul de… sublimare? Valoarea unei opere consta in ceea ce trezeste in cititori nu in sursa de la care a pornit. o opera mare si una proasta pot porni din aceeasi cauza, eventual mizerabila, ignobila, dar ceea ce le face sa existe este tocmai sublimarea pulsiunii. Nu cred ca este cazul sa ne oprim la cauza, si sa ne revoltam din cauza presupusului „reductionist”, ci mai degraba sa mergem sa vedem procesul. Opera nu se reduce la pulsiunea sexuala, asa cum un efectul nu se reduce la cauza care l-a produs. Daca o pulsiune cauzeaza sublimare, si, prin asta, se petrece actul creator atunci… ei bine, asta este sublim.
Acuzatia de „reductionism” adusa „psihanalizei” mi se pare ca vine din rezistenta, si dintr-o subtila incapacitate de intelegere a „intregii catedrale”.
Si, in plus de asta… constat ca revolta este declansata nu numai de cuvantul „pulsiune” (legitim dealtfel), ci si de cuvantul… „lacuna”. Ne luam cu mainile de cap si fugim care incotro pentru ca psihanaliza are „lacune”. Interesant.. si legitim dealtfel…
Dar aratati-mi un domeniu al cunoasterii umane, sau o stiinta care este… goala de lacune (ca sa zic asa). Nu exista. Pentru ca fiecare domeniu de cunoastere este construit tocmai datorita carentelor in cunoastere, tocmai datorita misterului, tocmai datorita fascinatiei. Sa ne fereasca sfantul sa ajungem sa stim totul, sa ajungem sa fim siguri de totul, sa ajungem sa fim in posesori mentali pe domenii in exclusivitate lipsite de lacune si… am ajuns la „sfarsitul lumii”. Sper sa reusesc sa ma fac inteleasa, sunt complet deacord cu faptul ca psihanaliza are lacune. Dar asta nu e motiv sa abandonam „cauza”, sau sa o consideram „periculoasa” (desi… lacunele sunt foarte periculoase, ca si pulsiunile, te pot jumuli rau de tot, daca nu esti atent/a) … Daca nu ar mai fi nimic de adaugat ne-am muta cu totii sandramaua in alta parte, unde ar fi.
Pt. Ada: Aveti dreptate. Psihanaliza nu poate explica unicitatea operei de arta (si cu atat mai putin genialitatea ei), respectiv ceea ce o individualizeaza printre celelalte si, in plus, ceea ce o face valoroasa. De asemenea, nu poate oferi criterii spre a distinge intre genuri (de pilda, cele literare) si nu poate produce diferenta specifica nici macar intre arte. E posibil ca dintr-o interpretare sa nu-ti dai seama daca se refera la un film sau la o carte. Toate aceste aspecte tin de ceea ce am putea numi cu un termen generic forma operei de arta – or interpretarea psihanalitica are in vedere continutul operei. Freud insusi a declinat competentele psihanalizei in aceasta privinta, de pilda in eseul „Dostoievski si paricidul”. Cu toate acestea, forma operei de arta a ramas pana azi, tacit sau explicit, o provocare pentru critica literara psihanalitica, un fel de piatra filosofala. Exista o discutie lunga, de decenii, in jurul acestui subiect.
Pt. Anamaria: Sigur ca psihanaliza are lacune, dar si ignoranta e mare. Interesant mi se pare mie faptul ca multi – si mai ales contestatarii, interesant! – pun in discutie faptul ca psihanaliza ar avea / n-ar avea lacune si cauta o psihanaliza perfecta, acordandu-i fara s-o ceara statutul unei religii. De altfel, multe proiectii tocmai in aceasta directie merg si nu cred ca e intamplator faptul ca, si pe acest blog si aiurea, psihanaliza e (o)pusa in paralel cu religia, ca si cum ar fi la concurenta ori prin natura lor ceva asemanator.
Dle Delescu,
…nu mai sperati ca pe acest blogg, dl Biftoi sau alcineva…ar putea vreodata sa posteze ceea ce dv ati specificat ( „Poate reusiti sa-mi oferiti niste coordonate care sa ma edifice”…), n-au cum sa reuseasca. Si eu am postat de cateva ori pe blogg similar, fug psihanalistii de a spune ceva despre “coordonatele lor personale”
…(cum traiesc, cum relationeaza cu cei din familie si apropriati, cu cei din jur, ce realizari personale – cariera etc, nu daca au castigat la loto…- au, asa incat sa se vada real ce
“beneficii” ale “mirificitatii” psihanalizei , “iubirii de ura”…), precum dracul de tamaie !
Pt Baldovin:
„…este de condamnat pentru ca nu cunoaste conceptele psihanalitice”.
Nu toata lumea e doctor in psihanaliza, ca tine…(Dl Delescu a afirmat ca nu e “ nici partizan si nici un adversar al psihanalizei” si de pe pozitia si conform abordarilor dumnealui, a prezentat considerente critice asupra psihanalizei.)
Asta nu inseamna ca numai tu,
“doctorule”, “filosofule”…, poti sa te pronunti asupra psihanalizei.
Iar daca cineva intalneste pe strada un necunoscut si nu poate (logic, pana aici) spune mare lucru despre “el” (cel cu care se intalneste), e o aberatie incomensurabila sa aiba motive de a crede ca acel “el“…are interes teoretic la fel” cu acel “cineva”. Daca mai apare…si “la revedere”, poate interesul “cineva”-ului asta ar trebui sa-si indrepte pasii spre locatia de pe Bd.Obregia…
Pt Ada:
Cum am mai postat pe aici, sunt destui psihopati care au lasat si urme in viata, pozitive. E logic ca trebuie discutata opera unuia sau altuia, nu apartenenta la un curent politic sau orientare sexuala (cu toate ca, din punct de vedere intelectual, extremismele descalifica uman si moral).
Daca de pe o pozitie „teoretica, intelectuala”, se gandeste cineva ca Hitler e autor de opera de arta pentru Mein Kampf (nu zic de…”realizarile” practice ale vietii sale…) sau criminalii teroristi au intreprins un act ecologic daramand din ura „Gemenii” la 11 septembrie sau ca nu stiu ce potentat al vremii, ucigand cateva caprioare la braconaj, face un lucru minunat imbunatatind estetica unor case sau carciumi…s.a.m.d., practic „teoreticienii, intelectualii” astia sunt ei insisi niste extremisti, periculosi.
Ce „naste din…” ura, „mananca”…violenta, dezastre umnane, descalificari intelectuale. Iar oamenii, daca vor sa-si asigure perpetuarea si progresul, nu pot sta indiferenti. Din fericire, nu stau. Sunt mult mai multi ce iubesc viata decat o urasc, decat isi iubesc si sunt responsabili cu aproapele si ce e in jurul lui, mult mai multi oameni ce cred in Dumnezeu decat cei necredinciosii, ateii, mult mai multi oameni ce duc o viata decenta, de familie normala, decat cei ce cad in patima drogurilor sau a comportamentelor sexuale deviante etc. E si regretul ca sunt (inca…) mult mai putini cei ce constientizeaza si intreprind ceva pentru protejarea climei, dar tot mai desele dezastre ecologice mondiale si eforturile unor mari personalitati si studiile in domeniu sensibilizeaza, constientizeaza pe tot mai multi.
Eu acuzam psihanaliza de reductionism fiindca ma simteam atacata intr-un fel de viziune idealisto-mistico-magico-literara ;). Imaginea aia frumoasa si high.
Si eu cred ca daca nu te simti atacat pe undeva nu poti fi nici revoltat nici indignat de un demers care incearca sa descopere ceva.
Insa, daca as scrie ceva si s-ar trezi vreunul sa „psihanalizeze” ce am scris nu mi-ar conveni deloc, poate mi-as dori sa ramana ascunse tenebrele. Sa astepte pana mor.
Am scris numai de psihanaliza in arta pana acum. In zona ideilor, teoriilor vad cu totul altfel lucrurile. Daca cineva are pretentii de adevar asupra ceea ce gandeste si creeaza intelectual si i se spune ca toata sandramaua e construita ca sa compenseze o frustrare problema e mult mai mare. Cam anuleaza tot in afara de calitatea discursului. Aici e diferenta fata de arta, unde o psihanaliza nu anuleaza nimic.
Pt alpha: Pai sunt care apreciaza Mein Kampf. Se cheama neo-nazisti si e scandal cu ingradirea libertatii lor de exprimare. Insa responsabilitatea sociala n-are nimic de-a face cu arta. De exemplu, un scriitor care cred eu ca va place fiindca infiereaza psihanaliza, Houellebecq, scrie despre placerea de a omori un om. Ce ziceti de asta?
Stimate Domnule Baftoi,
vorbind de coordonate nu doream sa am acces la date personale ci la pozitia profesionala. Imi prezint scuzele pentru neantelegerea produsa.
In ce ma priveste sunt doctor in filosofie, specialitatea stiinte cognitive si fenomenologia cognitiei iar din punctul aceasta de vedere psihanaliza e literatura….
Am lucrat (lucrez) la Paris si in SUA pe chestiuni din varii domenii lingvistica cognitiva,semantica cognitiva, studii literare, intre altele, raporturi intre metodologii stiintifice si humanioare, trebuind inevitabil sa intru un contact cu diverse forme de psihanaliza sau elevi din scoala respectiva care accepta destul de senin ceea ce afirmasesm deja.
Cat priveste metateoria, Freud are aceasta dorinta de a transforma psihanaliza (a se vedea „Daydreamers”)intr-un suport teoretic global.
Referintele sunt multiple (vezi Critical Theory vision on humanities…)
Donald Davidson este una dinte figurile centrale ale filosofiei analitice, studiile sale au o remarcabila rigoare. Felul in care elaboareaza chestiunea intentionalitatii inca nu a fost discutat de criticii sai apropiati… E vorba de un filosof din clasa, cel putin, lui Ricoeur, dealtfel au fost colegi la U of Chicago.
Cam asta e.
Voi elabora curand un articol mult mai larg
LD
Felicitari!
Ah, Ana, ai stricat tot. Pentru alpha era intrebarea :). Ma refeream la un fragment din Particule elementare unde singura sansa de a avea o femeie era sa o omoare. Si pe ea si pe cel pe care-l prefera. Deci daca vrei merge si nitel Oedip aici:).
Dle Delescu,
Sunt impresionat de activitatea dv. academica, dar asta nu ma ajuta sa inteleg (dimpotriva) cum puteti gresi atat de grav si, iertati-ma, in chestiuni elementare cat priveste psihanaliza. Stiu cine este Donald Davidson, cu toate ca nu agreez filosofia analitica (tocmai pentru ca nu am aflat rigoare, contrar ambitiilor sale declarate, ci prea multe salturi in argumentatie, ambiguitati si concluzii hazardate, incepand chiar cu textele sacre, precum „Doua dogme ale empirismului” – al maestrului filosofului pe care-l citati). Oricum, se pare ca pe dv. Davidson v-a indus in eroare. Presupun, altfel, ca prin „metateorie” intelegeti metapsihologia lui Freud. Daca asa stau lucrurile, atunci suntem de acord in chestiunea despre care scrieti.
Permiteti-mi o opinie sau o recomandare ca din partea unui cititor: nu mai amplificati eseurile pe care le-am citit, deja sunt prea mari, ci incercati sa va clarificati terminologia psihanalitica, daca in aceasta directie bat interesele dv. Am impresia ca va este foarte neclara si ca trebuie sa luati totul de la inceput. Veti vedea ca freudismul va solicita intr-alte privinte decat fenomenologia si in orice caz mai mult ca filosofia analitica. Iar pentru obiectul cercetarilor dv., o intelegere corecta s-ar putea sa va fie foarte utila.
Bine ati venit. Eu sunt Gabi si imi plac animalele de la zoo.
Psihologia abisala nu are cum sa fie transformata intr-un „suport teoretic global”. Competenta ei este doar aceea a fenomenelor psihice profunde. Raportat la lume asta inseamna o particica destul de mica. De aici pana a deveni „globala” e cale lunga.
Insa daca luam in considerare domenii teoretice, artistice, spirituale etc. ce au mare legatura cu psihicul atunci ea este o disciplina cu acoperire globala. Oricum, chiar si asa, domeniile ei de competenta nu acopera intregul spectru (global) al teoriilor , fie el chiar umanist. In orice caz posibilitatea ei de a explica fenomenele culturale scade odata cu elaborarea acestora relativ la mediul social/natural. Practic aceste premise profunde devin periferice asemenea lavei care se raceste pe masura ce se departeaza de centrul vulcanului. Asa ca, dupa cum colegii de pe blog au spus inaintea mea, Freud nu are niciodata pretentia de a EPUIZA domeniile analizate.
Nu mai sunt la curent cu zbaterile si evolutia conceptului de „metateorie”: insa daca dvs. spuneti ca ea a ajuns de la acceptiunea supraanalizei teoriilor (filosofice) la o cea a unei teorii generale de la care sa plece mai multe domenii probabil ca asa e.
Cand aud povestea asta cu rigoarea stiintifica ma trec apele. Rigoare la Chalmers, Davidson, Churchland etc? Unde e? Pe ce baza? Cite studii clinice controlate au facut pentru a dovedi rigoarea? Aaaa, daca este vorba despre rigoarea unei idei, a unei expresii etc, atunci jos palaria. Dar povestea asta cu filosofia mintii (stiu ce vorbesc, domnule Delescu, am facut doi ani de filosofia mintii in facultate, si nu cu oricine, ci cu unul ca Mircea Dumitru, care banuiesc ca stiti pe unde si-a facut doctoratul) este atit de in voga pe-afara incit numai mirajul promisiunilor ei o mai tine in picioare. Veti vedea ca in maxim 10 ani isi da obstescul sfirsitm nu pentru ca nu ar avea si o oarecare valabilitate, ci pentru lumea stiintifica vrea RCT-uri inainted e toate. Si sa nu-mi spuneti ca nici psihanaliza nu are RCT-uri, mai intii informati-va si veti vedea ga veti gasi pe net zeci de studii clinice controlate pe toate patologiile posibile, inclusiv pe borderline.
Cu tot respectul, B.
Ma surprinde un lucru. Articolul meu nu pleda in favoarea lui Davidson care formuleza un argument, dealtfel foarte interesant apropo de ceea ce am numi „naturalizing the mind” si care vine in favoarea psihanalizei… deci taman pe dos..
Prin urmare argumentul meu apare ca dubla critica adresata doar acestei sectiuni din lucrarile lui Davidson si doar acestei parti din psihanliza. Aruncati o privire peste mesajele mele sa vedeti decate ori am repetat, nevoit fiind anumite chestiuni…Imi pare ca acest articol s-a citit in diagonala devreme ce argumentul esential adus de mine nu apare niciunde citat. Toate referile la el sunt generale..
Cat despre Chalmers si filosofia mintii nu prea cred ca lururile stau asa de simplu si nu cred ca filosofia mintii in totalitatea ei are o perspectiva „materialista”.. Dealtfel relatia materialism-idealsm este simplu definita iar in mod curios materialismul se poate foarte bine ascunde in idealism.. Daca e sa folosim termenii acestia.
In ce prveste fenomenologia continentala cred ca ce a mai ramas din ea este doar proiectul lui Husserl daca ne referim la seria „mari autori”… Si e foarte mult deja.. Dealtfel eu sunt la baza un „continental”
Haideti acum sa nu epuizam toate subiectele in felul acesta si sa nu tragem concluzii pripite… In ce priveste psihanaliza, daca tineti la ea in totalitatea ei si in mod absolut e OK..
Mute salutari tuturor si multe multumiri pentru observatiile aduse.
Lucian Delescu
PS. Nu este vorba despre nici o eroare nicaieri, ideile sut citate clar si in perfect acord cu textul original… Imi veti spune la infinit ca fac erori nefiind de acord cu psihanaliza.. Deci ori cad la intelegere cu psihanaliza si implicit cu domnia voastra pt a nu comite erori ori comit erori…
Produceti un argument teoretic, „Delescu face erori” nu e un argument…
Ca sa incep cu o impresia a dv. pe care o impartasesc: da, caruta a luat-o putin inaintea cailor si deocamdata nu prea s-a precizat un argument cu privire la erorile dv. Daca precizarile mele concrete le asteptati, ele vor aparea in revista in care ati publicat si dv., dupa cum e normal si dupa cum am mai spus. Va trebui deci sa mai asteptam putin. Intre timp, sunt foarte interesat de pozitiile exprimate pe blog.
Am citit articolele dv. nu in diagonala, ci cu creionul in mana, poate si din spirit de colectionar (al erorilor). Am inteles si critica sau rezerva dv. la adresa lui Davidson, dar, sincer, dincolo de nivelul declarativ nu mi-a fost clar daca pe ansamblu sunteti sau nu de acord cu el – cu atat mai mult cu cat il preluati esential pentru a va construi propria teorie. Dle Delescu, aceasta operatie, „naturalizing the mind” cum o numiti, nu este un argument in favoarea psihanalizei, ci o mare vulgaritate si o fundatura. Freud a avertizat de altfel asupra ei. E pur si simplu intelegerea cea mai simplista a modelului de dinamica psihica pe care il propune.
Nu trebuie sa fiti pro-psihanaliza, ci sa-i preluati corect termenii, daca asta afirmati ca faceti. Ma repet deja, dar nu-i nimic, pot reveni asupra unor afirmatii (recititi, va rog, inceputul mesajului meu din 10 septembrie). Unanimitatea ar fi cam plictisitoare, ce credeti? Dialogul – nu, cu conditia sa avem proprietatea termenilor. Despre asta e vorba, nu despre apologia psihanalizei. Nu are nevoie, credeti-ma, si nici n-am auzit pana acum ca psihanaliza sa fi produs vreun fanatic. Dimpotriva.
Foarte facila, oricum, pozitia asta a dv. si nu prea ne lamureste asupra problemelor ridicate.
Ipoteza lui D.D. pe care-l folositi si la care ma refeream este:
„Unele parti ale mintii umane sunt, in multe sensuri, asemanatoare fiintelor umane nu numai datorita faptului ca au convingeri, vointa si alte aspecte psihologice pe care fiintele umane le poseda, dar si prin faptul ca acesti factori se pot combina precum in cazul actiunilor intentionale pentru a produce evenimente interioare si exterioare mintii.”
Aceasta ipoteza este, dp meu dv, hilara deoarece pleaca de la un a priori pe care psihanaliza l-ar considera patologic. Modelul prezentat de DD este cel al unei minti fragmentate, in care fiecare fragment functioneaza relativ asemanator cu „fiinta umana”. Nu ar fi vorba, prin urmare, de un singur homunculus, cum ii spuneti dvoastra, ci de mai multi. Aceasta viziune neaga insasi unitatea minte-suflet-trup, unitate functionala in cadrul normalitatii oricarei fiinte umane. Ca si cum mintea sanatoasa ar fi formata din „parti” cu viata independenta, care doar seamana cu fiinta, ca si cum intre ele nu ar exista nici o legatura. Este o viziune atat de stranie incat cu greu se poate comenta pe marginea ei. Dar „homunculusul”, cum la fel de stranie imi suna alegerea dvoastra, nu deriva deloc, dar absolut deloc cu necesitate, ca vehicul care sa duca la intuitia identitatii personale a posesorului ei. Nu stiu cum ati ajuns la rezultatul asta. Cum bine stiti, punctele diferite de vedere au sens doar daca exista un sistem de coordonate comun pe care sa le asezam.
Vorbind despre Freud si despre perspectiva sa, in primul rand ar fi trebuit sa va insusiti vocabularul conceptelor pe care le folositi. Stiti foarte bine ca un concept scos din sistemul sau teoretic nu poate fi folosit in alt sistem decat intr-un mod distorsionat atunci cand semnificatia lui in sistemul sau de referinta ramane necunoscuta. Asadar, ceea ce nu a reusit articolul dvoastra a fost traducerea conceptelor din sistemul psihanalitic in cel al filosofiei mintii. Pentru ca a reusi asa ceva presupune, cu necesitate, aflarea acelor criterii de traducere dintr-un limbaj in altul, astfel incat schema dvoastra conceptuala sa fie asociata cu noul limbaj.
Ca sa nu ocup prea mult spatiu voi face doar cateva semnalari ale inadvertentelor din articolul dvoastra.
Spuneti ca „o buna parte din psihanaliza” se construieste pornind de la Mitul lui Narcis. Daca ati intreba 100 de psihanalisti daca aveti sau nu dreptate, cel putin 99 v-ar spune ca ceea ce sustineti este fals. Daca va multumeati cu „o parte din psihanaliza” atunci parea mai in rewgula, dar sintagma dvoastra presupune majoritatea, ceea ce este o asertiune falsa.
„oricarei analize a eului care se afla in relatie cu sine insusi si cu exterioritatea”, spuneti dvoastra. Trebuie sa stiti ca nu exista doar unele euri care sa se afle in relatiile de mai sus, ci toate, inclusiv cele patologice, au o relatie atat cu interiorul, cat si cu exteriorul. Nu e o chestie… discretionara, ci un atribut al oricarei fiinte umane, oricat de dezintegrata psihic ar fi ea.
„psihanaliza nu pune in mod real sub semnul intrebarii constructia eului si posibilitatea ca ea sa fie realizabila in absenta definirii clare a autoreflexivitatii, admitand ca autoreflexivitatea se constituie in relatie directa cu exterioritatea radicala.”, spuneti dvoastra, cu maxima certitudine. Imi vine sa va intreb care au fost sursele dvoastra de ati ajuns la o asemenea uluitoare concluzie. E ca si cum ati spune ca matematica nu foloseste cifrele in demersurile ei. De fapt, ceea ce nu ati inteles dvoastra si se vede ca sinteti la mile departare de de „adevar” este la ce anume se refera mitul lui Narcis din perspectiva psihanalitica. Si nici nu aveati cum intelege de vreme ce nu cunoasteti semnificatia multor concepte psihanalitice, cum ar fi proiectia, identificarea proiectiva samd.
Un alt lucru, banal pentru orice student la psihologie de anul II, este ca diferentierea eului se face incepand de la o anumita varsta. Ca luam ca sistem de referinta teoria freudiana (CU CELE DOUA TOPICI ALE SALE, atat de diferite intre ele), cea kleiniana, adica teoria relatiei de obiect sau oricare alta psihanalitica ati dori dvoastra,aflam ca un rol important il joaca ceea ce Lacan numea stadiul oglinzii. Eul nu este o instanta data, ci una care se formeaza, derivind si construindu-se din alta SI in raport cu realitatea. Dar ca sa stiti o asemenea banalitate ar fi trebuit sa parcurgeti cateva sute de pagini, ca sa vedeti care e cu adevarat perspectiva diferitilor teoreticieni psinalisti in privinta eului.
Gresiti si cand spuneti ca „dimensiunea nonvizibila a eului determina actiunile in timp real” si, mai mult, ii atribuiti lui Freud aceasta perspectiva. Aratati-mi, va rog, locul in care Freud sustine ceea ce spuneti dvoastra si s-ar putea sa cistigati un Nobel. Pt ca va referiti la Freud, atunci trebuie sa aflati ca nu eul determina ceea ce dvoastra numiti actiunile in timp real, ci, inainte de toate, daca o luam genetic, sinele. Pt ca va referiti, fara sa va dati seama, la prima topica, atunci nici macar despre sine nu mai este vorba, care e un concept al celei de-a doua topici, ci despre… inconstient. Freud sustine tocmai contrariul a ceea ce spuneti dvoastra ca sustine el, si anume ca majoritatea acitunilor au determinism inconstient. in aceasta prima topica, eul era suprapus constinetului. In cea de-a doua topica, fiecare dintre instante, sinele, eul si supraeul au, fiecare, o parte inconstienta. Prin urmare, din substantic (ca instanta in sine), cum era in I topica, eul devine atribut (face parte din toate cele trei instante). Dar ma intreb daca pricepeti ceva din tot ce spun eu aici.
Pentru ca nu e locul de a desface articolul dvoastra in bucatele ce s-ar cere analizate, pentru ca foarte multe din ceea ce spuneti pot fi infirmate dintr-o simpla explicatie si trimitere la sursa, nu-mi ramane decat sa va spun ca absolut tot articolul dvoastra este o insailare pe baza unor concepte despre care credeti ca stiti la ce se refera. Este un urias fals, grosier, care oglindeste limpede nedetinerea termenilor pe care ii folositi si, de asemeni, lipsa surselor. Probabil Dorin va va explica pe larg in replica sa toate astea.
Un singur lucru vreau sa va mai spun, daca imi permiteti, in umila incercare de a va dumiri macar intr-o singura privinta. Fragmentul freudian din alegerea de obiect de tip narcisic, care se refera la Leonardo da Vinci si nicidecum la Narcis, doar FACE TRIMITERE la mitul lui Narcis si la oglinda sa (apa), la rolul privirii, la raportul cu celalalt ca imagine de sine. Prin aceasta trimitere se vede clar ca Freud tine cont de realitatea externa (Celalalt) in formarea eului. Diferenta esentiala pe care dvoastra nu ati sesizat-o este ca Narcis nu stie ca imaginea reflectata in apa este a sa. Dpdv OBIECTIV 9adica al tertului care IL priveste pe Narcis privindu-se in apa), Narcis se iubeste pe sine. Dpdv SUBIECTIV (adica al lui Narcis insusi), el iubeste o alta persoana (pe nimfa Eco). Si asta pt ca Narcis trateaza imaginea oglindita in apa ca pe un obiect. Daca ati fi stiut la ce anume se refera conceptul de identificare proiectiva, ar fi fost usor sa realizati ca fantasma inconstienta a lui Narcis este cea a unui obiect iubit, plasat in interiorul subiectului, asta fiind ceea ce sta la baza identificarii proiective. Adica identificarea subiectului (care este un mecanism psihic inconstient pe care fiecare il utilizam toata viata) cu un obiect care este reprezentat prin reflexia fidela a subiectului, luata in mod eronat drept un obiect. Luati macar aceasta ultima fraza si incercati sa o treceti prin filtrele gandirii dvoastra, incercand sa va debarasati de schemele de gandire ale filsofiei mintii, care sunt cel putin la fel de reductioniste cum va par dvoastra cele ale psihanalizei.
Altfel, sa auzim de bine.
Bella: „Luati macar aceasta ultima fraza si incercati sa o treceti prin filtrele gandirii dvoastra, incercand sa va debarasati de schemele de gandire ale filsofiei mintii, care sunt cel putin la fel de reductioniste cum va par dvoastra cele ale psihanalizei.”
…Hai, mama, e clar, e „prost” Delescu, asta! Pai, daca el „zice” ca psihanaliza are scheme de gandire reductioniste…, daca ii replic eu si-i zic la fel…si-l mai iau si la „misto”, i-am tras-o ! Chestie de „imbecilizare”. La cata ura transpui in ce scrii la adresa dlui Delescu, mai ai putin si…
L-ati injurat pe Cristi Burcos. Pai, ce faci tu Bella, pe aci…, e…
Putina decenta ! Daca ai facut „curs” 2 ani…, din tot ce ai scris, chiar si „profanii” (care crezi tu ca sunt…) inteleg ca dl Delescu vine cu argumente, tu vii cu ura (tipica psihanalistului…) si „produci” la greu…, din fortati si incercari disperate de a arata ca psihanaliza „ta” e… E pe dracu!
Nu te forta, nu te rupe prea tare in figuri pe blogg, „2 ani…
curs”. Pai, te compari tu cu Delescu?!
Si nu te consuma…, dar spre informatia ta, cele sau cei ce citesc pe blogg, unele…, unii…, nu-s chiar prosti cum le/ ii crezi tu.
Asta e stil de „dialog” la tine?! Rudimentarism in simtire, reductionism in abordare, ura in transpunere. Tine-o tot asa !
Pt Ada:
…Asa de mult sa contez eu pentru tine, de ai suferit atata ca „Ah, Ana, ai stricat tot. Pentru alpha era…” ?
Ma testezi,a? Nu mai fi atat de incrancenata si tu, nu se merita…Am testat eu psihanaliza…ani! O cacealma, o porcarie, bani aruncati pe fereastra, iluzii, „vrajeli” si…
Eram o femeie distrusa de continuam. Am mai spus-o si nu imi e rusine sa spun asta. Si sunt fericita ca am iesit de pe calea necuratului.
Am mai discutat cu Anamaria, acum nu stiu cat…, despre astea cu
„ah, oh…! etc…” sunt tipice starii de orgasm psihic (fantasma sexuala?!) in care te „duce” psihanaliza, „beneficii, binefaceri…etc”. Te duce si dusa…ramai ! Ura semeni, ura culegi! Dar ce mare „eu” ai tu, femeia dracului, cand te scoate psihanaliza „galbina ca turta de ceara” si cu creierul si sufletul (pre)spalat, mama, mama !! Ce ma bucur ca nu am cazut in plasa asta ! Cine mai imi da insa anii pierduti cu terapia urii, anii risipiti din asa-zisa fericire ca „am eul eu…” prin care…?? Nimeni. Dar mai bine, ma opresc aici. Mi-e sila si sa mai invoc…
Din fericire pentru unele/ unii, din pacate pentru altele/ altii (infint mai putin, har Domnnului…! ), exista Dumnezeu.
Delescule, ai facut-o lata… ai declansat o dezbatere minunata, ce s-a abatut de la ce ai vrut sa spui initial. Minunat…
Pentru ceilalti… sunt de acord cu analiza fostului meu student la logica, educat la Paris, Strasbourg si Urbana… Punctul lui de vedere depaseste conceptia romaneasca despre psihologie, mai ales in privinta freudiana… ca sa fim sinceri. As reduce la fel conceptiile freudiene, debarasandu-le de multe din conotatiile pe care marxismul l-a adus in ultima vreme in psihanaliza. Recomand articolul d-nului Delescu ca pe un alt „punct de vedere.”
In momentul in care nu esti stapan pe un domeniu, este normal ca atunci cand exprimi puncte de vedere sa te expui riscului de a fi amendat de catre cei care stapanesc domeniul.
Domnule Mihai Tudor, faptul ca fostul dvoastra student a fost educat la…, la… si la… nu ii da nici o competenta in detinerea apriorica a unor termeni pe care ii foloseste intr-un articol sau doua. Din contra, tocmai datorita faptului ca fost educat la…, la… si la… ar fi fost de asteptat sa-l provoace sa-si insuseasca terenul pe care urmeaza sa se miste, macar fragmentar, uneori. asta deoarece lumea stiintifica si universitara din afara blameaza mai aprig ca la noi derapejele si erorile, cu atit mai mult cu cit ele se dovedesc de-a dreptul infantile. Spuneti ca ne-am abatut discutiile spre o zona care iesea din cea subintinsa de articolul dlui Delescu, dar v-as intreba de importanta mai are ceea ce a vrut sa spuna de vreme ce, intr-un articol care anunta ca autorul vrea sa vorbeasca despre urangutan, gasim informatii despre ciorba de perisoare dreasa cu smintina. Si nu va amagiti cu acel „alt punct de vedere” cu care incercati sa-l „scoateti” pe dl. Delescu, nu este vorba despre asa ceva. Un alt punct de vedere, pertinent oricit de contrar celui/celor enuntate de altii, se desfasoara intr/un vocabular comun, astfel incit preopinentii sa se inteleaga. Dl Delescu vorbeste intr/o limba pe care n=o pricepe nimeni, care nu este nici a psihanalizei, nici a filosofiei mintii. Este, iertati-ma, pur si simplu o imensa gogorita cu aere de vedetism intelectual. Om fi in Roamnia, dar timpiti nu sintem cu totii.
imi cer scuze pt botezarea (involuntara)a dlui Teodor.
Nu mai exista nici o indoiala ca de multa vreme, deja, subiectele care sunt luate ca fiind proprietatea unui singur domeniu reusesc sa se deplaseze aproape singure. Fie consideram acest lucru ca o consecinta inerenta a transdisciplinaritatii, termenul nu-mi apartine si este departe de mine de a reduce ceea ce el implica in totalitatea sa, fie incercam sa operam o izolare conceptuala care reintegreaza conceptele utilizate inlauntrul dimensiunii lor regional referentiale. Altfel spus, ori acceptam ca doar, de exemplu, psihanaliza/filosofia este indreptatita sa vorbeasca despre anumite manifestari, ori consideram ca inaintea noastra se afla o tematica care trece dincolo de barierele teoretice. Orice tip de reductie metodologica, fie ca e vorba de filosofie, fie ca e vorba de psihanaliza, isi gaseste limita tocmai in felul in care intelege sa-si defineasca relatiile cu subiectul ales. Riscul imens atunci cand parasim un domeniu de referinta consta in ininteligibilitatea aparenta a referintei presupuse, asta pe de o parte, si, pe de alta parte, in transgresia conceptuala pe care conceptele puse in discutie le sufera. Sa nu uitam ca orice concept nu merge mai departe de a desemna cvasirealitati, (sinonimia cognitiva), sa nu uitam la fel de bine ca insasi existenta noastra nu desemneaza mai mult decat realitati in mers care se asuma cata vreme exista o preocupare pentru semnificare. Personal cred in rostul problematizarii dincolo de domeniile de referinta cu conditia ca un domeniu de referinta sa fie postulat. In alta ordine de idei, trebuie sa admitem ca permeabilitatea conceptuala nu denunta un domeniu oarecare ci-l implica.
LD
in sfirsit, sintem in acord, domnule Delescu. insa daca pt Dvoastra termenul de transdisciplinaritate este ami folositor, eu as merge mai degraba pe interdisciplinritate. asta deoarece sufixul trans- face trecere de la un domeniu la altul, acceptind translatia, in timp ce inter- presupune pastrarea celor domenii intr-un spatiu ce se vrea comun. din aceasta perspectiva, mi se parea firesc ca ceea ce sustineati in art. Dvoastra sa fie introdus printr-o fraza de genul „daca psihanaliza intelege fenomenul X astfel…., din perspectiva filosofiei mintii acelasi fenomen se prezinta astfel…” sau ceva de genul asta.
dar nu putem lua conceptele unei teorii pe care nu o cunoastem in intregime pt a le folosi intr-o alta teorie, a unui alt domeniu, pt a invalida teoria din domeniul necunoscut. lucrul asta l-au facut la un moment dat congnitivist/comportamentalistii atunci cind, cu citeva concepte freudiene translatate in spatiul teoriei CC, au incercat sa invalideze teoria psihanalitica (una din ele). adica odata ce si-au insusit conceptele, ele au devenit ale lor, ceea ce credeau ca pot invalida freudismul (despre el era vorba).
si daca „orice concept desemneaza cvasirealitati”, atunci cum de tocmai Dvoastra, care nu ati avut curiozitatea de a va apleca asupra mitului lui Narcis din perspectiva pe care o infirmati, puteti fi atit de categoric in articolul care face pretextul acestor rinduri? ramin la convingerea ca, daca orice concept poate translatat in alt spatiu de referinta, asta se poate face numai dupa insusirea lui teoretica totala din domeniul sau de referinta. pt ca tocmai aceasta cunoastere ne da posibilitatea de a decela limitele sale si de a-l putea folosi mai prolific in alt sistem de referinta. urasc cearta dintre domenii, ador dansul lor impreuna. e drept, pt a fi capabil de o viziune mai completa, e necesara multa aplecare asupra tuturor domeniilor implicate intr-o frumoasa „cearta” interdisciplinara.
S-auzim de bine!
Postare re/ re/ stearsa de amabilul domn Biftoi:
Sincere „felicitari”, dle Biftoi!
Referitor la postarea ta, Bella, reiterez ca esti intr-o disperare accentuata ca sunt oameni care arata si ei ineptia psihanalizei, terapia urii considerand-o…
Ca te-ai suparat si il iei din nou in bascalie pe dl Delescu, iar apoi…pui aidoma pentru dl Teodor, mintind ca ia-i gresit numele, e jenant.
Niste somitati spun ceva, iar tu…, superstar mondial…cu „2 ani curs” nu suporti. Asta e, se mai intampla.
Tine-o tot asa !
25/9/07 15:00
Referitor la „stapan”…,
„domeniu”…, daca tu esti cu caracteristicile astea, Georgiana, e Ok, sunt convinsa cert ca psihanaliza e pe duca. Tu nu stii sa exprimi o idee, nu ai logica…, uiti de la propria postare la alta despre ce e vorba etc, dar zici tu ca somitati precum dl Teodor sau dl Delescu…”risca”.
Haida, de !
Nu uita, astept o postare despre tine, sau cine mai are curajul, sa vedem ce anume „ai” tu de esti asa expert in psihanaliza si „excitata” orgasmic permanent de pe urma ei, ce realizari sunt asa…de te simti in starea asta de autotransfer?
Nimic, nimic ?
23/9/07 20:11
Pentru Bella:
urasc cearta dintre domenii, ador dansul lor impreuna.
Dar sa fie rezultatul acceptiilor tale! Adori putin.
Psihanaliza se cearta ea insasi pe ea insasi, prin ceea ce este intrinsec: o teorie antiom, nefasta.
Cearta dintre domenii? Pai asa de putin cunosti, nu stii ca de-a lungul vremii multe „domenii” au fost infirmate si au ajuns moarte, multe conceptii s-au dovedit nefaste pentru omenire si au ajuns la cosul de gunoi al istoriei ei?
Psihanaliza e aproape.
Degeaba iti pui haine pe tine Bill Blass , daca sub haina…(„stiintifica”, mai precis „stiintifico-fantastica”) esti…Poate doar de poza. Pe blogg.
24/9/07 10:45
Psihanaliza, aceasta „pur si simplu o imensa gogorita cu aere de vedetism intelectual”, confirmi si tu, Bella, prin modul cum te manifesti, ca „psihanalist” si om,
e doar o cacealma, iar „suditorii” ei nu se dau in laturi de la nimic pentru a revopsi o mizerie.
Evoluezi, Bella !
Nu ma cobor la nivelul tau, ca om.
Alaltaieri, „scotea-i”: „imbecil”.
Ieri, faceai fie nebun pe dl Delescu („subtila”: Dl Delescu vorbeste intr/o limba pe care n=o pricepe nimeni”), desi…te trezesti noaptea si „depui”: „Om fi in Roamnia, dar timpiti nu sintem cu totii”…, fie prost.
Si alte…
Inclusiv „irecuperabili”. Nici sfaturile dlui Mihai M, sterse pentru ca „nu au placut…” urii tale, nu au avut darul sa te vindece.
Azi, „depui”…chestia cu „fetitza”.
La limbajul elvat ce il detii, la manifestarile ce le ai, dai dovada ca „locul tau nu e aici”, oricat de filosoafa ai parea / poza si de desteapta (intr-ale psihanalizei, evident), ci cel mult pe „centura”, la „fetitze” .
Ce ziceai, „n-am auzit pana acum ca psihanaliza sa fi produs vreun fanatic”. Te-ai uitat in oglinda?
Atata ura ai in tine, incat…ai ochii probabil de „urangutan” care mananca „perisoare” cand citesti ceva contradictoriu cu ce afirmi tu.
Daca ai pe dracul in tine, nu ai cum sa fii si „a lui Dumnezeu”. Nu ai invatat nimic de la parintele Cleopa, doar te-ai „pre”facut ca…
Daca ai asistat la „curs 2 ani” si iti permiti sa iei in bascalie, cu termeni de mahalagioaica somitati ca dl Teodor si dl Delescu, ce sa ne mai asteptam de la tine?
Daca ai probleme si tu cu nervii si nu suporti decat „iesmenire”, dl Mihai M. a spus mai devreme ca sunt specialisti in domeniu, legali, autorizati, care pot spune si expune un diagnostic, te pot ajuta negresit (ti s-a sters si comentariul tau, prin care spuneai ca “sunt…irecuperabili”…, super!, e in nota ta…).
Succes!
Ca vrei sau nu tu sau altcineva, asta e…, nu ai vazut ca nici pe Ceausescu…nu l-a mai salvat nici „dreacu’…” ?
24/9/07 12:32
Comentariu sters de dl Biftoi, postat de Bella la adresa mea, in 8/9/07 11:36:
„Mai, fetitza, cine te crezi? … locul tau nu este aici, ci sigur in alta parte”.
24/9/07 12:38
Îi este dor sufletului de eternitate.
Si acest dor îi sfâşie esenţa.
O rupe-n înfinite firimituri
ce nu-şi găsesc sfârşitul dansului frenetic
nici în sedimentul măduvei,
nici în cascada de sânge.
Se mai agaţă câte una, rătăcită,
de vibraţiile inimii înlăcrimate…
se leagănă şi adună lacrimile inimii-
poate plumbul lor îi va înceti dansul.
Îi este dor sufletului de eternitate,
îi este dor să privească al său chip
în oglinda limpede din ochii Creatorului,
îi este dor să simtă esenţa divină
ce l-a scurs în inchisoarea trupului.
Îi este dor sufletului de eternitate
şi şopteşte prin spirale poezii luminoase
chiar dacă destinul îi este atât de întunecat.
Îi este dor să vadă culorile luminii,
curcubeul adevărat ce l-a exilat
în universul monocrom.
Îi este dor să-şi ramifice rădăcinile luminii
în inima Creatorului.
Timp nemilos!
Dă-i o clipă sufletului,
o clipă magică prin care
mai poate îmbrăţişa o dată eternitatea!
Opreşte-ţi ticăitul o clipă şi lasă sufletul
să evadeze în adâncul ei…
adânc, tot mai adânc,
în spirale haotice,
topindu-şi cuvintele,
sentimentele,
amintirea,
respirând pentru o clipă
suflul Creatorului,
adunându-şi fiecare firimitură
risipită prin vieţi suferinde.
Îi este dor sufletului de eternitate…
Andreea Trifu
24/9/07 22:54