Relatia psihanalist-pacient are ca scop integrarea de catre acesta din urma a unor continuturi psihice care ii creeaza un grad de disconfort – de la conflicte sufletesti si relationale pana la destructurari de tip psihotic ce presupun o ruptura intrapsihica puternica.
Bagajul teoretic psihanalitic a fost desprins din activitatea practica, pe masura ce s-a simtit nevoia de a se conceptualiza diferitele aspecte ale functionarii psihice intalnite pe traseul curei. In momentul in care s-au conturat primele concepte psihanalitice (si intr-o oarecare concomitenta), Freud si discipolii sai au simtit nevoia de a le verifica în spatiul extraclinic: social, cultural, educational etc., prin aplicarea teoriei psihanalitice la intelegerea acestor domenii.
Nu doar în clinica, ci si in interpretarile extraclinice, atunci cand ne situam intr-o perspectiva psihanalitica, consideram ca principala componenta a demersului este subiectivitatea individului, fie ca este vorba de psihanalist (deci de contratransfer), fie ca ne referim la pacient (si la transfer), fie ca avem in vedere elaborarea unei lucrari de psihanaliza aplicata extraclinic.
In prezent, exista abordari care, punand accentul pe trairea subiectiva a relatiei analist-analizand din clinica si pe rolul teoriei in interpretarile extraclinice, definesc “psihanaliza” ca fiind “clinica psihanalitica”, iar “psihanaliza aplicata” ca fiind aplicarea teoriei la intelegerea numeroaselor domenii extraclinice, argumentand faptul ca in cabinet nu se “aplica” o teorie, ci se traieste o relatie subiectiva. Aceasta orientare are ca limita faptul ca neglijeaza caracterul absolut real de subiectivitate al elaborarii unei lucrari de “psihanaliza aplicata”, insa o face ca aparare la posibila confuzie ce se poate face intre “pacient” si “opera / fenomen social etc.”.
Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii
Exista, de asemenea, orientari care subliniaza, pe langa importanta componentei teoretice a psihanalizei, structura psihica subiectiva a celui ce interpreteaza in sfera extraclinica (subiectivitate prezenta evident si in cadrul clinic), definind, prin urmare, psihanaliza aplicata ca avand dubla functionalitate: aplicarea clinica (a subiectivitatii) si aplicarea extraclinica (tot a subiectivitatii). Se argumenteaza faptul ca exista un continuum intre cele doua tipuri de aplicatie tocmai datorita obligatiei de a recunoaste aceasta subiectivitate cu care se lucreaza atat in clinica in relatia transfer-contratransfer, cat si In interpretarile de continut de tip extraclinic.
In ceea ce priveste corpusul teoretic, este universal recunoscut faptul ca trebuie sa i se recunoasca locul cuvenit si, de altfel, diferit, rolul pe care il are in cele doua tipuri de demers mentionate.
Georgiana Branisteanu
