În cel mai recent număr (140 / 8-14 noiembrie 2007) al săptămânalului Observator cultural, Ciprian Ciucu comentează „Un act ratat”, respectiv ultima şi cea mai mediatizata gafă a ministrului român de externe, dl Adrian Cioroianu, pe marginea infracţionalităţii româneşti din Italia („soluţia” deportării infractorilor în deşertul egiptean, cu referire implicită la etnia romă). Este una dintre extrem de rarele situaţii (singura?) de la noi în care un analist politic schiţează o interpretare psihanalitică – ori măcar utilizează un concept de gen ca punct de pornire al raţionamentului său.
l-a luat gura pe dinainte,
aşa cum scrie Ciprian Ciucu. Lipseşte caracterul spontan al actului. Mai degrabă (iar autorul articolului lansează şi această ipoteză, care după părerea mea nu o continuă, ci o infirmă pe prima) ar fi vorba despre lipsa de cultură a oficialităţilor locale cât priveşte anumite subiecte şi, corelat, despre un anumit mental retrograd ce indică o întârziere sau înapoiere istorică. (Paranteză: De altfel, dl Adrian Cioroianu a exprimat natural, în forma sa şocantă, o stare de lucruri din politica şi societatea românească. Există frecvente declaraţii rasiste şi antisemite pe care politicieni şi publicaţii le lansează cu seninătate. Mai puţin abil poate decât alţii şi totodată mai expus mediatic, ministrul de externe a avut „ghinionul” de a intra în atenţia presei şi opiniei publice internaţionale).
Că nu despre un act ratat e vorba (ori despre un şir de acte ratate), ci despre convingeri greu de reprimat, o dovedeşte şi faptul că dl Cioroianu revine cu precizări care nu fac decât să adâncească afirmaţia iniţială. În primul rând, prin negarea şi deplasarea situaţiei şi a implicaţiilor: Poate că trebuia să fiu mai atent în momentul în care am făcut acea afirmaţie, dar îmi menţin opinia că nu consulii şi diplomaţii României creează probleme în afară, ci sunt oameni care sunt certaţi cu legea.
Apoi, prin revenirea şi întărirea – într-adevăr, involuntară – a ideii sale iniţiale care a provocat scandal (sublinierea îmi aparţine):
Sigur că soluţia nu este trimiterea lor în deşert, asta e foarte limpede şi nici n-o să se întâmple prea curând, dar trebuie să ne punem foarte bine problema celor care pleacă şi acolo se asociază fie unor ocupaţii dincolo de limita legii, fie intră în medii care nu-i ajută absolut deloc.
Acest lucru evident că nu se va întâmpla, mă refeream la cumpărarea de deşert sau la trimiterea lor. Dacă insistăm pe ideea să găsim un termen pentru când va fi cumpărat deşertul sau teren cred că e cazul să vedem efectiv ce-am spus. Am spus că asta nu e soluţia pentru nimeni.
În fine, mi se par semnificative – nu doar pentru nivelul clasei politice de la noi, dar şi pentru lejeritatea cu care sunt formulate şi tratate aceste teme, ce exprimă, într-adevăr, o problemă de atitudine – afirmaţiile „critice” ale fostului secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, care comentează (la urma urmelor, destul de ambiguu şi ambivalent) faptul că foarte prestigiosul şi influentul Centru „Simon Wiesenthal” îi cere demisia lui Adrian Cioroianu:Să te lupţi cu Centrul „Wiesenthal” e ca şi cum te-ai lupta în Războiul Stelelor cu „Forţa” (Diana Lazăr, Raul Balogh, „Cioroianu nu MAE «cuşer»”, în Cotidianul din 12.11.2007).
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Din punctul meu de vedere singurele acte cu adevarat ratate care pot oferi ceva interesant sunt cel al lui Iliescu cu „tovarasul” si al lui Ilie Serbanescu cu „jur sa apar prabusirea Romaniei” cand a fost instalat ministru de finante. Restul sunt nesemnificative. iar daca cineva crede ca a gasit intr-un liberal cu acte in regula si cu convingeri principiale cum e Cioroianu un national-socialist bate campii. Nu neg faptul ca inconstientul sau ar fi tinut cont si de varianta desertului si, ca orice inconstient, ia pozitia opusa celei „oficiale”. Dar a sari pe un om pentru ca are inconstient mi se pare o lipsa de minima cultura psihanalitica nu de „psihanaliza salbatica” asa cum se intelege din articol.
Mie mi se pare ca e vorba despre o campanie de presa impotriva lui Cioroianu. E adevarat ca tipul vine de la catedra, nu prea le are cu mestesugirea vorbelor in asa fel incat sa nu devina subiect de presa. Intrarea lui in politica nu e de bun augur tinand cont de in ce cocina se afla clasa politica actual. Insa intentia presei de a-l face un M. Vanghelie este absurda tinand cont ca omul asta a citit mai multe carti decat au citit toti ziaristii care scriu impotriva lui la un loc.
Incepand de la atoatecunosctatorul Cristian Tudor Popescu si terminand cu Gadea de la A3 toata lumea e specialista in interpretari psihanalitice insa nu stiu cat timp si rabdare a acordat fiecare psihanalizei. Toti sunt specialisti in psihopatologie, toti fac diagnostice si pariuri cum ca specialistii vor veni sa le dea dreptate insa ei nu isi citesc decat propriile excese paranoide si apoi le comenteaza.
Dar de spumoasa urare „va udrez” a dlui Traian Basescu ce parere aveti? Mai sunt inca multe acte ratate postdecembriste (iar formularea „jur sa contribui la prabusirea Romaniei” poarta nu doar marca Ilie Serbanescu, ci si pe a inca unui ministru proaspat numit in acea vreme, nu-mi mai amintesc care).
Ideea nu e, in orice caz, de a-l huli pe omul Adrian Cioroianu – pe mine, cel putin, nu ma intereseaza asa ceva. Trebuie sa admitem insa, in context, ca ministrul de externe Cioroianu are o problema de adecvare, iar intelectualul Cioroianu una de luciditate. Nu stiu daca e vorba despre o campanie de presa impotriva lui, nationala si internationala. Pot doar sa am o parere personala cu privire la afirmatiile (si recidivele) sale despre deportarile in desert (poate ca nu intamplator in cel egiptean, nu-i asa?). Mie, unuia, o astfel de afirmatie mi se pare foarte grava.
Dar ca sa revenim la psihanaliza si sa nu ne lasam purtati de pasiunile politicului: ne intereseaza, evident, nu calificarile morale, ci manifestarile inconstientului – iar aplicarea psihanalizei in zona politicii (ori psihopolitica in general), desi cu mari riscuri de interpretare, mi se pare cu atat mai interesanta cu cat nu s-a facut aproape deloc la noi.
Asa a zis? Nu stiam. Funny. Dar trebuie vazut daca s-a corectat imediat ulterior sau a ras. Daca a ras inseamna ca a vrut sa faca o gluma. Daca nu a ras e cert un act ratat. Eu zic ca actul trebuie sa releve un conflict psihic profund nu unul superficial. Astfel orice balbaire sau intonatie a vocii (care isi au cauze in urma influentei unor ganduri auxiliare asupra celui in curs) ar fi act ratat. Nu mi se pare ok sa fi asa. In cazul lui Cioroianu nu cred ca exista un conflict psihic intre a accepta deportarea in masa contra tziganilor. Eu cred ca formularea lui a fost o malitziozitate fortzata pentru a parea diplomat. Arfificial, e adevarat. Insa cand ma gandesc la formularea lui imi vine in minte o formula de traducere a limbajul politicianului unde „da” insamna „poate” si „poate” inseamna „nu”. Dupa cat l-am ascultat eu vorbind cred ca formularea lui era o ironizare a celor care pot gandi astfel. Scuzele lui ulterioare se refera la faptul ca n-a fost suficient de explicit si de categoric importiva cum si cred ca era si nu ca i-ar fi sarit vreun porumbel.
Cat despre psihanaliza politica sunt sigur ca nu are nici un viitor. Psihanaliza nu trebuie sa intre in clestii politicii deoarece isi pierde independenta (binevoitoare). Nu vedeti ce bat campii (nonpisih)analistii pe la toate posturile cu tot felul de afirmatii. Si oricum interesele ascunse ale politicienilor intereseaza zone superficiale ale psihicului ca dari de mita, trageri de sfori, minciuni, manipulari unde psihanaliza se dilueaza cu sociologie si politologie :(. Societatea e mai mult interesata de aceasta zona decat de cea profunda cu care se ocupa propriuzis psihanaliza.
A fost fara dubii – pentru asistenta si pentru insusi presedintele, care si-a asumat tacit – un act ratat, nu o gluma. Rasul insotitor nu mi se pare, oricum, un indiciu. La presedinte as zice ca umorul e mai degraba, in multe situatii, o defensa.
Ma intereseaza punctul dv. de vedere dupa care actul ratat trebuie sa dezvaluie un conflict mai profund. Dar oare aceasta profunzime nu depinde de cat de departe merge interpretarea? De aceea n-as imparti actele ratate in semnificative si mai putin semnificative, ci in bine analizate si mai putin bine analizate. Cu atat mai mult cu cat o semnificatie in prima instanta spectaculoasa ori „profunda”, stiti bine, se dovedeste adesea superficiala. De pilda, eu n-as lua neaparat „udrarea” lui Basescu ca pe o declarare involuntara a unei legaturi cu persoana la care se face aluzie. Fie nu e asta, fie nu doar atat. Daca apreciem un act ratat ca semnificativ, iar pe altul ca mai putin semnificativ, atunci inseamna ca le consideram in continutul lor manifest si renuntam la insasi interpretarea lor. S-ar putea ca acelea mai putin spectaculoase, pentru ca mai absconse sau cu dezlegare aparent facila sa fie si cele mai interesante.
Nu stiu ce conflicte interioare inconstiente si constiente are dl Cioroianu, mi se pare totusi clar ca in cazul de fata tocmai s-a profilat unul. Eu nu deduc de aici ca dl Cioroianu e rasist, nu am cum sa stiu (si, in general, mi se pare foarte hazardat sa interpretezi actele ratate in afara terapiei: pot exista o mie de motive personale – pentru care, de pilda, presupusul „rasism” sa stea doar ca simbol). Am lansat ipoteza ca d-sa a formulat mai degraba o atitudine flotanta locala, fara sa-si dea seama ca standardele internationale sunt cu totul altele. Aceasta este o realitate cu care intreaga clasa politica autohtona, cam iresponsabila si usuratica in aceasta privinta, fara cultura si vocabularul postbelice ale subiectelor respective (rasism, antisemitism), dar, in schimb, cu reflexe de antisemitism continut, comunist si mai vechi – o realitate cu care se va confrunta, dupa parerea mea, din ce in ce mai mult. Patania dlui Cioroianu este doar unul dintre primele semne. Este, fireste, doar o ipoteza. Despre sentimentele personale ale ministrului de externe nu am cum sa deduc ceva… profund. Doar faptul ca declaratia sa initiala ascunde ceva mai mult decat un accident, de vreme ce a intarit-o prin cele ulterioare cand de fapt dorea sa obtina contrariul – respectiv, o dezmintire, iar apoi dezmintirea dezmintirii. Ca sa rezum: prima sa declaratie nu a fost un act ratat, dar cea de-a doua – da, intarind-o pe prima. Iar explicatiile tehnice, „imobiliare” dintr-a treia n-au facut decat sa dea greutate celorlalte doua. Nefericite optiuni! Dar neabatute.
Cat priveste psihopolitica: daca la talk-show-urile televizate va referiti, la acele sezatori ce aduna o seama de „analisti politici”, persoane fara o meserie, cultura si documentare precise, atunci aveti dreptate. Bineinteles, acestia au si asteptari magice – iar unii dintre noi avem experienta invitatiilor pompieristice din partea mediei (televiziuni, gazete) prin care se solicita cate o parere oraculara in cele mai diferite chestiuni (defenestrare, copii de capsunari, Adi Mutu etc.), pe post de Mama Omida. Dar nu cred ca psihanaliza ar putea fi sufocata de interese mediatice si politice, desi nici nu o vad, desigur, in agora, intr-o dezbatere polifonica. Cred ca la un nivel serios al analizei politice observatia psihanalitica se poate insera util, cu vocabularul specific, fara sa transforme acea analiza politica neaparat intr-una psihanalitica.
M-am mai gandit… si cred ca actul rata poate intr-adevar fi extins si catre zona periferica (mai putin profunda) a psihicului. In fond chiar Freud a analizat astfel de acte fara vecinatati cu complexul Oedip ci cu inrudiri mai departate. Este evident ca, invers de cum ziceam la commentul anterior, orice balba poate fi luata ca act ratat.
Eu cred ca are importanta daca presedintele ar fi ras dupa ce a scapat „porumbelul”. Asta inseamna ca a facut un calambur si nu un act ratat. Actul ratat e spontan ca o eruptie vulcanica a continuturilor neacceptate iar calamburul inseamna elaborarea acestora. Primul seamana cu scaparea cainelui afara iar celalalt cu scoaterea lui la plimbare in lesa. In cazul lui Basescu ambele au conotatii speciale. Insa daca face o astfel de „udrare” intre camarazii de pe nava eu as lua-o cam asa: „Baieti sa aveti acelasi noroc pe care il am si eu cu nevasta si amanta si sa ajungeti si presedinte”. Daca ea ar fi facuta intr-un cadru oficial, mai larg si cu stanjeneala de rigoare eu o iau cam asa: „Ati dovedit ca sunteti o fortza (sic!) dar acum duceti-va pe la casele voastre ca eu am treaba si voi ma cam plictisiti”. De aici se pot forma diferite scenarii. Fie „duceti-va pe la timpul vostru liber (Udrea si prajiturile in spital)” fie ” Imi sunteti dragi insa mai lasati-ma in pace la fel ca Nutzi care tot vb. gura fara ea de ajung sa scad in sondaje. Asa ca plecati si va mai astept…” Insa, fireste fara date si fara confirmare toate astea sunt exercitii psihanalitice si nu analize propriuzise
De acord cu ce spuneti relativ la analiza profunda si superficiala. Insa poti face acte ratate din graba pentru ca te gandesti la un cuvant din viitoarea propozitie si le combini calmburistic. Astea sunt acte ratate peroferice, de suprafata. Pe cand actul acela povestit de Freud cu cel care s-a simtit foarte „familionar” in discutia cu bogatasul lasa sa se intrevada direct dorinta lui de a-i intra pe sub piele, de a-i deveni familiaL si a-i lua milioanele- prostitutie- ecuatia lui Freud-etc. Si in primul ca si in cel de-al doilea exista implcarea continuturilor profunde. Insa in actul ratat profund ele sunt mai vizibile, mai transparente pe cand in cel superficial aproape ca nu se vad in continutul manifest al actului.
O prihanaiza politica este din acest motiv aproape imposibila. Analistul nu are acces la continuturile profunde ale politicianului pentru ca meseria lui este sa le ascunda cat mai bine si sa le camufleze. Nici continuturile periferice, cognitive, cele care fac obiectul actelor ratate superficiale nu sunt cunoscute deoarece acestea fac parte din bucataria secreta a partidului si cercurilor politicianului. Iata ca potentialului „psihanalist politic” ii lipseste coloana vertebral a analizei, adica confirmarea interlocutorului. Politician fiind, acesta nu are nici un interes sa isi arate cartile adversarului.
Despre Cioroianu nu stiu care e a treia declaratie. Eu personal cred ca cea de-a doua declaratie a venit dupa ce presa a sarit in sus fata de prima si dupa ce unii colegi i-au facut cereri de clarificare. Fireste zic cred deoarece nu am datele care sa-mi confirme ceea ce am presupus. E posibil sa fie cum presupuneti dvs. insa, dupa cat ii cunosc conceptiile lui Cioroianu, nu mi se pare foarte probabil. In lipsa confirmarilor acestea sau a altor precizari „raman la parerea mea” :).
Insa la cum a dezvoltat presa subiectul, daca s-ar judeca dupa aceeasi moneda s-ar deduce ca toate femeile care beneficiaza de psihanaliza ar fin curve iar barbatii ar fi niste criminali. Stiu ca Cioroianu nu este rasist in sistemul lui ideatic (cognitiv) , obiect al straturilor mnezice superioare. Ce e in profunzime conteaza doar daca exista sanse sa erupa. Ori sansele ca antisemitismul, xenofobia etc. pe care FIECARE le avem in psihicul profund, sa fie puse in practica de Cioroianu sunt zero. Mai intai pentru ca nu le accepta el insusi (la nivel teoretic, sa zicem) apoi pentru ca sistemul nu i-ar permite.
Intr-adevar, uneori cand depun juramantul de investire politicienii sunt foarte sinceri, vezi cazul prim-ministrului Radu Vasile care a spus: „nici un efort nu va fi prea mic pt propasirea Romaniei”…
Da, se pare ca la juramantul de investire, (prim)ministrii sunt totusi sinceri… Interesant de ce tocmai la juramant.
Nu, din cate imi amintesc, presedintele n-a ras post-factum, doar a zambit putin si s-a retras. Ras, zambet, in fine… cum stim, gradual, de unde incepe calamburul si unde se termina actul ratat? Nimeni n-a inteles ca ar fi fost, totusi, un calambur, si nici Basescu n-a explicat ceva. Dar problema de principiu pe care o ridicati e alta: De ce credeti ca rasul insotitor inseamna cu necesitate confirmarea unei intentii constiente?! Pline de haz interpretarile pe care le dati „udrarii”, dar mie mi se pare ca presedintele nu putea risca – matrimonial & politic – asa ceva nici in gluma, fie ca erau, fie ca nu erau adevarate presupunerile din media.
Daca afirmati ca „poti face acte ratate din graba pentru ca te gandesti la un cuvant din viitoarea propozitie si le combini calmburistic”, inseamna ca treceti tocmai pe langa posibilitatea interpretarii actului ratat si reveniti la conceptia populara, prefreudiana: am gresit din graba, oboseala, eram cu gandurile aiurea. Acestea nu sunt explicatii, ci circumstante. Intrebarea este ce anume s-a folosit de aceste circumstante si a explodat, cum spuneti, in acea forma manifesta. Nu stiu care dintre noi doi face acum un act ratat in legatura cu sintagma „familionar”, dar eu parca-mi amintesc ca Freud o cita printre cuvintele de spirit, nu ca act ratat. Nu prea ne intelegem, observ, in legatura cu interpretarea actelor ratate: dv. sustineti ca exista un act ratat „profund” – prin aceea ca dezvaluie transparent continuturi inconstiente profunde. Ca sa fiu sincer, nu-mi prea dau seama la ce profunzimi se poate ajunge deschizand portita actului ratat. Ma intreb insa de ce credeti cele de mai sus. Nu exista oare si situatia in care un act ratat pare superficial tocmai pentru ca cenzura a lucrat din greu la estomparea sau deformarea unui continut inconstient?
Ca si dv., nu cred ca putem revolutiona o perceptie publica asupra unei persoane sau situatii doar interpretand un act ratat. Pe de o parte, nu avem niciodata date pentru a o face (iar aici poti cadea probabil cel mai usor in pacatul psihanalizei salbatice); pe de alta parte, culmea e ca toata lumea intelege ce e de inteles la o prima auditie (spre deosebire, de multe ori, de cazul in care i s-ar intampla siesi si ar exista tentatia de a explica prin oboseala etc.).
Declaratiile lui Cioroianu sunt doua, dar contin trei afirmatii sau precizari care ne intereseaza. Prima este cea incriminata, cu deportarea; a doua este cea cu „nu se va intampla prea curand” – catastrofala, desi trebuia sa fie reparatoare; iar cea de-a treia cuprinde fabulatiile din ce in ce mai socante despre cum ar cumpara ministrii romani desert in Egipt si cum s-ar putea asa ceva – ele par de fapt o denegare prin aceea ca se situeaza impotriva unei situatii pe care tot d-sa o imagineaza si care n-ar fi trecut prin capul altcuiva in acele momente.
Paranteza nepsihanalitica, dar necesara pentru a aseza lucrurile in context: Problema nu este daca dl Cioroianu poate sau nu poate sa transpuna in practica ideea deportarii, ci 1.faptul ca a exprimat-o 2. din pozitia de demnitar al Executivului, 3. cu ecouri si consecinte publice – printre care, cea mai grava: multi au vazut in ea un indemn si s-au raliat (cititi forumurile). Sa nu fi luat in considerare forma manifesta a declaratiei (de ce n-ar fi facut-o?!), studiind mai intai biografia intelectuala a emitentului – aceasta, intr-adevar, ar fi fost de tot sofistic.
Ar fi – cu intentia opusa a dezvinovatirii – ca in anecdota evreiasca in care doi prieteni se intalnesc in gara din Viena si se intreaba ce mai face fiecare. Uite, zice unul, ma duc la targ, la Cernauti, cu niste lemne. La care celalalt se face foc si para si ii reproseaza: De ce ma minti, mai Leibovici, ca doar ne cunoastem de atata vreme?! Imi spui ca te duci la Cernauti cu niste lemne pentru ca eu sa cred ca te duci la Lemberg cu niste vite. Cand de fapt tu mergi la Cernauti cu niste lemne. Si atunci, de ce ma minti?
Ar fi trebuit oare sa intelegem din declaratia dlui Cioroianu despre deportarea in Egipt ca d-sa ii indeamna de fapt pe romi sa ramana in Italia?
Interesant…
Eu ma intreb de ce tocmai in Egipt?
Nu-mi vine in minte decat ideea cu cei 40 de ani in care poporul evreu a ratacit, deportat fiind, in desert…
Se poate interpreta ca a fost o exprimare pozitiv-admirativa si ca Cioroianu a identificat poporul ales cu tiganii???
N-avem de unde stii, decat daca-l intrebam pe „Cioro” (ce nume fatal si predestinat pt monumentala-i declaratie)…
Putem specula ca nu s-a simtit prea confortabil cu numele acesta in copilarie..
Nu doresc sa fac nimanui proces de intentie, dar nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca multa vreme s-a crezut ca tiganii / romii provin din Egipt. Era o credinta foarte inradacinata, ce poate fi regasita si in descrierile literare. Oricum, o discriminare admirativa tot discriminare ramane. Filosemitismul, de pilda, e un antisemitism pe dos, pentru ca de asemenea generalizeaza: „e destept pentru ca-i evreu”. Interesant, intr-adevar, daca dl Cioroianu are vreun complex al numelui care il impinge sa pluseze. Dar nu cred ca putem afla cu certitudine.
Dragi colegi se pare ca am avut o parere ceva mai buna despre Cioroianu probabil in urma unei intalniri face 2 face cu domnia sa. Insa inainte de afirmatia asta EL a fost cel care a afirmat ca se gandeste daca nu ar fi mai bine sa cumparam niste nisipuri prin Egipt in care sa-i deportam pe infractorii rromi. Nu stiam acest amanunt si nu am avut timp sa citesc presa pe tema asta.
Actul in sine e mai mult decat o gafa. Este o prostie fara margini chiar daca nu ar fi pus-o in aplicare. Nu se mai poate vorbi in acest caz de un act ratat ci eventual de o amenintare „pedagogica” la aderesa hotilor romani sau o confirmare a celor gandite ca plan B cu o zi inainte. Oricum puseele psihanalitice ale presei raman basbaieli minore si dupa aceasta precizare