Glen O. Gabbard, Tratat de psihiatrie psihodinamică, Editura Trei, Bucureşti, 2007, 670 p., traducere din limba engleză de Maria Ladea, Camelia Petcu, Daniela Popa, Mihaela Dumitrescu
Autorul Tratatului de psihiatrie psihodinamică este profesor de psihiatrie la Colegiul de Medicină din Houston, iar volumul său de referinţă a ajuns la cea de-a patra ediţie, fiind pus în acord şi cu ultima ediţie a DSM. Iniţial, terapia psihodinamică, puternic inspirată din psihanaliză, explica fenomenele psihice drept consecinţe ale conflictului unor dorinţe, impulsuri sau ale diverselor părţi ale psihicului nostru. Mai nou, însă, psihiatria psihodinamică acoperă şi structurile psihice slăbite sau chiar absente, lipsă care îi împiedică pe pacienţi să se simtă întregi şi siguri pe sine, explică Glen Gabbard în secţiunea introductivă. Mai departe, sunt prezentate cadrele teoretice care susţin terapia psihodinamică (psihologia eului, a relaţiilor cu obiectul, psihologia sinelui şi teoria ataşamentului), după care sunt descrise principalele tipuri de tratamente (de scurtă sau de lungă durată; individual sau de grup). În fine, partea extinsă a tratatului e dedicată tulburărilor mintale, de la schizofrenie şi adicţii la diversele tulburări de personalitate. Descrierile sunt constant ilustrate de studii de caz şi completate de consideraţii specifice asupra tratamentelor care combină, de obicei, psihoterapia cu farmacologia.
Un element inedit al tratatului semnat de Glen O. Gabbard este deschiderea spre genetică şi neuroştiinţe (se vorbeşte despre conexiunea dintre creier şi terapie), fapt inedit pentru adeptul unei orientări inspirate de psihanaliză. Spre exemplu, autorul citează un studiu norvegian care demonstrează impactul terapiei psihodinamice asupra serotoninei:
Tomografia computerizată a arătat că după un an de terapie psihodinamică, pacientul cu tulburare de personalitate borderline şi depresie ajunsese la o rată normală de captare a serotoninei, fără să urmeze vreun tratament medicamentos.
Ce m-as mai izola cu tratatu’ asta o saptamana doua daca as avea timp… Din pacate in mai putin de 1 an nu vad cum m-as apuca de el 🙁
Studiul norvegian vine sa confirme, daca mai era nevoie, ceea ce psihanaliza afirma inca de la inventarea ei: exista o legatura indisolubila intre minte si corp.
Am observat ca adesea studiile pshiatrice asupra diferitelor substante medicamentoase se axeaza prea mult pe componentele chimice ale sistemului nervos si sustin ipoteza ca acestea ar fi cauza bolii mentale.
Adica, nu se ia in considerare ca se poate intampla si invers, de exemplu: starea de pierdere psihologica (incs/cs) sa genereze fluctuatii ale serotoninei din creier, astfel rezultand manifestarea simptomelor depresive.
bella, 15:23: tratatul e super-misto. nu are nimic fenomenal, insa e un instrument de lucru foarte bun. e f bine structurat, pe patologii, cf axelor din DSM IV. eu consider traducerea lui un fel de cadou al editurii 3, atit de mult imi place.
[Scuze, Bella, s-a revoltat ceva pe comp sau pe net la validarea comentariului tau (concurenta editurii? a lui Gabbard? exista ele?), asa ca l-am redat in aceasta forma, noroc ca-l salvasem].