„ce que je propose, c’est pire”
…deşi ne-am fi dorit, şi un altul care dovedeşte totul, deşi n-ar mai fi nevoie…
Le Pen, 19 aprilie 2007, aceleaşi alegeri prezidenţiale
Pentru că tot discutam acum ceva vreme despre ai noştri miniştri care cu mâna pe Constituţie sau pe Biblie doresc să contribuie la „prăbuşirea” şi nu la „propăşirea” României sau despre cei care se angajează să-i deporteze pe etnicii romi în deşertul egiptean (deşi nu prea ne-am lămurit în acest caz dacă actul e ratat sau cu bună ştiinţă) – iată că se întâmplă asemenea mici nefericiri şi la case mult mai mari. Unul ori chiar două acte ratate cu Nicolas Sarkozy în campanie electorală pentru Palatul Élisée, comise gospodăreşte, într-un stil… franc, frontal, prea deschis pentru a fi adevărat ceea ce ele dezvăluie. Şi un fel de echivalent lepenian, geografic, al „soluţiei egiptene”.
„injustice”?…
Dacă în cazul lui Nicolas Sarkozy care se acuză singur, tocmai sfruntarea actelor pare să infirme evidenţa, în cazul actului ratat (mult mai… nereuşit) al lui Jean-Marie Le Pen, el dezvăluie tot.
Apropo de discuţia în care încercam să vedem până unde poate merge interpretarea unui act ratat de către altcineva decât producătorul său. Cred tot mai mult că exceptând cazul celor foarte transparente (şi nici aici în mod cert şi până la capăt), semnificaţiile tuturor celorlalte îi scapă observatorului exterior amator de interpretări. Afară de cazul în care aceste interpretări completează coerent şi confirmă oportun un tablou deja existent.
