Volumul cuprinde cincisprezece eseuri, majoritatea glosând pe marginea lui Lacan şi a celui mai important filozof lacanian al momentului, slovenul Slavoj Zizek. De ce e mişto cartea lui Cistelecan junior (tatăl lui, seniorul, e critic literar)? Pentru că scoate filozofia din turnul de fildeş. Întreprinde un soi de “psihanaliză a obiectului”, în care cel mai mic gest cotidian devine reflexul unui proces adaptativ sau dezadaptativ integrat unei teorii (vorbeşte despre obiceiul vânzătorilor de a-ţi da rest pliculeţe de ness, despre legătura dintre instalator şi psihanalist, despre spoturi publicitare, despre fotbal etc.) Dacă încercaţi să-l citiţi “la mişto”, nu vă iese, pentru că omul e tare în Lacan, iar Lacan, după cum poate ştiţi, e puţin mai greu decât Hegel…
Corecţie: Nu se poate.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.