Cu o solidă armătură filozofică, de şcoală postmetafizică franceză, şi un discurs venit dinspre defuncta Philosophy & Stuff, revista de filozofie underground din Cluj, Alex. Cistelecan s-a impus în elita eseiştilor din generaţia tânără ca un intelectual critic de stânga: versiunea haute couture, nu prêt-à-porter. Cartea sa de debut a stârnit deja o mică furtună într-un pahar cu apă, iar titlul – voit senzaţionalist – nu e decât primul indiciu al unei tentative provocatoare: scoaterea psihanalizei lacaniene din domeniul recepţiei specializate, testarea ei teoretică prin confruntarea cu adversarii – de la deconstructivişti la Sloterdijk – şi, finalmente, angajarea critică în cotidian. O tentativă în spiritul lui mai ’68: „Fiţi realişti! Cereţi imposibilul!“
Nici un eseist român nu are background-ul lui Alex. Cistelecan. După ce a terminat filozofia la Cluj şi apoi masterul de filozofie franceză, a avut o bursă la Poitiers, s-a întors şi a început un doctorat pe Şcoala de la Frankfurt împreună cu Andrei Marga. El este singurul eseist român declarat lacanian. În general, dimensiunea epistemologică a psihanalizei nu are practicanţi în România. În general, dacă excludem tematica sacrului, mai nou şi a politicului – dar aici lucrurile se află la început -, eseul teoretic românesc nu ştie mare lucru.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
