Lucrarea de fata isi propune sa prezinte analiza structurii de personalitate a unui personaj din literatura luand in considerare o incadrare tipologica mixta: tipologia personalitatii propusa de Fritz Riemann si cea propusa de Sigmund Freud.

Psihoterapia psihanalitica a unui copil Asperger

1. personalitatile schizoide, care au ca traire de baza angoasa primara de autodaruire; 
2. personalitatile depresive, guvernate de angoasa de autodevenire sau angoasa „de a deveni tu insuti”;
3. personalitatile obsesionale, construite in jurul angoasei de schimbare si
4. personalitatile isterice, pentru care angoasa de necesitate reprezinta „motorul emotional”.

Tipologia de personalitate propusa de S. Freud si discutata in mod explicit de psihanalistii post-freudieni se bazeaza din punct de vedere conceptual pe descrierea pe care Freud o face in Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii (1905). Astfel, putem vorbi despre trasaturi de personalitate care contin componente ale stadiilor dezvoltarii psihosexuale: oralitate, analitate, falicitate.

La randul lor, aceste categorii de trasaturi pot fi impartite in mai multe sub-trasaturi sau trasaturi partiale:

1. oralitatea a fost discutata de Melanie Klein si K. Abraham in termenii unei oralitati pasive si a unei oralitati culpabilizate (sadic-oral);
2. analitatea contine prin insasi definitia data de Freud, doua componente antinomice: retentiv, centrat pe „a avea”, „a retine” si expulsiv, centrat pe „a da”, „a expulza”;
3. uretralitate, care precede stadiul falicitatii si care se traduce prin confuzia dintre libidoul genital si cel de tip uretral, dintre sexualitatea genitala si cea uretrala (Laplanche si Pontalis, Vocabularul psihanalizei, Humanitas, 2004);
4. falicitate, etapa ultima de dezvoltare psihosexuala, in care pulsiunile partiale sunt integrate si libidoul gaseste o modalitate superioara de satisfacere si care se termina cu stabilirea organizarii genitale, dupa faza de latenta. 

Dupa tipologiile descrise mai sus, personajul ales pentru excursul prezent se inscrie in tipul anal sau obsesional: Hagi Tudose, din nuvela lui Barbu Stefanescu Delavrancea. Dupa tipologia freudiana, Hagi Tudose este anal-retentiv, este condus de dorinta de „a avea”, de „a strange”, „a retine”. Dupa tipologia lui Riemann, Hagi Tudose este obsesionalul prin excelenta: dorinta lui, devenita patologica de a mentine o ordine a lucrurilor, de a se asigura ca exista mereu o „rezerva” personala si (mai ales) secreta.

Hagi Tudose, asa cum este el descris de autorul sau, apare ca o personalitate avara. Stim despre el ca isi gasea placerea in economiile cat mai rigide, in infranarea nevoilor sau a dorintelor de orice fel, gasind in aceste actiuni placerea; placerea, de fapt, de a-si refuza siesi satisfacerea unor alte dorinte sau nevoi care ar fi insemnat obtinerea unei placeri directe. Aceasta caracteristica, a satisfacerii indirecte apartine analitatii si se consteleaza in descrierea personajului ca trasatura dominanta. Toate exemplele de „avaritie” sunt de fapt exemple de satisfacere indirecta. Hagi Tudose se crampona aprig de opinii, experiente, atitudini, principii si obisnuinte din care facea legi inamovabile. El evita noile experiente sau incerca sa le echivaleze cu ceea ce stia deja. Tendinta de a mentine ceea ce exista deja, fara nici o deschidere catre nou sau schimbare provine evident dintr-o angoasa de evolutie, de schimbare sau modificare. Fixarea in vechi si cunoscut este evident reversul unei temeri fundamentale pe care personajul o resimte profund si din fata careia nu se poate sustrage.

Fixatia lui asupra „agonisirii” de orice tip este detaliul ce revine obsedant pe parcursul nuvelei. Freud descria stadiul anal al dezvoltarii psihosexuale ca fiind caracterizat de doua pulsiuni opuse: cea de retentie si cea de evacuare. Pornind de la legatura dintre pulsiunea partiala si zona erogena a mucoasei anale, Freud caracteriza acest stadiu prin comportamentul copilului de „pedepsire” sau „recompensare” a adultului: fecalele sunt „moneda de schimb”. De aceea, acest stadiu este dominat de valorizari ale schimburilor: parintele este cel fata de care se exercita aceasta manifestare. Valoarea suprema este acordata singurei „avutii” pe care micuta persoana o poseda. Ulterior, semnificatia de „cadou” poate fi transferata asupra altor obiecte din lumea inconjuratoare apropiata: bucati de obiecte, obiecte mici, jucarii sau parti din acestea, haine etc. Fiind o pulsiune partiala, copilul va prefera la randul lui parti ale unor obiecte; el va „colectiona” piese mici, capace, rotite, bucati de hartie colorata, monede etc. Acest comportament poate fi coroborat si cu nevoia de individualizare: copilul simte nevoia de a opera diferente, delimitari si categorizari.

Impunerea „disciplinei” igienei personale este traita interior ca o trauma, o despartire de un spatiu privilegiat si protector, unde regulile il eludau si unde dorintele lui erau satisfacute din exterior, fara efort personal. Cu aceasta ocazie, a intrarii in perioada anala, copilul are pentru prima oara impresia de efemeritate, el se afla in fata unei situatii de „pierdere” careia trebuie sa ii faca fata. Pierderea este mare, pericolul resimtit este major, fiind cu atat mai puternic cu cat puterea de simbolizare este lipsita de posibilitatea unei verbalizari. Angoasa de schimbare este cea care va „regiza” de acum incolo intr-o masura relativa schimburile sale cu lumea. De aceea mentinerea unui relativ echilibru va depinde si de felul in care copilul isi gestioneaza aceasta angoasa. In mod evident, el are trei posibilitati:

1. daca acest stadiu este trecut cu suport si cu atentie din partea adultului, atunci copilul va integra aceasta experienta, o va refula sanatos;
2. daca, dimpotriva, adultul va fi prea constrangator, prea strict si va impune vointa proprie fara sustinere, copilul va dezvolta caracteristici de “avaritie” – va face o fixatie de „retentie” in stadiul anal;
3. daca adultul va fi inconsecvent, va oscila intre severitate nejustificata si laxism, atunci copilul va dezvolta caracteristici de „anarhism”- va face o fixatie de „expulzare” in stadiul anal (cu alte cuvinte, va dezvolta comportamente de lipsa de disciplina, dezordine si inconsecventa).

Hagi Tudose este un personaj care este manat de impulsul nestavilit de a „strange”. Avaritia lui se construieste pe simbolistica pecuniara: „moneda de schimb” pe care o prefera Hagi Tudose e banul. Ca atare, el va continua intreaga viata sa agoniseasca banii intr-o maniera compulsiva, va dezvolta o obsesie care ii va cuprinde treptat intreaga existenta: el va alege sa nu isi satisfaca foamea sau poftele pentru ca acestea costa prea mult, va evita sa isi asigure un minim confort pentru ca il considera costisitor, va fi zgarcit cu ceilalti pentru ca va considera ca acestia sunt niste sarlatani care doresc sa obtina de la el banii pe care el ii valorizeaza atat.

Se poate observa ca, adiacent trasaturii obsesionale, personajul inglobeaza si o componenta paranoida: cu cat strange mai multi bani, cu cat se adanceste in angoasa si pune in practica simptomul de tip anal, cu atat se teme mai mult. Curentul psihic subiacent poate fi explicat printr-o absenta psihica pe care incearca sa o compenseze intr-o maniera materiala: este un complex de inferioritate. El intuieste ca materialul nu poate substitui psihicul si dezvolta maniera de functionare paranoida. Este o externalizare a culpei, ca solutie logica in cadrul simptomatologiei in discutie: conflictul intern dintre nevoile si dorintele reprimate si culpabilitatea resimtita este atat de puternic, incat nu mai poate fi continut si astfel devine imperioasa plasarea responsabilitatii in afara subiectului, intr-un spatiu extern care sa poata fi investit astfel cu toate atributele unei instante coercitionale. In acest fel, devine o obligatie repetitia compulsiva. Iar complexul de culpabilitate este diminuat.

In fapt, intreaga problematica este una a dificultatii de a alege intre dorintele proprii, intre confortul unei satisfaceri directe si teama de a trai aceasta satisfactie. Este ca si cum insasi placerea ar fi temuta: este atat de mare, incat personajul se fereste sa o traiasca, din teama disproportionata de a nu fi „inghitit” de intensitatea placerii.

Culpabilitatea initiala provine dintr-o interdictie mult prea severa care, odata interiorizata, provoaca o pulsiune agresiva distructiva impotriva instantei care introduce interdictia. Dar aceasta instanta este de obicei fiinta cea mai iubita, asa ca pulsiunea allo-distructiva intra in conflict cu sentimentul pozitiv de atasament, ceea ce genereaza un conflict puternic. Rezolvarea nu poate fi decat gasirea unui alt obiect pentru pulsiunea agresiva: intoarcerea agresivitatii impotriva propriei persoane, interiorizarea culpei si plonjarea intr-un complex simptomatic de autopedepsire pentru indrazneala de a fi simtit placerea relaxarii propriului corp, pentru dorinta de neacceptat de a fi simtit placerea unui confort senzorial si intim. Si astfel se pune in miscare intreaga structura a viitoarei personalitati, care va continua repetitia autodistructiva.

Mai tarziu, problematica anala va fi completata de una paranoida, care preia treptat tensiunea conflictului si o transpune in exterior, de unde ea capata puterea de a se manifesta in voie, fara ca personajul (Hagi Tudose) sa o mai poata controla. El traieste o iluzie care capata proportii din ce in ce mai extinse, pana intr-atat incat nu mai poate trai fara a lua in calcul aceasta prezenta, care ii valideaza intr-un fel obsesia: externalizand, poate astfel sa aiba un pretext obiectiv pentru comportamentele sale.

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Ceea ce nu poate prevedea sau controla Hagi Tudose, amanuntul pe care il banuieste si care ii scapa pana in final este tocmai imposibilitatea de a se elibera de aceasta obsesie care il impiedica sa simta contacte umane prietenoase. Tocmai simptomul lui il invalideaza, il tine departe de acest tip de relatie firesc. De fapt, din teama fundamentala de a imparti cu ceilalti confortul afectiv sau din refuzul initial de a participa la confortul afectiv oferit de altcineva, Hagi Tudose se izoleaza intr-o lume guvernata de lipsa. Angoasa este provocata de trairea unei lipse si genereaza in continuare o lipsa: teama de schimbare, de modificare a unui cadru securizant genereaza si intretine tocmai lipsa acestuia. Hagi Tudose este prizonierul unei lumi guvernate de fixatia anala a „obisnuitului”, el are tipicuri atitudinale, comportamentale, prejudecati si perseveratii ideatice, traieste intr-un spatiu populat in intregime de teama de dezintegrare. Dorinta exista, dar ea este inabusita de fiecare data; pentru ca dorinta si implicit satisfacerea ei ar provoca o schimbare, iar schimbarea inseamna patrunderea intr-un taram al noului, care nu poate fi dinainte controlat sau stabilit.

Hagi Tudose isi traieste obsesia cu perseverenta, cu obstinatie si dedicatie nevrotica, este complet absorbit de aceasta si isi dedica intregul efort mentinerii ei, pentru ca renuntarea ar presupune expunerea virtuala la un pericol pe care personalitatea nevrotica structurata nu l-ar putea elabora. Mentinerea in cadrul unei „obisnuinte” are efectul de a intari aceasta obisnuinta, pana la gradul de imuabil in care, orice amanunt venit din exterior perturba „echilibrul” fragil si genereaza tensiuni sau conflicte interne care nu pot fi sustinute. In astfel de cazuri, intra in joc mecanisme de aparare specifice (proiectia, identificare cu agresorul) care trimit in mediul extern culpabilitatea extrema, permitand astfel continuarea repetitiei compulsive, mentinerea obsesiei fara a o incarca din nou cu tensiunea initiala.

Intreaga constelatie simptomatologica a lui Hagi Tudose este una „tragica”, in masura in care suferinta este descrisa ca pandant al unei traume reiterate si extinse. Drama acestui personaj se releva in final, cand sfarsitul vietii sale este mentinut sub povara aceleiasi tensiuni care a insotit intreaga existenta si care se incheie in singurul mod posibil.

Ca o concluzie, putem spune despre personajul lui Hagi Tudose ca este unul dintre personajele-tip care ilustreaza un tipar de functionalitate nevrotica in dimensiunea ei exacerbata, dusa la extrem, caricaturizata. In mod evident, acest personaj este construit cu scop moralizator, pentru a atrage atentia asupra unor trasaturi de personalitate ce pot deveni la un moment dat defecte si care pot inhiba evolutia armonioasa a unei personalitati.