Psihanaliza si literatura: Emma Bovary – portret psihanalitic

Specificul teoriei psihanalitice consta in afirmarea originii infantile a caracterelor. Ea nu face referinta, ca majoritatea sistemelor, la ereditate, la o structura prestabilita genetic, ci descrie caracterele ca formandu-se de-a lungul existentei fiecaruia. Dinamismul are, in mod necesar, o influenta – posibilitatea unei miscari, a unei schimbari.

Reactivarea posibila a libidoului pregenital consta in faptul ca individul conserva urmele intregii sale experiente infantile. Trecutul poate fi perpetuat prin mijlocirea unei fixatii sau reactualizat prin mijlocirea unei regresii. Fixatia are un caracter mai pasiv, in masura in care se stabileste consecutiv, chiar simultan experientei. Ea se interpreteaza ca un „esec” partial sau total al evolutiei progresive a libidoului care ramane atasat de un mod de organizare particular, in loc sa inainteze catre stadiul urmator. Fixatia deschide calea regresiei. Fixatia este contemporana experientei; regresia consta intr-o intoarcere in timp, dupa o evolutie “normala”.

Oralitatea, la fel ca si analitatea, se manifesta sub forma de trasaturi, adica de tendinte, mai rar personalitatea intreaga este alcatuita doar conform organizarii orale. Iata de ce unele comportamente pot sa se intalneasca la un subiect, fara ca el sa intruneasca totusi ansamblul caracteristicilor structurii. Fara a intra in simptomatologia psihotica, caracterul oral cauta sa se topeasca in obiectul de relatie sau, mai exact, sa topeasca obiectul in el. Regasim astfel de comportamente ale organizarii orale in prieteniile adolescentilor. Subiacent acestei organizari este si refuzul fata de un altul ca persoana non-Eu. Vointa de a reduce pluralul la singular se manifesta ca fantasma intoarcerii la unitatea primordiala.

In organizarea caracteriala a personajului literar Emma Bovary, aceasta trasatura poate fi observata in relatiile extraconjugale pe care aceasta le intretine. Daca ne gandim la relatia ei cu tanarul care ii devine din ce in ce mai apropiat si mai intim, putem observa un comportament aproape de incorporare psihica a acestuia, ca de alfel in toate celelate relatii alese de aceasta. Ea este dominatoare si isi proiecteaza fantasmele si visele ei ideatice asupra celor cu care interactioneaza.

Personalitatea orala urmareste, adeseori, un vis imposibil. Este in intregime investita intr-o dorinta, prin natura sa irealizabila, dar fata de care continua totusi sa spere ca se va indeplini. Eul doreste un obiect pierdut, adica traieste regretand permanent o stare anterioara ideala. Ce isi doreste Emma? Care este visul ei irealizabil? La nivel concret, ea isi doreste o dragoste ca in povesti, o iubire ametitoare, o romanta si o viata care nu este ordinara, care este diferita si nicidecum banala. La nivel inconstient insa, ea isi doreste starea pe care o avea atunci cand era copil, cand totul se invartea in jurul ei, cand nimic nu era imposibil si nu trebuia sa faca alegeri sau sa-si asume responsabilitatea alegerilor ei. Isi doreste vremea in care viata putea sa fie asa cum si-o imagina ea si nu exista nici un motiv pentru care ea nu putea fi ca in visele ei.

Subiectul indeplineste toate conditiile pentru a nutri un sentiment permanent de insatisfactie deoarece el nu isi constientizeaza dorinta; nu o poate decat simti. Evolueaza intr-o stare interioara de perpetua nevoie. Nevoie de ce? Nu stie. Obiectul nu este niciodata real, iar aceasta datorita calitatilor specifice oralitatii – o lume „vaga si absoluta, neprecizata si nelimitata”.

Aceste caracteristici sunt foarte vizibile in cazul Emmei. Ea este o femeie in permanenta nesatisfacuta, dezamagita, aproape depresiva. Ceea ce este paradoxal in cazul caracterului oral – si deci si in cazul Emmei – este ca nimic nu poate aduce satisfactia, mereu va fi altceva mai mult de dorit, idealul care, prin definitie, nu poate fi atins. Subiectul este excesiv de credul: intr-o zi sau alta, visele sale se vor realiza. El uita atunci ca realitatea este neputincioasa pentru a-i indeplini dorintele sau, avand nevoie in mod constant de a dori, el va substitui un vis cu un altul, pe masura ce i se vor indeplini. Totusi, nu tolereaza asteptarea si manifesta o nerabdare tipica, legata de incapacitatea sa de a realiza constructii temporale lungi si structurate. Aceleasi sentimente le traieste si Emma. Ea, desi trece prin acest proces care descrie caracterul oral, renunta la un moment dat sa mai viseze, dezamagirea fiind prea mare, si se sinucide. Ea este ca un copil in perioada de limitare motorie care are nevoie de un brat care sa il ocroteasca si sa-l ingrijeasca si de un san care sa il hraneasca. Acest copil, daca nu primeste aceste lucruri poate sa fantasmeze implinirea lor, insa mai devreme sau mai tarziu, acest copil va muri de foame sau din cauza altor factori nocivi care nu au fost inlaturati de nimeni. La fel se intampla si cu psihicul Emmei care isi cauta implinirea in Imaginar, dar care pana la urma moare pentru ca nici una din fantasme nu devine realitate. Ceea ce este tragic in cazul ei si al tuturor persoanelor cu astfel de caracter e ca este prinsa intr-un cerc din care nu poate iesi. Ea viseaza si isi doreste ca visele ei sa devina realitate, dar atunci cand ele devin realitate, ea viseaza altceva. Asemanatoare promptitudinii satisfactiei, cererea de totul sau nimic corespunde unei trasaturi frecvente a caracterului oral. Cel putin pana la 4-6 luni si cel mult pana la un an, nou-nascutul are o relatei disociativa cu lumea: o relatie de totul sau nimic. Este totul bun sau totul rau. Se regaseste aceasta caracteristica a oralului in dorinta sa de gratificare totala si in refuzul sau de compromis. El nu vrea sa renunte la omnipotenta narcisistica, dupa cum l-ar obliga s-o faca instaurarea unui compromis. Ii este suficient ca obiectul sa fie reprezentat, gandit, pentru a fi real. Freud a descris acest mecanism ca fiind expresia atotputerniciei ideativului, ceea ce explica inclinatia spre fantasma si gustul pentru vis. Viata interioara foarte elaborata ii permite sa traiasca in mintea sa, intr-o neorealitate mai conforma dorintelor sale. El isi proiecteaza astfel constant deasupra lui amenintarea disparitiei frontierelor necesare dintre vis si realitate.

Aceasta caracteristica se manifesta la Emma Bovary in refugiul ei in literatura. Ea traieste intr-o lume imaginara care ii satisface, fantasmatic, dorintele ei, idealurile ei. Tocmai din cauza faptului ca ea nu se poate multumi cu nimic mai putin decat idealul, nimic nu este bun sau satisfacator. Ea nu reuseste sa gaseasca nimic bun in viata pe care o traieste pentru ca este departe de ceea ce isi doreste ea sa fie. Isi doreste totul, idila cu tot ce inseamna ea, cu tot ce isi imagineaza ea sau gaseste in cartile citite de ea, sau nimic. Relatiile extraconjugale pe care le traieste, le incheie tocmai din cauza faptului ca nu au tot ceea ce isi doreste ea, chiar daca ele par sa fie asa cum visa ea. Prefera sa se refugieze mereu in romanele ei si sa traiasca prin ele. Tocmai de aceea oamenii din jurul ei ajung sa creada ca aceste carti sunt cauza nefericirii sau a “bolii” ei.

La fel ca modelul oferit prin structura sa generala, dorinta amoroasa a caracterului oral este dificil de satisfacut, mai putin din pricina exigentei, cat din pricina faptului ca el nu stie ce cauta. Isi poate masca aceasta nedeterminare sub conditiile ideale pe care le formuleaza dar, in esenta, dorinta sa este cu mult mai importanta decat satisfacerea presupusa. Sunt doua tendinte ce se pot dezvolta. O varianta este succesiunea relatiilor afective nesatisfacatoare si cautarea permanenta a sufletului-pereche. Descoperirea fiintei ideale il indeamna pe subiect sa traiasca multiple experiente, toate dezamagitoare, pentru ca nu sunt prea idealizate la pornire. Eul cunoaste deziluziile in lant si continua sa creada ca, undeva, exista o fiinta perfecta, inzestrata cu toate calitatile, capabila sa raspunda la dorinta sa. Fireste, aceasta este o fantasma care nu poate fi indeplinita. Nu atat realitatea este de vina, cat dorinta. O alta varianta este angajarea intr-o singura si unica relatie: relatia „ideala”, dar totodata relatia „imposibila”. De altfel, fara indoiala, este ideala tocmai pentru ca este imposibila. Relatia imposibila ii permite sa-si satisfaca inclinatia spre fantasma. Aceasta este tolerata, pentru ca raspunde perfect unei exigente: sa redea obiectul ideal, intrucat este inaccesibil. Emma, in mod evident, manifesta o astfel de viata amoroasa. Ea nu este implinita in relatia ei cu Charles… si chiar pare ca a acceptat sa se casatoreasca cu acesta, care este mai degraba un caracter depresiv, tocmai pentru a avea libertatea de a-si cauta satisfactia in lumea imaginara a fantasmelor ei. Oricat de mult ar incerca Charles sa o multumeasca, oricat de multi bani i-ar da, Emma nu poate fi satisfacuta. Ea nu stie ce isi doreste, dar mai mult decat atat, ea nu cauta implinirea dorintei, ea vrea sa doreasca. In ceea ce priveste cele doua tendinte in care se poate manifesta caracterul oral, Emma pare sa apartina primeia. Traieste o succesiune de relatii extra-conjugale, in cautarea sufletului pereche. Dar, asa cum era de asteptat, nici una din aceste relatii nu este suficient de buna, pentru ca nici una nu poate sa atinga idealul stabilit de ea si pentru ca fiecare se materializeaza in concret si inceteaza sa mai fie ceva „de vis”, ceva inaccesibil.

Viata sociala a caracterului oral este marcata de o tendinta spre individualism. Egocentrismul caracterului este in legatura cu posibilitatea subiectului de a se satisface prin el insusi. Si in acest caz referinta la primul an de viata este instructiva. Sugarul are un univers unifom. Oralitatea se alcatuieste pe baza autoerotismului si a narcisismului. Tendinta sa catre individualism se justifica in egala masura prin viata sa interioara, bogata si elaborata. Fantasma poate, uneori, sa se substituie realului: caracterul oral traieste „in lumea lui”, rupt, intr-o oarecare masura, de realitate obiectiva, realitatea celorlalti. Pe de alta parte, se dezintereseaza usor de ceilalti, universul lui parandu-i-se cu mult mai pasionant.

Emma este un personaj care nu traieste inconjurat de oameni, cat este inconjurat de cartile sale si de singuratatea sa. Emma este profund dezamagita de realitate si prefera, in egocentrismul ei, sa ramana departe de dificultatile relationale ale lumii reale, bucurandu-se de perfectiunea lumii ei fantasmatice. Nu ii pasa de sotul ei, de tatal ei, nici macar atunci cand acesta se imbolnaveste, si nu agreeaza deloc vizitele lor sau ale altor nedoriti. In plus, ea refuza dorinta lui Charles de a avea copii, din acelasi motiv al narcisismului ei si al fricii de a fi brusc nevoita sa se confrunte cu realitatea maternitatii.

Subiectul prezinta o dificultate absolut speciala de a formula o cerere. Doreste sa-i fie ghicita. El vrea sa fie satisfacut in mod „magic”, spontan, fara sa fie nevoit sa isi mai formuleze dorinta. Emma cere acest lucru din partea lui Charles si de multe ori il acuza pe acesta de incapacitatea de a-i cunoaste dorintele. Ea da vina pe el pentru nefericirea lui si pentru cea a cuplului lor.

Subiectul cu caracter oral se dovedeste un foarte prost gestionar. Imaturitatea i se observa in acest raport dificil cu banii, ca si cu lumea materiala si palpabila in general. El doreste sa se bucure din plin de existenta si prefera, cu acest titlu, sa cheltuiasca decat sa economiseasca. Emma este o mare cheltuitoare. Toti banii pe care ii primeste de la Charles ea ii cheltuieste pe carti, pe haine, dantele si mai mult, de multe ori le gaseste nefolositoare si urate, dupa ce le cumpara. Ea cheltuieste atat de multi bani, incat sotul ei ajunge sa aiba datorii financiare.

Personalitatea orala poate dezvolata talente artistice si se arata un bun creator. Imaginatia sa fecunda se poate exprima in arte. Numai ca activitatea lor se opreste adeseori la creatie. Emma isi exprima acest talent artistic in broderiile pe care le face, dar si in picturile sale care sunt doar manifestari ale bogatiei imaginatiei sale si nu au nici un alt scop.

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Sintetizand, putem spune despre caracterul oral ca se manifesta prin dorinta de a fi hranit material, afectiv si intelectual fara sa actioneze. El asteapta ca satisfacerea viselor sa-i vina din exterior, sa-i fie data in mod spontan si gratuit, ceea ce se regaseste si in scenariul infantil. Nostalgic dupa acea perioada de osmoza, dupa viata prenatala in continuitate simbolica a relatiei simbiotice cu mama, personalitatea orala conserva acest mediu fuzional si in relatia cu lumea: asteapta pasiv satisfacerea. Exigenta unei gratificatii spontane si gratuite constituie un reziduu al absentei de efort sau de munca a copilului, care este satisfacut instantaneu si natural. Ceea ce il poate conduce la sentimentul ca totul i se cuvine.

Caracterul oral si-ar avea originea in absenta sau in insuficienta frustrarii din timpul primului an de viata. Aceasta explica faptul ca trecutul istoric al caracterului oral este adeseori scutit de traumatisme in prima faza pregenitala. El este, mai degraba, un copil rasfatat, care a fost privat exact de o cantitate optima de frustrari sau de traumatisme orale pentru a putea dobandi si invata raspunsul sau la aceste frustrari, ca toti ceilalti, respectiv componenta sa anala, integrata si dezvinovatita. El a capatat prostul obicei de a obtine satisfactii aproape automate intr-un mod narcisic oral, intr-un cuvant, el a fost prea iubit, dar într-un mod negativ. El nu a putut – in acelasi timp, cu iubirea – sa introiecteze, deopotriva, fermitatea si forta. La Emma putem vedea cum este protejata si rasfatata de tatal ei care are grija de ea si de toate nevoile ei. El este cel care ii aranjeaza chiar si casatoria. Probabil ca, din cauza mortii premature a mamei sale, tatal ei incearca sa compenseze aceasta lipsa printr-o atentie si grija excesive. In schimb, el nu poate sa ii ofere acea dragoste care din punct de vedere calitativ ar putea fi comparata cu dragostea oferita de mama. Durata, adica obisnuinta, favorizeaza fixatia. Emma este destul de mare atunci cand se casatoreste, si nu ar fi facut acest pas daca tatal ei nu i-ar fi aranjat-o.

Emma Bovary este un personaj care se potriveste foarte bine caracterului oral, asa cum este el descris in viziunea lui Freud. Ea este un reprezentant al acestei organizari psihice si nu este un caz singular.