Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Şi pentru că tot sunteţi aici…
...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.
Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua. Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim!
Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.
Psihologi | Braşov | Bucureşti | Sector 4 | Constanţa | Psihoterapeuţi | Braşov | Bucureşti | Sector 3 | Sector 4 | Constanţa | Psihoterapeuţi psihanalişti | Bucureşti | Sector 4 | Constanţa
Psihologi online | Skype | WhatsApp | Zoom | Psihologi la telefon | Psihoterapeuţi online | Skype | WhatsApp | Zoom | Psihoterapeuţi la telefon | Psihoterapeuţi psihanalişti online | Skype | WhatsApp | Zoom | Psihoterapeuţi psihanalişti la telefon
© 2020 Cafe Gradiva - Pshanaliza, psihoterapie, psihiatrie, psihologie.
© 2020 Cafe Gradiva - Pshanaliza, psihoterapie, psihiatrie, psihologie.
Sofaua asta nu este o sofa potrivita pentru psihanaliza, pentru ca arata ca un pat de spital. Cine se duce la psihanaliza se duce ca sa isi explice de ce simte, actioneaza, reactioneaza intr-un anume fel, pentru ca sufera sau incearca sa vada daca e ‘nebun’.
Ei bine, daca sofaua arata ca un pat de spital, ‘analizandul’ poate sa preia inconstient elementul „acesta nu e un psihanalist, e un psihiatru, si el va crede ca sunt nebun, poate ca sunt nebun intr-adevar”. Si nu cred ca este chestie mai nociva si mai ‘nepsihanalitica’ decat a-l lasa pe pacient sa perceapa oricat de subtil ‘toata lumea, chiar si profesionistul care ar trebui sa ma ajute sa inteleg, cred ca sunt nebun, deci poate chiar sunt‘. Cine si-a pierdut speranta de a se intelege si de a fi inteles, se duce direct la spitalul de psihiatrie si spune ‘inchideti-ma, sunt prea periculos pentru voi, societatea’, sau se sinucide in ideea ‘lumea ar fi un loc mai bun daca eu nu as exista’.
Ceea ce incerc sa spun este: un nu (cu n mare si cu bold si subliniat si cu italice) intricarii psihanalizei cu psihiatria.
Iar sofaua aia… alba si cu picioare de metal, designul si forma geometrica… aduc a pat de spital, nu a „holder” pentru analizand. Intr-un cadru psihanalitic nu ar trebui inclus nimic din ceea ce ar putea sa il faca pe analizand sa suspecteze ca nu este inteles sau inteligibil. De ce? Ma opresc aici pentru ca m-as lungi prea mult daca as intra in subiectul: „motivele pentru care pacientii din psihanaliza ajung la acting out-uri…”
parerea mea este ca mai sunt sunt niste pure proiecti de-ale tale. eu una nu am asimilat canapeaua respectiva cu un pat de spital, prin urmare, asociatiile mele au mers in cu totul alta directie, unele negandu-le pe ale tale. ca sa nu ma lungesc inutil, as spune astfel: nu exista nici o canapea/un divan pe lumea asta care sa aia forma perfecta unui holding. holdingul se fantasm,eaza, nu se pune in obiecte. oricum ar arata divanul dintr-un cainet, mai importanta mi se pare mentinerea lui neschimbata decat incercarile psihanalistului de a gasi divanul perfect, care sa sugereze pacientului ideea de holding. se pare ca divanul cat de cat perfect este cel mai simpli pat posibil, 4 picioare si un blat, atata tot. sigur ca blatul tapitat, nu ma refer aici la o scandura.
Nu m-am gandit nici o secunda la un pat de spital ci la un sir de scaune din gara. numai bun pentru o sala de asteptare snobish-minimalista.
@naomi:
da, probabil ca ar fi trebuit sa ma rezum la: eu nu m-as aseza niciodata pe o asemenea canapea intr-un cadru care se pretinde a fi psihanalitic. Sau, daca m-as aseza pe ea, probabil ca terapia ar iesi „un dezastru”.
Pure proiectii??? Dar pe-aia cu „noi nu proiectam in vant” o stii? 😉
imbratisari
Sau ar fi trebuit sa ma rezum la „canapeaua asta nu e potrivita pentru psihanaliza pentru ca unii pacienti pot proiecta un cadru psihiatric in loc de unul psihanalitic”
Va asigur ca canapeaua este foarte confortabila . Mie nu mi-a sugerat un pat de spital. Din contra, simplitatea designului ei nu prea iti lasa spatiu de proiectie.
E clar, sunt nebuna =))
Apropos de ce zice Ana oare cum e pentru acei pacienti care stiu ca psihanalistul lor e psihiatru? Unde mai pui ca pana de curand psihanaliza era strans legata de psihiatrie, psihiatri erau obligati sa aiba o formare psihanalitica si ei erau majoritatea practicantilor.
Imi amintesc de o poveste din nu mai stiu care carte a lui „uelbec” in care pacientul e fericit ca dr ul la care s-a dus e psihiatru si nu psihanalist.
Ca sa nu mai insir alte povesti ce vreau sa zic e ca legaturile si proiectiile legate de psihiatrie, psihanaliza, psihologie, etc sunt proprii fiecaruia.
De ex eu nu am auzit cred ca niciodata in jurul meu „acesta nu e un psihanalist, e un psihiatru, si el va crede ca sunt nebun, poate ca sunt nebun intr-adevar ” sau idei asociate, in schimb am auzit multe alte asocieri. Chiar m-a pus pe ganduri ce a scris Ana fiindca nu mi-a trecut niciodata prin cap sau pe la ureche.
@maria: auzi, dar un ecran alb iti lasa loc de proiectie? Ma gandesc ca… „simplitatea designului lui nu prea iti lasa loc de proiectie”…
imbratisari 😉
Apropos, chiar asa, va propun un subiect de dezbatere: de ce credeti ca psihiatrii erau obligati sa aiba o analiza personala?
De ce credeti ca e recomandat ca psihiatrii sa aiba o analiza personala?
Ce credeti ca inseamna ‘nebun’, ‘psihotic’?
Care este semnificatia sociala a unui sanatoriu? Dar a unei inchisori?
Ce il determina pe un psihiatru sa decida internarea unui pacient?
Ce il determina pe un psihanalist sa decida internarea unui pacient?
Care este, pana la urma, diferenta dintre un psihiatru si un psihanalist?
Cum lucreaza profesional si deontologic un psihiatru, si cum lucreaza profesional si deontologic un psihanalist?
Ce se intampla daca psihanalistul care este si psihiatru, basculeaza brusc de la rolul de psihanalist la acela de psihiatru?
Asociati liber va rog, am multe de invatat pe tema asta.
A, si… inca o intrebare: de ce s-ar bucura un pacient ca psihanalistul lui este si psihiatru? Care credeti ca sunt motivele pentru care ne simtim mai in siguranta cu un psihanalist care are este si psihiatru?
@bla: misteriosul uelbec este de fapt Houellebecq?
Fac si eu testarea realitatii, ca am obosit de nu mai stiu de mine umpland de una singura ‘spatiile albe'(de proiectie)
🙂 da, e Houellebecq. mereu ma incurc in literele numelui asa ca prefer varianta usoara cand scriu repede (acum am dat copy-paste)
Ai pus o gramada de intrebari, o sa revin sa-mi dau cu parerea cum imi fac timp, acuma vreau sa zic doar ca erau obligati sa faca o analiza fiindca era curentul dominant, cred eu. Acum nu mai sunt si mi-a povestit un rezident pe psihi care a fost in France ca cei care aveau formare in psihanaliza si nu in TCC din spitalul in care a facut el practica erau marginalizati. Nu stiu cat de particulara era situatia.
Personajul lui Houellebecq din Particule Elementare (sper sa mi amintesc bine) de care am scris mai sus dispretuia psihanalistii, complicat de zis de ce, de aia se bucura de psihiatru.
Da, am perioade ale vietii incat pur si simplu abund de intrebari. Si… macar de-as putea sa i le adresez ‘cui trebuie’…
va imbratisez cu drag
Consultatia psihiatrica este importanta pentru pacientii care nu sunt in contactul vital cu realitatea. In astfel de situatii, psihanalistul nu prea are ce sa faca daca pacientul nu urmeaza si tratament medicamentos. Internarea unui pacient este decisa numai de catre psihiatru; psihanalistul nu se ocupa cu asa ceva. Cred ca un psihiatru care este si psihanalist (si avem cativa) are avantajul de a-si putea da seama cel mai bine de distinctia celor doua roluri pentru ca nu poate functiona in ambele pentru unul si acelasi pacient.
Da, asa cred si eu, ca unul si acelasi om nu poate si nici nu ar trebui sa joace doua roluri terapeutice diferite cu unul si acelasi pacient, pentru ca amesteca intre ele cadrele.
Cadrul psihiatric (si cand spun asta ma refer la toate regulile si procedurile pe care ‘are voie’ sa le faca un psihiatru) este diferit de cadrul psihanalitic.
Si, parerea mea este ca, pentru a se simti ‘hold-uit’ un pacient trebuie sa stie foarte bine care este cadrul in care se afla. Adica… sa stie limitele, regulile, ce are voie sa faca, e posibil sa faca, va face eventual, in situatii de urgenta ‘vindecatorul’.
Mie mi se pare ca a stii in ce registru de actiuni te astepti sa se invarta persoana careia ii ceri ajutorul face parte din contactul ‘vital’ cu realitatea. Mai ales pentru eventualii pacienti care au curajul sa scormoneasca cu tupeu in nucleul psihotic. Atunci trebuie sa se stie daca si ce se poate intampla si ce atitudine sa adopti in caz ca te harjai metal/metal cu nucleul psihiatric al psihanalistului. Presupun ca e foarte destabilizant pentru un pacient sa creada ca este in drumul spre propria cunoastere alaturi de un psihanalist, si de fapt sa se trezeasca la un moment dat ca este in drum spre ‘balamuc’, alaturi de un psihiatru pe care nu l-a invocat el, si nici nu se astepta sa apara in cabinetul de psihanaliza, sau in afara lui.
Din nou: nu cu n mare, cu bold, subliniat si cu italice amestecarii celor doua cadre fara macar sa anunti in prealabil pacientul, sau macar sa il avertizezi ca la un moment dat e posibil sa iti arogi dreptul de a interveni si psihiatric, din proprie initiativa, si fara cererea pacientului. Si, eventual, sa ii expui si registrul de actiuni care fac parte din interventia psihiatrica, cum ar fi… contactarea ‘apartinatorilor’.
Parerea mea… demontabila de altfel, deocamdata bat campii cu gratie si fac presupuneri, astept poate ma lamureste si pe mine cineva ‘cum stau lucrurile’ ca tare mi-ar folosi sa stiu, asa… pentru mine si linistea mea proprie, si eventual al tuturor celorlalti pe care ii bombardez cu intrebari la care nu stiu sa raspunda.
Imbratisari sincere, respect, recunostinta si ganduri bune.
@ Anamaria: mie, nu stiu de ce, imi aminteste de sofaua de la dentist 🙂
O fi de vina culoarea alba… sunt doar persoane care asociaza culoarea alba cu spitalul, halatele doctorilor…
Dar cred ca depinde si de aspectul cabinetului de psihanaliza in general, daca acesta nu aminteste de spital, se poate pana la urma trece cu vederea de catre analizand a culorii albe a sofalei… stiu si eu…
Da mai frate, uite, s-a petrecut fenomenul AHA!! Dentistul, medicul, chirurgul… aia care scormonesc in tine cu diferite instrumente, care iti provoaca durere si chin, aia care, chiar daca te anesteziaza, tot iti provoaca durere cand iti injecteaza xilina!
Da… de fapt… psihiatrul este un agresor, un abuzator. Unul care te indoapa cu medicamente pentru ca asa vrea el, unul care te baga la balamuc pentru ca asa vrea el, unul care ia in stapanire viata ta pentru ca asa crede el ca e mai bine pentru tine.
E bine ca ai mentionat de dentist, asta imi aminteste cand am fost odata sa imi rezolv o carie, si dentistul mi-a zis asa: ‘daca te doare, spui Au si ma opresc’. Ei bine, am spus eu au ce am spus si asta facea: ‘numai putin, inca putin, doar nitel, usor usor’. (oare este cazul sa spun ca a fost un viol??? sper ca nu).
Ei bine, am capatat o ura mai frate pe dentistul ala cum nu va inchipuiti. Ura nene. Cand am iesit de-acolo mi-am spus ca numai de-a dracului ma fac dentist.
Sigur ca da… o facea pentru mine da da da… dar copchilul… ce poate sa faca in situatia in care este agresat fara sa stie de ce, decat sa se identifice cu agresorul.
Si stiti ce? Taman pe dentistul ala as fi vrut sa il tratez la dinti.
Mi-a trecut. Acum vreau sa ma fac psihanalist.
Pazea!
🙂
Si-acuma, sa sarbatorim cu ‘una buna’:
Extract dintr-un tratat de victimologie:
…alteori femeia a trebuit sa suporte consecintele ‘regulilor’ sociale privind conduita barbatului adoptata pentru deflorarea femeii. […]; altele permiteau barbatului sa-si etaleze capacitatile virile in functie de numarul de zile de convalescenta a femeii dupa deflorare.
Respecte 🙂
Da…eu n-as pune in asa mare opozitie psihanaliza cu psihiatria fiindca psihanaliza propune o interpretare reductionista. De ex stiu eu ce experienta extracorporala sau psihedelica poate fi interpretata psihanalitic prin niste mecanisme psihice de aparare etc. asta poate fi tot un abuz
Scuze pt exprimarea sinistra. Nu mi-am dat seama cat de oral am scris decat dupa ce am vazut postat comentariul. Sper totusi ca se intelege ce am vrut sa spun. In mare psihanaliza se incadreaza in domeniile care intrepreteaza omul, deci impune o perspectiva proprie, deci limiteaza si in acest punct se intalneste cu psihiatria
Pai da mai mama, tocmai de-asta se cheama ‘psihanaliza salbatica’. Sari pe om acolo sa ii intruzezi realitatea cu interpretarile tale. Sari pe om acolo sa il obligi sa vorbeasca. Sari pe om acolo sa il obligi sa te faca sa intelegi. Sari pe om daca iti spune cine stie ce nebunie pe care nu o intelegi, ii bagi lanterna in ochi si il obligi sa marturiseasca, ii scoti cuvintele cu clestele din gura, il pui la carcera daca nu marturiseste, il torturezi cu metode primitive…
Na! de obicei nu se face.
Dar.. se mai intampla. Daca pici peste petele albe ale analistului… ai cam pus-o…
Dar iti revii, iti lingi ranile in linistea ta, si-apoi… usor usor, fiecare coaja incepe sa cada de la sine, si cicatricile sa se estompeze.
Asta daca nu cumva ajungi la vre-un psihiatru, in cazul in care este necesara o adevarata cauterizare.
brrrr
Bai, aveti grija de voi, atata am de spus! E cam nasol… dar se poate
Si merita nene! Merita cu varf si indesat.
Psihanaliza, psihanalistul, isi merita toti bani. Pe cuvant! Si pe canapea!
Eu nu ma refeream la abuzurile grosolane, doar la ce inseamna o interpretare. Niciodata nu poti sti care e adevarul. Cred k daca stai si te gandesti o viata intreaga de ce ai facut nu stiu ce gest gasesti cate 3+ sensuri noi pe saptamana. it’s a never ending story. La „de ce” nu raspunzi de fapt niciodata.
De asta orice teorie e limitativa daca te raportezi la ea ca la un adevar (cel putin partial). Dar na, se pare ca nu se poate altfel.
Pai da mai mama, pentru ca, la un dece ai zece mii de raspunsuri diferite si toate adevarate. Numai sa te lase dracului cineva sa le cauti, ca daca vine peste tine cu interpretarea, ii faci ‘case close’ si nu mai afla nici dracu ce se intampla de fapt in sufletul tau. Si-apoi mira-te ca pune in act!
Uuuu… ce derutati suntem noi ca pacientii pun in act, o doamne, ce pacienti odiosi! Hai, la balamuc cu ei!
Winnicott, el e ala care a aflat asta primul: Domle, lasa-l pe odor sa-ti spuna ce il doare, ca el stie mai bine. Tu, doar adapteaza-te. Nu veni tu ca mama, la copilul tau care plange, sa ii bagi sanul pe gat, si apoi sa te miri ca incepe sa planga si mai tare, si iti inspira scarba. Si-apoi, tu, ca mama, sa zici ‘aoleu, ce copil rau o doamne, nu vrea tzatza, adica ceee… eu nu sunt buna de mama?? Nuuu… copilul, ala e demonul da da da!’ Si copchilul… care nu vrea frate tzatza, ca el vrea… pisi, sau kk, preia frate, preia ca prostu’ ura mamei lui fatza de ea insasi. Si ce vina are frate copilul ala ca mama aia se simte jignita de faptul ca el vrea altceva decat vrea EA sa ii dea? Mama lor de mame si cu adam si eva cu tot, ca… vorba aia ‘eu il dau in judecata pe dumnezeu pentru neglijenta administrativa’.
va iubesc pe toti, dar… mi-am descoperit ambivalenta fratilor. Si stiti ce? E mai bine, ca daca va clivam cine stie ce iesea!
Si-acum… mai bine ne impacam, asa, ambivalenti cum suntem. Batem palma sau ce facem aici? Traim toti pe acelasi pamant, mame cu copii, pacienti cu psihanalisti, psihanalisti cu psihanalisti si mame cu mame, tati cu mame, si frati cu surori, albi cu negri si tigani cu romani. Haideti dracului sa ne intelegem odata si sa ne luam cu uri cu tot, cu iubiri cu tot, si sa nu mai sarim ca arsii la tot ce ne scapa intelegerii ca doar nu suntem facuti sa ne omoram unii pe altii. Suntem facuti sa o ducem si noi pe lumea asta, ca altfel muream dracului ca specie demult!
Si-acum, am intrat, slava domnului, in pozitia depresiva, si imi cer scuze cu eleganta pentru pomenirea celui ‘al-carui-nume-nu-trebuie-rostit’
Imbratisari 🙂 nu prea stranse, si nu in zona gatului 😉
va pup
Si daca ma uit la titlul acestui post, imi dau seama si de ce ‘m-am decompensat’ pe net
imbratisari
cum mi-oi fi permis? 😉
Eu iti dau voie orice in afara de zis „mai mama”. lol