Unii dintre vizitatorii de la Cafe Gradiva îşi mai amintesc poate de articolele din urmă cu vreun an ale dlui Lucian Delescu, din săptămânalul Cultura. Autorul lor îşi forja o teorie mai mult sau mai puţin personală despre psihanaliză personificând pur şi simplu instanţele psihice – sine, eu si supraeu – şi unificându-le apoi într-un soi de homunculus ce ar sta la comanda individului. Or, este o eroare grosieră să ipostaziezi instanţele psihice ori chiar să le personifici. Nu ştiu dacă dl Delescu a înţeles care era problema cu acest basm la care ajunsese d-sa.
Regăsesc semnalate într-o recenzie foarte recentă la o carte de acum doi ani, The Symptom Is Not the Whole Story: Psychoanalysis for Non-psychoanalysts de Daniel Araoz, aceleaşi carenţe elementare. Recenzentul Julia Matthews ne spune că volumul în cauză are unele calităţi, dar că se prăbuşeşte iremediabil în golurile majore de înţelegere a psihanalizei. S-ar părea că autorul Araoz a priceput un lucru esenţial exprimat chiar în titlu numai pentru a greşi foarte grav într-alte privinţe. Una dintre erorile sale constă tocmai în personificarea despre care vorbeam. Scrie recenzenta americană:
…Araoz states, „the id and the ego are engaged in a constant struggle for control of the ego, the individual”; and later, „When a normal person engages in impulsive shopping, reckless driving, excessive drinking or eating, his id is active and has taken over.” Such statements are not mere simplifications. They create a caricature of psychoanalytic understanding of „structures” within the mind, equating these with literal „personality parts.”
Ş. a. m. d. Sună cunoscut, nu?
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
