Filmul este construit pe trei scenarii, cele trei fugi ale Lolei, pe care le-am privit ca pe un vis repetitiv al personajului principal. Conflictul repetat ar putea fi angoasa de abandon, foarte primitiva, traita intens in pozitia schizo-paranoida. Elementele de continut ale filmului ce sustin identificarea acestei problematici sunt reprezentate de intalnirile episodice pe care Lola le are in toate cele trei planuri, simetric, aceste intalniri in serie suferind modificari de la o fuga la alta. Am considerat modificarile aparute in scenariul visului repetitiv ca fiind determinate de transformari in modul de functionare psihica al Eului infantil (evident, reprezentat de personajul Lola, ca autor al visului).
- continut pierdut (de Manni in metrou),
- continut cersit (prezenta cersetorilor dar si a Lolei care ii cere bani celui pe care il crede tatal ei),
- continut refuzat (tatal ii refuza cererea),
- continut jefuit (magazinul in prima fuga, banca in cea de-a doua),
- continut castigat (la loterie de catre femeia cu copilul pe care o loveste Lola in fuga ei, la ruleta de catre Lola),
- continut gasit (cersetorul gaseste geanta, Manni o regaseste in final),
- continut restituit (catre Ronni),
- continut pastrat (de catre Lola dupa ce Manni ii spune in final ca totul este in regula).
Prima intalnire a Lolei este cu mama…, care o striga dintr-un fotoliu din camera de zi, cu un pahar de bautura in mana si cu telefonul la care vorbeste cu amantul ei. Lola o ignora identic in toate cele trei scenarii insa, relatia de abandon reciproc este reluata in toate relatiile ulterioare ale Lolei pentru a fi depasita. La lift se intalneste cu un vecin care are un caine ce o latra fioros aratandu-si coltii. Eul infantil e speriat de pulsiunile agresive, pericolul fiind de distrugere si pierdere a obiectului. In a doua fuga, stapanul cainelui ii pune piedica, iar ea se prabuseste pe scari. Sunt incercari esuate ale Eului de a-si gestiona propria agresivitate care se intoarce si mai puternica (cainele este tinut in lesa, dar stapanul sau il ajuta in atacul asupra Lolei). Abia in a treia fuga apararile functioneaza pentru ca ea se asteapta la aceasta intalnire si face un salt peste cei doi. Intalnirea Lolei cu femeia care are copilul mic in carucior aduce tema recurenta a filmului: efortul Eului parental de a-si asuma obiectul copil si angoasa acestuia din urma fata de un posibil abandon. In primele doua fugi, Lola o loveste pe femeia cu caruciorul destabilizand-o. In cea de-a treia fuga, acest impact nu mai are loc la fel ca si impactul din intalnirea cu cainele. Se pare ca in aceasta a treia fuga, investitiile emotionale sunt mai slabe, mai echilibrate, atat cele pozitive, de sprijin (nevoia de ajutor de la tata), cat si cele negative (impactul cu cainele care este un pericol sau cu femeia pentru care Lola este la randul ei un pericol). In aceasta a treia fuga, angoasa “a fi devorat – a devora” dispare. Personajele cu care Lola intra in contact atat in aceste doua intalniri (stapanul cu cainele si femeia cu copilul), cat si in ulterioarele intalniri nu mai apar ca hiperpozitive sau hipernegative, gonflate de catre transferul ei.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
In prima fuga, amanta il anunta pe tatal Lolei ca vor avea un copil, copil care, insa, este nelegitim… In continuare, tatal o refuza pe Lola, spunandu-i ca este nelegitima. In cea de-a doua fuga, amanta il anunta ca va avea un copil care nu este al lui iar in continuare, in acelasi cadru, Lola il jefuieste amenintandu-l cu un pistol. Daca in prima fuga tatal este atotputernic, iar Eul infantil asteapta pasiv de a fi investit cu identitate (legitimitate), in cea de-a doua fuga, conflictul este deschis: Lola isi dobandeste ceea ce are nevoie jefuind. Investitia Eului infantil si cererea lui mare catre obiect sunt la fel de puternice dar devine posibila confruntarea, obiectul fiind mult mai abordabil. In cea de-a treia fuga, obiectul este dezinvestit, in relatie fiind deja introiectat ca obiect intern protector: Lola rateaza intalnirea cu tatal, dar pleaca mai departe la cazinou unde castiga singura banii.
Sticla, ca material, are un rol semnificativ in toate cele trei scenarii: de fiecare data cand Lola tipa, tensiunea interioara ajungand la o limita de nesuportat, obiecte din sticla se sparg in cioburi imprastiate in toate directiile. In cea de-a doua fuga, prabusirea se produce: soferul ambulantei refuza sa o ia pe Lola, panoul urias se face tandari pentru ca soferul nu mai poate frana, iar ulterior il accidenteaza pe Manni. “Salvarea” nu mai poate fi functionala (accidentele acestea, inclusiv cel mortal, sunt produse de catre o ambulanta…). In cea de-a treia fuga, lucrurile se reaseaza intr-un mod mult mai adaptativ in care pulsiunile de viata sunt activate: Lola urca in ambulanta pentru a-l salva pe barbatul de la banca aflat pe targa.
Actiunea de jefuire are si ea o evolutie interesanta de-a lungul celor trei fugi, daca le privim asa cum ne-am propus, ca fiind trei scenarii onirice intersectate, partial suprapuse. In prima fuga, Lola si Manni esueaza in actiunea lor de jefuire a magazinului, actiune soldata cu moartea Lolei. In cea de-a doua fuga, Lola reuseste sa isi jefuiasca tatal scapand de politistii ce inconjurasera banca si care nu o banuiau. Ea supravietuieste si, facand rost de acesti bani, pare a-i fi salvat viata si lui Manni. In continuare, insa, speriindu-l pe soferul ambulantei, actiunea ei de a-l salva pe Manni nu poate functiona pentru ca soferul derutat il loveste pe acesta. Actiunea Lolei de a face rost de bani reuseste dar Manni este mort. Abia in cea de-a treia fuga datele problemei se modifica fundamental, nemaifiind nevoie de jefuire. Lola se descurca si fara ajutorul tatalui si castiga la cazinou cu numarul reprezentand minutele pe care le avea la dispozitie: 20, iar pe de alta parte, jumatatea ei masculina se salveaza in paralel descoperind geanta cu bani la cersetor.
Intreaga panorama a celor trei fugi partial suprapuse face observabila o diferenta care apare de fiecare data ca posibila. Fiecare element al scenariului repetitiv are un destin modificat, dand aceasta diferenta pe care o putem privi ca fiind evolutiva pentru personaj, aproape in spirala ca si scara pe care o coboara Lola, experienta sa fiind de fiecare data reparatorie…
 Georgiana Brănişteanueste candidat – Societatea Română de Psihanaliză. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Imi place foarte mult aceasta opinie. Pare o interpretare cu cap si coada, coerenta care chiar imi da noi contexte de folosire ale unor anumite concepte, lamurindu-mi-le cu inca o geana de lumina. Interpretarea condenseaza foarte multa informatie teoretica, care trebuie privita cu ochi de specialist, trairea umana a psihanalistului cu „limba de lemn” reiesind doar dc esti macar „putin” informat cu privire la conceptele folosite si bineinteles doar dc esti interesat de subiect.
Of….asta inseamna psihanaliza aplicata? Mie mi se pare un impresionant exercitiu de gandire. Cum ramane cu trairea?
…E foarte curios cum acest mod de „aplicare” a psihanalizei iti da fiori…E atat de „aplicata” incat se rupe total de esenta psihanalizei.
@anonim: Daca doriti sa va explicati… Si sa va semnati comentariile, potrivit regulii acestui blog.
@anonim(30/8): Eu mi-am postat lucrarea pe blog si apoi am plecat in concediu…:)
Aveti dreptate: lucrarea se adreseaza unui public foarte restrans. Limbajul de lemn ma ajuta pe mine personal pentru a exprima mult intr-un spatiu mai restrans dar, denota foarte mare zgarcenie fata de un public mai putin familiarizat cu terminologia de specialitate.
@ionelypsi: Atunci cand ma apuc de scris, imi vin in minte mai multe linii de interpretare. Intotdeauna, varianta pe care o alegem are la baza si relatia emotionala a celui ce scrie cu filmul/cartea etc. pe care il/o interpreteaza pentru ca nu ne putem sustrage acestei relatii, ca si in relatiile interumane care, toate detin un background emotional.
Citind lucrarea mea, puteti presupune, de exemplu, ca ceea ce m-a facut sa interpretez in aceasta schema de gandire (obligatoriu trebuie sa existe una, impresionanta sau nu!) este traseul emotional pe care eu l-am parcurs de la o fuga a Lolei la alta. Adica, este destul de limpede ca eu m-am simtit reparata de la o fuga la alta…:)
O alta schema de interpretare ar putea fi urmatoarea:
Luam ca „realitate obiectiva” prima fuga a Lolei iar celelalte doua le putem privi ca fiind defense maniacale. Ultima fuga, cea mai neverosimila prin optimismul exagerat, poate fi interpretata, cu argumente pe text, in detaliu, asa cum am lucrat eu, ca fiind un scenariu de-a dreptul omnipotent culminand cu momentul in care Lola pariaza la cazinou pe numarul 20. Apar din greu elemente de gandire magica: scenele religioase, vindecarea miraculoasa a celui din ambulanta etc..
Care ar fi trairea emotionala predominanta in aceasta situatie de interpretare? Cred ca ea s-ar putea exprima astfel: „Las-o balta cu a doua sau a treia varianta de fuga… pentru ca in realitate, lucrurile nu se termina bine in astfel de situatii…”:)
@anonim(1/9): Dvs. ma desfiintati total:) si de aceea am sa fac si eu o gluma cam agresiva dar, nu as vrea sa va supar si mai tare, sper…
Tonul convins si foarte avizat pe care il folositi este in discrepanta cu poezia termenului de „esenta psihanalizei”.:)
Mi-as dori foarte mult sa nu va fi suparat si sa mai scrieti pentru ca mie imi place sa corespondam pe blog!
Acum, lasand gluma si rautatile de-o parte, cred ca prin „esenta psihanalizei” aveti in vedere aspecte ale experientei dvs. pe care le simtiti ca sunt adevarate. Daca veti reveni cu explicatii, asa cum v-a incurajat si colegul meu, sunt sigura ca vom descoperi puncte comune care vor lega aceasta „ruptura totala”.
P.S.:
Este important sa va semnati comentariile in vreun fel ca sa ne fie usor sa ne adresam unii altora. In istoria acestui blog, am avut la inceput o situatie in care anonimii trebuiau „numerotati”… ca sa stim cine cui se adreseaza…