In completarea articolului despre jocurile pe calculator, adaug aici o serie de consecinte nefaste pe care le-a creat fenomenul jocurilor in intreaga lume.
Wikipedia ne spune ca de-a lungul timpului au avut loc o serie de decese foarte bine documentate, cauzate direct de epuizarea cauzata de jucatul la calculator.
In Coreea de Sud, un tanar a murit in urma a peste 50 de ore de jucat Starkraft. In Jinzou, China, un tanar a murit dupa ce a jucat jocuri online timp de peste 15 zile in timpul unei sarbatori nationale.
In India, New Delhi, un student de 21 de ani a suferit de epuizare si malnutritie, si, in final, a murit de foame in timp ce se juca Fiesta Online in fiecare zi, timp de 3 luni.
Un individ de 30 de ani a murit in Guangzou, China, dupa ce s-a jucat trei nopti la rand, fara oprire.
Din aceste date reiese destul de clar ca dependenta de jocuri este o afectiune care ar trebui tratata cu toata seriozitatea. La cateva procente din populatia globului, jocurile pe calculator si realitatea traita de cei care sunt dependenti de a sta in fata ecranului depaseste zona divertismentului.
Tot de pe wikipedia aflam ca in America s-a propus spre dezbatere includerea adictiei de jocuri la patologiile clasate in DSM.
Simptomele unei asemenea afectiuni sunt dintre cele mai usor de detectat si seamana cu cele ale oricarei alte adictii:
- Preocupare excesiva fata de aceasta activitate. Ganduri persistente la jocul pe calculator.
- Nevoia de a petrece din ce in ce mai mult timp jucandu-se pe calculator sau resimtirea unei satisfactii din ce in ce mai mici la acelasi timp petrecut in fata ecranului.
- Neputinta de a controla, opri sau rari jucatul pe calculator.
- Nelinistea si iritabilitatea cand nu exista acces la calculator.
- Mintirea familiei in privinta timpului petrecut la calculator.
- Recurgerea la acte ilegale pentru a sustine activitatea.
- Se bazeaza pe altii pentru a-i sustine financiar.
Despre cauze si remedii, intr-un articol viitor.
Nu cred ca putem sa ii spunem boala/afectiune/sindrom. E mai degraba un simptom al altor probleme ale persoanelor care ajung la tipul asta de manifestari. Si eu sunt gamer, dar intodeauna ratiunea imi spune cat sa ma joc si ce sa fac in rest cu vita mea… si in nici un caz nu as sta 30 de ore in fata unui monitor.
🙂
Sunt cazuri rare totusi. Neglijabile.
Majoritatea gamerilor au joburi. Majoritatea dintre ei renunta inainte de a deveni „inraiti” si a ajunge la acel exces din cazurile prezentate de tine.
Eu zic ca jocul nu e mai „patologic” decat jobul de fiecare zi. Facut in limite normale si firesti jocul la fel ca si jobul da acea anumita cantitate de stres ce tine individul cu adrenalina ridicata si cu moralul sus. Cand se face exces, ca in cazul oricarui lucru, si gamereala devine patologica.
Partea urata este ca miile de accidente de munca grave datorate jocului sunt trecute cu vederea in timp ce cateva cazuri izolate sunt imediat luate in vizor. Aici trebuie sa ne pastram mintea limpede si sa nu acceptam manipularile autoritatilor in a ne face sa gandim ce vor ele.
A vedea in joc sensul vietii si nu in job este intr-adevar o mare problema pentru autoritati.
Normal ca autoritatile se ingrijoreaza pentru ca au de pierdut: un gamer sta in fata monitorului sau consolei si nu mai consuma si nici nu mai merge la job. Uite cat de bine e de recitit M. Foucault…!
Paradoxal este ca fenomenul devine usor incontrolabil dupa ce in prealabil shooterele au fost sustinute tot de autoritati pentru a convinge tinerii sa se angajeze in armata.
Toate jocurile au astfel de cazuri. La fotbal sunt mai multi morti si mutilati si nimeni nu mai zice ca „microbistii” au nevoie de terapie, si nici DSM nu include „simptomele” intr-o entitate nosologica. Si aici iar trebuie sa ne pastram mintea limpede si sa vedem in ce masura jocurile sportive clasice folosesc autoritatilor si mentalitatii corporatiste iar jocurile video care scapa de sub control si se intorc impotriva consumismului sunt imediat „taxate” ca patologice.
Cand e vorba despre „cultivarea” poporului orice ar putea sta in picioare sustinut de autoritati. DSM are unele excese ce amintesc de prepsihiatrie. De exemplu „tulburarea de personalitate de tip pasiv-agresiv” este o mizerie corporatista infiltrata in mentalitatea medicala.
Luand la analiza cele 7 criterii cred ca niciunul nu poate ramane in picioare in sine.
1. De exemplu in primul caze cine poate decide care este limta de joc ca sa o declare „activitate excesiva”? Sa nu uitam ca multe din activitatile normale ale omului contemporan erau declarate excesive de biserica in trecut si pedepsite ca atere. Daca Niste medici care au un anumit stil de viata nu pot intelege ca exista oameni care au alt stil de viata e problema lor si risca sa fie perceputi ca vechii clerici.
2. Satisfactiile devin din ce in ce mai mici pe masura ce inveti hartile si capeti dexteritate e adevarat deoarece ajungi sa te plictiseti de ele. De asta gamerii schimba jocurile si tyrec la altele. Dar asta se intampla cu orice in lumea asta. Orice pasiune are are o luna de miere si sfarseste in rutina nu numai jocurile video. De asta majoritatea divorteaza… 😀
3. Nu este adevarat. Daca s-ar intampla asa cum spune acest criteriu atunci ar muri cu adevarat toti gamerii. Stiu o multime de oameni fosti „inraiti” care s-au lasat.
5. Minciuna este patologica doar cand e…. mitomanie. Daca nu e asta e o problema de educatie/caracter si nu un simptom.
6. gamerii nu produc alte ilegalitati decat eventuala downloadare a jocului. Daca stau in fata jocului, ce ilegalitati sa mai faca?
7. Dupa criteriul asta cred ca ar trebui inclusi in primul rand aici familiile regale traditionale. Asta nu e simptom ci o constanta a puterii.
E adevarat ca exista „morale de stapani” si „morale de sclavi” si ca ceea ce este pedepsit la unii este laudat la altii dar conceptul
de criteriu se refera la intreaga clasa de lucruri/fiinte/fapte analizate ci nu doar la o parte dintre ele. De asta un astfel de „criteriu” nu poate fi un criteriu.
Un articol despre otaku http://www.otaku.ro/v2/index.php?itemid=137&catid=6#more
@baldovin
desigur ca sunt cazuri de exceptie, la fel ca orice patologie, aceste persoane au capatat un simptom in exces fata de restul populatiei globului. Dependenta de jocuri poate fi considerata o patologie atunci cand intrece o anumita limita, si cand are consecinte serioase.
Simptomele listate mai sus sunt cele ale unei adictii obisnuite, ele se intalnesc si la dependetii de droguri, spre exemplu.
Consumul unui anumit produs devine patologic in momentul in care ai simptome de sevraj daca nu ai acces la produsul respectiv, si cand incepi sa iti neglijezi viata in favoarea senzatiilor pe care ti le ofera drogul.
De obicei problema este mai intai depistata de apartinatori, care observa o schimbare in rau a persoanei care incepe sa faca excese.
In legatura cu jocurile, se pare ca, la nivel neurobiologic, activitatea duce la secretia substantei numita 'dopamina', care te determina sa continui activitatea un timp nedeterminat. Recompensele pe care le primeste un gamer in timp ce joaca jocuri video devin sursa principala de gratificare emotionala, mai satisfacatoare decat gratificarile pe care persoana respectiva le poate obtine in viata reala. Din cauza asta, individul in cauza ajunge sa prefere realitatea jocului fata de realitatea concreta a vietii lui socioprofesionale.
Cat din acest comportament este patologic si cat este sanatos este int-radevar o intrebare foarte buna.
Iata totusi spre ilustrarea patologiei un filmulet de pe youtube:http://www.youtube.com/watch?v=uBVf_ELqYFs&feature=related
Si inca unul:
http://www.youtube.com/watch?v=BNwLbgB_Fro&feature=related
Ma rog. Filmele astea usor regizate chiar pierd adevarata problema a celor care exagereaza in gaming. Cum eu vin din industrie imi permit sa iti dau un link cu un filmulet care atesta excesul necosmetizat de jocuri:
http://www.youtube.com/watch?v=s3YU4UsjXR0&feature=related
Cu toate astea eu cred ca nu poate fi vorba de dependenta si cu atat mai mult de sevraj. Iritarea cuiva caruia i se interzice jocul nu se explica prin sevraj ci prin frustrarea gandului ca este pedepsit. Dar aceste frustrari nu pot fi in nici un caz puse in aceeasi oala cu delirium tremens din alcoolism si sevrajul drogurile puternice care poate conduce la moarte. Dimpotriva gamerul se linisteste odata scos din sfera jocului.
Fireste ca daca il trimiti sa se plictiseasca in camera lui si nu te ingrijesti sa isi ocupe timpul si cu alte activitati el va dezvolta resentimente. Parintii sunt nemultumiti pentru ca un astfel de copil risca sa nu poate sa se intretina la maturitate. Dar aici este altceva. E vorba de educatie si trebuie discutat cu parintii maim mult decat cu copilul care alege jocul pentru ca ii confera mai mare libertate.
E normal sa prefere realitatea jocului pentru ca e de mii de ori mai spectaculoasa. Orice copil o prefera fata de banalitatea din care el naturalmente vrea sa iasa. Dar daca realitatea concreta devine la fel de specaculoasa ca si cea din joc atunci vei vedea ca o prefera pe cea naturala si nu pe cea virtuala.
@baldovin
zici ca vii din domeniu. Detaliaza putin, lucrezi in industria jocurilor sau cum?
ihm.
am avut onoarea sa lucrez un pic pentru Batman’ care trebuie sa iasa anu’ asta de la Pandemic.
Da’ncerc sa ma las. Nu stiu sigur daca jocurile le face bine gamerilor sau rau da’ stiu sigur ca gamebuilderilor nu le face bine…
Frumos spus, în Intro:
"Simplu ca buna seara. Nu ca buna ziua, pentru ca, probabil, cele mai frecvente astfel de incercari se petrec in timp ce peste creierele noastre se aseaza culorile neclare si incetosate ale amurgului."
🙂 multumesc. Dar nu era la alt articol? 😉