Ce-ar fi să privim contactul cu lumea dinspre foame şi nu dinspre libido?
se întreabă fondatorul gestalt-terapiei, medicul Frederick S. Perls. Potrivit noii sale perspective, întreaga experienţă umană poate fi văzută ca un metabolism mental, ca o hrănire, uneori indigestă, cu experienţele vieţii. Înlocuind sexualitatea cu pulsiunea de foame, terapeutul îşi va intitula prima sa carte Eul, foamea şi agresivitatea. Redactată în 1942 în Africa de Sud, unde medicul german se refugiase din calea naziştilor, lucrarea poartă în prima ediţie subtitlul O revizuire a teoriei lui Freud. Tradusă recent la Editura Trei, cartea era necesară pentru a umple un gol de informaţie. Merită notat că pe lângă tălmăcirea corifeilor psihanalizei, Editura Trei a tradus în ultima vreme nume de marcă ce-au definit curente semnificative din psihoterapie. Ajunge să-i amintim pe Eric Berne, creatorul analizei tranzacţionale, sau pe Carl Rogers, ce stă la baza orientării umaniste în psihoterapie.
Cunoscut drept fondator al gestalt-terapiei, Perls duce o viaţă plină de peripeţii. Se formează în perioada interbelică în psihanaliza freudiană, iar după venirea la putere a lui Hitler, emigrează în SUA unde colaborează cu Wilhelm Reich. În anii ’60, îl găsim în California înconjurat de grupuri entuziaste de hippioţi. Dincolo de umbra de neseriozitate pe care ar putea-o arunca această secvenţă biografică, cartea lui Perls merită toată atenţia, fiind scrisă pe un ton academic şi într-un jargon cvasifreudian. Dacă ar fi ceva de reproşat, este structurarea uşor neclară a capitolelor. Pe de altă parte, probabil că un adept al lui Perls ar răspunde că mesajul nu stă în fragmente, ci în ceea ce răzbate ca nou şi original din întregul cărţii.
În fond, cerinţa de vedea pădurea şi nu copacii defineşte întreaga gestalt-terapie.
O spune însuşi cuvântul german „Gestalt”, traductibil prin formă, structură sau întreg. Psihologii de aiurea au preferat totuşi să păstreze cuvântul în original, cu un înţeles aparte. Gestaltul ar fi acel ceva care e mai mult decât suma părţilor. Eul, de pildă e mai mult decât suma unor organe, a unor bucăţi din trup. De fapt, spune Perls,
cuvintele trup şi suflet au drept conotaţii aspecte ale aceluiaşi lucru.
Iată şi un exemplu pentru întrepătrunderea cărnii şi spiritului într-un tot, într-un Gestalt.
Melancolia prezintă două simptome: îngroşarea bilei şi o tristeţe profundă. Adeptul fundamentelor organice va spune: Se simte trist fiindcă secreţia bilei lui este dificilă. Psihologul va susţine: experienţele şi dispoziţia tristă a pacientului determină secreţia dificilă a bilei acestuia. De fapt, nu există o relaţie cauză-efect între aceste două simptome, ele fiind pur şi simplu două manifestări ale aceluiaşi eveniment,
susţine Perls în Eul, foamea şi agresivitatea. Nu întâmplător, autorul îl citează frecvent pe Franz Alexander, creatorul medicinei psihosomatice. Şi nu e de mirare că principiul freudian al asocierilor libere este completat cu cerinţa ca
analizatul să comunice tot ceea ce simte în corpul său.
N-am spus până acum mai nimic despre tehnicile lui Perls. Dacă primele două treimi ale cărţii sunt dedicate lămuririlor teoretice, în ultima treime medicul germano-american trece în revistă câteva procedee, folosite azi chiar şi de terapeuţi din alte orientări. Simplu spus,
finalitatea gestalt-terapiei constă în aşa-numita “concentrare pozitivă”, o reasumare a gândurilor şi senzaţiilor corporale prezente, pentru a le putea investi mai bine în viitor.
Această reculegere creativă e însoţită de vizualizare, de tehnici de relaxare, de responsabilizare, dar şi de preferinţa pentru acţiune în defavoarea introspecţiilor inutile. Eul, foamea şi agresivitatea este o carte binevenită psihologi, dar, ca să reluăm un concept al autorului, volumul poate fi o hrană mintală gustoasă şi pentru specialiştii în studiile culturale şi sociale.
Victor Popescu
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Sunt curios fata de cartea asta
Evident ca foamea e o pulsiune importanta. Insa nu cred ca trebuie sa inlocuim libidoul cu foamea . Nu stiu de ce se cauta principii unice ale psihicului asa cum faceau presocratice. Cele doua pulsiuni primare, pe langa altele, coroboreaza si interactioneaza unele cu altele si nu se exclud unele cu altele. Nu pot sa concep psihicul fara impletirea celor 2 mari pulsiuni
La fel cum libidoul se revarasa ca o delta in psihic si foame face la fel deci nici ea nu poate fi redusa doar la secretia de acid clorhidric in stomac cum nici libidoul nu se reduce la orgasm (ca sa zic asa).
Insa foamea in acel nucleu/izvor organic nu poate fi atat de reprimata ca libidoul. Lipsa unei vieti sexuale conduce la probleme psihice. Insa amanarea hranei duce la moarte asa ca delta foamei e mai mica decat cea a libidoului. Paradoxal , foamea conduce la suspendarea transformarii energiei organice in cea fizice si asta e principalul mecanism al anorexiei.
Astept sa citesc cartea si sigur o voi comenta pe blogul meu
"Lipsa vietii sexuale conduce la probleme psihice" ? In urma caror studii s-a ajuns la concluzia asta? Sa inteleg ca toti asexuatii, toti pusnicii si toate calugaritele de pe planeta sunt pacienti la psihiatrie? 😀