…sau cea de-a noua discuţie a noastră cu psihanalistul Daniela Luca, despre sursele agresivităţii, despre manifestările ei şi unde şi cine aşează limitele, despre cât datorăm istoriei personale şi cât istoriei personale a înaintaşilor,

Există şi un fel de iubire a urii. Vorbesc despre persoane cărora chiar le place să urască, chiar le place să fie agresivi. Care chiar se simt bine să fie aşa. Şi nu în raport cu un singur om sau într-o singură situaţie. Prin evoluţia lor, prin structurarea lor interioară, prin natura lor, aceste persoane chiar ajung să funcţioneze aşa în permanenţă. Nu pot altfel, nu au linişte dacă nu îşi descarcă, într-un fel sau altul, ura, agresivitatea împotriva cuiva. Sunt persoane fie conflictuale, fie imersate într-un soi de sadism rece, care e o plăcere pură de a distruge – nici măcar nu mai intră în discuţie conflictul, în acest caz. 

Nu putem fi conştienţi, chiar şi după ani de (psih)analiză, de forme de agresivitate primară, de ură primară, de sentimente primare, de trăiri primare, existente de la începutul vieţii. Aşa cum este foarte greu de trăit, de conştientizat, de lucrat sau de prelucrat anumite conţinuturi psihice transmise inter şi transgeneraţional – de la părinţi, de la părinţii părinţilor noştri, de la părinţii părinţilor părinţilor noştri. Prin urmare, sunt lucruri care există în noi, pe care le purtăm în noi – şi poate de aceea atunci când cineva mă înjură pe stradă, eu mă dau jos din maşină şi îi trag un pumn, de exemplu; sau cineva mă poate înjura pe stradă, dar eu să întorc capul şi citesc mai departe cartea pe care o am în mână. Sau pot să proferez o înjurătură în gând, la rândul meu, sau pot să mă uit la persoana respectivă şi să-i spun: „Ce ai, domnule, ce-ai păţit?”. Şi aşa mai departe. Răspunsurile noastre la stimulul provocator depind întotdeauna de o reţea de trăiri, de experienţe, de sensuri. De ce s-a întâmplat în n etape, în n circumstanţe… Nu oricine, atunci când este înjurat pe stradă (pentru că tot discutam despre asta) reacţionează instinctiv, ad hoc, spontan – cu agresivitate la agresivitate. De aceeaşi manieră şi cu aceeaşi intensitate. Deci ceva se declanşează acolo în el însuşi.