O stim cu totii, primavara ne indragostim. Pentru ca asa stau lucrurile, mai intai de toate trebuie sa stim cate ceva. Nu de alta dar, dupa cum citeam pe un alt blog, primavara se vand foarte bine in farmacii… plasturii.Asa ca va redirectionez catre un interviu cu psihanalista Silvia Papadima din revista Psychologies, in care se poarta o discutie eleganta despre… dragoste.
Pe scurt: aflam inca de la inceput ce este indragostirea, si de ce se manifesta in vietile noastre mai-mult-decat-linistite. Apoi jucam un echilibru subtil condus de endorfine si adrenaline, dupa care revenim la prima doamna din viata fiecaruia, si anume mama. Ea este aceea care ne da primul model de afectiune, si prin intermediul ei invatam sabloanele iubirii si ale unei relatii de cuplu. Citim de asemenea despre rezervele in dragoste, despre teama de a-ti implini dorintele, si despre cum ne putem lecui dupa o dezamagire.
In incheiere vreau sa va urez „sa fiti iubiti” si completez astfel: „sa fiti iubiti fara rezerve, dar cu maturitate!”.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
si comentati odata ca m-ati plictisit!
uuuuuf! ce public retinut…
va iubesc totusi.
Ana, poate ca cititorii au comentat – deja – in gand. -; )
Daca se intampla sa nu vedem anumite lucruri, asta nu inseamna ca ele nu exista -;)
Art. papa..dimei (hihihi) e foarte ok, desi orice lectie si teoretizare a iubirii e devansata de viata si sortita esecului.Draguta, deasemeni, si descrierea ta! keep goind the good work
In gand spui tu… imi inchipui acum o conversatie intre muti. Fiecare isi legitimizeaza opinia cum ca celalalt spune ceva, dar nu are idee ce :d. Foarte interesant un dialog de genul asta. Pariez pe cat vrei tu ca poate dura pana la moarte!
Teoria devansata de viata… sortita esecului… Au nu stii tu oare ca teoria provine din practica? Desigur, fiecare caz e unic, dar odata cu experienta realitatii se cizeleaza si modelele ei. Care modele, draga anonime, sunt atat de utile mintisoarelor noastre dragi, incat fara ele am fi doar niste oi ratacite.
hihihi back. restul iti spun in gand!
Comentariile sunt facute atunci cand ai ceva de spus, sau atunci cand nu ai altceva mai bun de facut…
🙂 PS: E un comentariu facut in mare graba…
Curios… tu ai facut un comentariu, fara sa ai absolut nimic de spus.
Va rog frumos sa semnati comentariile pe care le trimiteti!
„Va rog frumos sa semnati comentariile pe care le trimiteti!”
:))
Imi place.
…E un exemplu de comentariu imprevizibil, din moment ce asigurati anonimatul?
Frumos ar fi sa semnati pentru a sti cu cine vorbim. De pilda, eu nu-mi dau seama acum daca vorbesc cu acelasi Anonim de data trecuta – au ba. Dar daca va simtiti mai bine ramanand anonim, aveti, iata, si aceasta posibilitate. Totusi, nu inteleg ce va costa sa va gasiti un pseudonim, in conditiile in care altii semneaza cu numele real. Ar fi un semn de apreciere – si de autoapreciere, nu credeti?
Mie nu mi se pare ca anonimatul e problema in sine, ci mai degraba faptul ca, sub scutul lui userii isi permit sa posteze tot felul de non-sensuri. Poa sa semneze si lovinescu si baiazid si bau bau, numai sa scrie…ceva