Pacienta: Pot să zic chiar acum ce îmi vine în minte?
Analistul: Mhm.
Pacienta: Mă gândesc la cântecul de leagăn Şapte îngeri în jurul meu, pentru că staţi pe scaun în spatele meu, la capul meu. Azi-noapte am visat că am vrut să vin aici. Nu v-am găsit nici pe dumneavoastră, nici camera corectă. Visez aproape în fiecare noapte. Ieri m-am enervat foarte tare. Căci în weekend am fost în oraşul X, unde am studiat. Acolo mi-a plăcut tare mult şi mereu mă înfurii când trebuie să mă întorc în Ulm. În Ulm totul e atât de urât, nu sunt nici fete frumoase.
Analistul: Sunt importante fetele frumoase?
Pacienta: Bărbaţii oricum nu mă interesează. Ulmul e mereu acoperit de nori.
Am citat o secvenţă dintr-o şedinţă de psihoterapie povestită de către psihanaliştii în
Tratatul de psihanaliză contemporană, scris de Helmuth Thomä şi Horst Kächele şi tradus la Editura Trei. Fragmentul ilustrează capitolul dedicat asocierii libere. În spatele vorbelor pacientei, terapeutul ghiceşte cum angoasa faţă de terapie e asociată cu singurătatea din copilărie, dar detectează şi judecăţi de valoare exprimate cu jumătate de gură. Astfel, afirmaţia “totul e urât” include şi cabinetul terapeutului, iar constatarea “nu sunt fete frumoase aici” poate fi raportată la “sentimentul de sine negativ al pacientei, fără să ne aşteptăm ca această aluzie să conţină o intenţie deja conştientă a pacientei”.
Revenind însă la
Tratatul de psihanaliză contemporană, în două volume, fiecare a câte 600 de pagini, putem spune că tratatul este o sinteză excelentă a conceptelor şi principiilor de bază din psihanaliza de ieri şi de azi. Lucrarea de referinţă e o reeditare după traducerea publicată acum nouă ani tot la Editura Trei. Meritul tratatului semnat de Helmuth Thomä şi Horst Kächele de la Institutul de Psihanaliză din Ulm e acela că porneşte de fiecare dată dinspre Freud spre a ajunge la noile teorii şi revizuiri din psihanaliză. Tratatul nu se mulţumeşte să expună psihanaliza de acum un secol, ci prezintă devenirea disciplinei, legată încă de pansexualism. În cuvântul înainte, editorul şi psihanalistul Vasile Dem Zamfirescu observă:
Cititorul român, care, constrâns de sărăcia informaţiei indusă de comunism, mai asociază încă psihanaliza cu o teorie care exagerează importanţa sexualităţii pentru viaţa omului, va putea urmări în detaliu schimbările survenite în teoria şi practica psihanalitică.
Un exemplu oferit de psihanalistul român se referă la felul în care teoria pulsiunilor şi instinctelor este tot mai evident concurată de teoria relaţiilor cu obiectele.
Limbajul lui Helmuth Thomä şi Horst Kächele este foarte fin nuanţat, dar poate fi urmărit şi de cei ce nu sunt specializaţi strict în psihanaliză. Mai mult, autorii nu s-au mulţumit doar cu o lucrare de sinteză, ci au preferat să scrie un tratat din perspectiva terapeutului.
Atenţia trebuie focalizată asupra contribuţiei analistului la procesul terapeutic. De aceea privim totul din această perspectivă – fie că este vorba de traducerea în act a pacientului, de regresia sa, de transferul sau de rezistenţa sa.
După ce se referă la diversele curente (vienez, englez, american) de diseminare a psihanalizei, centrată când pe eu, când pe se, autorii germani propun o lărgire a definiţiei psihanalizei. Accentul, spun ei, n-ar trebui să cadă pe tehnicile terapeutice, cât pe obiectivul terapiei.
Orice tehnică poate fi denumită terapie psihanalitică dacă aspiră să obţină prin mijloace psihoterapeutice schimbări structurale ale personalităţii, indiferent dacă necesită şedinţe zilnice sau neregulate şi dacă foloseşte sau nu canapeaua.
Cele două volume, primul dedicat principiilor, al doilea practicii, sunt structurate în oglindă, aşa încât partea teoretică îşi găseşte aplicaţii în vignetele din volumul secund. Primele capitole se ocupă pe larg de transfer şi contratransfer. Ultimul concept nu mai este văzut doar ca o “Cenuşăreasă” a psihanalizei. Deşi Freud cerea psihanalistului să fie ca un chirurg cu sânge rece, psihanaliştii din generaţiile următoare preferă să dezvăluie pacientului o parte din reacţiile afective, fără a intra în detalii legate de viaţa personală. Cele două volume ale Tratatului de psihanaliză contemporană dedică sute de pagini rezistenţei, visului, asocierilor libere, dar şi atenţiei flotante, considerată “cea de-a treia ureche” a terapeutului. Sunt discutate pe larg etapele unei psihoterapii psihanalitice, dar şi chestiuni mai pământene cum ar fi plata unei cure analitice şi intervenţia caselor de asigurări care cer terapii cât mai scurte. Paradoxal pentru o lucrare de sinteză teoretică, Helmuth Thomä şi Horst Kächele cred că psihanaliza ar avea mai mult de câştigat dacă ar evita disputele “metapsihologice”, în favoarea concluziilor trase din practica terapeutică. Altfel spus, autorii germani propun
renunţarea la teoriile explicative şi limitarea la arta interpretativă psihanalitică, cea care deţine locul cel mai mare în practică.
Victor Popescu
Recenzie difuzată în emisiunea Dosarele PSI de la Radio România Cultural
