Şi pentru că tot vorbim de la o vreme despre asocieri libere ori despre aplicaţiile literare ale psihanalizei, regăsesc de curând pe internet o speculaţie mai veche – indicată de altfel, cândva, chiar de Freud – despre posibila origine literară a tehnicii asocierilor libere în psihanaliză. Se pare că ideea era foarte veche în istoria personală a întemeietorului psihanalizei, legată fiind de lecturile sale de la 14 ani dintr-o carte primită cadou, cuprinzând eseul scriitorului german Ludwig Börne intitulat Arta de a deveni un scriitor original în trei zile. Iată un fragment edificator din această carte:
Şi acum exerciţiul practic pe care vi l-am promis. Luaţi câteva coli de hârtie şi timp de trei zile scrieţi pe ele tot ce vă trece prin cap, fără vreo elaborare ori prefăcătorie. Scrieţi, scrieţi şi gândiţi-vă la dv. înşivă, la soţia dv., la Războiul Turc, la Goethe… la Judecata de Apoi… la şefii dv. – iar la sfârşitul celor trei zile veţi fi uimit de gândurile noi şi nemaiauzite pe care le-aţi avut. Aceasta-i arta de a deveni un scriitor original în trei zile.
Desigur, factual şi istoric, metoda asocierilor libere porneşte de la binecunoscuta poveste a primei paciente a psihanalizei, Anna O., şi de la intuiţia genială a lui Freud că analizandul trebuie lăsat să vorbească liber, cât mai liber, nu cu un program, pentru că tocmai ceea ce perturbă acest program este important. Aşa a luat naştere ceea ce a fost numit chiar de Anna O. talking-cure – terapia prin vorbire, psihanaliza.
Dar Freud a fost mereu interesat de ascendenţa intuiţiilor sale în istoria sa personală. Aşa încât, atunci când Sandor Ferenczi i-a atras atenţia asupra scriitorului german ca posibilă sursă de inspiraţie pentru tehnica asocierii libere, Freud a fost foarte receptiv şi şi-a dat seama că opul lui Börne, cuprinzând şi respectivul eseu, era singura carte a copilăriei şi pubertăţii sale care-i mai rămăsese după cincizeci de ani. Mai mult, Börne fusese primul autor pe care îl aprofundase mai serios. Interesant e şi faptul că îşi amintea din când în când, de-a lungul vieţii, de celelalte eseuri ale cărţii, nu însă şi de acesta.
I. Bernard Cohen, The Newtonian Revolution, with illustrations of the transformation of scientific ideasM. Guy Thompson, The Truth About Freud’s Technique
bun articol de readucere aminte şi de activare a (re)surselor!
Freud a ţinut mult la relevarea metodelor preanalitice:
eseul a fost pus la loc de cinste de către "Părinte" (chiar daca era un mare orgolios!) în "despre preistoria tehnicii psihanalitice"; asta după ce a verificat procedura pe propria-i piele, în autoanaliză…
desigur, enunţarea a venit mai încolo, după faza doi conform rigorilor ştiinţifice, adică pe la Anna – primul cobai, dar unul fericit, mai ales datorită rămînerii în documente – intuiţia genială nu a dat greş, deci, nici în privinţa fenomenului născut cu acel prilej
originea literară a procedeului asocierei libere este incontestabilă!
– nu cred ca există contra-argumente
[ba chiar aş investiga, aproape retoric, într-o paranteză şi mai pătrată, toate teoriile şi uzanţele actuale, ce inspiraţii ar fi putut avea ele altele decît cele artistice]
revăzînd fragmentul citat, ma gîndesc dacă nu l-am putea reactiva în prezent cu funcţia lui, ca pe un exerciţiu de iniţiere!
apoi, nu pot să nu ma gîndesc, oarecum cu regret, la faptul că de o buna vreme asocierea liberă a picat pe locul al doilea, fiind în cădere liberă continuă, iar curentul principal este lăsat pe seama relaţiei (de l-o putea duce!)
unde o duce?
owl (într-o pasă cam nostalgică… unde or fi dispărut celelalte bufniţe?! :))
Cred ca influenta unei scoli de gandire sau a alteia (interpretare si / sau relatie), chiar asupra tehnicii, nu trebuie sa ignore specificul fiecarui analizand sau a fiecarui moment. Altfel, as zice ca nu exista o concurenta intre cele doua teorii, ci o suprapunere. Relatia va fi intotdeauna fondul interpretarii, ajungand uneori sau in unele cazuri in prim plan ca factor terapeutic.
sa inteleg ca de fapt concurenta a fost deja rezolvata, de aceea ea nu mai exista? – asa imi arata "suprapunerea": ca avem un cistigator! iar cistigatorul ar fi asocierea daca relatia e fondul (cu mici pauze in care relatia mai ia o gura de aer la inaltime, de ex. cind asocierea trage un pui de somn)
asta suna a fi exact inversul curentului actual f vizibil!
sau nu vad eu bine, sau nu am inteles, sau habar n-am, sau nu sunt la curent…. ?!
rezumindu-mi impresia, imi pare ca spuneti ca asocierea e oricum "peste" relatie, indiferent de scoala, iar totul se adapteaza la client – asa? daca se adapteaza, e colaborare (pica toate ierarhiile) – si iar sunt in ceata…
o.
Asocierea libera a pacientului este o "activitate" pe care acesta o desfasoara in cabinet.
Relatia dintre analist si pacient este cea ce desemneaza acest termen in mod obisnuit cu exceptia faptului ca are anumite particularitati care o deosebesc de alte relatii.
Nu vad cum sa le despartim pentru ca schimbarea psihica nu apare nici daca omul asociaza liber la el acasa… 🙂 si nici daca elimina asocierea libera din relatia analitica. Pentru aceasta din urma situatie adaug: sigur ca apare schimbarea si in relatii terapeutice care folosesc alte metode decat asocierea libera (in alte terapii) dar se vede treaba ca tot trebuie inlocuita cu ceva…
ok
eu puneam doar problema prioritatilor si accentelor in teoria si practica actuala.
o.
Nu cred ca ai cum sa stabilesti prioritati intre "regula fundamentala a asocierii libere" si "relatia pacient – analist" in evaluarea factorului de schimbare.
Teoria si practica psihanalitica actuala cuprid, intr-adevar, mai multe curente, unele destul de opuse… (ca mai mereu in istoria psihanalizei, nu?)
Controversatul curent intersubiectivist (sunt aproape sigura ca la el va referiti…) ridica la ora actuala multe de discutat si am putea spune ce am citit, ce am invatat de la altii si ce am inteles fiecare dar riscam sa fantasmam mult :)!
Pot sa va spun ca ceea ce mie imi este cel mai aproape de experienta personala ca pacient si practician este intelegerea schimbarii psihice ca fiind produsa de relatia analitica (relatia interumana careia i se adauga cadrul).