A murit Takeo Doi

Citiţi despre

Bullying-ul – factor favorizant al bolilor psihice

Critical Botox in times of 2.0 feudalism, Pavilion

Psihanaliza şi masa de revelion

Unul dintre cei mai cunoscuţi psihanalişti japonezi, Takeo Doi, a murit duminică, 5 iulie, la vârsta de 89 de ani.

Absolvent al Facultăţii de Medicină din Tokyo, a urmat apoi, în anii ’50, Menninger School of Psychiatry din Statele Unite, unde s-a concentrat pe diferenţele comportamentale şi psihologice dintre japonezi şi americani. A ocupat mai multe funcţii universitare şi instituţionale, iar în 1971 a lansat bestseller-ul Anatomia dependenţei / Amae no Kozo, care s-a vândut în peste 1 200 000 de exemplare.

În această carte, Takeo Doi a fondat conceptul de amae, ce ar sta la baza mentalităţii japoneze, un cuvânt japonez intraductibil ce stă pentru starea de dependenţă emoţională de o mamă duioasă şi miloasă (traduceri aproximative pentru verbul amaeru: „a fi o căprioară”, „a fi un prunc”, „a fi drăgălaş”). Implică aşteptarea, nevoia ori dorinţa de a trezi dragostea, afecţiunea şi indulgenţa în părinte, ceea ce duce la o un comportament şi sentimente pasive menite să conducă la stimularea acestora. Unul dintre exemplele cele mai simple ale lui Takeo Doi este cel al unui căţeluş care se rostogoleşte pe spate şi aşteaptă de la stăpân să fie mângâiat pe burtă, ori care se gudură şi dă din coadă, privindu-şi stăpânul în ochi, ca semne de solicitare a afecţiunii. Un alt exemplu oferit de Doi se referă la vizita pe care a făcut-o unui prieten american. Acesta i-a pus la dispoziţie o farfurioară cu prăjiturele şi i-a spus să se servească singur oricând are chef. Ceea ce Doi nu a făcut, pentru că şi-ar fi dorit ca această ofertă să fie însoţită de afecţiunea nerostită, dar nemijlocit manifestă în acel moment a prietenului său. Comportament, nevoie care pot fi interpretate ca expresia unei dorinţe fuzionale, ca şi cum respectivul nu ar avea o individualitate proprie.

Deşi desemnează o realitate ce poate fi observată şi la alte popoare, acest concept este mai adânc intricat în mentalitatea japoneză şi explică multe cât priveşte stabilirea de relaţii sociale în Japonia, în cele mai diferite medii, la şcoală, la birou ori în căsnicie. El poate fi aplicat şi în alte privinţe, de pildă pentru explicarea trăsăturilor nipone a modestiei şi rezervei discrete şi clivajului dintre aparenţe şi realitatea exterioară.

Conceptul a făcut carieră academică îndeosebi în sociologie şi antropologia culturală şi este azi recunoscut internaţional, mai ales de studiile despre relaţia mamă-copil în copilăria timpurie. Aşa încât o personalitate ca Ezra Vogel, profesor emerit în ştiinţe sociale la Harvard University, aprecia că această carte a lui Doi este „prima scrisă de un japonez cu studii în psihiatrie care a avut impact asupra gândirii psihiatrice occidentale”.

Alte cărţi ale sale tratează despre Psihanaliză şi psihopatologie / Seishinbunseki to Seishinbyori şi Psihoterapie şi psihanaliză / Seishinryoho to Seishinbunseki.