Iată că s-a încheiat în urmă cu câteva zile prima ediţie a Taberei de psihanaliză aplicată „Literatură şi film” (1-5 august). Locul de desfăşurare – parte a setting-ului – a fost Sibiul, un oraş european recent renovat şi o alegere inspirată pentru o campare… cât mai aplicată.
Pe scurt, aş spune că tabăra a fost o experienţă care descrie, după părerea mea, unele dintre mizele şi problemele psihanalizei aplicate. M-am bucurat totodată de întâlnirea cu oameni interesaţi şi interesanţi – nu doar simpli participanţi, dar persoane împreună cu care am construit interpretări şi evenimentul ca atare.
O miză a constituit-o varietatea formaţiilor intelectuale şi profesionale ale participanţilor. Diversitate la care organizatoarea, Asociaţia Interdisciplinară de Psihanaliză Aplicată spera (încă din denumire, nu-i aşa?); care totuşi pe mine m-a surprins puţin – foarte plăcut, însă! Am putut avea astfel puncte de vedere nu doar dinspre psihologie, dar şi de la filologi, profesori, economişti, matematicieni. Ceea ce m-a frapat de la început a fost faptul că motivaţiile fiecăruia au fost declarate într-o manieră foarte asumată, ceea ce arată, o dată mai mult, că psihanaliza – fie şi aplicată, fie şi în racord cu opere culturale aparent neangajante, fie şi utilizând termeni şi concepte uneori neasimilate – rămâne cu toate acestea o afacere foarte, foarte personală.
Pe de altă parte, aşa cum s-a constatat şi la final, diversitatea formaţiilor participanţilor a ridicat unele probleme de preluare a terminologiei folosite, ori ca preferinţe de abordare (cineva remarca, de pildă, că abordarea cărţii şi filmului Parfumul a fost prea clinică şi prea puţin demarcată cultural). În mod evident, vocabularul şi registrele de interpretare nu erau întotdeauna acordate şi în acord. A existat însă o premisă comună care a legitimat prezenţa tuturor acolo – şi anume faptul că fiecare dintre noi avem un inconştient, precum şi dorinţa de a-l înţelege şi de a-l descifra în manifestările sale. Aşadar, chiar discutând pe teme aparent străine intereselor noastre imediate ori aparent aflate într-o zonă de exclusivitate estetică, discutăm de fapt despre reacţiile proprii, despre un spaţiu comun pe care îl creăm permanent şi despre lărgirea şi asumarea, prin interpretări succesive ale operei de artă, a unui spaţiu individual de libertate interioară.
O altă problemă ori întrebare ce rămâne deschisă s-a ridicat cu privire la raportul optim dintre teorie şi aplicaţii. Aşa cum a fost gândită tabăra, ea a prevăzut o parte introductivă de teorie, urmată de aplicaţiile anunţate. Din câte am înţeles pe parcurs şi la final, unii participanţi ar fi dorit mai multă teorie decât a fost (mai ales pentru asimilarea unor concepte şi chei de interpretare), alţii ar fi dorit mai multă aplicaţie, existând şi o categorie care a considerat că a existat şi suficientă teorie, şi suficientă aplicaţie.
În ceea ce priveşte prima parte, cea teoretică, am remarcat întrebări precum: Ce este psihanaliza aplicată? Care este scopul ei? Ce este, din punct de vedere psihanalitic, creaţia (artistică)? Care sunt mecanismele acesteia? Cine se poate numi scriitor ori „numai” creator? Ş. a. m. d.
Prima interpretare aplicată s-a realizat la cartea Parfumul de Patrick Süskind şi la filmul Parfumul – Istoria unui criminal(Tom Tykwer, 2006). Moderatorul întâlnirii, Ioana Lazăr, a reconstruit istoria personajului principal, Jean-Baptiste Grenouille, pe ipoteza unui comportament pervers şi a unui profil pre-oedipian, primitiv – argumentând apoi pas cu pas, prin secvenţele filmului. Comparaţia cu cartea s-a menţinut permanent în atenţie. Mai mulţi participanţi au avut la vizionarea filmului un sentiment de oroare şi chiar un frison anxios (mai ales începutul filmului este, într-adevăr, foarte naturalist), lucru care şi-a căutat o explicaţie pe parcursul şedinţei. Pe ansamblu, mi s-a părut o discuţie foarte animată şi cu intervenţii oportune, integrate unei interpretări tot mai complete şi mai convingătoare.
(O altă privire asupra cărţii şi a filmului, a lui Dan Niculescu, precum şi comentariile destul de abundente stimulate de această interpretare pot fi citite în postarea gradiviană intitulată Parfumul, un mod de iubire).
Cel de-al doilea film vizionat şi analizat, Conversaţia (Francis Ford Coppola, 1974) a polarizat vizibil asistenţa după vizionare – într-o stare de predominantă plictiseală a publicului feminin şi o alta de mare interes a celui masculin. Nu voi absolutiza această primă impresie pentru că, pe de o parte, ea nu a fost generală, cât statistică – dar mai ales pentru că ea a fost nuanţată şi – cred – înţeleasă mai bine în urma interpretării. Este acesta un câştig important şi un bun exemplu pentru modul în care interpretarea psihanalitică poate contribui la schimbarea şi la motivarea receptării operei de artă. S-a pus întrebarea dacă nu cumva tocmai autenticitatea stărilor prin care trece personajul principal, Harry Caul, transmite acea dificultate în urmărirea filmului.
Ultima zi de lucru, marţi, a adus cu sine interpretarea Danielei Luca la Cartea tuturor intenţiilora lui Marin Mălaicu-Hondrari. Şi această carte a polarizat preferinţele – între cei care au considerat-o fără obiect ori intenţii clare şi cei care au perceput-o ca pe o scriitură autentică, „o felie de viaţă”. Şi aici a apărut întrebarea dacă nu cumva tocmai preocuparea autorului pentru o istorie culturală a sinuciderii – şi pentru sinucidere la propriu – a determinat o anume defensă şi recul al receptării ei. Daniela Luca a observat de altfel că polarizarea a existat şi în evaluarea cărţii de criticii literari, unii lăudând-o, alţii desfiinţând-o.
Iată, în câteva rânduri, o schiţă foarte sumară a ceea ce s-a întâmplat la Sibiu. Sau o canava posibilă pentru alte diferite gânduri şi completări.
Îi rog pe colegii mei participanţi la tabără, sosiţi la Sibiu de la Bucureşti, din Argeş, de la Piatra Neamţ ori Londra, precum şi pe colegii mei aipsarzi să vină cu comentarii, observaţii, adăugiri, impresii.
...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.
Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua. Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim!
Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.
Iată că s-a încheiat în urmă cu câteva zile prima ediţie a Taberei de psihanaliză aplicată „Literatură şi film” (1-5 august). Locul de desfăşurare – parte a setting-ului – a fost Sibiul, un oraş european recent renovat şi o alegere inspirată pentru o campare… cât mai aplicată.
Prima interpretare aplicată s-a realizat la cartea Parfumul de Patrick Süskind şi la filmul Parfumul – Istoria unui criminal (Tom Tykwer, 2006). Moderatorul întâlnirii, Ioana Lazăr, a reconstruit istoria personajului principal, Jean-Baptiste Grenouille, pe ipoteza unui comportament pervers şi a unui profil pre-oedipian, primitiv – argumentând apoi pas cu pas, prin secvenţele filmului. Comparaţia cu cartea s-a menţinut permanent în atenţie. Mai mulţi participanţi au avut la vizionarea filmului un sentiment de oroare şi chiar un frison anxios (mai ales începutul filmului este, într-adevăr, foarte naturalist), lucru care şi-a căutat o explicaţie pe parcursul şedinţei. Pe ansamblu, mi s-a părut o discuţie foarte animată şi cu intervenţii oportune, integrate unei interpretări tot mai complete şi mai convingătoare. 
Ultima zi de lucru, marţi, a adus cu sine interpretarea Danielei Luca la Cartea tuturor intenţiilor a lui Marin Mălaicu-Hondrari. Şi această carte a polarizat preferinţele – între cei care au considerat-o fără obiect ori intenţii clare şi cei care au perceput-o ca pe o scriitură autentică, „o felie de viaţă”. Şi aici a apărut întrebarea dacă nu cumva tocmai preocuparea autorului pentru o istorie culturală a sinuciderii – şi pentru sinucidere la propriu – a determinat o anume defensă şi recul al receptării ei. Daniela Luca a observat de altfel că polarizarea a existat şi în evaluarea cărţii de criticii literari, unii lăudând-o, alţii desfiinţând-o.
Aoleoooo… Ati facut poza in timp ce eram la Padure. Dumnezeule, ma clivati in public? Cum vine asta?
Hai, sa fiti sanatosi! Eu imi caut p-aci 'prestatiile' scriitoricesti.
Si nu mai discutati atata de politica. Eu sunt 'cetateanul turmentat'.
Va saruta,
AFreudA