Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Şi pentru că tot sunteţi aici…
...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.
Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua. Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim!
Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o revistă magazin online de psihoterapie, psihanaliză, psihologie şi psihiatrie, cu interese în sfera culturală şi artistică, socială, educaţională şi comunitară.
si daca tot e probabil ca ne vom expune "ratarilor", hai sa incercam ceva premeditat:
sa povestim pe blog "gafe" sau ratari personale!
incep eu:
am avut o perioada in care frecvent incurcam cheile – pe cea de acasa o gaseam usor cind voiam sa deschid usa de la birou si, invers, cheia de la birou imi era la indemina ori de cite ori voiam sa deschid acasa….
– totul pina la disperare! ( de fiecare data aveam "tone" de bagaje atirnate de miini!) – nu imi mai gaseam cheile, erau pierdute!
presupun ca problema era ca nu mai stiam unde imi era "acasa" sau "birou"…
si nu vreau sa aflu mai mult! 🙂
tot ce e clar e ca mi-am revenit dupa o pauza "fortata" si binemeritata de vreo doua zile la domiciliu :))
in concluzie, de pe propria-mi piele pot sa spun: cu actele ratate nu e de glumit!
d.v.
Interesant! Iar interpretarea imi "suna" bine. Inteleg ca intrezariti si semnificatii mai profunde? Va intreb ca idee, ma intreb eu insumi pana unde poate duce, pe firul analizei, un act ratat.
Imi permit o completare: o semnificatie poate fi lipsa unei granite clare intre acasa si serviciu si aducerea responsabilitatilor/problemelor de la serviciu acasa… Se intampla multora si nu stiu daca e bine sau rau. Pentru sensul bun, cand ai un obiectiv profesional clar, il urmaresti indiferent de circumstante.
Aladdin
Da, cam asa cred ca interpreta si autorul actelor ratate de mai sus. Ar putea deci exista si un sens pozitiv al acestui act ratat?
Daca ai un obiectiv profesional clar nu ratacesti cheile alternativ, nu? De ce ai face-o.
Nu putem sti care sunt motivatiile exacte: cariera sau, dimpotriva, lipsa timpului personal, ori vreo intamplare, scena, framantare anume a persoanei respective, complet diferita, pentru care intamplarea cu cheile sa stea doar ca simbol (mai ales ca avem un simbol puternic aici, cheile…).
In plus, cred ca sensurile sunt intotdeauna mai profunde decat, eventual, construirea unei cariere – care, nu-i asa, e un obiectiv cu resorturi foarte personale si intime.
Cred ca doar autorul sau autoarea actului ratat ne-ar putea lamuri (daca a inaintat cu aceasta autoanaliza).
da, am inaintat; e deja chiar depasit, presupun :))
lucrurile stateau cam asa (f pe scurt!): acasa era totuna cu serviciul si invers pt ca aveam dificultati in ambele planuri, dificultati ce nu tineau de ideea de "cariera" si nici de cea de "timp personal" in intelesul obisnuit al expresiei, ci, mai degraba, de sens – ce rost are sa fiu aici sau acolo, sa fac cutare sau cutare lucru, e la fel ca sint aici sau acolo si ca fac asta sau ailalta, nu se intimpla nimic sau se intimpla identic… cheile ar fi inchiderea – deschiderea problemelor; indiferent ce usa deschid sau inchid, spatiul in care intru sau pe care il parasesc pare a fi acelasi, doar ca totusi e nevoie de "cheia potrivita"
(norocul meu a fost ca nu detin chei decit de la apartament si de la birou!)
precis v-am lamurit! 😉
si sa raspund si la prima intrebare, Dorin: cred ca poti merge pe firul unui act ratat pina aproape de capat, daca ai… "rabdare" – ca firul poate fi foarte lung…
oricum e vorba de o intreprindere f personala, dupa cum observai si tu; plus ca oricit de sincer te-ai declara in deconspirarea publica a unui act ratat personal, nu ai cum sa nu te privesti din cind in cind in oglinda, fie chiar si numai pentru a-ti aranja un pic bretonul 😉
dv
Voiam sa spun doar ca trebuie sa existe un conflict, o confuzie…daca iti este clar ce vrei, sa investesti in cariera, nu ai de ce sa incurci cheile.
Aha aha, deci am avut dreptate 😉
Eu sunt foarte recunoscatoare celor care povestesc ceva pe viu chiar si cu breton a la francaise.
Buna! Am sa continui indemnul lui dv de a ne povesti gafe sau rateuri, dat fiind ca in emisiune nu prea am avut curaj sa dau exemple personale 🙂 Acum mai multi ani eram la servici intr-un birou in care lucram mai multe persoane. In ziua respectiva avusesem mai multi clienti care se tot perindasera ore intregi si eram cam obositi. Spre sfarsitul programului, cand inca mai erau cateva persoane cu treburi pe acolo, cineva intra si ne spune "Buna ziua!" iar noi ridicam capetele de la birou si spunem aproape in cor "La revedere!"… dupa care a fost un ras general si i-am explicat omului ca nu aveam de unde sa stim daca era dintre cei care veneau sau dintre cei care plecau. Este clar ca circumstantele exterioare au importanta lor si creeaza contextul insa, amintindu-mi acum, e clar ca nu intamplator l-am inclus intr-o anumita categorie…
@dv: A te privi in oglinda, adica a te cenzura si cosmetiza un pic? Probabil de aceea exista un cadru clar stabilit intr-o terapie psihanalitica, unde e de dorit sa-ti depasesti aceste rezistente (pe cat se poate…) si unde, evident, senzatia ca te expui este mult diminuata.
Interpretarea ta, dv, imi suna foarte verosimil. Fara a stii, desigur, in realitate despre ce e vorba, dar imi pari o persoana cu insight.
Si pentru ca spuneai ca se poate merge pe firul unui act ratat pana aproape de capat: Ai ajuns la acel capat? (Cum stii care este?)
nu, nu am ajuns pentru ca am folosit mereu oglinda pentru bretonul a la francaise, de dragul exemplului, desigur…
greu de "stiut" care este capatul –
stiu ca nu stiu nimic 🙂
dar se poate intui… (zic eu in orgoliul meu nemasurat)
de fapt, poate nici nu conteaza sa ai o tinta, tot ajungi undeva pina la urma.
multumesc pt apreciere, Dorin! :))
Georgiana, cum s-a simtit omul dupa ce i-ati urat la revedere??! 🙂 cred ca mult timp n-a mai avut curaj sa intre in biroul vostru!
dv
Buna!
Pai omul in primul rand ne-a spus "Dar eu tocmai veneam…!" pentru ca altfel nici n-am fi stiut ca suntem deplasati… dar de atunci nu l-am mai vazut, intr-adevar, nu stiu de ce… :))
A propos de "capat", o reprezentare a lui ar putea fi constientizarea unui conflict (lucrul la care cred ca se poate ajunge cunoscand psihopatologia vietii cotidiene)dupa care ne-am putea pune problema cum l-am putea depasi, nu?