Declaraţia lui Crin Antonescu la aflarea rezultatului exit poll-urilor Insomar şi CCSB a fost în discrepanţă majoră cu discursul său politic obişnuit şi i-a şocat chiar şi pe cei mai “indulgenţi” dintre analişti. A adoptat acelaşi speech “anti-moguli” cu al adversarului său, cel pe care îl ridiculiza şi îl apostrofa energic tocmai pentru astfel de afirmaţii fără vreo bază materială:
Domnule Vântu, domnule Voiculescu, sfidaţi atâţia români, vă bateţi joc de votul a sute de mii de români!
sugerând, în mod evident, că sondajele la ieşirea din secţiile de votare au fost trucate. Imediat după aceea, a revenit la gânduri mai bune şi a încercat să şteargă efectele acelei ieşiri care nu îi era specifică, dar nu a reuşit nici măcar sieşi să îşi lămurească această “sincopă”, aşa cum a numit-o Oana Dobre. Explicaţia dumnealui cum că se referea de fapt la institutele de sondare a opiniei publice şi nu la trusturile de presă este evident puerilă şi nesatisfăcătoare.
Psihanaliza poate oferi o explicaţie validă acelui comportament aparent bizar. Este vorba de mecanismul simplu al identificării cu agresorul. Traian Băsescu vorbise, în opinia domnului Antonescu, într-un mod injust despre “victoria dreptei în România”. Acest argument poate nu ar fi fost suficient dacă nu era completat ulterior de o declaraţie edificatoare a liberalului:
E ca şi cum cineva ar intra în casă, ţi-ar omorî părinţii şi apoi ar pretinde că e tatăl tău.
Afirmaţia serveşte cu atât mai bine demonstraţiei pe care ne-am propus-o pentru că, în situaţia ipotetică descrisă, cuvântul “agresor” nu se suprapune doar peste conceptul psihanalitic, ci şi peste sensul întrebuinţării comune a termenului. Crin Antonescu ar fi putut să anticipeze şi să accepte spusele contracandidatului său dacă şocul nu ar fi fost dublat de scorul slab obţinut, iar neacceptarea lui este lămurită dacă facem legătura cu mijlocul defensiv mai puţin elaborat al negării. Impactul emoţional ridicat a putut fi intuit atunci când s-a retras intempestiv în biroul său, deşi ar fi trebuit să asculte discursurile celor aflaţi pe primele două locuri în preferinţele electoratului, până să îi vină şi lui rândul să vorbească.
Mai departe în analiză trebuie să menţionez că avem de-a face cu o identificare secundară, specifică unei etape din viaţă ce presupune diferenţierea dintre interior şi exterior şi reprezintă totodată o identificare parţială, deoarece reproducerea comportamentului vizează doar un aspect al obiectului, în cazul de faţă fiind vorba de violenţa verbală şi de iraţionalitatea discursivă a celui imitat. Prin acest mecanism de apărare, Antonescu a realizat două obiective impuse de către Eu: s-a ferit de ceea ce a perceput ca fiind o tendinţă agresivă orientată împotriva sa şi a făcut mai suportabilă o pierdere, aici fiind vorba desigur de pierderea alegerilor.
Ar fi neelegant să mă pronunţ asupra efectelor psihice pe care le-a produs acuza gravă adusă de Traian Băsescu cu privire la moartea soţiei, de aceea nu o voi face. În încheiere, probabil este de la sine înţeles, dar totuşi necesar să subliniez următorul aspect: deşi febra alegerilor favorizează delirurile paranoice la unii indivizi, argumentaţia mea s-a vrut a fi imparţială, fiindcă psihanaliza este asemeni unui medic ce operează cu mănuşi atunci când cercetează cauzele interne ale unui simptom, pentru a nu se infesta cu microbi ce ţin, în situaţia expusă, de coloraturi sau de simpatii politice.
Excelentă analiză! Şi foarte bune "decupajul" evenimentului şi coroborarea citatelor! Cel de-al doilea este, intr-adevar, o fereastra larg deschisa spre resorturi interioare.
Ma intreb, plusand hazardat, cine sunt aici "parintii" si cine urmeaza sa ii ia locul tatalui dupa fapta "agresorului". Imi suna si putin a conflict oedipian (mai ales ca "agresorul" urmator va fi prin identificare chiar cel agresat; or, in inconstient inversarea timpurilor si a cauzalitatii e moneda curenta). Dar n-avem de unde sti, ne-ar mai trebui indicii.
E adevarat ca intr-o campanie electorala in care a intrat dintr-o pozitie nu tocmai de poll-position, Crin Antonescu a trebuit sa-si afle rapid o identitate credibila pentru postul de prim om politic al tarii = de "parinte al natiunii". Trebuia sa iasa din umbra altor politicieni, in primul rand a unora din propriul partid (fiind ales nu cu mult inainte si presedinte al partidului). Imi inchipui ca nu a fost usor si ca regresarile inapoi in zona umbrei erau previzibile. Se poate, in spiritul interpretarii tale, ca "agresorul" sa-i fi oferit uneori si modelul – desigur, nu ideal, cat conflictual (v. si aceasta secventa a unei framantari interne). S-ar putea de asemenea ca insusi acest efort, dublu (de a fi presedinte de partid si presedinte de tara, cu alte cuvinte, in termenii lui Freud, "un mare om" = "om mare"), aceasta discontinuitate sau salt fata de existenta sa anterioara sa fi fost perceput in sine ca o agresiune, mai ales pentru cineva aflat sau doar perceput pana acum in ipostaze mai… juvenile, precum cea de ministru al tineretului si al sportului.
Dar toate acestea sunt doar comentarii foarte speculative si de supus unei indoieli sanatoase.
Reactia lui Crin Antonescu a fost, cred, in primul rind una pur instinctuala: Se putea vedea in acea imagine un omulet suparat ca masinuta lui a fost tamponata de masinile alora mai mari ("masina de propaganda"). A simtit, firesc, nevoia de a se plinge la mama si la tata. Dar care mama – tata? Nu erau acolo decit televiziunile si unii-altii care i-au spus ca poate fi "mare" si el nu se mai simtea mare.
E greu sa te bati in Romania cu foarte puternicul inca model al "tatucului". Daca nu ai fost crescut in spiritul asta (cum sa fii tatucul)si ai fost invatat sa dai ascultare si doar uneori sa ti se permita mici rebeliuni (astea fiind singurele variante educationale romanesti!), e imposibil sa iti fabrici dintr-o data imaginea in asa fel incit sa pacalesti in campanie.
Daca scopul lui ar fi fost sa se faca mare nu pt a le arata-o alora care i-au fost lui mai mari, ci, pt a-si folosi capacitatile in mod constructiv si matur, nu ar mai fi fost in situatia de a plinge dupa jucarioara tamponata.
Sigur, in aceasta din urma varianta, nu ar fi avut sanse nici cit a avut acum (dupa cum incercam sa spun mai sus), dar merita incercat! In fine, trebuie sa si ai cu ce.
Lipsa de maturitate si imaginea parintelui (barbatului) a toate – stiutor si a tot – puternic nu ne va parasi inca multe decenii, din pacate. Pt simplul fapt ca nu are de unde sa apara un candidat la putere in afara prototipului atit timp cit familiile au aceeasi fundatie – produc ori zbiri, ori plingaciosi.
Eu n-am nicio indoiala (sanatoasa). 🙂
d
Imi place cum ati sintetizat situatia romaneasca. Ce s-ar putea face pentru a depasi "complexul tatucului" si dilema "zbiri sau plangaciosi"?
Nu stiu – tu stii?! Traim in societatea asta, cum am putea sa luam o distanta de la care sa putem garanta obiectivitatea?!
Ei, bine, daca tot am spus ca nu am indoieli (sanatoase), datorez un raspuns mai concret:
O solutie – dar pe termen extrem de lung – ar fi: salarii marite la bugetari! DAR cu obligativitatea ca fiecare bugetar sa mearga la SAUNA cu cel putin 10% din retributie!!! Apoi sa extindem si la nebugetari.
Sa iasa toxinele!
Serios vorbind, trebuie sa iasa otrava asta cumva, sa o dam pe apa simbetei…
Altfel, perpetuam tiparul!
Ok, in afara ideilor fanteziste, as spune ca noi, astia carora ne mai merge mintea cit de cit, sa parazitam cit putem mediul inconjurator 🙂
– Hai, ca asta e oarecum mai realista…
d
Nu, n-am nici un iepure in joben. Dar cred ca nu exista o solutie miraculoasa, ci trebuie mizat pe o analiza perseverenta si pe constientizare. Ar fi un proces, nu un snap din degete.
Da, sa mearga la sauna – si la psihanalist… Ar trebui sa o treaca la contributii pe fluturasul de salariu.
ei, exact!
d
Hm. Obligativitatea folosirii saunei si a psihanalistului ar avea efecte contrare… Analize & constientizari – nu se fac peste noapte, fara o educatie de baza si obligatoriu.
Aladdin
Sigur, nimeni nu poate fi obligat, e o optiune personala, nu colectiva. Dar poate fi creat climatul in care sa-si dea seama daca doreste sau nu acest lucru.
Util punct de vedere!
"…psihanaliza este asemeni unui medic ce operează cu mănuşi atunci când cercetează cauzele interne ale unui simptom, pentru a nu se infesta cu microbi ce ţin, în situaţia expusă, de coloraturi sau de simpatii politice. "
Hm. Medicul opereaza cu manusi in primul rand pentru a nu infesta el cu microbi pacientul.
Sanatatea pacientului este obiectivul; in ceea ce priveste infestarea medicului – exista niste norme de protectia muncii… 🙂
Hai sa zicem ca ai doi pe masa de operatie si nu vrei sa transmiti microbii de la unul la celalalt. Care-i sinonimul pentru aceasta intentie onorabila? Obiectivitatea (psihanalistului). 🙂