…se numeşte articolul din urmă cu o săptămână, din Cotidianul, al analistului politic Cristian Pîrvulescu, prin care trasează o relaţie simbolică oedipiană între doi lideri, de ieri şi de azi, ai clasei politice româneşti. Un analist politic cu noţiuni de psihanaliză, iată ceva mai rar la noi! Şi o ipoteză schiţată în cele ce urmează, chiar dacă în tuşe încă destul de groase, dar nu lipsită de interes.

În sanctuarul politicii româneşti, uciderea rituală a tatălui revine ciclic ca un fel de incantaţie magică de ieşire din impas. Prinşi între revolta faţă de tatăl-concurent şi adoraţia tatălui-autoritar, mulţi români s-au rătăcit în negura politicii dâmboviţene.

Iar dacă pentru rolul lui Laios, Ion Iliescu părea dintru început cel mai calificat politician al epocii, rolul lui Oedip i se potriveşte de minune lui Traian Băsescu. Aşa că, după ce şi-a “ucis” cu sânge rece “tatăl” de partid, pe Petre Roman, executat fără vreo emoţie la congresul PD din 2001, faptul că ţinteşte acum să-l elimine definitiv din politică pe cel pe care îl percepe probabil ca pe “părintele” naţiunii e cât se poate de coerent. De fapt, Traian Băsescu a ajuns să semene destul de mult cu cel pe care şi-l revendică în această campanie ca “adevăratul” său adversar.

Şi nu doar în privinţa electoratului, care s-a transformat semnificativ în raport cu 2004 şi începe să semene cu cel al fostului preşedinte, ci şi în ceea ce priveşte obsesiile. Căci şi Ion Iliescu la vremea sa se răscula împotriva altui tată al patriei, Nicolae Ceauşescu. Doar că pe atunci situaţia era radical diferită.

Prin atacul direct la “tiranul din umbră”, Traian Băsescu nu doar că îl infantilizează pe Mircea Geoană, prezentat ca un copil ezitant dominat de un tată dictatorial, ci urmăreşte compromiterea definitivă a acestuia ca adversar credibil.