In anii 1930, Argentina ca si lumea intreaga se impartea in doua campuri, partizanii si adversarii fascismului. Copiii celor sase milioane de emigranti sositi in Argentina intre anii 1880-1930 accedeau la putere. Psihanaliza aducea fiecaruia posibilitatea de a se cunoaste pe sine, cea a contactului cu originea, radacinile si genealogia.

Psihanaliza a fost in Argentina o terapie folosita mult in serviciul utopiei comunitare, elaborarii unei dezradacinari si unei inradacinari. Ea n-a fost doar o terapie rezervata bolnavilor grav. Iar succesul ei era foarte aproape de clasele de mijloc din orase, de profesionistii diverselor discipline: intelectuali, artisti, antreprenori – care vedeau in psihanaliza accesul la libertate pentru a avansa in viata afectiva si in munca. In acest context, E. Pichon-Riviere, fiu de emigranti francezi, psihiatru si Arnaldo Rascovsky, fiu de evrei din Europa de Est au reunit in jurul lor nucleul fondator al psihanalizei argentiniene. Sosirea emigrantilor precum Angel Garma, Celes Ernesto Carcamo si Marie Langer, deja formati prin analiza lor didactica in Europa, favorizeaza crearea Asociatiei Psihanalitice Argentiniene in 1942. E. Pichon-Riviere, nascut la Geneva la 25 iunie 1907, soseste in Argentina la varsta de trei ani, in plina celebrare a centenarului independentei nationale. El creste in nord-estul tarii, in contact cu cultura indigena guarani a padurii virgine. Aceasta pluri-apartenenta culturala a fost o sursa importanta a creatiei sale.

El scrie în 1975:

As putea spune ca vocatia mea pentru stiintele omului este nascuta din tentativa de a rezolva obscuritatea conflictului intre doua culturi. Din cauza emigrarii parintilor mei din Geneva la Chaco, am fost inca de la patru ani in acelasi timp martorul si protagonistul insertiei grupului minoritar european intr-un stil de viata primitiv. Interesul meu pentru observarea realitatii a avut de la inceput caracteristici pre-stiintifice, mai exact mitice si magice…

Colaboreaza in aceea perioada si cu miscarile de ajutare a refugiatilor, mai ales a republicanilor spanioli dupa razboiul civil (si in special cu Marie Langer, care venea din Brigazile Internationale). Participa activ la grupurile de opozitie contra fascismului, asa cum o vor face toti membrii fondatori ai Asociatiei Psihanalitice Argentiniene.

Origini

E. Pichon-Riviere s-a nascut la 25 iunie 1907 la Geneva. Asa cum el insusi a spus intr-un interviu, nasterea lui in acest oras a fost cu totul accidentala, parintii sai, Alphonse Pichon si Josephine de la Riviere fiind de origine franceza. La 3 ani ajunge in Argentina, calatorie care a fost si a ramas pentru el un mare mister, din moment ce planul tatalui sau era sa creasca viermi de matase si sa construiasca o industrie textila in nordul Angliei. A avut cei 3 frati si 2 surori, insa la varsta de 6 ani descopera ca este singurul copil al mamei sale. Tatal sau, dupa moartea primei sotii, se casatorise cu sora acesteia. Familia s-a stabilit in nord-estul Argentinei, in mijlocul padurii virgine din provincia Chaco, unde a ramas 4 ani. A crescut in contact cu cultura indigena guarani. In tot acest timp, tatal sau a incercat sa planteze bumbac si tutun, dar fara succes.

Enrique Pichon-Riviere vorbeste despre cateva amintiri din copilaria sa:

De la Geneva imi amintesc doar o masina neagra, cu un claxon in forma de vipera, in care calatoream cu parintii si fratii mei. Dupa asta, am facut o lunga deplasare pana la cealalta coasta a oceanului, de unde pastrez senzatiile de miscare continua de jos in sus…

Cat despre casa copilariei din Argentina, el spune:

Era o constructie foarte austera, curata si primitoare. Pentru ca era construta din paie, exista mereu un risc de incendiu. Eram mereu expusi atacurilor indienilor care, in acea perioada, erau foarte frecvente. Indienii Guarani, foarte agresivi, atacau cu usurinta micile catune izolate.

Atunci cand vorbea de frica sa cand, terapeut fiind, a trebuit sa infrunte un pacient al spitalului care il atacase cu un cutit, el si-a amintit de intalnirile cu pumele in jungla si a reactionat asa cum trebuia s-o faca in natura, ramanand nemiscat.

A murit la Buenos Aires la 27 iunie 1978.

Cariera

La 18 ani, el soseste la Buenos Aires pentru a face studii de medicina. Obtine la final diploma, in ciuda vietii boeme pe care o ducea.

Incepe sa lucreze in domeniul psihiatriei infantile in azilul de la Torres, intr-un camin de copii oligofreni la Lujan, in provincia Buenos Aires. Mai tarziu, el intra la spitalul Borda, spital psihiatric pentru barbati. El va lucra acolo cu adolescentii si adultii timp de 15 ani.

Este si membru al Asociatiei de Psihoterapie de Grup (în anii ‘50) si intemeiaza IADES (Institutul Argentinian de Stiinte Sociale), cu Jose Bleger, David Liberman si Fernando Ulloa. Acest institut va deveni mai tarziu scoala privata de psihologie sociala.

In ceea ce priveste miscarea psihanalitica, impreuna cu E. Carcamo, M. Langer, A. Garma si A. Ravcovsky, el intemeiaza Asociatia Psihanalitica Argentiniana (1940), in care va lucra pana la moarte in pofida divergentelor care vor aparea si vor provoca sciziunea in doua grupuri: Plataforma si Documento, in 1973.

Incepand cu anii ‘50, ca seful unui serviciu de psihiatrie a adolescentilor si adultilor, exersand de asemenea intr-un internat de copii, descopera, in context institutional, problemele segregarii bolnavului mental si importanta grupului, la fel de bine ca si in producerea in cura a bolii mentale. El schiteaza atunci conceptia sa asupra bolii mentale considerata ca produs al unui nucleu patogen central de natura depresiva din care rezulta toate formele clinice. El re-gandeste psihiatria sub unghiul psihanalitic (urmandu-i pe Freud si Abraham), dezvolta ideile sale asupra nucleului patogen central prezent la fiecare dintre noi si asupra notiunii de depresie de baza. Ipoteza sa este ca depresia este calea care duce la boala, dar si cea care deschide procesul terapeutic (Pichon-Riviere, 1970)

1940-1950 – cercetare in psihiatrie

Prima etapa este consacrata domeniului psihiatriei generale infantile, nevrozelor si psihozelor. In aceasta perioada, Pichon-Riviere isi continua studiile asupra patogenezei si dinamicii epilepsiei, asupra medicinei psihosomatice, migrenelor si tulburarilor dermatologice. Psihanaliza melancoliei este datata in 1946. Intre 1944 si 1946, el scrie articolele sale despre valoarea stranietatii nelinistitoare la “Contele de Lautreamont” (Pichon-Riviere, 1946), despre “Picasso si obiectul estetic” (Pichon-Riviere, 1944).

E. Pichon-Riviere a adaugat factorul temporal la notiunea de schema corporala si, de asemenea, a postulat existenta unei “proto-scheme corporale” construita in timpul vietii fetale prin stimularile interoceptive si proprioceptive ale vietii intra-uterine (1941, 1944).

Problema epilepsiei il impinge sa se intrebe despre ritm. In lucrarile psihopatologice, E. Pichon-Riviere a dezvoltat notiunea de “patoritm”, mai ales pornind de la clinica epilepsiei. Din observatiile sale, el a desprins prezenta alternantelor intre momentele patologice, precum inhibitiile si accelerarile, ritmurilor lente, a descarcarilor masive si a momentelor mai putin contrastante, mai constante.

1950-1960 – grup familial si boala mentala

Munca sa de cercetare la spitalul psihiatric il conduce la a propune ideea ca psihoza la un membru al familiei este o emergenta care implica intreg grupul familial. Este motivul pentru care el considera ca delirul pe care il construieste un membru al familiei trebuie sa fie inteles ca o tentativa de exprimare a unui conflict intrapsihic si intersubiectiv.

Urmand ideile scolii engleze (Meltzer, 1967), el sustine ipoteza dinamicii celor trei D (depozitarul, depunatorul si depozitul). Conform lui Pichon-Riviere, pacientul este membrul “cel mai puternic al grupului familial”, caci el este cel care duce greutatea conflictului, asumandu-si-l, iar asta produce ansamblului grupului o economie psihica. Dintr-un punct de vedere topic, pacientul este portavocea bolii. Acest concept de portavoce se inscrie in teoria depozitarului.

1960-1978 – grupul de formare

In grupul de ingrijire centrat pe formare (“grupo operativo” in spaniola) se produc procese similare celor din grupurile familiale. Astfel, in fata indeplinirii unei sarcini, grupurile resimt intotdeauna un tip de fantezie inconstienta pe care portavocea permite sa o impartaseasca. Cand E. Pichon-Riviere (1960) a reluat articolul sau asupra “experimentului Rosario”, el a adaugat ca prin punerea la distanta a evenimentelor refulate si beneficiul secundar intrinsec bolii, portavocea actioneaza ca purtator al rezistentei la schimbare.

Legatura
Grup operativo
Grup intern
Patoritm
Nucleul depresiv central
Portavoce
Teoria depozitarului
Proto-schema corporala

Fondatorul TFP

Cercetarile lui E. Pichon-Riviere de terapie familiala au inceput in anii ‘50 in psihiatrie. Pornind de la psihosomatica, in special de la reflectiile sale in jurul epilepsiei, el se intreaba asupra chestiunii ritmurilor arhaice in legaturile familiale. Ritmul si “patho-ritmurile” in legaturile familiale ii permit sa repereze modalitatile epileptoide sau schizoide (E. Pichon-Riviere, 1944).

Caminul din Torres a asistat la începuturile muncii sale in psihiatrie. In acest context, E. Pichon-Riviere se intreaba asupra problemelor de ne-recunoastere in filiatie pe care le pot intalni acesti tineri, separati de familiile lor. El analizeaza problema familiei la fel de bine in producerea bolii mentale, cat si in cura sa si in contextul institutional.

Dupa acest autor, familia ca grup se structureaza prin legaturile inconstiente. Reprezentarile inconstiente iau forma in obiceiurile si credintele familiale care corespund grupului de apartenenta de origine (E. Pichon-Riviere, 1965-1966).

Segregarea unui membru al familiei, adica ne-recunoasterea sa, il conduce la introducerea problemei apartenentei la grup. Pichon-Riviere articuleaza notiunea de filiatie cu cea de afiliere si de apartenenta. Legatura de filiatie nu este sinonima cu recunoasterea subiectului de catre familia sa. Legaturile se vor construi intr-un proces care are ca punct de plecare transformarea filiatiei in afiliere.

Terapia familiala consta in a detecta structura si dinamica grupului intern, adica reprezentarea pe care pacientul o are despre grupul sau real. (Pichon-Riviere, 1965-1966).

Precum am mai amintit, el introduce ipoteza dinamica a celor trei D (depozitarul, deponentul si ceea ce este depus): in orice proces al bolii mentale, exista un depozitar al bolii, pacientul, care functioneaza ca o portavoce a grupului familial, acesta fiind deponentul fantasmelor. Ceea ce este depus sunt fantasmele scenei primitive, castrarii si fricilor de baza, adica frica de pierdere si frica de atac.

Aceste fantasme si aceste frici ar fi cele care incearca sa fie respinse atat de pacient, cat si de familie; aceasta incearca sa marginalizeze pacientul si sa se marginalizeze. Pentru a ingriji bolnavul, pentru a diminua segregarea, produsul clivajului si al denegarii, trebuie ca familia sa elaboreze angoasa pe care bolnavul o produce.

Prin limbajul dramatic, in scene si prin limbajul ideologic, familia repune asupra terapeutului neputinta si atotputernicia, creandu-i o difcultate de a gandi, care este expresia angoaselor arhaice primare.

Conceptiile sale asupra terapiei familiale se sintetizeaza prin urmatoarele notiuni:

• Analiza situatiei unui grup familial in suferinta: exista o situatie implicita exprimata prin intermediul portavocii, depozitar al anxietatilor si tensiunilor grupului.
• Analiza functiilor parentale perturbate.
• Analiza ideologiilor si prejudiciilor, gandurilor constiente, incarcate de emotie, care sunt concepute prin porta-vocea lor ca rezultat al rationamentului.
• Analiza secretelor familiale.
• Analiza mecanismelor de clivaj si de negare.
• Analiza mecanismelor de segregare.
• Fantasmele de atotputernicie si de neputinta proiectate asupra terapeutilor in termeni de transfer.
• Analiza situatiei triangulare de baza. 

1944 Algunos conceptos fundamentales de la teoria psicoanalitica de la epilepsia
1960 Tratamientos de grupos familiars. Psicoterapia colectiva
1968 La urgencia psiquiatrica
1969 Grupo operativo y modelo dramatico
1970 Una teoria de la enfermedad
1970 Transferencia y contratransferencia en la situacion grupal (impreuna cu Quiroga A)
1975 Le processus groupal. De la psychanalyse a la psychologie sociale

Anca Munteanu
www.psihanaliza-de-familie.com