Citiţi despre

Cum isi face doliul un oras?

Donnel Stern, grupul de la Boston si disociatul (1): Idei comune

Cu psihologul la psihiatru. Motivul INCREDIBIL pentru care românii nu se pot trata de depresie gratuit

José Bleger s-a nascut in Argentina in 1922. Si-a terminat studiile de medicina in 1946 la Rosario si apoi a inceput practicarea liberala a neurologiei si a psihiatriei la Santiago del Estero, luand decizia in aceasta provincie nordica indepartata sa inceapa o analiza cu Enrique Pichon-Riviere. El publica la Buenos Aires, in 1957, Psihanaliza si dialectica materialista, prima sa tentativa de a da o forma unei utilizari a dialecticii in psihanaliza.

Munca sa la facultate este la originea lucrarii Psihologia conduitei, carte devenita o referinta majora in Argentina. Cu Simbioza si ambiguitate (1967), Bleger este pe cale sa defineasca structurile psihopatologice nu ca deviatii de la o norma, ci ca organizari cu propria lor logica.
De-a lungul intregii sale opere, el a fost tentat sa abordeze elemente concrete ale praxisului psihanalitic. Bleger considera ca exista o diferenta intre teoria explicita si teoria implicita in practica. El a manifestat un mare interes pentru problemele institutionale, vrand sa arate ca institutia nu este un agregat al relatiei umane, ci o parte esentiala. Bleger a murit in 1972, inainte de a implini 50 de ani, lasand o opera considerabila.

In lucrarea sa Simbioza si ambiguitate, Bleger insista pe faptul ca notiunea de simbioza nu trebuie sa ramana fixata doar la stadiile arhaice ale dezvoltarii si ca, daca individul ajunge pe palierul la care sa iasa din aceasta stare de nediferentiere, nucleele, care sunt un reziduu al acestei nediferentieri primitive, sunt parti reziduale (caracter ireductibil al simbiozei) responsabile de persistenta simbiozei (el numeste aceste parti “nuclee aglutinate”) existand inaintea oricarei distinctii intre obiectul bun si obiectul rau, inaintea oricarei diferentieri intre eu si non-eu.

Simbioza este, de altfel. descrisa ca o interdependenta stransa intre doua sau mai multe persoane care se completeaza pentru a pastra sub control nevoile partilor lor cele mai primitive, imobilizate si satisfacute intr-o anumita masura. Aceste parti imature constituie, la adult, partea psihotica a personalitatii; le-a dat numele de nucleu aglutinat. Partea psihotica a personalitatii este mentinuta puternic separata de partea nevrotica si de nivelurile cele mai integrate ale personalitatii. Partea psihotica (Wilfred Ruprecht Bion) a personalitatii este reziduul unei organizari primitive anterioare pozitiei paranoid-schizoide pe care a desemnat-o sub numele de pozitia glischro-caryca.

Nucleul aglutinat este format din identificarile cele mai primitive, acolo unde nu s-a stabilit inca o discriminare intre eu si non-eu; el constituie organizarea cea mai primitiva a complexului Oedip, definit ca o fuziune (lipsa discriminarii) in cuplul parental si intre acesta si eul pacientului. Nucleul aglutinat este ambiguu si polivalent si poate cunoaste polarizari extreme care il pot face sa indeplineasca functia unui eu, a unui obiect, a unui supraeu. Divizarea schizoida discrimineaza componentele nucleului aglutinat si face posibila trecerea de la pozitia glischro-caryca la pozitia paranoid-schizoida. Divizarea schizoida transforma confuzia in contradictie si ambiguitatea in conflict. Divizarea spirit-corp corespunde divizarii intre partea nevrotica si partea psihotica a personalitatii impreuna cu, in aceasta din urma, o lipsa a discriminarii si o fuziune intre corp si lumea exterioara. In partea psihotica a personalitatii, fuziunea sau lipsa de discriminare face ca nucleul aglutinat sa se mobilizeze masiv, facand loc fenomenelor defensive ca ipohondria, boala psiho-somatica, psihopatia. Autismul este de asemenea o aparare in calitate de negare omnipotenta a dependentei simbiotice.

Transferul partii psihotice a personalitatii este un transfer psihotic masiv, invadator, precipitat, tenace si labil; el echivaleaza in toate aspectele cu simbioza de transfer. Baza transferului psihotic (simbiotic) este identificarea proiectiva. Reactia de contra-transfer in fata actualizarii nivelurilor psihotice este in general o senzatie de istovire si de sufocare care face loc impresiilor si reactiilor cu atat mai discriminate cu cat se trece de la partea psihotica la nivelurile nevrotice.

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Iata si cateva idei in ce priveste ambiguitatea: Polarizarea extrema a ambiguitatii duce la personalitatea autoritara. Aparitia in prim plan a ambiguitatii din cauza rupturii clivajului are loc in mod normal (in cultura noastra) la anumite stadii ale dezvoltarii si exemplul-tip este adolescenta. Ambiguitatea apare in fenomene normale ca visul, paradoxul, anumite acte simptomatice, in domeniul esteticii etc.

Bleger s-a ocupat mult de grupuri si de grupurile institutionale. El a aparat ideea ca

in orice grup [exista] un tip de relatie care, paradoxal, este o non-relatie, adica o non-individuare. Acest tip de relatie se impune ca matrice sau ca structura de baza a oricarui grup.

El numeste acest tip de relatie “sociabilitate sincretica” pentru a o diferentia de “sociabilitatea prin interactiune”. Astfel, se disting trei tipuri de membri ai grupului:

Indivizii dependenti si simbiotici care incearca sa-si stabileasca identitatea lor prin identitatea grupala; interactiunea lor ramane superficiala si are tendinta de a impiedica procesul grupal;
Indivizii zisi nevrotici sau normali, evolutia lor se face in sociabilitatea de interactiune; grupurile astfel formate sunt foarte active si mobile, dar pe un singur “plan si consolidand clivajul (precizeaza Bleger). Se pot intampla multe lucruri pentru ca nimic sa nu se intample.”
Indivizii care n-au avut niciodata relatie simbiotica si fara posibilitatea de a o stabili in grup: personalitatile psihopatice, perversii, personalitatile “ca si” descrise de Helen Deutsch si toate personalitatile ambigue. Ei formeaza un grup de sociabilitate sincretica sau manifesta, preverbala.

Iata principalele scrieri ale lui Jose Bleger (in original):