Cotidianul român a preluat joi, 13 mai, ecourile franceze ale tulburărilor legate de apariţia volumului anti-Freud al filosofului Michel Onfray, în articolul „Psihanaliza, aruncată în aer: Freud, un sectant cocainoman?”. Articolul, cu supratitlul – la fel de senzaţionalist ca şi titlul – „Polemică. Un filosof francez atacă mitul freudian şi îi încaieră pe intelectuali”, e în aceeaşi cheie. Mă întreb dacă putea fi altfel, dat fiind că face o telegramă dintr-o carte şi o întreagă dezbatere. Comentariile cititorilor sunt „ascuţite”, fie pro, fie contra, despre savantul? / escrocul? „fascinat de fascişti” (după cum scrie în legenda fotografiei lui Freud autoarea articolului).
Interesante, oricum, acest copy / paste românesc şi reacţiile (dar fără a trece peste nivelul unei expuneri superficiale documentată pe internet şi al unor jocuri de cuvinte „sugestive”). Redau un fragment, ales pentru că mi-a plăcut şi pentru că ader la opinia lui BHL exprimată mai jos.
Michel Onfray, catalogat drept „pueril şi limitat” sau „onanist”La rândul lor, admiratorii lui Freud spun că Onfray face o gravă confuzie între om şi operă şi nu discută în mod serios nici una dintre tezele sale, mulţumindu-se să facă o „filosofie-spectacol”. „În cele din urmă, Onfray vrea să spună că Freud a fost un om ca toţi ceilalţi, cu viciile, defectele şi calităţile sale. Ce i se reproşează, de fapt? Că nu a fost un zeu? Ei bine, nu, nu a fost un zeu”, a replicat psihanalistul lacanian Charles Melman. Schimburile de replici au devenit aproape violente între intelectuali. Filosoful Bernard Henri-Levy şi-a calificat colegul „pueril şi limitat”, în timp ce alţii l-au numit „revizionist” sau „onanist”. Şi pe bloguri apărătorii şi detractorii lui Freud se luptă la baionetă. „Suntem trataţi ca o turmă proastă”, se plâng susţinătorii lui Freud, în timp ce tabăra adversă jubilează: „În sfârşit, se întoarce foaia!”.
Mmm, dar barfele de toata ziua despre psihanalisti si Freud sunt mult mai suculente si interesante decat ce zice Onfray. E cam conservator si cumintel in acuze (in afara de cele legate de fascism). Cel putin cele despre cocaina, misoginism si cum si-a inselat nevasta sunt asa, de epoca victoriana.
ps:Ma atrage cartea ca e subversiva insa argumentele astea care au fost publicate in articole sunt dezamagitoare, de revista glossy. Boring, that is.
Conservatoare… Asa e, aveti dreptate. Eu le consideratm vetuste, dar e mai interesant cum le numiti dv., pentru ca sugereaza ceva in plus.
Totusi am o banuiala ca a scos presa genul asta de acuze in fata pentru scandal facil. Poate cartea e mai consistenta.
Pai la 600 de pagini e sigur consistenta… 🙂
Si mie mi se pare incredibil ca poate fi dedicat atata interes (intins pe atatea pagini) unui atac la persoana. Doar aceasta cantitate de interes a autorului mi se pare intriganta… 🙂
Cat priveste nevoia de scandal – fie a lui Onfray, fie a presei – cred ca efectul asupra psihanalizei nu poate fi decat de popularizare… 🙂