Dezlegarea viselor opace in „Lucruri transparente”

In romanul Lucruri transparente de Vladimir Nabokov mi-a atras atentia activitatea onirica a personajului principal, Hugh Person, de aceea interpretarea mea vizeaza in principal doua dintre visele sale. Portretul psihologic al lui Hugh Person este creionat schematic de catre autor, din acest motiv as vrea sa intregesc spectrul observatiilor sale cu propriile vederi si nuante, sa forez mai adanc in psihicul lui prin intermediul psihanalizei aplicate. Avem de-a face cu un editor mediocru din New York, un individ cu viata si preocupari din sfera normalului, cel putin la suprafata, de aceea cred ca Nabokov i-a dat si un nume sugestiv, Person, adica o persoana ca oricare alta. Doua sunt evenimentele care traseaza firul epic : moartea tatalui, intr-o vacanta in Elvetia, si casatoria lui Hugh cu o femeie originara din aceeasi tara.

Ceea ce reuseste sa lumineze intr-o oarecare masura viata sa interioara este tocmai partea intunecata a existentei, intr-un sens golit de metafora, noaptea. Cel mai important indiciu ca asezarea sa constienta s-a cladit pe un vulcan ce a ramas activ este insomnia de care sufera. Cosmarurile sale sunt niste eruptii atat de puternice pentru linistea psihicului, incat somnul refuza sa vina. Ca multor nevrotici care prezinta acelasi simptom, lui Person ii este frica de ceea ce este in el, ii era frica sa se arunce in bratele somnului pentru ca asta inseamna sa se arunce intr-un vartej de senzatii, chipuri, scenarii asupra carora nu are control. Pentru cei care recunosc meritele psihanalizei, poate parea de la sine inteles, dar pentru cei care o contesta vedem aici indiciul clar al manifestarii inconstientului in vis: este un produs al psihicului, dar constientul refuza sa il recunoasca; are o importanta foarte mare pentru Person, influenta sa nu se sfarseste atunci cand constientul preia controlul, cu toate acestea nu isi are radacina in constient :

cand somnul il cuprindea in cele din urma, trebuia sa suporte starea de cvasinebunie pe care acesta i-o inducea. El nu putea crede ca oamenii normali au asemenea cosmaruri obscene si absurde ca cele care ii sfasiau lui noptile si continuau sa il infioare chiar si pe parcursul zilei.

Insa nici zidul ridicat de angoasa nu poate rezista in fata nevoii de odihna, al carei gardian visul ar trebui sa fie. Asa ca isi construieste un ritual de linistire la care apeleaza in fiecare seara. Acesta este repetitia in minte a unei lovituri la tenis cu care reuseste sa isi impresioneze adversarii, desi performantele lui per ansamblu nu sunt grozave. De indata ce isi gaseste un loc racoros pe perna, bratul ii este strabatut de un fior bine cunoscut, iar el trece vijelios de la o partida la alta. Vedem aici un substitut al onaniei, ce probabil ii fusese interzisa atunci cand era mic. Deoarece infantilul prezent in vise trage dupa el figurile parentale care inspira teama, asa cum vom vedea, ritualul face si el un salt in timp, in istoria personala, si se opreste la un moment care ii apartinea doar lui si asternuturilor primitoare, parintii fiind dincolo de usa zavorata. Faptul ca Hugh renunta la acest ritual imaginativ dupa ce se casatoreste cu Armande sugereaza ca el nu poarta pecetea inocentei din moment ce nu poate fi facut decat in singuratate:

noutatea situatiei de a imparti patul cu altcineva si prezenta altui creier zumzaind langa al lui tulbura intimitatea tabieturilor lui ingreunate de somnolenta – inca din adolescenta.

Insomnia ce se opune cosmarurilor nu este singura problema a lui Hugh Person legata de somn. El mai suferise si de somnambulism, ultimul episod avand loc pe la sfarsitul facultatii. Pentru a pregati terenul unei explicatii a viselor, cred ca ar fi util sa mentionam cateva puncte de vedere ale psihanalizei asupra somnambulismului. Voi prezenta succint un studiu facut de catre doi cercetatori americani, B.I. Kahn si R.L. Jordan: (in trad.) Dominatia paterna ca si cauza a somnambulismului.

Cei 15 barbati care au constituit obiectul acestui studiu prezentau constelatii familiale asemanatoare. Toti mergeau cu regularitate la biserica, iar tatal, bine vazut in comunitatea din care faceau parte, era prezentat numai in cuvinte de lauda. Avand in vedere ca ei erau vazuti ca niste stalpi ai societatii, si fiilor li se inculca dorinta de a le calca pe urme. Aspiratia se loveste insa de propriile capacitati, iar iubirea de faptul ca o figura autoritara poate fi respectata sau admirata, insa este dificil ca sentimentele pozitive sa fie si singurele atunci cand esti supus unor masuri disciplinare dure. Mama este vazuta de acestia ca o figura submisiva in fata tatalui, nervoasa, bolnavicioasa. Simteau ostilitate fata de ceea ce considerau a fi indiferenta fata de mama din partea tatalui. Concomitent cu dorinta de a-si depasi tatal, exista sentimentul de a fi abandonat de o mama timida, indiferenta si lipsita de afectiune. Aceste functii ale mamei, de suport si protectie, sunt perturbate din cauza ca si mama este terifiata de sotul autoritar.

Frecvent, legau somnambulismul de activitati din timpul zilei ce le produsesera furie, insa era o furie pe care nu puteau sau nu isi permiteau sa si-o arate. Fenichel sugereaza ca mersul in somn, prezent si la personajul nostru, exprima o neliniste motorie ca o consecinta a tensiunilor interne care nu au putut fi eliberate. Abraham postuleaza ca somnambulul isi converteste fanteziile in actiuni mai mult sau mai putin complicate, de care nu isi aminteste la trezire. Insa acestia nu s-au legat si de continutul viselor, aspect de care cercetarea pe care o avem in vedere s-a ocupat indeaproape. Majoritatea subiectilor au descris vise legate de serpi. Simbolismul sexual al sarpelui este binecunoscut din lecturile psihanalitice pentru a fi necesara o demonstratie a semnificatiei pe care o au. Naivi intr-un anumit grad din punct de vedere sentimental, labili, imaturi, si cu o minima toleranta fata de anxietate, acestia aveau o inabilitate de a-si externaliza emotiile adanci. Pentru toti subiectii, impulsurile agresive si sexuale au fost reprimate sever. Relatiile interpersonale erau inalt ambivalente si tensionate si era dificil pentru ei sa aiba o legatura sexuala de lunga durata sau sa isi exprime furia fata de superiori. Emulatia rezulta din frica si il obliga pe copil sa isi creeze un pattern restrictiv de natura pervasiva. Cu alte cuvinte, explicatia mea ar fi aceea ca se creeaza o lume fantasmatica, prin care se exprima pulsiunea agresiva sau sexuala, care trebuie sa fie suficient de vie incat sa lege psihicul de corporalitate, de unde rezulta caracterul sau motoriu.

Corelatii se pot face si cu viata lui Hugh Person, oricat de putin ar fi detaliata in carte. Episodul cel mai recent de somnambulism avusese loc in ultimul an de facultate, perioada ce coincide cu iesirea de sub influenta tatalui. Spre deosebire de imaginea de tata idolatrizat pe care o au barbatii din studiu despre tatal lor, cea pe care Person ne-o ofera este una de incriminare dispretuitoare si de superioritate fata de acesta. Dar trebuie mentionat ca media lor de varsta era de 22 de ani, iar varsta lui Person este de 40. Am putea presupune ca avusese o imagine foarte buna, mai buna decat realitatea, pana cand plecase de acasa, iar in ostilitatea ulterioara vedem rabufnirea unei furii care fusese tinuta in frau, de unde si exacerbarea unei agresivitati care pana la un punct este normala. Dar tocmai pentru ca nu se manifestase la timp prinsese aceasta forta.

In concediul celor doi, il vedem pe Person extrem de iritat de fiecare gest stangaci al tatalui sau, iar atunci cand greseste semnificatia in engleza a unor afise publicitare care erau in limba franceza, Hugh afiseaza un dispret obosit fata de „batranul prostanac”. Atitudinea sugereaza ca dorinta de egalare si depasire a tatalui isi gasise in sfarsit realizarea. Dar sa nu uitam ca doliul devine patologic tocmai atunci cand conturile nu sunt incheiate, cand resentimentele sunt aprinse, de aceea nici 8 ani mai tarziu nu reuseste sa se impace cu moartea tatalui, ce survenise chiar in timpul sejurului in care ar fi trebuit sa isi consolideze trunchiul relatiei, nu sa scoata la suprafata radacinile putrede. Fata de celelalte figuri masculine are insa prin proiectie atitudinea autentica, de supunere si umilinta.

Relatia cu mama este ilustrata in visul erotic despre care spune ca se repeta obsesiv inainte si dupa moartea lui Armande (de care vom vorbi atunci cand voi prezenta cel de-al doilea vis). Voi reda continutul sau intocmai:

In acest vis, pe care psihiatrul l-a catalogat ca fiind „mult prea explicit”, i se aducea pe o tava mare, garnisita cu flori, o frumoasa adormita si o serie de scule pe o perna. Acestea erau de lungimi si grosimi diferite, iar numarul si varietatea lor se schimba de la un vis la altul. Erau insirate in ordine (…) Era inutil sa aleaga una dintre ele, caci indiferent pe care o lua, obiectul isi schimba forma si dimensiunea si nu putea fi potrivit astfel incat sa se armonizeze cu sistemul lui anatomic, sfaramandu-se la momentul culminant sau despicandu-se in doua intre picioarele sau oasele acelei doamne mai mult sau mai putin dezmembrate.

In interpretarea acestui vis trebuie sa tinem cont ca ele au fost produse in perioada in care Hugh Person era cu Armande sau se gandea la ea, iar pe ea o putem asocia cu figura materna din viata barbatilor pe care s-a facut studiul privind somnambulismul, al caror profil psihologic am convenit mai mult sau mai putin tacit ca il putem aplica si lui Person, avand suficiente elemente care sa aprobe similitudinea. Armande afiseaza aceeasi atitudine nesuportiva, aceeasi indiferenta afectiva, inca dinainte de casatorie, si nu putem exclude ipoteza mariajului tocmai ca interventie reparatorie.

Cat priveste continutul propriu-zis al visului, sexualitatea este intr-adevar mai mult decat explicita, facand visele cu serpi ale subiectilor anterior mentionati sa para inhibate in comparatie cu cel pe care il avem in discutie. Femeia adormita este un simbol al mamei indiferente. Barbatul, adus la stadiul de baietel prin infantilismul visului, nu reuseste sa o satisfaca, iar motivele sunt complexe. Esueaza chiar daca alege un instrument mai mare si nu „o chestie subtire care aducea cu o tepusa”. Deci chiar daca el ar depasi complexul in fata tatalui si ar avea un penis de dimensiune potrivita, tot nu ar putea sa isi implineasca iubirea fata de mama si sa o faca fericita, sa o scoata din starea de „dezmembrare” sufleteasca. Asta pentru ca tatal isi pune in aplicare amenintarea cu castrarea, obiectele falice sfaramandu-se sau despicandu-se intre picioarele femeii. Bineinteles ca l-am identificat aici pe tata, fiindca ce alta forta exterioara ar putea sa se opuna uniunii fizice intre el si mama, ori o imagine onirica a acesteia? Mai ales daca tatal este unul autoritar, in mintea baietelului se da un razboi intre iubirea fata de mama si teama fata de tata, despre care el crede ca ii va aplica aceasta pedeapsa cruda, iar in mintea adultului care nu a asezat constelatia oedipala pe o bolta psihica mai linistita, conflictul este la fel de viu, iar in momentele delicate din viata rasare pe pamantul fertil al visului de angoasa.

Tenebrosul Thanatos scoate si el capul in universul oniric al lui Person, asa cum vedem in visul urmator, care nu mai are insa nevoie de explicatii, deoarece teama de moarte este suficient de puternica in fiecare dintre noi ca sa ii recunoastem templul:

Intr-o alta experienta nocturna, nu mai putin prevestitoare de rau, se vedea incercand sa stavileasca sau sa abata din drum un firicel de graunte sau de pietricele ce se scurgeau dintr-o crapatura ivita in tesatura spatiului si fiind impiedicat in efortul sau cand de niste elemente cu aspect de aschii, filamente sau panze de paianjen, cand de gropi, mormane de moloz sfaramicios sau colosi prabusiti. In cele din urma era inghitit de munti de gunoi, iar asta insemna moartea.

Pentru ca Nabokov face el insusi niste afirmatii cu privire la vis inainte de a vorbi de ura lui Hugh fata de Armande si pentru ca avem banuiala ca ura pentru ea a produs cel de-al doilea vis semnificativ, care la randul sau i-a adus acesteia moartea, vom trece in revista consideratiile sale. Despre omul cufundat in vis naratorul spune ca este asemanator unui idiot caruia nu-i lipseste o anumita viclenie animalica, iar fisura fatala din mintea lui corespunde unei explozii. Iar apoi vorbeste de aspectul „neclar” al inclinatiilor distructive pe care Person le avea in vis. Cred ca Nabokov a folosit adjectivul pentru a crea impresia de impartialitate a povestitorului, pentru ca aspectul devine „clar” in argumentatiile ulterioare. Sublimarea pulsiunilor de natura agresiva este ilustrata prin sculptorul care isi amorteste inclinatiile distructive amintite repezindu-se asupra unui obiect cu ciocanul si cu dalta. Exemplificarea continua cu ramura chirurgiei, care ofera una dintre cele mai utile cai de eliberare a lor: un doctor respectat recunoscuse intr-un cadru restrans ca ii este foarte greu sa isi stapaneasca dorinta de a cioparti toate organele expuse vederii in timpul unei operatii. Legand insomnia lui Hugh de faptul ca orice om are acumulate in el tensiuni tainice inca din copilarie, autorul ne ofera urmatoarea explicatie pentru activitatea sa din somn: in perioada pubertatii dorintele sexuale apar ca substitut al dorintei de a ucide, pe care omul si-o satisface in mod normal in vis; iar insomnia se explica prin frica de a deveni, in timpul somnului, constient de dorinta inconstienta de a ucide si de a face sex. Nu stim cat sunt ele de corecte, dar in mod sigur recunosc un dinamism al psihicului. Apoi, aparent fara nici o legatura, Nabokov isi indeamna cititorul sa ghiceasca momentul in care Person a inceput sa isi urasca sotia:

Poate ura a facut parte din sentimentele lui fata de ea inca de la inceput? Tacere. I-a cumparat vreodata sotiei un pulover cu guler inalt? Tacere.

Cum putem sa explicam un sentiment de ura inca de la inceputul relatiei, bine punctat de autor, daca Armande nu ar fi fost un surogat al mamei la maturitate? Dualitatea de care se vorbea in acel studiu, si pe care o banuim si aici, a sentimentelor fata de mama, este bagajul cu care Person intra in relatie, de altfel prima de lunga durata din viata lui. Dar ce l-a atras atat de tare la Armande? Pe langa parul blond si picioarele musculoase, bronzate, cred ca se impune si o alta explicatie. Atunci cand cei doi sunt abia in stadiul de tatonare, vede o fotografie a lui Armande dezbracata de pe vremea cand nici nu ajunsese la pubertate. Mama ei o inramase si o asezase cu mandrie in camera de zi, semn ca i se paruse normal la vremea aceea ca fiica ei sa umble dezbracata prin fata parintilor.

Este cunoscuta fascinatia scriitorului de origine rusa in privinta „nimfetelor”. Si in aceasta carte vorbeste de o relatie interzisa intre scriitorul R., al carui roman il editeaza Hugh Person, si fiica sa vitrega. Avand in vedere ca Eul lui Nabokov pare a se ascunde dupa toate probabilitatile in spatele domnului R., putem banui ca a proiectat pasiunea sa in alegerea amoroasa pe care o face Hugh, mai ales ca Armande este prietena cu fiica sa vitrega. Editeaza o carte pentru a putea fi publicata, editeaza o iubire pentru a putea fi traita. Insa personajul Hugh nu doar pune in act fantasmele creatorului sau, in ratiunea povestirii el are si un motiv personal pentru care o ia de sotie pe Armande. Imaginea ei de copila ispititoare il rascoleste adanc. Sa fie pentru ca o femeie aflata in acel moment la maturitate i se infatisase intr-un trup de fetita, compatibil din punct de vedere sexual cu trupul baietelului care avea fantasme incestuoase? Daca raspundem afirmativ la aceasta intrebare, mai aducem un element care face lumina in primul vis – nepotrivirea sexuala: barbatul adult nu poate sa satisfaca femeia pentru ca a ramas imatur pe plan psihic si nici copilul din el nu poate avea acces la acea fetita pentru ca trupul sau este acela al unui barbat.

O priveste pe Armande in doua feluri, care nu au reusit niciodata sa se constituie intr-o viziune unitara: unul pozitiv, al inocentei pierdute, si unul negativ, al perversitatii dobandite. Iar el este salvatorul, cum altfel. Poate reusesc sa ma fac mai bine inteleasa vorbind despre al doilea vis al lui Hugh, care se finalizeaza nu doar cu sudori reci, ci si cu moartea sotiei sale. Iata cum este el relatat anchetatorilor, care au inconjurat cu benzi galbene nu doar dormitorul, ci si spatiul oniric: flacari tasneau de pretutindeni, iar imaginile parca erau filtrate prin fasii rosiatice de plastic transparent. Femeia aflata intamplator in patul lui deschise larg fereastra. Ea venea de undeva din trecut si era o prostituata pe care o agatase in prima sa calatorie in afara tarii, cu douazeci de ani in urma. Hugh se repezise dupa ea din dorinta de a o impiedica sa sara. Fereastra era larga si joasa, avand un pervaz lat, capitonat si acoperit cu un cearsaf. Giulia, careia ii confunda numele cu Julie, era imbracata intr-o camasa de noapte care ii acoperea un trup fosforescent. Ea se aseza in cadrul ferestrei cu bratele intinse, atingand laturile cu mainile.

Hugh isi arunca o privire dincolo de ea, spre curtea de jos, in timp ce flacarile se miscau precum niste hartii rosiatice pe care un ventilator mascat le facea sa danseze in jurul unui bustean artificial, identic cu unul vazut in copilarie, de Craciun. I se parea o nebunie sa sara sau sa coboare pe o funie facuta din cearsafuri innodate, asa ca se straduia din rasputeri sa o impiedice pe Julieta sa faca acest lucru. In incercarea de a o prinde cat mai bine, o apucase de gat din spate, degetele i se infipsesera in ceafa luminata in violet, iar celelalte opt degete ii strivisera beregata. O trahee care se zvarcolea aparea pe ecranul unui cinematograf unde rulau filme cu caracter stiintific, aflat de partea cealalta a strazii. Totul devenise sigur si confortabil: ar fi prins-o bine pe Julia si ar fi salvat-o de la o moarte sigura daca ea, in efortul sinucigas de a scapa de incendiu, nu ar fi alunecat peste pervaz si nu l-ar fi tras si pe el dupa ea, in gol. Dar, ca un Superman, ia in imbratisarea sa acest suflet tanar si isi iau impreuna zborul. La trezire, se bucura ca ea era in siguranta alaturi de el, dar ramase cu privirea pironita la propriile „gheare rusinate” atunci cand vazu ca sotia lui era culcata pe jos, cu parul blond ravasit de parca plutea in zbor.

La nivelul Eului mistuit de flacarile senzualitatii, visul este intruchiparea dorintei ca pe de o parte sa isi ucida mama, iar pe de alta parte sa o salveze. Acum intelegem mai bine cele doua intrebari ale naratorului. Fata de Armande simtea aceeasi dorinta inconstienta de a o ucide, pentru ca ea reprezenta o figura materna. Implinirea pornirii sale ucigase nu ramane doar la nivelul visului, deoarece somnambulismul sau este un acting-out, posibil prin salbaticirea constiintei si supunerea totala a corpului, iar la nivelul dinamismului psihic, prin fortele crescande ale pulsiunilor care nu isi gasesc supape de a-si modera presiunea. Cea de-a doua intrebare, daca i-a luat sotiei un pulover cu gatul inalt, al carei raspuns este probabil afirmativ avand in vedere retorica interogatiei, ne semnaleaza o contra-masura luata de Eul care primeste indicii privind intentia de a o strangula. In aceasta scena din vis Hugh este un actor care trebuie sa isi joace rolul asa cum trebuie, sa o salveze pe Julie. Teatralismul somnambulului poate fi motivul pentru care s-a spus despre acest fenomen ca face parte din spectrul manifestarilor isterice. Dorinta lui este de a face ceea ce trebuie, de a o salva pe femeie de la moarte, iar acest lucru este asociat de Ferenczi cu comenzile post-hipnotice, in care gaseste similaritati cu somnambulismul.

Problema isi intinde radacinile pana la Freud, care vede si el manifestarea ca pe un climax al sexualitatii, expunandu-si teoria, mai ampla, in 1907, in fata Societatii Psihanalitice din Viena. Zece ani mai tarziu isi continua reflectiile in articolul (in trad.) O completare metapsihologica la teoria viselor. In timpul izolarii unei persoane care doarme se produce de obicei o modificare a energiei ei psihice; o parte a efortului refularii, folosit pentru mentinerea inconstientului la cote joase, poate fi economisit, caci chiar daca inconstientul isi gaseste eliberarea relativa in favoarea activitatii, gaseste totusi inchisa calea catre motilitate, libera fiind doar cea nedaunatoare spre satisfacerea halucinatiilor. De ce somnambulismul nu urmeaza aceasta cale? In urma reducerii nocturne a refularii ar putea exista pericolul ca odihna somnului sa fie perturbata ori de cate ori impulsul extern sau intern poate stabili o legatura cu una dintre sursele inconstiente ale pulsiunilor. Pornirea instinctuala din inconstient devine vis in preconstient, insa in cazul somnambulilor impulsul inconstient care a patruns la nivelul acestei instante de legatura gaseste doua cai de descarcare: in vis, dar si in corp.

Freud mai face o remarca foarte interesanta, si anume ca esenta fenomenului este dorinta individului de a se duce sa doarma acolo unde a dormit in copilarie. Dorinta copilului de a dormi cu mama nu este una absurda in aceasta perioada, deci si personajul nostru poate nazui spre acelasi loc. Dar intamplarea face ca gasirea unui inlocuitor pentru mama sa in persoana lui Armande sa semnifice ca nu mai era necesar sa se duca niciunde, era deja acolo. Insa actul in sine, ca preludiu pentru ceva mai intens, este interzis, iar ca sa fie oprit unul dintre actorii scenei trebuie sa isi gaseasca sfarsitul.

Nu este intamplatoare nici alegerea numelui si a profesiei in cazul femeii din visul sau: variaza de la Giulia la Julie, fiica incestuoasa a domnului R., si aflam ca practica prostitutia. Exista barbati care nu pot fi atrasi de o femeie decat daca ea nu este libera si are o inclinatie de a se prostitua. Hugh hotaraste sa o ia de sotie pe Armande numai dupa ce ea are un comportament promiscuu. Nevoia de a fi gelos deriva din aceea ca, la unii copii, faptul ca mama ii apartine tatalui devine o parte inseparabila a fiintei materne si ca al treilea lezat nu este nimeni altcineva decat tatal insusi. Fiindca mama le apare ca o persoana de o puritate morala de neatins, numai cu o prostituata poate sa isi satisfaca pornirile. Si poate sa faca acest pas atat de mare deoarece si imaginea imaculata a mamei este intinata atunci cand baietelul descopera ca ea are relatii sexuale cu tatal. Brusc, diferenta nu i se mai pare atat de mare: deseori, ceea ce in inconstient este disociat in doua contrarii, in constient se suprapune intr-o unitate.

In vis, acea femeie, ce reuneste prin condensare trasaturile tuturor femeilor ce au avut o insemnatate in viata lui, poarta o camasa de noapte alba, fosforescenta, simbol al virginitatii. Dorinta din vis de a o salva, echivalenta intentiei Eului de tinere sub control a pulsiunilor, capata si o alta semnificatie: punandu-se in pericol prin inclinatia catre nestatornicie si infidelitate, Hugh se straduieste sa o protejeze de aceste pericole, veghind asupra virtutii ei. Iar atunci cand ii salveaza sufletul, precum un Superman, gestul tradeaza intentia de a separa puritatea figurii materne de carnal. Sufletul este al sau, iar trupul ii ramane unui anumit domn Romeo, nementionat anterior. Greu de crezut ca acea prostituata pe care o cunoscuse in tinerete avusese la vremea aceea un sot, cel putin nu unul de care Hugh ar fi putut sa aiba habar, de aceea recunoastem in acest personaj din vis figura paterna.

Dar salvarii mamei din promiscuitate i se opune dorinta de a se razbuna tocmai pe faptul ca el, baietelul, nu a avut parte de dragostea ei ca si tatal. Ambivalenta este satisfacuta prin scenariul oniric de compromis. Cand un barbat salveaza in vis o femeie din apa, aceasta inseamna ca el o face mama, iar in conformitate cu explicatiile anterioare, o vede ca pe un inlocuitor matern, o face mama sa. Dar apa da viata, iar focul mistuieste. Transpare dorinta ca surogatul sa moara. Insa pana si in vis astfel de dorinte trebuie sa fie ascunse, de aceea strangularea nu este asumata, ci este proiectata in sensul cel mai pur al cuvantului pe ecranul de peste drum al cinematografului, iar caracterul stiintific al filmului care ruleaza semnifica stranietatea actului sau pentru gandirea constienta.

Cat priveste temporalitatea in acest vis, exista doua variante. Prima e aceea ca el s-a petrecut in acelasi timp cu actiunile lui Hugh, iar a doua este ca Hugh si-a sugrumat sotia, pe un fond motivational asemanator, dar visul a survenit abia cand stimulii externi au devenit foarte puternici, probabil atunci cand Armande a inceput sa tipe, sa se zbata. Daca optam pentru a doua varianta, asta inseamna ca visatorul a condensat o bogatie foarte mare de continut oniric in scurtul interval dintre perceptia stimulului de trezire si trezirea insasi. Ilustrativ este visul lui Maury cu ghilotina: era in vremea Terorii, a retrait crime inspaimantatoare, iar in final a fost citat la tribunalul revolutionar, care l-a condamnat la moarte. A fost condus de o multime invizibila catre locul sentintei. S-a urcat pe esafod, calaul l-a fixat pe butuc; cutitul ghilotinei a cazut, iar el a simtit cum i se desprinde capul de trunchi si s-a trezit intr-o groaza de nedescris. A aflat apoi ca baldachinul patului cazuse pe gatul lui, chiar asemanator cutitului ghilotinei (Freud – Interpretarea viselor).

Acest exemplu demonstreaza ca visul este independent de curgerea timpului. Dar se aplica principiul senzorial si pentru visul nostru? Inclin sa cred ca nu, deoarece somnambulismul lui Hugh determina o corelatie temporala intre activitatea motorie si activitatea onirica. Avem insa un astfel de vis la sfarsitul cartii. Intors in Elvetia sa refaca legatura spirituala cu sotia decedata, un incendiu il surprinde in timp ce dormea, in camera de hotel pe care o impartise cu ea. Viseaza ca se afla la bordul unui avion in care Armande este stewardesa, iar in timpul zborului are loc o explozie.

Nu avem decat banuiala ca in imaginarul nabokovian chiar Hugh este cel care da foc hotelului, impins de vinovatie sau de dorinta de a accede la o lume superioara, unde sa isi traiasca „fericirea extrema”, ca atunci cand se afla in vazduh impreuna cu Armande, in taramul fantezist al plasmuirilor mintii sale. Insa mai importante si mai emotionante decat aceasta supozitie sunt ultimele sale impresii din timpul vietii:

In jurul lui se roteau cercuri in culori estompate care-i aminteau fugitiv de o imagine inspaimantatoare dintr-o carte pentru copii, in care legume victorioase se roteau tot mai iute in jurul unui baietel imbracat in camasa de noapte, care se straduia din rasputeri sa se trezeasca din ameteala fosforescenta a lumii din vis. In ultima imagine din aceasta lume ii aparu o carte sau o cutie incandescenta, devenita perfect transparenta si goala. Cred ca asta este esenta: nu spaima primitiva de moartea fizica, ci durerea incomparabila generata de misterioasa manevra mentala necesara pentru a trece dintr-o forma de existenta in alta.

Prin identificare, venise si randul lui. Asa cum venise vremea si pentru scriitorul R., si pentru Nabokov, sa se alinieze in fata mortii. Creatorul primilor doi scrie acest roman cu putin timp inainte sa isi gaseasca sfarsitul, pentru a-si imblanzi angoasa generata de necunoscut, de nefiinta. Daca pana atunci celebrase viata, acest „dulce vis al mortii”, in Lucruri transparente este preocupat de zonele crepusculare ale existentei, cosmaresti. Iar durerea generata de manevra necesara pentru a trece de la o forma de fiintare la alta se exprima prin frica lui Hugh de a adormi, de a trece de la ratiune la nebunie.