Didier Anzieu, Catherine Chabert, Metode proiective, Editura Trei, 2010 Cred că mulţi dintre noi au făcut aşa-zisul test al arborelui, mai în joacă, mai în serios: cuiva i se cere să deseneze un arbore, iar apoi desenul îi este interpretat ca un test de personalitate. Interpreţii sunt, bineînţeles, de cele mai multe ori improvizaţi. Îmi amintesc că am jucat acest joc în liceu şi că el s-a bucurat de popularitate printre colegi.
Pe atunci, nu ştiam însă că acesta este un test proiectiv de personalitate. Am aflat mult mai târziu, odată cu faptul că e un test ştiinţific determinat, dincolo de amuzamentul inerent. O cale de a atrage interesul către psihologie, ori către psihodinamică în general? De ce nu?
În România au apărut câteva cărţi, nu multe şi abia în ultimii ani despre testele proiective. Cea mai recentă apariţie în domeniu s-a produs foarte de curând, Editura Trei traducând din limba franceză cartea Metode proiective, scrisă de unul dintre cei mai mari psihanalişti contemporani – şi l-am numit pe Didier Anzieu, în co-autorat cu Catherine Chabert. Volumul apărut la Editura Trei este, trebuie spus, unul foarte lămuritor şi precizează problema… ca la carte.
Fireşte, i se întocmeşte mai întâi de toate acesteia un scurt istoric – şi aflăm astfel că sintagma „metode proiective” a fost folosită pentru prima dată în 1939, în ediţia americană a publicaţiei Journal of Psychology, de L. K. Frank. Sintagma este forjată pentru asocia sub o aceeaşi denominaţie trei teste psihologice esenţiale: testul de asociere verbală al lui Carl Gustav Jung, din 1904, testul petelor de cerneală al lui Rorschach din 1920 şi TAT, Thematic Apperception Test al lui Murray, din 1935, testul în care subiectul are ca temă inventarea unor povestiri. Aceasta este de altfel şi structurarea esenţială a primei părţi a cărţii de faţă, Metode proiective de Didier Anzieu şi Catherine Chabert, şi anume pe capitole dedicate celor trei teste esenţiale, pentru ca în următoarele capitole să fie panoramate celelalte teste proiective, să fie discutate aspecte ale validării tehnicilor proiective, legătura testelor cu psihodinamica, aspecte ţinând de folosirea şi de supra-folosirea lor (de folosirea lor abuzivă) etc.
Cele trei teste esenţiale structurează de asemenea şi istoria domeniului, arătându-se şi faptul că acestea au venit de obicei în continuarea unor progrese istorice ale teoriei gestaltiste, precum şi relaţia lor cu psihanaliza. Această relaţie este clarificată foarte net, atât pe linia asemănărilor, cât şi a deosebirilor – după cum urmează:
Citat pp. 19-21
Despre această relaţie şi despre multe alte aspecte, dintre care cele mai importante ţin de descrierea celor trei teste esenţiale amintite – puteţi afla din cartea Metode proiective de Didier Anzieu şi Catherine Chabert, de curând publicată la Editura Trei.
