Daca mi-as fi cautat anul asta psihoterapeut, in mod sigur dupa ce l-am cunoscut pe Dave Mearns as fi dat fuga la Asociatia Romana de Terapie Centrata pe Persoana sa-mi incep analiza cu vreun reprezentant roman al rogersienilor. Prin urmare, nici eu nu am posibilitatea sa vorbesc din prisma acestei orientari pentru ca sunt din alta parte. Dar referitor la “declararea contratransferului”, va pot spune o ipoteza asa cum am priceput eu subiectul asta pana acum in general in psihoterapie. Pe langa orientare, terapeut, grad de consolidare a relatiei, exista si factorul “pacientul cu profilul sau” care influenteaza comunicarea de catre psihoterapeut a trairilor sale. Oamenii se indreapta unii catre altii prin toate formele de limbaj pe care le au la dispozitie si li se potrivesc. Daca e vorba de pacient copil (in special de varsta preverbala) sau adult cu un Eu mai destructurat (de exemplu cei cu tulburari psihiatrice), relatia terapeutica se va desfasura la niveluri de comunicare mai arhaice. Asta inseamna ca si contratransferul va fi mai transparent, mai vizibil (dar nu neaparat verbal!), pacientul “adresandu-se” acestor zone psihice timpurii ale terapeutului si primind raspunsuri contratransferentiale tot de acolo. Cu un pacient copil nu poti sa nu te joci cu jucarii asa cum nu poti sa taci ca pestele in fotoliu cu un pacient psihotic caruia-i e imposibil sa stea pe canapea ci trebuie sa te vada tot timpul ca sa se asigure. Nici nu trebuie sa-ti propui sa comunici sau nu contratransferul pentru ca el se comunica singur asa cum spune colega noastra mai sus, “se simte…”! A-ti comunica verbal furia sau alte lucruri pe care le simti in relatie cu pacientul este o manevra (in sens propriu) tehnica prin care propui pacientului, la acel moment, un anumit mod de a gestiona schimbul ce oricum se intampla in relatie ca si cum i-ai propune copilului “Hai sa ne jucam cu asta!”. Si, cum jucariile trebuie sa fie pe masura varstei copilului, ceea ce “se simte” poate lua forma cuvantului doar daca pacientul este suficient de crescut pentru ca cei doi, in cabinet, sa se indrepte unul catre altul prin aceasta forma de limbaj. Altfel e ca si cum ii vorbesti despre astronomie unui bebelus. Daca-i vorbesti cu pasiune despre asta, vei comunica cu el insa doar la nivelul formei de limbaj ce-i este lui accesibila: emotional, somatic… Relationalii spun ca, daca vrei sa fii eficient, nu trebuie sa-ti propui nivelul de comunicare, forma limbajului, ce sa spui si ce nu etc. pentru ca tot ceea ce psihanalistul isi propune in mod constient este defensa. Imi vine iarasi in minte lucrul cu copiii. Cu un prescolar, indiferent ce ti-ai planifica, daca esti terapeutul de care el are nevoie, nu te vei putea abtine sa nu te joci si tu impreuna cu el, cu jucariile cu care el se joaca in cabinet. Si cu adultii e cam tot la fel, daca relatia terapeutica e buna, merge bine…
Si mie mi-a placut recenzia si titlul! Felicitari!
Comentariu de Georgiana Brănişteanu la articolul „Focul pasiunii în psihoterapie sau cât de tandri pot fi consilierii centrați pe persoană” de Mihaela Costea
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.