După o ploaie torenţială de pomină (simbol uneori al unei rezoluţii sau dezlegări psihice, cel puţin după Jung) şi o înseninare meritată, la Hotelul Howard Johnson din Capitală s-a deschis cel de-al 17-lea Congres European de Psihoterapie, care în acest an se desfăşoară la Bucureşti. Cuvântul de deschidere a fost rostit, din partea gazdelor, de dna Ileana Botezat-Antonescu, preşedintele Federaţiei Române de Psihoterapie, vorbind apoi dl Rodolfo de Bernart, preşedintele Asociaţiei Europene de Psihoterapie, urmat, într-o rostire pe cât de locvace, pe atât de pitorească, de dl Mony Elkaïm, vicepreşedintele aceleiasi organizaţii şi una dintre cele mai importante figuri ale terapiei familiale europene.
Cauti un psihoterapeut in Bucuresti? Iata recomandarile noastre
Cum tema acestei ediţii a Congresului este „Criza: schimbare şi provocare”, discursurile de deschidere s-au axat pe tema crizei (economico-financiare, dar şi globale, în toate sensurile), privită din punctul de vedere al unei profesii fundamentate tocmai pe abordarea crizelor (psihice, emoţionale, existenţiale; din acest unghi, este într-adevăr foarte interesant ce au de spus tocmai „profesioniştii crizelor” care sunt psihoterapeuţii).
Cea de-a doua parte a acestei zile-seri relativ scurte de deschidere, care în program era anunţată oficial „Sociodrama”, respectiv ca un workshop sub conducerea lui Giovanni Boria, membru fondator şi prim preşedinte al Asociaţiei Italiene a Psihodramatiştilor Morenieni, a început fără tranziţie şi cumva pe neaşteptate: înainte de a şti că am început, ne-am trezit, întreg auditoriul, în mijlocul sociodramei (ce cuvânt afin cu criza, nu-i aşa?). Domnul Giovanni Boria (care a ţinut să precizeze că vine de mulţi ani în România, în oraşul primilor 5 ani de viaţă ai întemeietorului psihodramei, Jacob Levy Moreno, născut pe Calea Şerban Vodă), a dat indicaţii de la un microfon (secondat de traducători în limba română – oficiu îndeplinit de dl Radu Vulcu, preşedintele Asociaţiei Române de Psihodramă Clasică – precum şi pentru limba engleză), cu autoritate şi pauze de suspans. Totul a început ca un joc, auditoriul fiind îndemnat, din aproape în aproape şi de la simplu la complex, să se ridice în picioare, apoi să-şi ia în braţe întreg bagajul cu care a venit, iar în plus şi scaunul, apoi să se plimbe prin sala de conferinţe cu aceste poveri, totul sub semnul crizei (sper să reţin corect etapele, deşi mai importante au fost, până la urmă, neprevăzutul şi mai ales încărcătura emoţională şi stabilirea unei relaţii între participanţi). Apoi, toţi cei prezenţi am fost îndemnaţi să ne oprim, iar românii să ne aşezăm în mijloc. Dl Boria a făcut turul sălii, cu microfonul, iar participanţii de peste hotare, masaţi la hotare, au fost orientaţi să se aşeze în câteva imaginare puncte cardinale, după ţări (nordicii în nord, sudicii în sud etc.). Apoi, cei de pe margine, respectiv fiecare grup al invitaţilor străini, au trebuit să-şi aleagă câte un român din centru, după afinităţi şi capacităţi de comunicare confortabilă revelate spontan, pe care să-l aducă în grupul său. Membrii grupurilor astfel constituite au fost îndemnaţi să se prezinte unii altora în interiorul grupului, în forma pe care o aleg (aici imaginaţia a găsit o scenografie uneori neobişnuită), după care au trebuit să se gândească în comun, toţi membrii fiecărui grup, timp de 10-20 de minute, la o idee despre ce aşteaptă de la acest Congres. Bineînţeles că ideile s-au legat, mai toate, de tema Congresului (interesantă printre altele a fost tautologica formulă shakesperean-gertrudsteiniană: „A crise is a crise is a crise is a crise…”, exprimată parcă de grupul spaniol sau austriac). Ultimul act al sociodramei a constat în prezentarea succintă, într-o frază, a aşteptărilor fiecărui grup, board-ului Congresului (format din cei trei), prezentare introdusă de o muzică şi de un dans specific. Pe muzica unor Falco, Laura Pausini şi alţii, s-au perindat prin faţa board-ului grupul austriac, italian, spaniol, rus, englez, german, danez, croat etc., precum şi un grup al „Naţiunilor Unite” format din sârbi, estonieni ş. a. (bineînţeles, fiecare grup a avut în componenţă şi români). Ca un epilog, dl Mony Elkaïm a răspuns („a interpretat”, ar fi mai corect) aşteptările exprimate ale grupurilor. Încheierea a fost asigurată de muzică românească, necântată până atunci – şi ce poate fi mai românesc-de-vitrină decât Ciocârlia? (După impresia mea asupra modului în care s-au desfăşurat lucrurile, mai potrivită ar fi fost Periniţa).
(Peste toate, un act ratat multiplu, insistent şi măgulitor, al coordonatorului, dl Giovanni Boria, care a stârnit amuzamentul – numindu-i de câteva ori pe aceşti „Romanians” – „Morenians”!).
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Am insistat asupra acestei secvenţe dinamice a primei seri pentru că, dincolo de numele intimidant de „sociodramă”, a avut un foarte salutar efect – şi încă în două direcţii. Pe de o parte, a precizat şi a definit / delimitat, într-o bună şi oportună măsură, aşteptările participanţilor la Congres – de la Congres, şi a dat prime accepţiuni temei Congresului, criza. Pe de altă parte, a reprezentat un excelent scenariu-cadru, o excelentă psihodramă pentru stabilirea unor legături între participanţi (care în mod normal se stabilesc abia după câteva zile – dar Congresul durează doar patru! Cu alte cuvinte, a accelerat „împrietenirea” participanţilor – şi a făcut-o încă foarte bine!).
Psihoterapeut bun Bucuresti – cum il gasesti
Urmează zilele prezentărilor în plen şi ale atelierelor. Împreună cu colega mea, Georgiana Brănişteanu, preşedintele AIPsA, vom încerca să vă relatăm de la faţa locului, în priză aproape directă. În ceea ce mă priveşte, mi-am fixat câteva repere pentru ziua de mâine – precum workshop-urile „Terapie familială centrată pe copil – crearea unui teatru al posibilităţilor” susţinut de britanicul Jim Wilson, psihoterapeut sistemic; „Joncţiunea subiectivităţii în psihoterapia sistemică, o perspectivă postmodernă” susţinut de Mony Elkaïm, preşedintele Asociaţiei Europene de Terapie Familială; ori „Lucrul cu visele în Gestalt terapie (cu demonstraţie)” în prezentarea lui Serge Ginger, co-fondator al Şcolii de Gestalt de la Paris (şi, bineînţeles, sesiunile în plen).
Ne reîntâlnim mâine seară!
Foto: D. L. Bîtfoi
Deci si morenienii nostri pot sa organizeze un congres.
Strange, pare ca oamenii se distreaza pe acolo.
Sau, de vina e povestitorul.
Iar fotografiile fac cat (era sa zic o mie de sedinte, dar nu sunt bani pe "criza" asta) o drama Nikoniana.
Felicitari pentru aceasta corespondenta!
Retine doar ultima propozitie, te rog, not my ramblings. 🙂
Da, si l-au organizat excelent (dupa experienta mea de organizator…)! 🙂 Nici o dificultate tehnica (foarte frecvente la evenimentele la care am participat pana acum) nu a ingreunat desfasurarea.
Asa este, ne-am distrat in prima zi pentru ca au avut inspirata idee sa-l puna pe Giovanni Boria cu sociodrama lui la inceput… 🙂 Ne-a plimbat prin sala cu scaunele dupa noi (unii si le-au pus in cap, altii la spinare iar altii taras) ca sa ne demonstreze ca, in momente de dificultate, unii gasesc solutii simple de rezolvare. 🙂
La sfarsit am avut momentul artistic in care fiecare tara oaspete (din care faceau parte si romani) a cantat si a dansat expunand (conform cerintei de lucru) in fata comisiei celor trei organizatori, o fraza (care a devenit de fapt o scurta sceneta) prin care sa reprezinte titlul evenimentului si asteptarile fata de el.
Eu am facut parte din grupul spaniol iar deviza noastra a fost de a gestiona criza prin crearea de legaturi. Formula "A crise is a crise is a crise is a crise…" a apartinut grupului austriac care a prezentat imediat inaintea noastra… 🙂
Mersi, Carmen! Sper ca da o idee despre ce se intampla acolo. Da, oamenii s-au distrat, sociodrama nu i-a afectat prea mult, cat i-a stimulat. Astazi, la atelierul de psihodrama, fara a fi foarte interdictiv, dl Boria a atras totusi atentia in vreo doua randuri sa incercam sa nu radem, pentru ca desi rasul e un mecanism (de aparare) foarte sanatos, e mai putin indicat in acea situatie (ma asteptam de altfel la o asemenea prescriptie).
Drama nikoniana… e buna!
PS: Congresul nu a fost organizat de morenieni, ci de FRP.
@Dorin,
ma referisem la confuzia morenians-romanians, mentionata de tine.
Chiar da o idee despre ce se intampla acolo relatarea voastra, si mi se pare importanta, pentru ca una este sa anunti un astfel de eveniment si alta este sa vorbesti despre el de la fata locului, cu imagini, filme, tot ce trebuie. Este o premiera fericita, avand in vedere putinele siteuri care se preocupa de psihoterapie de la noi.
Mda, rasul destinde situatia dar iti acopera penibilitatea unor sentimente care ar trebui lasate sa se exprime.
@Georgiana,
cum nicio dificultate tehnica? Hihi. Am vazut lansarea semiratata a noului iPhone din cauza ca nu mergea netul. Ma asteptam de la niste oameni preocupati de psihic si nu de material sa mai schiopateze la capitolul asta. Dar e bine ca ma insel.
Pare foarte tare nenea Boria. Au inceput cu ceva care sa-i faca pe oameni sa intre in atmosfera, bine gandit. Nu ma pricep, dar presupun ca psihodrama are un impact mai puternic atunci cand e vorba de un numar mai mare de persoane.
Amuzant momentul in care fiecare se plimba cu scaunele dupa el :)), care cum putea.
Daca ai facut parte din grupul spaniol, tinand cont de numarul mare de romani care trimit bani de acolo, cred ca trebuia punctat si faptul ca legaturile nu trebuie sa fie in primul rand financiare ci si de suflet, sau sa fie suficient de puternice primele ca sa le tratezi pe celelalte la un psiholog. Era o gluma. 🙂
Ok, now I got it! Da, introducerea momentului Boria la deschiderea Congresului a fost foarte inspirata – sigur ca n-a fost o psihodrama in sensul clasic al cuvantului (de fapt, a fost o "sociodrama"), dar a stabilit foarte repede legaturi intre participanti si o anume destindere necesara.
a, stati asa, psihodrama romaneasca (sociodrama, mai extins) nu e la prima reusita de tipul asta – voi sinteti tineri 😉
ce vremuri erau la Gataia, stiti?! nu stiti 🙂 va rog sa o intrebati pe dna dr. Ileana Botezat Antonescu! si daca tot o intrebati, va vind un pont: se poate povesti si despre reuniunile de psihanaliza de acolo… si chiar ar merita!
d
Multumim, d! Am auzit de acele prime reuniuni ale psihoterapeutilor dar intr-adevar nu am participat… 🙂 Excelenta idee!
Intr-adevar, excelenta idee! Multumim! Vad deja mai multe feluri de a o pune in practica…