In ultima vreme s-a discutat mult in cercurile psihanalitice despre reguli… faimoasele reguli de cadru ale psihanalizei… si despre reactia publicului mai mult sau mai putin avizat la ele.
De ce regulile psihanalitice starnesc reactii atat de puternice in randurile publicului?! Freud a spus: rezistenta la psihanaliza… De fapt, raspunsul acesta ne multumeste numai dupa ce pacientul a acceptat contractul cu psihanalistul in functie de care pot fi discutate abaterile. Restrictionarea relatiei sociale analist-pacient are rolul de a crea un spatiu terapeutic cat mai larg / continator pentru manifestarile variate ale functionarii psihice a pacientului. Astfel, limitarea relatiei sociale faciliteaza transferul, deoarece extinde posibilitatea unei relatii simbolice in care pacientul se va orienta catre psihanalist asa cum stie sa o faca din relatiile sale anterioare fundamentale…
Fundatia Generatia – scoala de formare din Romania in psihanaliza copilului – pune la dispozitia publicului roman (a carui cultura in domeniu e tot la inceput, din cauza insuficientei popularizari a psihanalizei), setul de reguli tehnice si etice internationale ale psihanalizei pentru copii si adulti, pe care le afisam si aici:
Cura psihanalitica se ghidează după reguli tehnice şi etice care decurg din teoria funcţionării aparatului psihic, teoria dezvoltării afective şi intelectuale, teoria psihogenezei tulburărilor psihice şi teoria traumei.Respectarea acestor reguli tehnice şi etice reprezintă un aspect esenţial şi una dintre condiţiile reuşitei curei psihanalitice.
Întâlnirile preliminare constau în evaluarea diagnostică şi structurală. Aceste întâlniri preliminare duc la un efect terapeutic şi trebuie să se soldeze cu cea mai bună indicaţie terapeutică.
Formularea indicaţiei de terapie are loc după încheierea perioadei de evaluare preliminară.
Contractul terapeutic este încheiat între psihanalist şi client şi între psihanalist şi părinţi / tutori legali în cazul copiilor şi adolescenţilor minori.
Contractul terapeutic contine urmatoarele reguli si exigente:
- Durata şedinţei este de 45 minute, fără a putea fi prelungită în caz de întârziere.
- Frecvenţa variază de la una la cinci şedinţe pe săptămână, faţă în faţă sau pe divan.
- Plata şedinţelor şi modalităţile de plată sunt comunicate de la început, iar modificările ulterioare – mărire sau micşorare de preţ – sunt în principiu în raport cu inflaţia sau cu alte considerente ce ţin de realitatea externă sau / şi internă a pacientului.
- Toate şedinţele sunt obligatoriu plătite, indiferent de natura motivelor care determina absentele. Această regulă asigură exigenţa de continuitate terapeutică, de spaţiu, de timp şi de relaţie terapeutică.
- Teoria funcţionării aparatului psihic şi exigenţele tehnice care decurg din aceasta impun analiza motivelor conştiente şi inconştiente şi a beneficiilor (primare, secundare sau / şi simptomatice) ale absenţelor la şedinţe.
- În măsura posibilului şi pentru respectarea cadrului este indicat ca vacanţele terapeutului şi ale pacientului să coincidă.
- Confidenţialitatea conţinutului şedinţelor este asigurată prin codul etic al psihanalistului şi prin contractul implict sau explicit cu pacientul / clientul.
- Nimic din conţinut, simptome sau problematică nu poate fi comunicat fără acordul pacientului / clientului.
- Comunicarea ştiinţifică a cazurilor trebuie să ţină cont de două reguli de bază: acordul pacientului şi mascarea identităţii pacientului în aşa fel încât doar el singur şi numai el să se poată recunoaşte în textul ştiinţific prezentat.
- Deciziile importante sunt în prealabil discutate în cadrul şedinţelor de psihanaliză. Anumite decizii pot fi simptomatice sau decurgând din aspecte ale funcţionării pacientului în viaţa sa sau în cadrul procesului terapeutic. Din acest motiv este absolut necesară analiza lor în şedinţă înaintea trecerii la act.
- Întreruperea sau sfârşitul terapiei se fac de comun acord, dar nu fără a analiza motivele şi starea de fapt actuală a pacientului.
- În cazul psihanalizei copiilor, terapia prin joc si importanta relaţiei cu părinţii impun procesului caracteristici speciale.
- Terapeutul va răspunde în şedinţe separate solicitărilor de întrevedere ale părinţilor, iar copilul va fi informat asupra acestor întrevederi cu părinţii.
- Părinţii sunt datori să răspundă solicitării pentru întrevedere a terapeutului.
- În cazul adolescentilor, aceştia vor fi informaţi atât despre solicitarea părintilor, cât şi despre aceea a terapeutului pentru întrevederile separate.
- Psihanalistul comunică într-un mod terapeutic şi / sau interpretativ anumite conţinuturi, în scopul de a cataliza şi facilita comunicarea adolescentului cu familia sa, de a calma angoasa parentală şi a crea o atmosferă care să nu intensifice rezistenţa la terapie/schimbare/ evoluţie.
- În toate cazurile este indicată restrângerea la maximum a relaţiilor personale din afara relaţiei terapeutice.
Citeste despre psihoterapia psihanalitica a unui copil Asperger
 Georgiana Brănişteanueste candidat – Societatea Română de Psihanaliză. |
DE ACELAŞI AUTOR
Toate articolele acestui autor
Citeştedespre
*
Pe langa cele etice si tehnice, regula asociatiilor libere e mai greu de respectat (rezistenta, penibilitate, dorinta de a proteja spatiul intim…).
Iar vacanta e de multe ori prilej de reinterpretare a situatiei transferentiale, prin modul in care analizandul reactioneaza la lipsa analistului.
Ce-i asta? "restrângerea la maximum a relaţiilor personale din afara relaţiei terapeutice"
@Carmen: Nu stiu daca "regula asociatiilor libere" e mai mult o regula sau o recomandare insistenta. Fireste, nu poti obliga pe nimeni sa asocieze liber, ar fi o contradictie in termeni. Pe de alta parte, asocierea libera este ceea ce defineste in cea mai mare masura cadrul psihanalitic, care e organizat tocmai in acest scop.
@blink: E preferabil ca analistul si analizandul sa nu aiba relatii extraterapeutice. E o regula foarte importanta si foarte clara, iar incalcarea acesteia incalca grav cadrul. Interferarea biografiei reale a analistului cu terapia tulbura puternic si deturneaza sensul retrairii din terapie a pacientului, care vine cu o istorie personala. Desigur, vorbim despre un deziderat, urmarit cu o anumita constanta, iar nu despre ceva de-o strictete absoluta, ceea ce n-ar fi posibil.
Regula cu restrangerea relatiilor personale mi se pare abuziva si nerealista. Vrea sa elimine devoltarea transferurilor laterale, in loc sa le utilizeze interpretativ. E o limitare a analistului care isi doreste pacientul doar pentru el si care e incapabil sa accepte ca pot exista si alte persoane semnificative in viata "copilului" sau.Destul de asemanator cu un scenariu parental psihogen, nu vi se pare?
Interesant cum ati inteles! Tocmai ca nu. Este vorba despre restrangerea relatiilor personale (extraterapeutice) dintre analist si analizand. Ultima regula (e drept, putin eliptic exprimata), incepe cu sintagma: "In toate cazurile [de mai sus]", se refera prin urmare la raportul dintre analist si analizand.
Bineinteles ca un pacient nu poate fi obligat sa spuna tot ce are in minte, si tocmai din analiza rezistentelor iese ceva bun. Dar ai zis bine, este vorba de un specific al psihanalizei, aceasta regula fundamentala, acest deziderat si recomandare sa ii spunem, de a face asociatii libere, oricat de absurde par ele la prima vedere, sau penibile, sau…
Am vazut in Kachele ca sunt situatii in care pacientul tine secrete fata de analistul sau ani intregi, si era vorba de chestiuni importante. Dar e dreptul lui. Mie aceasta regula de fapt mi se pare tot un drept al pacientului: aici esti tratat ok indiferent de ce spui, poti zice orice, de la mine vei avea parte tot de neutralitate binevoitoare.
Da, sa-ti spui compulsiv secretele nu inseamna asociere libera, cel mult trebuie analizata compulsia (ma intreb daca exista asa ceva de fapt, o compulsie la spus secretele proprii, pe cele reale; o compulsie la marturisiri cu siguranta ca exista).
Imi spunea cineva, acum o vreme: Stiai ca dl Cutare si-a mintit analistul? Ce afirmatie! Dar se intampla atatea intr-o analiza! Important este ca, tocmai, sa te simti liber(a) sa spui orice – iar atunci, de la un punct si pana la un punct, vei si asocia liber.
Dl. Zamfirescu spunea mai de mult intr-un interviu televizat ca abia spre sfarsitul curei asociem liber… 🙂
Sigur, este o recomandare si o oportunitate pentru pacient.
Exista de exemplu situatii cand pacientul e framantat de faptul ca "trebuie" sa ii spuna ceva analistului si nu are curaj. Marturisind asta, este de obicei si constient de ceea ce-l opreste si pot fi explorate asa-zisele "rezistente" (termenul nu se mai foloseste in acceptiunea freudiana). De fapt, e vorba despre tendinte contradictorii ale pacientului: pe de-o parte fata de ceea ce are de spus (el singur se judeca, el singur se jeneaza etc.) si pe de alta parte fata de relatia cu analistul (este ambivalent iar ambivalenta normala poate avea si puncte de conflict, adica de tensiune mai mare).
Conceptul de "neutralitate" pune mari probleme… Exista asa ceva? Nu poate fi vorba despre neutralitatea de care vorbea Freud care considera contratransferul un pericol. Insa, in functie de cat de analizat (sau bine structurat…) e analistul, reactiile sale sunt (in varianta optima) de o mai mica intensitate decat cele ale pacientului putand parea mai "neutre", daca vrem sa nu renuntam la termenul lui Freud (adica cu o mai mare capacitate de a lua distanta, sa spunem).
Nici Freud nu era pentru o neutralitate absoluta, practica sa o arata. Nu exista asa ceva, dar exista traire in relatie.
Ce sa spun, de parca analistul ar fi un procuror, si nu trebuie sa il minti. Minciuna asta face parte dintr-un joc, o fantasma a pacientului, el practic o aduce in terapie.
Si nemtii din celebrul tratat aveau aceeasi parere ca si Zamfirescu despre perioada in care poti cu adevarat sa asociezi liber.
Eu ma refeream folosind formula arhicunoscuta de ”neutralitate binevoitoare” mai ales la al doilea termen, adica analistul nu o sa iti dea in cap pentru gandurile tale obscene sau mai stiu eu cum :)), o sa fie… binevoitor.
Pe noi ne-a innebunit Zamfi la curs cu transfer si contratransfer, say no more. Bine, tu practici, e altceva! Vorbitul din carti e o frectie… noroc ca am o imaginatie bogata, si cateva relatari de la fata locului.
Pacientul este mereu ambivalent fata de analist? De ce?
Fata de parinti, copilul poate sau nu sa fie ambivalent, numai ca a trecut si prin perioade de ura, alaturi de cele de iubire, sau invers, daca a predominat prima. In relatia din analiza, care este una mai speciala, sentimentele sunt ”concentrate”, fata de surogatul matern sau patern pe care transferul l-a creat, deci putem avea iubire si ura in acelasi timp, ca urmare a descoperirilor despre sine si despre legatura cu ceilalti pe care pacientul le dezvolta in timpul curei. Insa nu cred ca este vorba ca ar fi mereu asa. De multe ori am observat in prezentarile de cazuri ca transferul este pozitiv la inceput, ca apoi sa fie urmat de unul negativ. In umbra lor pot sta insa si sentimentele de alta culoare, chiar daca nu sunt constiente, sau manifeste. Cred ca este important ca pacientul sa isi arate transferul, fie si prin aluziile transferentiale, iar terapeutul sa fie atent la ele, ca sa nu iroseasca un material de lucru pretios. Mai periculoase sunt cazurile in care exista o ambivalenta schizoida, pentru ca omul ala pare detasat emotional, dar are niste sentimente contrastante pe care nu le arata, desi nu ii lipseste dorinta de apropiere si are o sensibilitate interioara ridicata.
Asta e doar o parere, cred ca e necesar un raspuns al cuiva care chiar are experienta clinica.
Intotdeauna suntem ambivalenti, adica iubim si uram concomitent (constient sau inconstient) si este normal lucrul acesta. Sentimentele sunt amestecate, intr-o doza mai mica sau mai mare. Sau…, ambivalenta este o moneda cu cele doua fatete, iubire si ura si caracterizeaza orice investitie in relatia cu celalalt. Este o capacitate dobandita de a-ti suporta iubirea si ura concomitent adica de a suporta ca celalalt nu este nici "doar bun", nici "doar rau" (vezi Melanie Klein). Atat idealizarea cat si ura paranoiaca reprezinta tulburari ale ambivalentei normale de fapt, opusul ambivalentei si anume clivajul afectiv: iubirea si ura sunt separate. La schizofreni…, ecesta este decuplat emotional de la relatia cu obiectul, asa cum zice Corina, adica nu-si permite investitia in obiect, nici pozitiva, nici negativa…
A nu se confunda "ambivalent" cu "labil" (instabil): sentimentele sunt foarte polarizate si subiectul oscileaza rapid dintr-o extrema intr-alta.
In privinta relatiei din analiza, mi-a placut exprimarea Corinei ca sentimentele sunt "concentrate". Ai exprimat foarte bine "nevroza de transfer" adica conflictele pe care pacientul le aduce si le traieste in relatia cu psihanalistul ca si cum acesta din urma ar fi persoana din trecut iubita si urata.
Si in vis se traieste o realitate emotionala la fel de intensa ca cea constienta (cea pusa in relatie). Diferenta intre sentimentele traite in nevroza de transfer si in vis fata de cele traite in "realitatea obiectiva" este aceea ca in primele doua situatii, subiectul e decuplat de la contactul cu obiectul real (fiind in relatie intensa cu obiectul intern deoarece scenariul se deruleaza doar pe scena sa psihica). Chiar si asa, exista raspunsul real al analistului precum si restul diurn din spatiul oniric.
Pacientul isi arata tot timpul transferul… Este important, intr-adevar, ca analistul sa fie permanent atent la acesta.
Deci regulile tehnice sunt necesare deoarece pazesc acea pseudo-realitate in care pacientul simte ca isi poate exhiba ambivalenta fara sa faca rau.
Da, pseudo-realitate… si de fapt realitatea psihica, realitatea interna a analizandului.
Da, exact.
Insa, eu am prezentat o perspectiva mai mult clasica.
Psihanaliza relationala (de care intreaba Daniela mai jos, la postarea lui Claudiu)aseaza centrul de greutate al relatiei psihanalist-pacient la jumatatea distantei intre cei doi. Adica, realitatea interna a fiecaruia dintre cei doi protagonisti din cabinet are contributie egala la relatie. Este recunoscuta realitatea psihica a psihanalistului mai mult decat in psihanaliza freudiana si chiar decat in cea kleiniana (sunt si controverse). Se cheama relationala pentru ca pune accent pe relatia psihanalist-pacient, nu pentru ca ar analiza relatiile dintre pacient si membri familiei asa cum o face psihanaliza de familie.
Si mie mi se pare ca dorintele si pulsiunile nu pot fi separate total de contextul relational in care apar. De aceea, psihanaliza relationala, care pune accentul pe dezvoltarea unui raport terapeutic egalitar, si nu pe insight, poate fi eficienta. In felul asta, se poate crea o bresa in patternurile repetitive de conexiune cu ceilalti, care mentin patologia. Isi trage intr-adevar radacinile din psihanaliza kleiniana, dar diferenta este ca aceasta din urma nu da celor doi protagonisti ”o contributie egala la relatie”, ci doar recunoaste si interpreteaza relatiile de obiect ale pacientului, oricare ar fi ele. Corect ar fi sa o plasam in curentul intersubiectivist, daca ii recunoastem acestuia meritul de a fi demascat mitul ”mintii izolate”. Ei nu contesta conceptele psihanalitice, ci metoda de lucru, iar varianta propusa cred ca poate fi luata in considerare, macar daca e vorba de unele cazuri, si nu de toate. Numai ca de multe ori psihanaliza percepe schimbarile ca pe niste amenintari. Cred totusi ca pot exista nuante in abordare, daca psihanalistul respectiv apreciaza ca poate sa faca fata, caci nu stiu daca este tocmai usor sa te situezi la mijlocul distantei dintre tine si pacient. Si nu am idee cati dintre psihanalistii nostri practica ”psihanaliza pura”, dar este placut probabil sa intretina aceasta iluzie.
buna ziua, as vrea sa va intreb: as vrea sa urmez niste cursuri la care este lector si psihanalistul meu. pot sa fac asta, atata timp cat ii sunt sau i-am fost pacient? habar n-am, ce se face intr-o asemenea situatie, avand in vedere regula de restrangere a relatiilor sociale. nu ca as tine neaparat sa-l revad, dar n-am incotro! anemona.
Draga Anemona,
Aici sunt mai multe situatii posibile:
1. daca sunteti inca in analiza cu dansul, ar fi bine sa nu mergeti la aceste cursuri pe care le tine, din motivul acela al restrangerii relatiilor sociale (va pot explica si mai detaliat sensul acestei reguli, daca doriti);
2. daca ati incheiat analiza, este posibil ca la scurt timp de la incheierea ei (ex.: pentru o perioada de 1-2 ani) sa simtiti inca nevoia sa pastrati cadrul din cabinet in relatia dvs. cu acest om si, daca simtiti aceasta nevoie, nu va duceti la cursul respectiv 🙂 (iarasi, va pot explica pe larg de ce…)
3. daca ati incheiat-o mai de mult (sau mai de curand…) si simtiti ca ar fi artificial sa mai "pastrati" aceasta regula, atunci mergeti linistita la curs
M-am exprimat cat de cat clar? 🙂
da, sunt inca in analiza si as vrea sa merg si la cursuri. e chiar asa grav? m-ar interesa sa aud mai mult dece, daca vreti sa imi explicati. nu pot sa astept sa treaca 2 ani si apoi sa merg la cursuri…, pentru formarea mea profesionala ma intereseaza foarte mult. deci nu ar fi ok pentru mine, ca pacient, lucrul asta? imi asum riscul :-). anemona p.s. nu simt deloc nevoia de a pastra relatia din "cadrul din cabinet"
Daca sunteti in analiza cu "lectorul", cel mai important lucru pentru dvs. in acest moment este sa ii spuneti cat mai repede in sedinta de terapie ca vreti sa va inscrieti la acel curs iar el sa fie prima persoana cu care sa va consultati pe acest subiect! Va sfatuiesc ca in general, cat timp sunteti in analiza, sa nu luati decizii singura (sau consultandu-va doar cu alte persoane) ci sa va consultati in primul rand cu analistul dvs. pentru ca discutia cu el e cea mai directa, va duce direct la sursa adica la propria dvs. persoana (discutiile cu noi ceilalti care va dam sfaturi va duc la acelasi lucru dar mult mai pe ocolite pentru ca sunt discutii cu caracter mai general)!
Deci, sa nu fiti dezamagita ca va redirectionez! 🙂 Eu sunt extrem de mandra de faptul ca ati avut incredere in noi sa ne cereti parerea.
Vedeti… din ceea ce ne scrieti aici reiese ca fiind foarte natural sa deveniti eleva terapeutului dvs. insa, numai faptul ca aveti o mica indoiala si ne scrieti despre asta, e o dovada ca ar trebui sa elucidati in analiza mai profund problema – "in analiza" deoarece pe noi ne intrebati chiar despre riscurile privind analiza… Dvs. aveti ceva de spus despre felul cum merge relatia terapeutica (cu sau fara cursul care a aparut) in prezent si viitor dar si psihanalistul are de spus, de asemenea… Fie ca e discursul dvs., fie ca e al lui, tot ce se spune "este adevarat/valabil" despre relatia voastra chiar si atunci cand sunt pareri contradictorii si este, deci, important si de luat in seama!