Un bărbat a relatat amuzat o amintire din copilărie în care mama sa îl urmărea în jurul casei pentru a-l lovi cu un cablu prelungitor. În timp ce povestea despre acest abuz fizic, el nu a fost conştient de furia sau vinovăţia resimţite la adresa mamei.
Pacientul se simţise furios şi ulterior a înţeles că această furie îi trezea vinovăţie, întrucât considera că mama sa încerca să-l înveţe diferenţa dintre bine şi rău. Împotriva conflictului dintre furie şi vinovăţie el a mobilizat o serie de apărări, printre care izolarea afectului (să nu mai simtă furie sau vinovăţie), umorul (era amuzat de acest abuz) şi formaţiunea reacţională (simţea iubire pentru mamă, în locul urii).
Situaţia de mai sus este relatată de Jerome S. Blackman în volumul 101 apărări. Cum se autoprotejează mintea, nu foarte demult tradus la Editura Trei. Autorul este profesor de psihiatrie clinică şi profesor de psihologie, precum şi psihanalist formator şi supervizor la New York Freudian Society, iar cartea de faţă reprezintă o sistematizare a notelor cursului pentru studenţi, predat vreme de peste 28 de ani.
Este o carte foarte interesantă, întrucât tratează subiecte care ţin, pe de o parte, de practica psihoterapeutică, dar care pe de altă parte pot fi constatate “cu ochiul liber” de oricare şi la oricare dintre noi. Ce este o “apărare” (sau o “defensă”, sau un “mecanism de apărare”)? Termenul
se referă la modul în care mintea împiedică accesul în conştiinţă al sentimentelor.
De ce ar fi necesar acest lucru? Jerome S. Blackman explică, foarte simplu şi pe înţeles:
Mintea omului are o capacitate uimitoare de a inventa mecanisme care să îl protejeze de conştientizarea emoţiilor neplăcute. Aceste mecanisme sunt adesea mascate şi operează fără ca individul să le conştientizeze. Datorită modului ascuns de operare al apărărilor, dezvăluirea şi înţelegerea potenţialelor efecte negative pe care acestea le au poate fi utilă.
Este preferabil ca aceste mecanisme de apărare să fie desluşite, observate, înţelese, la fel cum orice conţinut sau mecanism inconştient este bine să fie adus în lumina conştiinţei. Iar aceasta pentru a-ţi înţelege propriul comportament (ori pe al altora), simptomele şi ceea ce ar putea părea altfel ilogic sau iraţional într-o anumită situaţie de viaţă. Odată cu înţelegerea, vine de multe ori şi eliberarea de sub tirania lor, dizolvarea lor.
Pentru a înţelege mai bine, mai plastic ce se întâmplă, Jerome S. Blackman face o analogie inspirată cu un circuit electric
Ce are o sursă potenţială de alimentare, becul funcţionează, iar circuitul nu este avariat. Cu toate acestea, a fost acţionat un întrerupător ce opreşte funcţionarea, astfel că becul nu luminează. Acest întrerupător ar fi ca o apărare conştientă – “Îmi voi scoate asta din minte” sau “Nu vreau să discut despre asta!”. Dacă acest lucru se produce fără intenţie conştientă, atunci vorbim de o apărare care operează la nivel inconştient.
Mecanismele de apărare au fost pentru prima dată conceptualizate de Sigmund Freud însuşi, încă din anul 1894 (prin urmare, cu un an înainte chiar de apariţia Studiilor despre isterie, convenţional considerată data de naştere a psihanalizei). Dar cea care va inaugura propriu-zis acest domeniu de studiu va fi Anna Freud, odată cu studiul Eul şi mecanismele de apărare din 1936, care se baza pe practica de clinică, atât cu copiii, cât şi cu adulţii. Anna Freud identifică 9 mecanisme de apărare – şi anume regresia, refularea, formaţiunea reacţională, izolarea, anularea retroactivă, proiecţia, introiecţia, întoarcerea asupra propriei persoane şi transformarea în contrariu – iar în plus, desigur (dar nu în registru patologic, cât normal), sublimarea.
Mecanismele de apărare sunt însă mult mai numeroase faţă de această listă a începuturilor – şi, aşa cum anunţă chiar Anna Freud (printre alţii), aproape orice activitate poate fi considerată astfel. În România a fost tradus anii trecuţi un tratat al lui Şerban Ionescu, Marie-Madeleine Jacquet şi Claude Lhote, intitulat Mecanisme de apărare. Teorie şi aspecte clinice (Editura Polirom), care inventaria 29 de astfel de mecanisme. Iată, în cartea de faţă (nici aceasta cu pretenţii de a fi exhaustivă), 101 apărări. Cum se autoprotejează mintea, tradusă la Editura Trei, sunt trecute în revistă mult mai multe. Volumul este structurat într-o parte introductivă, cu probleme teoretice şi tehnice ori de relevanţă generală, apărările fiind clasificate în funcţie de ordinea în care pot apărea în procesul de dezvoltare. Avem astfel un ghid foarte util, care beneficiază de definiţii, cazuistică, explicaţii şi modalităţi tehnice de confruntare a pacientului cu apărările sale în terapie. Este un ghid util nu doar pentru psihoterapeuţi, nu doar pentru pacienţii din psihoterapie, dar şi pentru oricine doreşte să intre mai atent în analiza sau în autoanaliza unor acte, gesturi, comportamente, atitudini – ale altora ori chiar ale sale – care i se par a fi într-o discontinuitate cu motivaţiile, argumentaţiile şi raţionamentele sale obişnuite.
Congrats pentru recenzie. Am avut-o și noi pentru examen, la tehnică. Mie mi-a căzut comportamentul provocator și încă un caz în care trebuia să identificăm mai multe mecanisme de apărare. Mi-a plăcut la această carte faptul că are un exemplu din viața reală pentru fiecare tip de apărare, plus limbajul accesibil. Bine, pe alocuri comic, gen ”dacă ai un prieten imaginar pe nume Chuck (și nu mai știu ce, one of the wako symptoms :D) atunci probabil ești psihotic. Dar asta era la prezentările pe scurt ale mecanismelor, și sa nu uităm că e scrisă în primul rând pentru americani, nu cel mai inteligent dintre popoare, au noroc că sunt mulți și au de unde ieși psihoterapeuți buni. Exemplul pe care l-ai dat tu, cu băiatul care nu resimțea furie sau vinovăție la adresa mamei, mi-a plăcut și mie, este un caz tipic care înfățișează pârghiile pe care le tragem pentru a ne proteja. Cartea Annei Freud are însă un farmec aparte, mereu mi-au plăcut cele clasice, am citit-o dintr-o suflare, iar cea de la Polirom cred că este mai apropiată de psihanaliză, teoria este aprofundată, aș prefera-o pe aceea pentru o documentare mai amănunțită. Plus că mie numărul acesta mi se pare exagerat, 101 apărări, unele sunt foarte asemănătoare, altele se încadrează într-o categorie mai largă (În ”Mecanisme de aparare…” sunt până în 40). Dar pentru cei care au nevoie să se elibereze de sub tirania lor, abundența vignetelor și a cazurilor concrete, simplitatea comunicării, sunt un atu, un prim pas. Și e bine să o ai la îndemână pentru o răsfoire rapidă. Să lăsăm specialiștii cu ale lor. Power to the people :).
Multumesc! Da, mecanismele de aparare reprezinta un mod de a face psihanaliza cotidiana. Ca si visele sau actele ratate. Sigur, "101 mecanisme" suna ca 101 dalmatieni sau 1001 de nopti, e un titlu si comercial, dar al unei carti una peste alta utile, alaturi de celelalte. Vad ca esti foarte informata pe subiectul acesta. (N-as fi de acord insa cu cliseul ca americanii nu-s prea inteligenti, asta asa, ca o nota de subsol; e o opinie pe care o impartasim mai multi europeni, dar dupa mine tradeaza un complex al provincializarii – si apoi, exista in State medii intelectuale foarte sofisticate, cum n-a prea vazut Dambovita niciodata).
Yeah… presupun că trebuia să aleagă un titlu comercial. Iar cu americanii, ce vrei, intoxicare mediatică, până trec oceanul. Și un pic de frustrare, cine știe, că ei s-au ”născut în locul potrivit”.
@Dorin-Liviu Bitfoi:Iti multumesc pentru recenzie si cred ca ai surprins esenta acestei carti. M-a amuzat asemanarea cu cei '101 Dalmatieni' si faptul ca am gandit acelasi lucru, atunci cand am inceput sa traduc cartea….Nu stiu cat de comercial este titlul, sau daca a fost intocmai intentia autorului,insa initiativa sa de a prezenta mecanismele de aparare intr-o maniera diferita(mai accesibila,dar totodata,fundamentata din punct de vedere teoretic si clinic),mi se pare salutara. Mi-a facut o reala placere sa ii traduc cartea!
Iuliana Diaconu
Felicitări și dumneavoastră pentru traducere! Mie una mi-a plăcut, nu am găsit nici un fel de inadvertențe logice, semantice, sau de altă natură. A fost o lectură frumoasă.
Multumesc pentru apreciere! Si mie mi-a facut placere sa citesc cartea, multumita traducerii. Nu conteaza ca titlul e comercial, in fond, de ce n-ar fi, daca vinde o carte buna.