O deschidere către teoria legăturii – Interviu cu Isidoro Berenstein

Cristina Calarasanu: Dle Isidoro Berenstein, va rog sa ne spuneti cateva cuvinte despre dvs si despre drumul parcurs in aceasta profesie.

Isidoro Berenstein: Imi este un pic dificil sa vorbesc despre mine, prefer sa ii las pe altii sa o faca. Dar o sa incerc sa o fac pentru a raspunde la intrebarea dvs. Sunt psihanalist si apartin Asociatiei Internationale de Psihanaliza prin intermediul Asociatiei de Psihanaliza din Buenos Aires (APDEBA) de multa vreme, din 1960 si tot de multa vreme sunt si psihanalist de familie si cuplu. Actualmente, sunt impreuna cu Janine Puget coordonatorii masterului de Familie si Cuplu din cadrul IUSAM (Institutul Universitar de Sanatate Mintala) care apartine APDEBA. Totodata, sunt presedintele Grupului de Studiu din cadrul IPA care se ocupa de Perspectiva psihanalitica a familiei si cuplului. Am inceput cand eram tanar, in 1957, facand parte dintr-un grup de studiu impreuna cu Enrique Pichon
Riviere. Era un grup de studiu in care incercam sa patrundem in analiza de familie. Dar era si un grup terapeutic, pentru ca povesteam lucruri din viata noastra personala si de familie. O adevarata transmitere, bazata pe teme personale si pe teme clinice. Dincolo de toate, fiecare are propria lui familie si lumea emotionala care o inconjoara ne permite in egala masura sa invatam ce se intampla cu alte familii. Ar fi bine daca un terapeut de familie ar putea face o analiza impreuna cu familia sau cu cu partenerul de cuplu.

La inceput, lucram cu familiile la ele acasa, in special cand problemele erau grave, cand un membru avea tulburari psihice, era catatonic sau delirant. Apoi am inceput sa scriu despre familie si despre visele ei, despre complexul lui Oedip din punct de vedere semiotic si psihanalitic, despre legaturi. Apoi au urmat carti despre structura familiei. Si aici eram influentat de structuralismul lui Levi Strauss. Astazi, sunt terapeut atat pentru pacienti individuali, cat si pentru familie si cuplu. Fac parte dintre cei care cred ca este nevoie de doua teorii diferite, cu o tehnica si ipoteze clinice distincte pentru campul legaturii fata de cel individual. Structura mintii este heterogena in ceea ce priveste relatiile dintre persoane.

Tratamentul familiei si cuplului isi are originea in ceea ce, impreuna cu Janine Puget, am numit “teoria legaturii”. Am lucrat impreuna si lucram inca de foarte multi ani.

Cristina Calarasanu: Vorbiti-ne va rog despre lucrarile dvs. Care sunt principalele directii in aceste lucrari?

Isidoro Berenstein: Daca privesc de acum, si cred ca exista alta modalitate de a privi decat din prezent, as spune ca am parcurs patru perioade pe care le-as sintetiza asa:

1. La finalul anilor 1950 si in 1960, data fiind influenta Melaniei Klein, foloseam conceptul de identificare proiectiva. Primele mele lucrari au acest punct de vedere care se bazeaza pe ideea importanta ca anumite parti din mintea unei persoane pot prinde viata in mintea altei persoanei cu care este in legatura, si acest mecanism era facilitat in familie si in cuplu datorita convieturii stranse.
2. 1970 si 1980 au fost influentati de structuralismul lui Levi Strauss. Din acea epoca face parte conceptul de Structura Inconstienta a Familiei, care a avut mare influenta in America Latina si in anumite parti din Europa, unde s-a facut cunoscut. Era foarte important pentru ca insemna o noua paradigma a familiei. As spune ca conceptia clasica despre familie se baza pe un criteriu juridic, de drept roman si cu o origine teologica. Din acest punct de vedere, scopul familiei era descendenta si prelungirea speciei. Deriva de aici o notiune princeps care in psihanaliza se numeste abandonul originar. Levi Strauss gandea familia prin intermediul principiului general de interschimb si de reciprocitate. Accentul era pus pe faptul ca familiile schimbau persoane cu alte familii. Intersectia era intre a schimba persoanele sau a ceda endogamiei.
3. Epoca evenimentelor care au cuprins decada lui 1990. Structura Inconstienta a Familiei cu spatiile sale (locul tatalui, al mamei, al copilui si al fratelui mamei) era un model explicativ, dar s-a dovedit a fi limitat cu privire la ceea ce nu avea loc. Si ne-am dat seama ca avem nevoie de o teorie pentru ceea ce se produce, nu doar pentru ceea ce se reproduce sau se repeta, pentru ceea ce este nou si nu are un loc predeterminat, pentru ceea ce trebuie sa-si faca loc pentru ca nu era dinainte. Nu tot ceea ce se intampla in prezent depinde de trecut si trebuia construit un loc, in minte si in legaturi. Apoi putem lasa loc unor discutii cu privire la repetitie ca explicatie a unor comportamente actuale.
4. Din 2000 si pana astazi am construit teoria strainului (ajenidad). Dar asa cum este natural, traducerile deviaza de la sensul sau un termen. Am incercat impreuna cu Janine Puget si cu altii sa conceptualizam o metapsihologie a legaturii cu termeni specifici precum prezenta, interferenta, impunere si altii.

Cristina Calarasanu: Ne puteti impartasi cateva idei despre cartea scrisa impreuna cu dna Janine Puget, Psihanaliza cuplului conjugal?

Isidoro Berenstein: Este o carte care a aparut in 1980, dar am scris-o inainte. Vreau sa spun ca s-au schimbat multe de atunci pentru noi. Aveam atunci o idee despre legatura de cuplu mai aproape de ceea ce numim acum punct de vedere individual, vorbeam despre “Euri”, despre neintelegere, despre soclul inconstient (in sensul clar structural ca fiecare element are un loc), de relatia cu obiectul unic. Am descris parametrii definitorii ai cuplului: cotidianul, proiectul comun, relatii sexuale si tendinta monogamica. Acesti parametri ordoneaza viata unui cuplu, desi ei nu trebuie neaparat sa fie satisfacuti in totalitate. De exemplu, sunt cupluri care nu au relatii sexuale sau au doar la intervale mari de timp. Acordam multa importanta pacturilor si acordurilor inconstiente care stabilizeaza relatiile intre cele doua Euri.

Este o carte care a marcat o epoca si a semnificat o deschidere catre legatura. Insa in ea inca se putea observa incidenta unei teorii individuale in considerarea legaturii intre doi sau mai multi. La momentul sau, a fost centrala pentru noi si pentru cei ce se ocupau de legatura. Cu timpul insa, pe masura ce au aparut alte observatii s-a mutat din centru si ocupa un loc alaturi de conceptualizarile care au urmat.

Cristina Calarasanu: Ati scris mult despre legatura. Unde se situeaza legatura intre subiect si obiect si care este raportul ei cu pulsiunea?

Isidoro Berenstein: Actualmente spunem ca legatura este ceea ce leaga un subiect de altul, si intre care se stabileste o relatie de prezenta care transforma legatura nu doar in ceva stabil, ci mai ales intr-un proces in devenire. Relatia de prezenta este coordonata de procesul de prezenta. Numim asa travaliul psihic care decide, determina daca ceea ce percepem este in afara subiectului si care nu are un registru prederminat. Este diferit de procesul de existenta si de cel de atribuire de care Freud vorbeste in Negarea (1925). Toate acestea sunt pentru a diferentia de relatia de obiect, care este o relatie a Eului cu o reprezentare cu caracter antropomorfic, dotata cu o lume emotionala si dependenta de pulsiune. Incercam sa diferentiem o lume interna de una intersubiectiva, spunand ca ambele coexista si ca cea de-a doua nu rezulta numai din identificarea si proiectia primei, ci mai ales dintr-un mecanism cu o logica si reguli proprii (prezenta, impunere, interferenta). Dar nu voi vorbi despre asta aici pentru ca este foarte mult de spus. As adauga ca in prezenta diferite (alteridad) si a partii straine (ajenidad) din celalalt, subiectul raspunde in moduri diferite: unul dintre ele este de a incerca sa il investeasca prin pulsiune si sa il transforme in obiect, obiect al pulsiunii, obiect al Eului, obiect al iubirii si alte modalitati.

Cristina Calarasanu: Care este rolul perechii strain (ajenidad) – diferenta (alteridad) in dezvoltarea legaturii? In ce relatie este aceasta diada cu absenta sau prezenta obiectului?

Isidoro Berenstein: As putea sa va propun pe scurt o topica a legaturii. Diferentiem trei arii in legatura:

1. Cea a asemanarii (lo semejante), unde travaliul se bazeaza pe logica asemanarii si sarcina consta in cautarea trasaturilor cele mai apropiate. Ea genereaza apropierea si identificarea este mecanismul princeps.
2. Cea a diferentei (lo diferente), ce se bazeaza pe logica a ceea ce nu este comun, ceea ce este distinct, cum este de exemplu masculinul si femininul, adultul si infantilul sau un subiect si alt subiect. Travaliul psihic consta in evidentierea trasaturilor distinctive. Acestea se pot reduce la cautarea asemanarii in ceea ce este diferit. Discriminarea este travaliul psihic si se sprijina pe identificare, intr-un al doilea moment. Ambele se bazeaza pe trimiterea la experiente trecute si la procesele de existenta si de atribuire.
3. Cea a strainului (lo ajeno), ceea ce este dat acum si nu a mai fost dat inainte, nici mai recent, nici in trecut. Nu poate fi asemanator si diferenta nu poate fi tratata ca o asemanare. Spunem ca este in mod radical diferit pentru ca nu ar avea cu ce sa semene. Posibilitatea sa este inscrierea si acceptarea prezentei sale acceptand si departarea sa oricat de apropiata ar fi. Precum “aura” lui Walter Benjamin: “manifestarea irepetabila a unei departari (oricat de aproape ar putea fi)”. Aceasta frumoasa fraza a lui Walter Benjamin vorbeste de necesitatea de a vedea relatia dintre doi sau mai multi ca o apropiere si o departare si ele asigura irepetabilul. Suprimarea experientei de aura permite reproducerea a ceea ce altfel este irepetabil, si permite repetarea experientei. Ne putem gandi de asemenea la relatia mamei cu bebelusul care este lipit la pieptul ei. Exista ceva mai apropiat decat pieptul si gura bebelusului? Totusi, intoleranta din relatie la aceasta departare constitutiva si inerenta si aceasta aura de inaccesibilitate alimenteaza de asemenea cele mai surde invinuiri la indepartarea mamei sau bebelusului din aceasta relatie. Vreau sa spun ca relatia devine ceva in Doi. Aceasta departare este cea care instituie aceste Doi si impiedica tendinta de a fi la fel, este vorba de substituirea cu posibilitatea de unicitate, de posesie, de centralitate si de repetitie. Procesul de prezenta este modalitatea de a lucra cu strainul si cu aura sa. Insist ca vorbim de legatura ca de o relatie intre doi sau mai multi subiecti si topica mentionata se refera la legatura. Absenta corespunde relatiei de obiect, asa cum au studiat-o autorii englezi, Melanie Klein si colaboratorii sai, precum si alti autori postkleinieni.

Cristina Calarasanu: Care este specificul transferului in psihanaliza legaturii, in terapiile de familie si de cuplu?

Isidoro Berenstein: Asa cum am mai spus, transferul este un mecanism uman general. In psihanaliza, el caracterizeaza trecerea din lumea interna a unui subiect, cum este pacientul de exemplu catre o alta persoana, cum este terapeutul. Acesta nu numai ca apare, dar se si analizeaza. Specificul functionarii lumii interne se bazeaza pe identificare si proiectie. In organizarea legaturilor, mecanismul princeps este interferenta, ceea ce din celalalt care impiedica, perturba, mai bine zis interfereaza cu identitatea celuilalt, nu il lasa sa fie identic cu celalalt din legatura. Interferenta este ceea ce lucram in sedintele de cuplu sau de familie, pentru a nu deveni un obstacol in a face impreuna, si pentru a conduce la o noua subiectivare proprie in apartenenta la legatura. Interferenta este ceea ce se cunoaste deja despre celalalt si de aici apare curiozitatea, cum spune Janine Puget, de a cunoaste si ceea ce nu cunoastem despre el. Acest ne-cunoscut nu se termina niciodata de cunoscut. Fantana acestei noutati este strainul celuilalt, ceea ce niciodata nu poate fi incorporat cu totul, apoi pe masura ce se incorporeaza si devine al meu, propriu ca sa ma poata intalni, celalalt continua sa aibe ceva strain pe care sa pot sa il cunosc in continuare. Interferenta si transferul trebuie incluse in campul terapeutic, pentru pacienti precum familia si cuplul, dar si pentru pacienti individuali, cu care se construieste o legatura intre ei si analisti ca si subiecti, dincolo de desfasurarea relatiei de obiect a pacientului, in locul caruia se pune analistul.

Cristina Calarasanu: Mi-ati povestit ca mama dvs. s-a nascut in Romania. Ati avut ocazia sa cunoasteti Romania personal?

Isidoro Berenstein: Vroiam sa spun, Cristina, ca incepand cu primul tau mail, au aparut evocari ale mamei mele, nascuta in Basarabia, originara dintr-o localitate care se chema sau se cheama inca Sorocco [probabil Soroca – n. red.]. De asemenea, am inceput sa evoc si locul de origine al tatalui meu. Nu am avut ocazia sa cunosc personal Romania, dar sper sa am ocazia in viitorul apropiat.

http://cafegradiva.blogspot.com/