Sigmund Freud, in lucrarea Psihologia inconstientului, a introdus ideea recunoasterii existentei unui psihic inconstient (sistem psihic inconstient) ce contine acte psihice de calitati foarte diferite, al caror numitor comun este reprezentat tocmai de atributul inconstient al acestora. Freud a catalogat ca facand parte din Inconstient toate actele latente, care nu se deosebesc cu nimic de cele constiente, dar au nevoie doar de o stocare temporara pana la momentul la care sunt reactivate (pana cand este nevoie de ele), precum si toate actele refulate, care daca ar deveni constiente ar contrasta izbitor cu restul proceselor constiente. Cu alte cuvinte, Freud a definit Inconstientul ca pe un mare si abisal depozitar al tuturor actelor latente si refulate, a caror vastitate si diversitate este greu sau chiar imposibil de masurat.
Daca am aseza sistemele psihice Inconstient, Preconstient si Constient pe o scara, sistemul Inconstient s-ar situa la baza acesteia. Constatarea imediat urmatoare ar fi aceea ca putem sti de unde incepe sistemul psihic Inconstient, dar nu putem determina vastitatea acestuia, nu putem masura capacitatea acestuia de continere. Teritoriul Inconstientului este neguvernat de coordonate conventionale, adica nu este supus timpului si spatiului, in sensul ca Inconstientul este atemporal, iar continutul sau nu este ordonat in spatiu. Inconstientul este nonconflictual, caracterizat de lipsa contradictiei, ceea ce conduce la ideea ca reprezentarile inconstiente, respectiv continutul inconstient de acte latente si acte refulate nu intra in relatie si nu au posibilitatea intersectarii contradictorii.
Continutul inconstient latent este stocat si pastrat la dispozitia accesarii constiente pana la momentul unei cereri de activare, iar continutul inconstient refulat este vesnic supus cenzurii preconstiente, cu scopul final al permiterii accesului in Constient. Continutul inconstient refulat care nu trece de cenzura preconstienta este resemnificat printr-o noua reprezentare (contrainvestire), refulata la randul sau, care se intoarce in Inconstient si care va reface acelasi traseu, pana la indeplinirea scopului final aratat mai sus, adica acela al permiterii accesului in Constient. Freud recunoaste existenta in Inconstient a sentimentelor inconstiente – evidentiate separate de actele latente si cele refulate – sentimente cum ar fi iubirea inconstienta, ura inconstienta, mania inconstienta sau angoasa inconstienta. Freud coreleaza sentimentele inconstiente cu pulsiunile.
In ceea ce priveste pulsiunile, acestea sunt specifice Inconstientului, avand in vedere faptul ca natura lor este eminamente inconstienta si ca pulsiunile nu pot deveni niciodata constiente de sine statator, prin ele insele. Pulsiunea este inregistrata ca fenomen somatic caruia i se ataseaza un afect sau o stare afectiva si este apoi stocata in Inconstient, de unde – in forma reprezentata – va urma drumul cenzurii preconstiente, cu posibilitatea de a trece in Constient prin cuvant sau de a se reintoarce in Inconstient, cu o noua investire.
Nu in ultimul rand, trebuie mentionat faptul ca sistemul psihic Inconstient contine si o parte semnificativa a Eului – Eul Inconstient, precum si intregul continut (sau aproape intregul continut) al Se-ului (zona pulsiunilor). In ceea ce priveste directia din care informatia este receptata de catre sistemului psihic Inconstient, s-a constatat ca activitatea noastra psihica se misca, in general, in doua directii opuse si anume: de jos in sus, dinspre Inconstient spre Preconstient si Constient (asa cum am aratat pulsiunile din zona Se-ului pot accesa exclusiv Inconstientul, de unde se investesc, transformandu-se in reprezentari – de cele mai multe ori afecte sau sentimente inconstiente – capabile de a fi prezentate sistemului Preconstient); de sus in jos, prin Constient si Preconstient, pana la investirile Inconstientului (acesta fiind, in esenta, dinamica refularii).
Fata de aceasta scurta trecere in revista a ceea ce este si a ceea ce caracterizeaza Inconstientul, se pune problema daca Inconstientul este sau nu guvernat de legi proprii si daca Inconstientul poate intreprinde actiuni de sine statatoare, actiuni care sa fie specifice Inconstientului? Am aratat deja ca Inconstientul nu este supus legilor timpului si spatiului si am putea conchide ca Inconstientul este un teritoriu static, avand in vedere ca elementele sale nu se relationeaza intre ele. Cu toate acestea am aratat ca elementele sale (actele latente, cele refulate, sentimentele inconstiente, reprezentarile pulsionale etc.) au ca scop final obtinerea accesului in Constient si in vederea indeplinirii acestui scop se prezinta continuu in fata cenzurii preconstiente, pe care o depasesc sau nu.
Constatam, asadar, ca exista o “miscare” in Inconstient, o “dinamica” specifica acestuia, dinamica instituita in vederea realizarii scopului constientizarii. Nu cred ca putem identifica si o metoda organizata prin care se realizeaza acest scop, sau un set de reguli, deoarece – din datele detinute pana in prezent – nu s-a stabilit existenta vreunei ordini inconstiente in care continutul Inconstientului este prezentat sau propus cenzurii preconstiente. Putem spune doar ca bagajul inconstient este prezentat cu succes spre constientizare in functie de viata si evolutia psihica a fiecarui subiect in parte, de anumite momente exterioare Inconstientului. Concluzionam prin aceea ca Inconstientul are functiile principale de a stoca ceea ce este latent si de a promova perpetuu spre constientizare ceea ce este refulat sau nesemnificat inca.
Cercetarile efectuate in diferite ramuri ale psihologiei au demonstrat recent ca sistemul psihic Inconstient poate indeplini mult mai multe functii (cum ar fi, spre exemplu, functia / capacitatea de a derula inconstient programe sau tehnici deprinse in mod constient – mersul, condusul unui vehicul, vorbitul unei limbi straine, altele asemenea, deprinderi care devin latente si care se pare ca pot fi executate / derulate si la nivel Inconstient). Fata de subiectul lucrarii de fata, raman relevante functiile principale ale sistemului psihic Inconstient, astfel cum au fost enuntate acestea mai sus. Asadar, in ceea ce priveste functia de stocare, lucrurile sunt relativ simple si nu impun o coordonare deosebita a Inconstientului: la cererea constienta, venita din sistemul Constient, informatia inconstienta latenta redevine constienta. Inconstientul nu trebuie decat sa primeasca si recunoasca cererea, sa identifice informatia solicitata si sa o prezinte spre activare constienta.
Aceasta operatiune presupune, insa, un lucru esential si anume acela ca Inconstientul poate identifica si recunoaste informatia solicitata, deci exista o regula care guverneaza stocarea informatiei latente si exista un stimul exterior fata de care Inconstientul reactioneaza. Cu alte cuvinte, Inconstientul dovedeste ca are nu numai functii de stocare, ci si functii de gestionare a materialului pe care il contine, functii care sunt guvernate de reguli inconstiente. Revenind la functia de promovare perpetuua spre constientizare a continutului refulat, lucrurile devin mai complexe, in sensul ca, de aceasta data, Inconstientul nu mai raspunde unei cereri exterioare, ci realizeaza acest proces la nivel intern si independent de relatia cu exteriorul. Functia de promovare perpetuua spre constientizare a continutului refulat este la randul sau inconstienta si se realizeaza independent de celelalte mecanisme si procese psihice. Aceasta functie este guvernata de reguli inconstiente.
Ca un raspuns la intrebarea daca Inconstientul este sau nu guvernat de legi proprii, putem concluziona aratand ca Inconstientul este guvernat de legi proprii inconstiente, care fac posibila separarea si identificarea materialelor inconstiente latente de materialele inconstiente refulate si tratarea diferentiata a acestora, in functie de existenta sau inexistenta unei cereri constiente de activare a continutului materialului. Ca raspuns la intrebarea daca Inconstientul poate intreprinde actiuni de sine statatoare, actiuni care sa fie specifice Inconstientului, putem concluziona aratand ca Inconstientul are functii proprii in baza carora intreprinde actiuni inconstiente cum ar fi: actiunea de separare si identificare a continutului latent de cel refulat si actiunea de promovare perpetuua si independenta a continutului refulat in vederea constientizarii, actiune pe care o putem cataloga ca principala actiune inconstienta cunoscuta pana in prezent.
Capacitatea sistemului psihic Inconstient de a comunica
Odata cu raspunsul de mai sus putem sa oferim raspuns implicit si la alte doua intrebari si anume daca Inconstientul poate transmite si recepta informatii in si din exterior si ce tip de informatii pot face obiectul comuncarii inconstiente? Concluziile sunt simple si evidente si anume: asa cum am aratat anterior, Inconstientul primeste solicitari directe de la Constient (in cazul actelor latente), solicitari carora le da curs de regula prin sistemul Preconstient, pe care il putem defini ca pe secretariatul – anticamera ultraperformanta a Constientului – inzestrata cu competente extreme de precise. In cazul celorlalte continuturi inconstiente, Inconstientul transmite permanent informatia catre Preconstient, cu care se afla in legatura directa de comunicare. Totodata, sistemul Inconstient primeste in mod direct pulsiunile, pe care le si investeste inconstient, transformandu-le din manifestari somatice in reprezentari psihice.
Asadar, Inconstientul este capabil de comunicare, aflandu-se in relatie atat cu Preconstientul, cat si cu Constientului subiectului caruia ii apartine si avand comunicare directa cu zona pulsiunilor. Inconstientul este parte integranta a sistemului psihic, iar in interiorul sau si din interiorul sau se poate primi si se poate transmite informatie. In ceea ce priveste ce tip de informatii poate comunica Inconstientul, putem concluziona, pe baza celor prezentate mai sus, ca Inconstientul nu poate comunica alte informatii decat cele pe care le contine, in forma in care acestea au fost stocate sau refulate.
Atata timp cat am stabilit ca Inconstientul are doar un rol de depozitar si de gestionar al continutului sau, pe care nu il prelucreaza niciodata, ci doar il reeticheteaza (in cazul reprezentarilor investite inconstient, respinse de cenzura preconstienta si contrainvestite, care se intorc in Inconstient) este evident ca nu ne putem astepta de la Inconstient sa ne comunice un material perlaborat. Acest procedeu apartine exclusiv sistemului psihic Constient, iar perlaborarea se poate realize numai prin cuvant. Rolul comunicarii inconstiente este, asadar, acela de a servi materialul brut, bine conservat si corect redat, pe care celelalte sisteme psihice il vor semnifica corespunzator. Intr-o prima si importanta concluzie fata de tema propusa, putem afirma cu titlu de definitie ca exista capacitatea Inconstientului de a comunica cu sisteme psihice apartinand aceluiasi subiect, capacitate constand in posibilitatea de a primi si de a transmite informatii de natura celor inconstiente.
In conditiile aratate mai sus, nu ne mai ramane de raspuns decat la intrebarea daca Inconstientul poate comunica si cu sisteme psihice apartinand altui subiect decat cel din care face parte? In acest caz, opiniile si demonstratiile stiintifice sunt impartite in functie de sistemul psihic cu care s-ar presupune ca ar trebui sa comunice Inconstientul. Astfel, hipnoza a adus suficiente si dovedite argumente potrivit careia Inconstientul unui subiect poate primi informatii (si nu numai) de la Constientul altui subiect. In hipnoza, un subiect cooperant (in cele mai multe circumstante, singurul tip care poate fi hipnotizat) renunta la un anumit control al comportamentului sau in favoarea hipnotizatorului, acceptand o anumita deformare a realitatii.
In timp ce hipnotizatorul este perfect constient si ii transmite hipnotizatului informatii ce provin din sistemul sau Constient, hipnotizatul este conectat la sistemul sau Inconstient, in sensul ca o parte din functiile Constientului sau sunt cedate Constientului hipnotizatorului, ca si cum Inconstientul hipnotizatului ar fi conectat la un alt “centru de comanda” decat cel propriu, timp in care Constientul hipnotizatului ar functiona in sistem “stand by”. Mecanismele hipnozei si ale sugestibilitatii comporta o serie larga de discutii, dar pentru scopul propus in lucrarea de fata este suficient sa notam faptul ca exista si este dovedita comunicarea de la Inconstientul unei persoane la Constientul altei persoane (sau mai degraba invers, de la Constient la Inconstient).
De asemenea, mai trebuie sa notam faptul ca procesul comunicarii de la Constientul unei persoane la Inconstientul alteia este recunoscut, dar nu se aplica la modul general, ci depinde de un coeficient independent, numit grad de sugestibilitate, pe care hipnotizatul il prezinta mai mult sau mai putin. Totodata, facand legatura si cu afirmatiile lui Freud despre sugestibilitate, trebuie sa notam si faptul ca sugestibilitatea sau gradul de sugestibilitate sunt influentate de natura pozitiva sau negativa a transferului pe care persoana hipnotizata il face asupra hipnotizatorului sau. Hipnoza nu este posibila in prezenta unui transfer negativ.
Comunicarea de la Inconstient la Inconstient
Intrebarea care ramane este cea care ne intereseaza in mod deosebit si anume: Exista comunicare de la Inconstient la Inconstient? In dorinta de a raspunde acestei intrebari au fost formulate mai multe ipoteze, asupra carora doctrina nu a statuat un numitor comun cert. O teorie concludenta poate fi cea a psihanalistului Theodor Reik, care in lucrarea sa A treia ureche dedica un intreg capitol comunicarii de la un Inconstient la altul. In opinia sa, existenta posibilitatii comunicarii de la Inconstient la Inconstient este un atribut ancestral al omenirii, pierdut, insa, in timp si care mai poate fi regasit in formele si amplitudinea initiala numai la copii. El aseamana aceasta capacitate ancestrala de comunicare de la un sistem Inconstient la altul cu capacitatile empatice ale omenirii, dar fara sa atribuie empatiei un rol mai mare decat acela de concept asemanator. Empatia este capacitatea de a resimti ceea ce simte altcineva – este o alta manifestare a simtului nostru intuitiv, spune Erik Pigani, de formare psihoterapeut dar si un autor cu preocupari in domeniul esoteric. Erik Pigani sustine ca empatia este “esenta relatiei terapeutice”. Carl Rogers, unul dintre cei mai importanti teoreticieni ai empatiei in domeniul psihoterapiei, spunea ca
a fi empatic inseamna a percepe cu acuratete cadrul intern de referinta al altuia, cu toate componentele sale emotionale si semnificatiile de referinta care-i apartin, ca si cum ai fiin cealalta persoana.
Facultatea aceasta ne permite sa receptionam de la celalalt informatii pe care altfel nu am avea cum sa le primim. Este ca o stare de gratie, care trimite la umanitatea noastra universala, la compasiune si intelegere. Asadar, revenind la teoria lui Reik, potrivit careia empatia poate fi avuta in vedere dar nu in totalitate si ca si concept sufficient pentru a reda comunicarea de la Inconstient la Inconstient, mentionam ca Reik se foloseste in dizertatia sa de exemplul actorului, care este pus sa joace un anumit personaj. El isi pune problema in ce masura actorul il joaca pe celalalt sau se joaca pe sine, in coordonatele celuilalt. Cazul ales este cel al unui actor pus sa il interpreteze pe Hamlet. Autorul se intreaba daca actorul nostru devine Hamlet, abandonandu-se pe sine ca pe o haina si imbracand un costum de scena, sau daca actorul se joaca pe sine ca fiind sau ca si cum ar fi Hamlet.
Reik conchide ca cea de-a doua varianta este cea valabila si concluzioneaza ca actorul nu intra in personalitatea eroului tragic, ci “devine” Hamlet, intrun fel de a spune. Actorul nu imita experienta lui Hamlet, ci realmente traieste pe cont propriu destinul acestuia (dintr-o perspectiva personala). Considera ca acest lucru este posibil datorita posibilitatilor psihice existente in actor, a existentei urmelor mnezice ale propriei experiente ale Eu-lui actorului, care acum rezoneaza la povestea destinului lui Hamlet. Invocandu-l pe poetul german Friedrich Schiller, care spunea inca de acum doua secole in urma ca
daca vrei sa il intelegi pe altul, trebuie sa te uiti in propria ta inima,
Reik arata ca elementul esential pentru a il intelege pe altul se regaseste in propria experienta inconstienta a Eu-lui. Tot el spune ca pentru a intelege alta persoana trebuie sa fii capabil sa reproduci in propria ta versiune (experienta) ceea ce se intampla in mintea celeilalte persoane. Acest lucru este posibil numai daca experienta celuilalt gaseste un numitor comun, un punct de contact in Inconstientul celui cu care comunica. Reik arata ca se fereste de cuvantul “identificare” cu celalalt, pe care nu il gaseste potrivit pentru redarea conceptului sau, in schimb admite si sustine posibilitatea unei introiectii temporare a celuilalt, suficienta pentru a putea experimenta din perspectiva proprie ceea ce celalalt a trait sau simtit. Comentariul pe care l-as aduce teoriei lui este ca, potrivit explicatiilor date de el comunicarii de la Inconstient la Inconstient, se remarca mai multe conditii fara de care aceasta comunicare nu este posibila:
Astfel, o prima conditie (si cea mai importanta) este cea a continerii inconstiente a celuilalt prin introiectarea acestuia in propriul Inconstient, fie ea si temporara. Acest mecanism modifica sensul comunicarii de la un sistem Inconstient catre alt sistem Inconstient prin aceea ca cele doua sisteme Inconstiente, apartinand celor doua persoane distincte, isi pierd identitatea si independenta, devenind un singur inconstient, prin intermediul introiectiei. Prin asemanare cu regulile matematice, conform teoriei lui Reik, o multime o include pe cealalta suficient timp cat sa poate accesa informatiile continute de aceasta. Ori, din momentul in care avem un singur Inconstient, este simplu de inteles si de acceptat modul in care se transmite si recepteaza informatia dintrun sistem in celalalt. De fapt, continutul sau informatia care s-ar presupune ca trebuie transmisa si respectiv, primita, nu mai “circula” intre doua sisteme, ci este pur si simplu transferata cu totul, in masura in aceasta informatie gaseste elemente commune de care sa se poata fixa (cu care sa rezoneze).
Cea de-a doua conditie care trebuie indeplinita pentru a pune in practica teoria lui Reik consta in aceea ca receptorul, respectiv persoana care primeste informatia la nivel inconstient, pare sa fie initiatorul comunicarii si are si rolul decisiv in realizarea acesteia, deoarece fara actul sau de introiectie, comunicarea nu este posibila. In concluzie, ne aflam in fata unei comunicari unilaterale, ceea ce deterioreaza profund sensul comunicarii, care presupune atat emisie, cat si receptie si existenta a doua entitati – un emitator si un receptor. Fata de comentariile aduse teoriei lui Reik, ramane neantamat raspunsul la intrebarea initiala si anume: Exista comunicare de la Inconstient la Inconstient? Aceasta intrebare initiala poate fi completata acum astfel: exista comunicare de la Inconstient la Inconstient in conditii de independenta, de pe pozitii de egalitate si fara sa fie conditionata de vreo actiune sau inactiune a uneia dintre partile participante la comunicare?
Reformuland, putem intreba astfel: are Inconstientul capacitatea de a transmite informatii catre un alt sistem Inconstient si de a primi informatii de la un alt sistem Inconstient? Raspunsul cel mai elocvent cred ca se desprinde din urmatoarea situatie clinica, pe care o relateaza un cunoscut psihanalist. Acesta descrie cazul unei paciente care facea eforturi nereusite de a comunica analistului sau o stare (emotionala) – prin cuvinte. In timp ce o asculta, fara a fi foarte atent la sensul cuvintelor rostite de pacienta, analistul s-a dus cu gandul (a vizualizat) o scena in care o pasare se straduia sa isi hraneasca puiul.
Analistul a fost atras mai ales de “dansul” ciocurilor celor doua pasari – mama si pui – adica de acea apropiere, departare, apropiere pe care o fac pasarile in timp ce isi hranesc puii. Pentru moment, analistul nu a putut gasi nici o explicatie si nici nu a putut da o interpretare psihanalitica imaginii pasarii care isi hraneste puiul, dar a comunicat aceasta imagine pacientei. Ulterior, pacienta si-a amintit, insa, ca atunci cand era mica si trebuia sa fie alaptata, mama sa avea niste dureri ingrozitoare de sani, datorate unor probleme fiziologice. Ca atare, membrii familiei le tineau fizic pe mama pacientei si pe pacienta, pe care le impingeau una catre cealalta pentru ca mama sa poata sa o alapteze pe pacienta, iar in acelasi timp mama se retragea de durere. Scena petrecuta in mod real in viata pacientei fusese adanc refulata in Inconstient si semana izbitor cu scena pasarii care isi hraneste puiul vizualizata de analist inainte ca pacienta sa isi aminteasca si sa poata sa ii comnunice analistului scena reala.
Asadar, care a fost mecanismul care a facut ca o realitate traumatica refulata de catre pacienta si care era situata si protejata de Inconstientul acesteia, sa ajunga la analist, inante ca verbalizarea constienta a pacientei sa ii dea analistului suficiente elemente pentru identificarea si interpretarea realitatii traumatice? Potrivit teoriei enuntate tot de catre Theodor Reik in lucrarea sa A treia ureche, putem discuta despre o receptare inconstienta a semnalelor transmise de la un Inconstient catre altul. Asadar, acesta recunoaste existenta unor impulsuri ascunse si a unor emotii inconstiente, care pot fi induse de la un Inconstient catre altul. Receptarea acestor semnale inconstiente va sta la baza interpretarii lor ulterioare, de data asta in mod constient. Reik sustine ca aceste impulsuri inconstiente (sentimente inconstiente) sunt comunicate de sine statator catre analist, fara ca pacientul sa fie constient de acest aspect, iar analistul este tentat sa le simta si el, in timp ce il asculta pe pacient.
Reik compara aceasta transmitere de date cu procesul fizic al vederii, in care un stimul este transmis catre creier prin nervul optic si fiecare raza de lumina este proiectata din nou in lumea exterioara – devenind imaginea de pe retina. Daca preluam comparatia cu acest proces fizic, putem spune ca reprezentarile inconstiente ale unui sistem Inconstient pot fi transmise catre un alt sistem Inconstient, ca si cum am transmite niste impulsuri sau niste stimuli. Transmiterea se face in baza functiei Inconstientului de promovare perpetua a materialelor refulate in vederea cenzurii preconstiente, functie care face posibil ca Inconstientul sa gaseasca orice receptor disponibil pentru indeplinirea ei.
Cuvantul “disponibil” defineste singura calitate pe care trebuie sa o aiba sistemul Inconstientul receptor, iar prin disponibilitate intelegem capacitatea acestuia de a recunoaste si califica la altul acte ce tin in mare parte de comunicarea nonverbala sau de paralimbaj, acte ca rasul, strigatul, mormaitul, cascatul, pozitia corpului si nu numai, intonatia si calitatea vocii, accentul acesteia, proximitatea sau distanta pozitiilor etc. Avem in vedere faptul ca toate actele enuntate mai sus sunt elemente, modalitati de exprimare primara, initiala, a ceea ce va deveni ulterior reprezentare psihica; elemente pe care Inconstientul le identifica in cadrul activitatii sale normale de primire, investire si stocare a reprezentarilor, in general si in cadrul procesului de refulare.
Cunoastem ca in cazul activitatii psihice prin sistemele Constient si Preconstient catre Inconstient reprezentarii refulate i se retrage investirea initiala constienta sau preconstienta, aceasta capatand o noua investire (etichetare) de la Inconstient. Asadar, Inconstientul are uzanta atat a primirii cat si a reinvestirii informatiei, proces care face posibila si receptarea mesajelor de la alt sistem Inconstient, pe care apoi le trateaza ca pe informatiile primite de la propriul subiect. Ceea ce este de remarcat din procedeul enuntat mai sus este faptul ca nu cuvintele transmit mesajele inconstiente, ci gesturile si vocea pacientului (tonul vocii). Mai exact comunicarea de la Inconstient la inconstient nu se bazeaza pe sensul cuvintelor, chiar daca ansamblul acestora poate genera o comunicare inconstienta. Este ceea ce in mod popular se regaseste in expresia “printre randuri”.
Comunicarea nonverbala sau paralimbajul definesc cel mai bine procedeul aratat mai sus. Informatia obtinuta prin mijloace de comunicare nonverbale, ce tin de paralimbaj, are caracterul unei informatii ”indiciale”, care nu transmite decat rareori un continut clar, dar care indica, conduce receptorul catre esenta informatiei ce s-a dorit a fi comunicata de catre emitator. Natura comunicarii este eminamente inconstienta. Cazul analistului care vizualizeaza in timpul unei sedinte o pasare care isi hraneste puiul este cel mai bun exemplu de informatie indiciala rezultata in urma unei comunicari inconstiente nonverbale. Pacienta a comunicat analistului o stare, pe care acesta nu a putut sa o perceapa inconstient decat prin asociere cu ceva ce Constientul sau putea perlabora : o pasare care isi hraneste puiul si mai ales dansul ciocurilor celor doua pasari, care repeta, de fapt, apropierea si departarea existenta in alaptatul fizic al pacientei si ambivalenta psihica a mamei acesteia. Informatia indiciala este oferita pentru a transmite un element esential despre sine, pe care emitatorul doreste sa il prezinte si alcuiva (in speta analistului).
Denis McQuail, in lucrarea sa Comunicarea, in cadrul capitolului intitulat ”Paralimbajul”, arata ca cele mai multe dintre trasaturile care tin de paralimbaj au caracter de semnale, comportamente care au un sens unic si fac necesar un raspuns. Semnificatia lor deriva din asocierea cu un anumit tip de situatie. Paralimbajele difera de limbajul propriuzis prin improvizatie si inventie si mult mai putina standardizare si sistematizare. McQuail sustine ca paralimbajul are caracter interactiv si nonlinear si nu poate fi explicat in termenii unui model linear al unui transmitator si al unui receptor, in care semnalele sunt receptionate si li se raspunde secvential. Paralimbajul este o activitate complexa si solidara, in care comportamentul nu este secvential, ci continuu pentru ambii sau toti participantii. Exista schimb si calcul, dar realizate simultan la o serie de nivele.
Ceea ce putem retine din afirmatiile lui McQuail este ca informatia inconstienta pusa la dispozitie pe care nonverbala, prin paralimbaj este permanent disponibila, adica un sistem psihic Inconstient emite continuu, in timp ce alt sistem psihic Inconstient poate receptiona oricand informatia transmisa, fara a fi nevoie sa se respecte un ciclu secvential de emisie – recepetie – emisie – receptie. Am aratat deja ca sistemul Inconstient al unei persoane se poate conecta la sistemul Inconstient al altei persoane fara a fi necesara alta conditie decat disponibilitatea de comunicare a celor doua sisteme, manifestata concomitent. Un argument in plus adus in favoarea acestei afirmatii il putem gasi in analiza conceptului de intuitie. Asa cum este aceasta definita in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, intuitia este
forma de cunoastere imediata a adevarului pe baza experientei si a cunostintelor achizitionate anterior, fara rationamente logice preliminare.
Definitia de mai sus ne determina sa credem ca ne aflam in fata unui proces psihic care face apel la alte procese decat cele constiente, adica se refera la o forma de receptare inconstienta. Un exemplu de intuitie ne este dat de o persoana responsabila de preselectia elevilor la un liceu de arta, care constata:
De cum ii vad prima data, imi dau seama daca sunt sau nu apti sa urmeze un curs sau altul. Nu spun nimic, las echipa profesorala sa ia deciziile. In douazeci de ani totusi, nu m-am inselat niciodata!
Exemplul de mai sus ne ofera o tentanta oportunitate de a aborda o forma aparte de comunicare de la Inconstient la Inconstient, care se manifesta in cadrul curei terapeutice psihanalitice si anume: transferul. Transferul a fost adus pentru prima data in discutie de catre Sigmund Freud, care dedica transferului un intreg capitol in lucrarea Teoria generala a nevrozelor. Conform opiniei lui Freud, transferul ar fi
un transfer de afecte asupra persoanei medicului,
facut de catre pacient in mod inconstient. Freud identifica atat transferul pozitiv, pe care il plaseaza in faza de inceput a curei terapeutice, cat si pe cel negativ, care apare la un moment dat in timpul curei terapeutice. In ceea ce priveste transferul pozitiv sau faza in care pacientul este “indragostit” de analistul sau, indiferent daca analistul este sau nu de acelasi sex cu pacientul, Freud sustine ca
transferul poate fi comparat cu stratul intermediar dintre trunchiul si coaja copacului, strat care poate constitui punctul de plecare pentru formarea de noi tesuturi si pentru cresterea in grosime a arborelui.
Asadar, am putea spune ca Freud plaseaza transferul la un nivel inconstient spre preconstient, iar atata timp cat transferul, care implica relationarea/ comunicarea intre doua persoane, se transforma intrun (n.n. singur) “strat intermediar” ne putem duce cu gandul la asemanarea cu teoria introiectiei temporare a lui Reik, pe care am comentat-o tocmai sub aspectul contopirii celor doua sisteme Inconstiente intrunul singur.
Ceea ce merita retinut, insa, din comparatia pe care o face Freud intre transfer si stratul intermediar al copacului, este ca Freud identifica un nivel de comunicare, o legatura inconstienta pe care pacientul o face cu analistul sau. Analistul, la randul sau, nu poate sa sesize acest schimb decat atunci cand schimbul s-a realizat si cand analistul il poate perlabora constient. Deci, in prrima faza, transferul se realizeaza inconstient atat de la pacient cat si la analist. Freud comenteaza in finalul capitolului dedicat transferului ca:
trebuie sa remarcam ca daca am abandonat hipnoza din tehnica noastra, in schimb am descoperit sugestia sub forma transferului.
Ori, asa cum am aratat anterior, hipnoza este o forma de comunicare cu Inconstientul unei persoane, cu singura deosebire ca aceasta se realizeaza de la un Constient emitator, la un Inconstient receptor. In schimb, in cazul transferului, Freud face o analiza a teoriei sugestibilitatii emisa de Bernheim, aratand ca sugestibilitatea despre care vorbeste Bernheim
nu este altceva decat tendinta la transfer, conceputa intr-un mod ingust, adica excluzand transferul negativ.
Asadar Freud identifica capacitatea de transmitere inconstienta de informatii de la pacient catre analist prin transfer, transfer la baza caruia sta sugestibilitatea pacientului. Totodata, insa, Freud face referire si la “sugestia neintentionata”, pe care o foloseste analistul in replica la transferul pacientului si care poate fi interpretata ca o dovada a existentei receptionarii inconstiente de catre analist a tranferului inconstient al pacientului.
Particularitatea transferului vis-a-vis de comunicarea de la Inconstient la Inconstient consta in aceea ca in cazul transferului din cura psihanalitica se comunica numai afecte, sentimente si stari pe care pacientul le-a experimentat si care sunt eminamente refulate in continutul Inconstientului sau. Acest lucru se intampla tocmai datorita disponibilitatii inconstiente a ambilor participanti la analiza (pacient si analist) de a lucra cu aceste afecte care tin indeosebi de relatia initiala a pacietului cu parintii sai. De altfel, de aici decurge si calificarea transferului ca matern sau patern, element definitoriu in cura terapeutica si a carei identificare corecta de catre analist are o semnificanta relevanta in reusita curei psihanalitice. Asadar, in cadrul curei terapeutice pacientul se prezinta deja cu anumite disponibilitati de comunicare / transmitere a unor stari si afecte experimentate in mare parte in trecut. Aceste informatii sunt transmise analistului pe calea transferului.
Transferul eludeaza, astfel, cenzura impusa de sistemul Preconstient al pacientului si care se manifesta prin rezistente. In concluzie, obiectul comunicarii inconstiente prin transfer consta in special in actele refulate continute de Inconstientul pacientului, acte care nu reusesc sa devina constiente prin folosirea propriilor sisteme Preconstient si Constient ale pacientului si care, pe cale de consecinta, sunt “transferate” unui sistem Inconstient strain, care este capabil sa le perlaboreze si sa le intoarca pacientului. Spre deosebire de transferul din cadrul curei psihanalitice, in afara curei informatiile transmise inconstient pot fi de orice natura, latente, refulate si nu numai, astfel cum am aratat prin exemplul persoanei responsabile cu preselectia elevilor unei scoli de arta, care era capabila sa receptioneze la nivel inconstient existenta latenta a abilitatilor (acte latente) pe care elevii o transmiteau inconstient.
Concluzii
In concluzie fata de toate cele enuntate in prezenta lucrare, conchidem prin aceea ca un sistem Inconstient are capacitatea de a comunica direct cu un alt sistem Inconstient, fiecare dintre cele doua fiind capabile atat sa transmita cat si sa primeasca informatii, reprezentari inconstiente, care compun continutul clasic inconstient. Continutul inconstient receptat de catre un sistem Inconstient de la un alt sistem Inconstient este prelucrat de catre sistemele Preconstient si Constient aferente Inconstientului receptor si pot fi usor retransmise subiectului transmitator, de data aceasta pe cale constienta. Aceasta noua informatie – prelucrata sub forma de interpretare psihanalitica in cadrul curei terapeutice – poate fi la randul sau refulata si sa ajunga din nou in Inconstientul transmitator, dar la fel de bine poate fi acceptata constient si corelata cu informatia initiala si sa stea, astfel, la baza “tratamentului” terapeutic.
Bibliografie
Sigmund Freud, Opere esentiale, vol. 3, Psihologia Inconstientului, Editura Trei, 2010;
Sigmund Freud, Introducere in psihanaliza, prelegeri de psihanaliza, psihopatologia vietii cotidiene, Editura Didactica si Pedagogica, 1980;
Rita L. Atkinson, Richard C. Atkinson, Edward E. Smith, Daryl J. Bem, Introducere in psihologie, Editura Tehnica, 2002;
Denis McQuail, Comunicarea, Institutul European, 1999;
Theodor Reik, A treia ureche;
Erik Pigani, Intuitia: cel de-al saselea simt.
Smaranda Duşa-Gruia,
masterand psihanaliză,
mediator
Lucrarea a fost prezentată la data de 5 iunie 2010 în cadrul Conferinţei Internaţionale ”Psihologie şi societate”, desfăşurate la Universitatea Titu Maiorescu, secţiunea de comunicări ştiinţifice din domeniul psihanalizei.
...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.
Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua. Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim!
Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.
Foarte interesanta aceasta discutie a structurarii / nestructurarii inconstientului. Este sau nu este structurat? Prin definitie – nu este, dar, asa cum scrie si autoarea articolului: cum ar putea fi atunci "comandate", respectiv selectate anumite continuturi latente prin actiuni constiente?
Parca ar reveni intreaga discutie la o problema filosofica sau metapsihologica.
Apropo de aceasta "memorie inconstienta", Freud insusi dadea exemplul unui pianist care executa o partitura in viteza, fara sa mai fie atent la fiecare gest al interpretarii (iar daca ar fi atent, destul de sigur ca ar gresi; discutia era in alt context, in care combatea scuza obisnuita a actelor ratate, dupa care acestea ar fi "scapari" din cauza vitezei sau a neatentiei)…
Prezența inconștientului este evidentă în procesul creator. Și când spun creator poate să însemne un roman sau un articol foarte banal. Eu de exemplu, și cred că li se întâmplă multora, mă așez frumos în fața tastaturii și nici eu nu știu prea bine ce vreau să spun, dar mă trezesc că iese o lucrare, de care conștientul meu nu avea habar înainte. Un sceptic ar spune ”ok, o face atunci”, dar nu e chiar așa, e ca și cum ar fi fost dinainte depozitată undeva, în inconștient, iar acum este preluată de sistemul conștient.
Cel mai evident este atunci când mă gândesc la ceva seara, și scriu dimineața. Mi-e greu să cred că nu este vorba și de o anumită structurare a inconștientului, căci altfel, cum spunea și Dorin, cum ar putea fi selectate atât de bine conținuturile latente, cum s-ar putea alinia atât de bine organizat?
Și apropo de tastatură, și de exemplul acela cu pianistul, dau și eu unul, păstrând proporțiile: mi s-a spus că tastez foarte repede, dar atunci când încep să fiu atentă la butoanele de la tastatură mă încurc, nu mai îmi iese. Probabil și acesta este un lucru comun multora dintre noi.
Articolul Smarandei mi-a plăcut, are acea aplecare către teorie pe care o evităm cu grație, din comoditate. Însă Smaranda este absolut spectaculoasă atunci când se exprimă oral, nu în scris, pentru că dispune de toate armele ca să își cucerească auditoriul, iar prezentarea ei de la conferință, ca și celelalte de la seminarii, a fost un deliciu.
S-ar putea ca referirile voastre sa fie mai clar explicate de sistemul preconstient care dispune de o anumita structurare si nu de cel inconstient (vezi prima topica freudiana). Cred ca la un nivel procedural sa afla aceasta functionare automata:tastarea, cantatul la pian, condusul unei masini, mersul, etc.)
Mi-am pus si eu o intrebare asemanatoare – de unde stie mintea noastra sa se trezeasca dimineata cu un minut inainte sa sune ceasul? Daca inconstientul este atemporal si noi dormim profund, atunci de ce ne desteptam brusc fix la ora programata?
Asadar, sa nu uitam de PCS, care inca dispune de o valoare explicativa referitor la ce este momentan in afara constiintei, dar care poate deveni constient destul de usor.
@Dan: just! Noi ne-am afundat în transfer, c-transfer, temporalitate, spațialitate, etc., etc., finețuri, în orice caz, și nu ne mai întoarcem la ”vetustul” preconștient, par example.
Introducerea PCS-ului mi se pare, intr-adevar, utila. Pe de alta parte, intrebarea ramane de asemenea, precum spui.
Realitatea e ca inconstientul e definit mereu negativ (freudian vorbind), drept ceva negat, refulat din starea de constienta, drept care inconstientul are cumva o existenta fantomatica, fara limite si entitati clare, de unde, cred, si dificultatea (filosofica) de a spune ce este (nu ce este la modul tranzitiv, raportat la altceva, respectiv la Cs).
Pentru ca nu ne intereseaza de obicei ce este inconstientul, nu mai mult decat ce face. E o notiune operationala, se defineste actional. Cu atat mai putin stim daca este sau nu structurat, daca are legi interne etc. Ceva ne spune ca da, altceva – chiar definitia – ca nu. E o antinomie. Si nu stiu daca poate fi transata.
Comunicarea inconstient – inconstient pare sa fie tema insa acestui subiect i s-a acordat o atentie speciala. Modul de organizare si functionare a grupurilor aduce un material clinic evident in aceasta privinta. Vorbim despre fantasma sau imago ca mod de structurare a unui grup (Anzieu)aceasta presupune ca fiecare inconstient se intalneste cu alt inconstient si ca intre ele exista o anume relationare. Terapia analitica este posibila pentru ca legatura de cuplu este evident in mare parte inconstienta. Exista aliante inconstiente si pacturi inconstiente intre persoane (Kaes, Aulagnier). Printr-o introducerea temei relatiei inconstient – inconstient ne aflam in situatia de a vorbi despre existenta reala a celuilalt si nu numai ca relatie de obiect. Pe de alta parte cred ca foarte utile ar fi conceptele de rezonanta fantasmatica si de rezonanta inconstienta (Ezriel si Foulkes). Ezriel chiar isi argumenteaza rezonanta prin explicatia transferului. Teoria freudiana ramane baza pe care s-au construit aceste teme dar aceasta nu inseamna ca este necesar sa ne explicam relatia inconstient – inconstient neglijand contributiile ulterioare, dupa parerea mea decisive in aceasta tema. Nu mi se pare ca prima topica freudiana este suficienta in intelerea propunerii din articol.
Cred ca sursele si contributiile pe care le indici nu sunt in general cunoscute la noi. Gresesc? Mi se pare interesanta ideea ca vorbim in cadrul acestei teme despre "existenta reala a celuilalt si nu numai ca relatie de obiect". Poate ca ar trebui insa putin precizata, pentru a nu da nastere unor confuzii si interpretari. M-ar interesa personal si o explicare a celor doua concepte de rezonanta despre care amintesti.
Foarte interesanta aceasta discutie a structurarii / nestructurarii inconstientului. Este sau nu este structurat? Prin definitie – nu este, dar, asa cum scrie si autoarea articolului: cum ar putea fi atunci "comandate", respectiv selectate anumite continuturi latente prin actiuni constiente?
Parca ar reveni intreaga discutie la o problema filosofica sau metapsihologica.
Apropo de aceasta "memorie inconstienta", Freud insusi dadea exemplul unui pianist care executa o partitura in viteza, fara sa mai fie atent la fiecare gest al interpretarii (iar daca ar fi atent, destul de sigur ca ar gresi; discutia era in alt context, in care combatea scuza obisnuita a actelor ratate, dupa care acestea ar fi "scapari" din cauza vitezei sau a neatentiei)…
Prezența inconștientului este evidentă în procesul creator. Și când spun creator poate să însemne un roman sau un articol foarte banal. Eu de exemplu, și cred că li se întâmplă multora, mă așez frumos în fața tastaturii și nici eu nu știu prea bine ce vreau să spun, dar mă trezesc că iese o lucrare, de care conștientul meu nu avea habar înainte. Un sceptic ar spune ”ok, o face atunci”, dar nu e chiar așa, e ca și cum ar fi fost dinainte depozitată undeva, în inconștient, iar acum este preluată de sistemul conștient.
Cel mai evident este atunci când mă gândesc la ceva seara, și scriu dimineața. Mi-e greu să cred că nu este vorba și de o anumită structurare a inconștientului, căci altfel, cum spunea și Dorin, cum ar putea fi selectate atât de bine conținuturile latente, cum s-ar putea alinia atât de bine organizat?
Și apropo de tastatură, și de exemplul acela cu pianistul, dau și eu unul, păstrând proporțiile: mi s-a spus că tastez foarte repede, dar atunci când încep să fiu atentă la butoanele de la tastatură mă încurc, nu mai îmi iese. Probabil și acesta este un lucru comun multora dintre noi.
Articolul Smarandei mi-a plăcut, are acea aplecare către teorie pe care o evităm cu grație, din comoditate. Însă Smaranda este absolut spectaculoasă atunci când se exprimă oral, nu în scris, pentru că dispune de toate armele ca să își cucerească auditoriul, iar prezentarea ei de la conferință, ca și celelalte de la seminarii, a fost un deliciu.
S-ar putea ca referirile voastre sa fie mai clar explicate de sistemul preconstient care dispune de o anumita structurare si nu de cel inconstient (vezi prima topica freudiana). Cred ca la un nivel procedural sa afla aceasta functionare automata:tastarea, cantatul la pian, condusul unei masini, mersul, etc.)
Mi-am pus si eu o intrebare asemanatoare – de unde stie mintea noastra sa se trezeasca dimineata cu un minut inainte sa sune ceasul? Daca inconstientul este atemporal si noi dormim profund, atunci de ce ne desteptam brusc fix la ora programata?
Asadar, sa nu uitam de PCS, care inca dispune de o valoare explicativa referitor la ce este momentan in afara constiintei, dar care poate deveni constient destul de usor.
@Dan: just! Noi ne-am afundat în transfer, c-transfer, temporalitate, spațialitate, etc., etc., finețuri, în orice caz, și nu ne mai întoarcem la ”vetustul” preconștient, par example.
Introducerea PCS-ului mi se pare, intr-adevar, utila. Pe de alta parte, intrebarea ramane de asemenea, precum spui.
Realitatea e ca inconstientul e definit mereu negativ (freudian vorbind), drept ceva negat, refulat din starea de constienta, drept care inconstientul are cumva o existenta fantomatica, fara limite si entitati clare, de unde, cred, si dificultatea (filosofica) de a spune ce este (nu ce este la modul tranzitiv, raportat la altceva, respectiv la Cs).
Pentru ca nu ne intereseaza de obicei ce este inconstientul, nu mai mult decat ce face. E o notiune operationala, se defineste actional. Cu atat mai putin stim daca este sau nu structurat, daca are legi interne etc. Ceva ne spune ca da, altceva – chiar definitia – ca nu. E o antinomie. Si nu stiu daca poate fi transata.
Comunicarea inconstient – inconstient pare sa fie tema insa acestui subiect i s-a acordat o atentie speciala. Modul de organizare si functionare a grupurilor aduce un material clinic evident in aceasta privinta. Vorbim despre fantasma sau imago ca mod de structurare a unui grup (Anzieu)aceasta presupune ca fiecare inconstient se intalneste cu alt inconstient si ca intre ele exista o anume relationare. Terapia analitica este posibila pentru ca legatura de cuplu este evident in mare parte inconstienta. Exista aliante inconstiente si pacturi inconstiente intre persoane (Kaes, Aulagnier). Printr-o introducerea temei relatiei inconstient – inconstient ne aflam in situatia de a vorbi despre existenta reala a celuilalt si nu numai ca relatie de obiect. Pe de alta parte cred ca foarte utile ar fi conceptele de rezonanta fantasmatica si de rezonanta inconstienta (Ezriel si Foulkes). Ezriel chiar isi argumenteaza rezonanta prin explicatia transferului. Teoria freudiana ramane baza pe care s-au construit aceste teme dar aceasta nu inseamna ca este necesar sa ne explicam relatia inconstient – inconstient neglijand contributiile ulterioare, dupa parerea mea decisive in aceasta tema. Nu mi se pare ca prima topica freudiana este suficienta in intelerea propunerii din articol.
Cred ca sursele si contributiile pe care le indici nu sunt in general cunoscute la noi. Gresesc? Mi se pare interesanta ideea ca vorbim in cadrul acestei teme despre "existenta reala a celuilalt si nu numai ca relatie de obiect". Poate ca ar trebui insa putin precizata, pentru a nu da nastere unor confuzii si interpretari. M-ar interesa personal si o explicare a celor doua concepte de rezonanta despre care amintesti.